Doina Lehaci.
Doina Lehaci (55 de ani) a fost diagnosticată în urmă cu doi ani, în ianuarie 2013, cu cancer de col uterin, cu un pelvis plin de metastaze. Nu mai avea mult de trăit, i s-a spus de la spital. Nu se mai putea face nimic pentru ea. Tratamentul oncologic nu făcea decât să-i întârzie moartea.
”Această formă de cancer este foarte urâtă. În faze finale dă nişte dureri groaznice. Apar complicaţii severe, iar pacientele mor în chinuri. Te uiţi la ele şi nu ai ce să le faci”, rosteşte franc, crudul adevăr, doctorul chirurg Sorin Hîncu, șeful secției Chirurgie Generală din cadrul Spitalului Județean Suceava.
La câteva zile după ce a aflat “sentința” destinului, Doina Lehaci a ajuns la doctorul Hîncu, pentru a-i scoatre pietrele de la vezica biliară. Chirurgul însă a considerat intervenția un risc prea mare pentru un corp atât de mâncat de tumorile canceroase.
”Starea ei era gravă în momentul în care s-a internat la Chirurgie pentru simptomatologie de colecistită acută. A fost nevoie să o ţinem sub supraveghere la Reanimare deoarece avea tensiunea arterială foarte mică. Dacă nu o stabilizam nu putea să urmeze ședințele de radioterapie care erau deja programate”, explică medicul.
Cum a reuşit să învingă moartea
Au urmat apoi ședintele de radioterapie, apoi chimioterapie, cu chinuri insuportabile. Și toate astea, pentru câteva zile în plus de viață, câteva zile în plus pentru a sta cu copii ei, Nicoleta (37 de ani) și Florin (25 de ani), dar și cei doi nepoței. Doina Lehaci și-ar fi pierdut încrederea într-o minune, dacă nu ar fi fost copiii ei, care au început să caute pe internet, la diverse cunoștințe terapii alternative medicii moderne. Au aflat de tratamentul cu roci vulcanice, care „detoxifică organismul”. L-au comandat de pe internet și au început să i-l administreze mamei lor.
”Timp de un an am încercat tot ce se zicea că ar face bine. În afară de pastilele cu minerale extrase din pietre am luat apă cu lămâie, apă cu bicarbonat de sodiu, dar şi leacul anticancer al Monicăi Tatoiu, bazat pe lăptişor de matcă, miere de salcâm, propolis şi polen”, mărturiseşte Doina Lehaci.
A redus consumul de carne și dulciuri și a început să consume sucuri de fructe și legume (îndeosebi sfeclă roşie, ţelină, păstârnac, ridiche şi varză). A citit cărți întregi de rugăciui și a mers în pelerinaj pe la biserici și mănăstiri din județul Suceava, dar și din țară.
”Nu am întâlnit un asemenea caz în aproape 40 de ani de carieră”
A ajuns din nou la secția de Chirurgie a doctorului Hîncu, pentru colecistită acută. Chirurgului nu i-a venit să creadă când a realizat că în corpul femeii nu mai exista nici urmă de tumoră şi nici o celulă canceroasă.
”Nu am întâlnit un asemenea caz în aproape 40 de ani de carieră”, mărturisește medicul, spusele fiindu-i confirmate de testele Babeş Papanicolau, ecografele şi investigaţiile de rezonanţă magnetică (RM) care au indicat că suceveanca este perfect sănătoasă.
“Cu doi ani în urmă, investigaţiile arătau o tumoră invazivă în pelvis, care depăşise colul uterin, cuprinzând vaginul şi dând metastaze la nivelul ganglionilor limfatici. Poate există şanse vindecare şi în cazuri extreme şi de aceea ar fi bine ca pacienţii să urmeze tratamentele indicate de medici, dar nu pot exclude nici terapiile naturiste. Este un caz neobişnuit, care va face obiectul unei lucrări ştiinţifice și va fi prezentat la congresele de medicină”, e de părere chirurgul Sorin Hîncu.
Doina Lehaci se află internată în Spitalul Județean Suceava, de unde va fi externată cel mai probabil la sfârșitul acestei săptămâni. Nu își dă seama cum a reușit să învingă cumplita maladie, dar îi mulțumește lui Dumnezeu pentru că a mai lăsat-o pe pământ. ”Încă nu-mi vine să cred că mai trăiesc şi că nu mai am cancer”, este uluită femeia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.