Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)

Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)
Nemuritoare printre Nemuritori... Desavarsita printre Desavarsiti... Geniala printre Genii... Tacere din Liniste... Aduna duh de pace in sufetul tau si mii de insi se vor mantui in jurul tau ( Sf. Serafim de Sarov )

miercuri, 27 noiembrie 2013

Cancerul si Terapiile lui care sunt Interzise de Interese financiare

Documentar dedicat terapiilor alternative impotriva cancerului
 http://www.youtube.com/watch?v=gWLrfNJICeM
 
În ultimii 100 de ani zeci de doctori, oameni de ştiinţă şi cercetătorii au venit cu cele mai diverse si aparent eficiente soluţii împotriva cancerului, dar niciuna dintre acestea nu a fost vreodată luata în considerare cu seriozitate de catre medicina conventionala. Cele mai multe dintre ele au fost respinse, chiar dacă vindecările au fost numeroase, iniţiatorii lor fiind adesea etichetati ca şarlatani, interzisi de către comunitatea medicală şi, în cele din urmă, forţati să părăsească ţara. În acelaşi timp, mai mult de 20.000 de oameni mor de cancer în fiecare zi, fără ca medicina conventionala să ofere vreo speranta celor afectati de aceasta boala. De ce?

cancer-forbidden

Un documentar realizat de Massimo Mazzucco

Cancerul este singura boala care a fost învinsa de zeci de ori fără ca nimeni să ştie. În ultimii 100 de ani, medici, oameni de ştiinţă, cercetători au dezvoltat diverse soluţii eficiente împotriva cancerului ca apoi acestea sa fie contracarate de către puterea politică şi propagandista a companiilor farmaceutice. 

Astfel filmul prezinta tratamentele pe baza de Essiac, Hoxsey, Laetrile, Cartilagiul de rechin, Vasc, bicarbonat de sodiu. Aceasta prezentare uimitoare nu lasă nicio îndoială că exista leacuri ieftine si naturale pentru cancer, dar sunt în mod sistematic blocate de Big Pharma, deoarece acestea provin din natura şi nu pot fi brevetate. Foarte informativ.

duminică, 24 noiembrie 2013

Tabăra de Noua Medicină Germană şi Vindecarea Relațiilor cu Dr. Crina Veres si Regizorul George Adamescu intre 28 noi - 5 dec. 2013


Eliberare emotionala prin EFT, Noesiterapie, Chirugie de Lumina, Atingerea Nemuritorului, 
Gimnastica energetica.
O tabără despre relatia ta cu tine si cu starea ta de sănătate la toate nivelurile, în care vei experimenta si exersa pe cazuri concrete ale participantilor modalitătile de identificare si tratare a problemelor fizice, respectiv emotionale.
Aceasta tabara te va ajuta să identifici piedicile si sa găsesti resursele pentru a putea modela un TINE care să te împlinească fizic si emotional. Vei întelege DE CE  ai făcut anumite alegeri în viată, ce aveai, ce ai si ce vei avea de învătat din ele.
Este pentru tine daca iti doresti sa deslusesti legatura dintre trairile interioare, constiente sau inconstiente, afectiunile de care suferi si alegerile pe care le-ai facut in viata ta, la un moment dat.  Cunostintele acumulate iti vor oferi posbilitatea sa intelegi cine esti si sa revii acasa un alt om, mai sănătos și mai mulțumit..
Felul în care vei privi viața când te vei întoarce acasă va schimba lumea în care trăiesti într-un mod benefic, neasteptat, schimbare care acum pare un miracol.

Ce vei invata în Tabăra?
  • Să identifici fazele de boala oricand şi la oricine şi să anulezi frica de imblnavire şi de moarte
  • Să ințelegi sensul biologic al afectiunilor/simptomelor în funcție de localizarea lor la nivelul corpului
  • Să ințelegi legatura dintre fiecare tip de boala şi asocierea cu o anumita parte a creierului
  • Să ințelegi cum este REVERSIBIL orice proces patologic din corpul nostru
  • Să depistezi legatura creier-microbi-simptome
  • Să faci diferenta dintre un soc conflictual biologic şi un conflict psihologic
  • Să aplici tehnici de eliberare emotionala.
  • Sa folosesti acelasi limbaj de iubire cu partenerul de cuplu
  • Sa identifici gradele de dezvoltare ale maturităţii umane si sa distingi fomele de maturitate: fizică, intelectuală, sexuală şi emoţională.
  • Sa dezamorsezi un conflict cu orice partener de relaţie (partener de cuplu, copil, părinte, colaborator, şef si subaltern).
  • Sa devii constient de cele 6 nevoi fundamentale care, odată identificate în relaţii, te salvează de frustrări inutile

Ce tehnici vom folosi?

  •     Noua Medicină Germană (Dr R.Hamer);

  •     Epigenetică (Dr B. Lipton);

  •   Chirurgie de Lumină (din 3 Școli: Academia Sufletului, Infoenergetică, Atingerea Nemuritorului);

  •    Tehnici de Eliberare Emoțională;

  •  Gimnastică Energetică (elemente de QiGong, TaiChi Chuan, posturi corporale vindecătoare, elemente de reflexoterapie și proceduri de făcut în situații de urgență);

  •    Muzică pentru sincronizarea emisferelor cerebrale (Hemi-Sync)

 Experienta Dr. Crina Vereş:
  •  Peste 12 ani de conferinţe interne şi internaționale cu sustinere de lucrari pe teme de  sanatate    si autovindecare;
  •   Peste 13 ani de studiu şi practică în tratarea cancerului şi a altor afectiuni grave;
  •  Peste 15 ani de studiu şi practică în domeniul nutriției şi fitoterapiei (cu multiple atestate   internaționale, universitare şi nu în ultimul rând de la vindecatori autohtoni sau de medicină shamanica);
  •    Peste 18 ani de studiu şi practică în medicină alopată;
  •    Peste 19 ani de studiu şi practică pe terapie sistemică de familie, cuplu şi copii;
  •    Peste 25 de ani de studiu şi practică în arte martiale, stiluri externe şi interne bazate pe disciplina mintii şi a trupului;

 Aparitii Tv  Dr. Crina Vereş :  


Informatii despre tabara

Tabara va fi impartita in doua parti. Prima parte – Tabara 1 – se va axa pe Noua Medicina Germana, participantii avand ocazia sa acumuleze informatii condensate si aprofundate despre autovindecarea prin metoda lui Hamer. Cea de-a doua parte – Tabara 2 – se va axa pe vindecarea relatiilor, prin predarea unor metode concrete, foarte utile in imbunatatirea comunicarii cu cei din jur.

Participantii pot opta fie pentru intreg programul de tabara (7 zile), fie pentru una dintre cele doua sectiuni (Tabara 1 – Noua Medicina Germana sau Tabara 2 – Vindecarea Relatiilor).

 

Program Tabăra

7:00 – 8:00 gimnastică energetică
8:00 – 9:30 mic dejun şi siestă
9:30 – 12:00 activități din programul de tabără (curs şi exerciții)
12:00 – 14:00 pauză de prânz
14: 00 – 17:00 curs şi exerciții
17:00 – 18:00 pauză de cină
18:00 – 21:00 program de seară (dans terapeutic, vizionare de documentare, exerciții de relaționare)

Despre Tabăra Noua Medicină Germană – Tabăra 1

Ziua 1 – 5  ( 28 noiembrie-2 decembrie) Medicina Germana aplicata
Tabara Noua Medicina Germana va incepe pe 28 noiembrie. In prima zi, programul de curs si exercitii va incepe la ora 15:00, pentru ca toti participantii sa ajunga la timp si sa se cazeze.  Tabara 1 se va incheia  pe 2 decembrie, la ora amiezei.

Despre Tabăra de Vindecare a Relațiilor – Tabăra 2 (Dr. Crina Veres si Regizorul George Adamescu) 

Ziua 6-7 
Tabara  de Vindecare a Relatiilor va incepe pe 3 decembrie, dimineata, si se va incheia pe 4 decembrie seara. Plecarea va fi pe 5 decembrie dimineata, dupa micul dejun.

IMPORTANT !!! 
pentru a face aceasta Tabara cat mai eficienta pentru Tine si Ceilalti participanti te rog sa vizionezi inainte de a veni in tabara videourile de mai jos pe baza carora vom lucra si vom construi ansamblul de cunostinte si practici de Autovindecare prin Constientizarea Sinelui, iar daca doresti sa poti aprofunda cat mai bine si imprima in constiinta ta ceea ce ar fi fost de dorit sa inveti si sa mai sti de la nastere, iti poti nota intrebarile si nelamuririle pentru a le clarifica impreuna in Tabara:
http://www.blogger.com/blogger.g?blogID=2871781789224088855#allposts/postNum=16
http://autovindecarea.blogspot.ro/2013/07/noua-medicina-germanica-conferinta-de.html

Optional pentru cei autodidacti si care aveti si timp pentru voi sau v-ati saturat sa suferiti inutil, mai puteti aprofunda aici inca un film de 4 ore cu explicatiile in limba romana facute in emisiunile de la TVR, pe care l-am tradus din germana ca sa vedeti ca in lume multi se vindeca de cancere si de boli asa zis cronice, incurabile. Odata vindecati ei vorbesc firesc despre acesta experienta de viata la adevaratul inteles pe care il are, acela de program al biologicului nostru, bine setat in ADN, care sa ne faca mai puternici si mai adaptati la realitatea acestui moment in care traim. El este declansat de abordarile noastre disadaptative pentru a ne ajusta programele mentale, emotionale si fizic-biologice si a le alinia la nevoile actuale de supravietuire a individului si a speciei umane :
http://autovindecarea.blogspot.ro/2012/11/noua-medicina-germana-cu-dr-crina-veres.html

Investiția  pentru participarea la Tabără este de:

Tabara Completa
·         600 ron (Tabara 1+2 ) pentru achitarea avansului (200ron/ persona) pana pe 11 noiembrie.
·         700 ron pentru (Tabara 1+2)  achitarea avansului (200ron/ persona) pana pe 18 noiembrie ;
·         800 ron (Tabara 1+2) achitarea avansului (200ron/ persona) dupa 18 noiembrie.

Tabara separata:
·        500 ron pentru Tabăra de Noua Medicină Germană (5 zile) – Tabăra 1 (avans 200 ron  achitat  pana pe 18 noiembrie)
·         300 ron pentru Tabăra de Vindecare de Relații (2 zile) – Tabăra 2 (avans 200 ron achitat  pana pe 18 noiembrie)

Locația Taberei
Locația este Hotelul Tisa din stațiunea balneoclimaterică Băile Olăneşti, Râmnicu Vâlcea.
Stațiunea Băile Olăneşti dispune de un cadru natural odihnitor şi de multiple obiective turistice. Puteți să va bucurați de natură făcând drumeții, puteți vizita schituri şi mănăstiri ca  Horezu, Schitul Pahomnie, Schitul Iezăr, Biserica Dintr-Un Lemn etc.
Distanța de Râmnicu Vâlcea este de 18 km.
Cazare în cameră dublă, triplă sau de 4 persoane – tarife speciale pentru participanți:
- 85 lei/ persoană/ noapte
Sejur 7 nopți (28 nov – 5 dec) 595 lei/ persoană – Tabăra Completa 1 + 2
Sejur 4 nopți (28 nov – 2 dec) 340 lei/ persoană – Tabăra de Noua Medicină Germană – Tabăra 1
Sejur 3 nopti (2 decembrie-5 decembrie) 255 lei/persoana Tabara de Vindecarea Relatiilor si Tehnici de Eliberare Emotionala
Facilități incluse în preț:
      – cazare ;
     – pensiune completă ;
     – acces la piscină interioară, saună, hammam, tenis de masă
Facilități copii :
     – pat suplimentar: 30 ron/ noapte
     – supliment de masă: 40 ron/ zi pentru pensiune completă
     – cazare gratuită pentru copiii cazaţi in cameră cu părinţi, fără pat suplimentar. 
 

Copiii vor avea din partea organizatorilor o persoana competenta care ii va intretine cu jocuri interactive ,de inteligenta emotionala, de relationare, muzica, dans,mini excursii etc, astfel incat parintii sa poata beneficia de programul complet de tabara. 

Recomandări: să aveți la voi haine lejere, haine si incaltaminte de ploaie, costum de baie, lanterna. In tabara veti putea achizitiona Volumul Noua Medicina Germanica a Dr Hamer la pretul de 250 ron/bucata, care reprezinta costul de tipar si donatia catre Dr Hamer.
Toti participantii vor primi suport de curs. 

Pentru înscriere vă rugăm să completaţi acest formular.
Informatii despre plata primiti imediat dupa completarea formularului de inscriere.
De asemenea, pentru rezervarea locului de cazare este neccesar să achitaţi un avans de 200 ron/persoană în contul Hotelului Tisa pana in data de 11 noiembrie. Pentru a vă furniza contul vă rugăm sa ne contactaţi pe email.
Vă inşţiintăm că avansul pentru rezervarea locului nu se restituie, aveti posibilitatea, în schimb, să aduceti pe cineva în locul dvs.
După achitarea fiecărei sume vă rugăm să trimiteţi dovada plăţii pe adresa de email: office@evoluamimpreuna.ro
Pentru orice fel de informatii puteti sa ne contactati pe adresa de email de mai sus sau la telefon : 0741.046.303 (Ana Vlad) sau 0740.769.518 (Alina Finta) 

Va asteptam cu drag!
Echipa Evoluam Impreuna

joi, 7 noiembrie 2013

Cum functioneaza corpul

 Corpul fizic e format din trei părţi principale: celule şi două lichide (sânge şi limfă). Sângele aliment. cu ''hrană'' toate celulele din corpul nostru, iar limfa preia toxinele rezultate în urma simplei funcţionări a celulelor şi le duce la organele de detoxifiere (piele, ficat, rinichi), pentru a le scoate din corp. Un nou-născut, pentru a creşte, are nevoie de două lucruri vitale: să fie hrănit şi să i se schimbe scutecele :). Exact la fel e şi cu celulele noastre. Ele au nevoie de hrană (prin sânge) şi de detoxifiere (prin limfă). Lichidul acesta "uleios" şi mai vâscos decât sângele, care preia toxinele din celule, are o problemă: este staţionar în corpul nostru, nu este împins/pompat - asemenea sângelui de către inimă -. Iar pentru a-l mişca, este nevoie de mişcare fizică - mişcarea muşchilor îl pune în mişcare -. Acesta este motivul pentru care transpir imediat ce încep să alerg, de exemplu. Sistemul limfatic începe să se mişte, toxinele sunt duse la cel mai mare organ de detoxifiere, pielea, şi aceasta le elimină foarte uşor. Creierul nostru, pancreasul, ficatul, pielea, tot corpul uman..... e ''o grămadă'' de celule.
 Sângele are un ph de 7,35 - 7,45: aşa a fost creat, aşa trebuie să rămână! În aproximativ patru minute, corpul trebuie să ridice valorile ph-ului la aceste valori, indiferent de situatie; altfel, viaţa ar înceta în corpul acesta. Fructele şi legumele consumate în stare crudă acidifică sângele fffff puţin. Aceleaşi legume, însă, gătite induc o aciditate mai mare sângelui nostru, iar preparate altfel decât prin fierbere şi coacere, îl acidifică şi mai mult. Proteina animală induce o aciditate şi mai mare. Alimentele superprocesate şi rafinate (bomboane, dulciuri, sucuri acidulate, cafea) induc sângelui o aciditate extrem de mare!
 Cum spuneam, sângele are la dispoziţie patru minute să ajungă la un ph de 7,35; dacă are puţină aciditate de neutralizat, acesta va folosi baze din corpul nostru (calciu şi magneziu luate direct din oase şi dinţi), aceasta ducând în timp la slăbirea densităţii osoase. Problema mai mare e când aciditatea este foarte mare şi corpul nu mai poate, în patru minute, să ridice ph-ul sângelui. Spuneam mai devreme că sângele alim şi e în contact permanent cu toate celulele din corpul nostru. Ce poate face ca să scape rapid de aciditate şi să rămână alcalin??..Aruncă toată aciditatea pe celule!! Şi la multi dintre noi face aceasta de trei ori pe zi .
 Starea normală a celulelor noastre e una alcalină. Într-un mediu aerob (cu oxigen), fiecare celulă îşi produce energia prin mitocondrii (supranumite şi "uzine energetice", deoarece conţin enzimele oxido-reducătoare necesare respiraţiei. Respiraţia produce energia necesară organismelor, iar această energie este înmagazinată în moleculele de ATP. Mitocondriile au material genetic propriu - ADN mitocondrial -, care conţine informaţia genetică necesară sintezei enzimelor respiratorii), oxigenul, glucoza şi fructoza fiind esenţiale!. Acum, imaginaţi-vă că sângele scapă zilnic de excesul de aciditate, aruncând-o pe celule. Celula sănătoasă devine astfel un mediu foarte acid, unde oxigenul este în cantităţi foarte mici. Acum, ea are doar două variante: ori să moară, ori să se transforme. De obicei se transformă........ şi devine o celulă care se adaptează mediului fără oxigen, învăţând să trăiască într-un mediu anaerob, producându-şi energia prin fermentaţie. Aceasta este celula canceroasă. Lucrul acesta nu trebuie să ne sperie; toţi avem între 1.000 şi 10.000 de celule canceroase, zilnic, în corp. Sistemul imunitar şi globulele albe le distrug, însă. În cazul acesta, se ridică întrebarea: "Atunci, de ce cancerul face aşa mari ravagii? De ce nu sunt protejaţi toţi de propriul sistem imunitar şi de globulele albe proprii??"
 Aici e partea interesantă: celulele au o inteligenţă proprie. Celula aceea, când devine canceroasă, ştie că va fi decimată de globulele albe şi găseşte o cale să se facă invizibilă pentru sistemul imunitar: se înveleşte cu nişte celule normale şi sănătoase care aparţin corpului (celule trofoblaste) şi astfel, sistemul imunitar nu vede ce e înăuntru. Exact acelaşi lucru îl mai întâlnim undeva în natură. Fetusul, în corpul mamei, e format din cromozomi de la ambii părinţi. Dacă sistemul imunitar al mamei l-ar vedea, l-ar ataca imediat. În 1902, John Beard, profesor de embriologie la Universitatea din Edinburgh, Scoţia, scria un articol publicat în jurnalul medical Lancet, în care declara că între celulele canceroase şi anumite celule preembrionare caracteristice fazei iniţiale a gravidităţii, nu există nicio diferenţă.Celulele stem sunt nişte celule din care se poate forma orice. Din această cauză, 80% dintre ele se găsesc în ovare şi testicule (pentru a crea viaţa) şi 20% în restul corpului (pentru a reface orice fel de ţesut, în caz de accident).
 Beard a observat că placenta (care e, de fapt, formată din celule trofoblaste) seamănă aproape identic cu celulele canceroase. Iar placenta creşte exploziv în primele trei săptămâni de sarcină, după care se opreşte din creştere. De ce?  Pancreasul copilului începe să funcţioneze după a treia săptămână de sarcină, producând o enzimă numită "tripsină". Şi se pare că această enzimă opreşte din creştere placenta. Până în a noua lună, creşterea placentei este foarte lentă. În luna a noua pancreasul fătului, care lucrează deja la capacitate maximă, împreună cu pancreasul mamei, produc această enzimă în cantităţi suficient de mari încât să găurească placenta. Odata placenta perforată, lichidul amniotic iese (se rupe apa) şi sistemul imunitar vede ce se "ascunde" acolo, declanşând imediat durerile naşterii; practic, îl dă afară pe ''parazit'' :
 Tripsina, în afara faptului că digeră celulele trofoblaste (placenta), mai face ceva: digeră proteina animală. Cu o dietă omnivoră, în care unii dintre noi trimit cantităţi mari de tripsină spre digestia alimentelor de trei ori pe zi şi mai au şi pancreasul slăbit, acesta nu produce tripsină suficientă nici pentru digestie, ... deci cum va mai putea distruge învelişul (placenta) cu care celulele canceroase s-au ascuns de sistemul imunitar?...... Acesta este motivul pentru care creşterile tumorale depind atât de mult de ''stilul de viaţă'' şi de obiceiurile alimentare. Se pare că celulele canceroase au nevoie de zece (!!!) ani de divizări şi multiplicări, ca să poată fi observate cu aparatele medicilor şi pentru ca aceştia să pună diagnosticul "cancer în faza I". Dacă în aceşti zece ani ţinem câteva posturi în care să nu mâncăm, o perioadă, nimic de origine animală, toată tripsina disponibilă va merge şi va digera învelişul celulelor canceroase, care vor deveni astfel vizibile pentru globulele albe, iar acestea vor fi capabile să-şi îndeplinească rolul. După un post, Dumnezeu ne poate vindeca de cancer şi noi nici să nu ştim aceasta. 
 Chimioterapia si radioterapia, ce fac???? Omoară celule canceroase!!!!! Fff bine, până aici.... Omoară, însă, şi celule sănătoase??!!!  Haideţi să trecem cu vederea aceasta...... Dar fiţi atenţi: ele PARALIZEAZĂ GLOBULELE ALBE!!! Dupa prima şedinţă de chimioterapie acestea nu mai luptă, deci nu ne mai putem baza pe sistemul imunitar. Acum intră în scenă ''medicamentele'' lui Dumnezeu. În multe fructe şi legume există nişte ''coloranţi''. Aceşti coloranţi sunt, de fapt, nişte otrăvuri foarte puternice pentru celulele canceroase. Colorantul negru (resveratrolul) e cel mai potent, urmat de colorantul roşu şi de cel galben. 
 Să vedem modul de funcţionare!!! ..... Celulele canceroase sunt foarte ineficiente în a-şi produce energia, întrucât o produc prin fermentaţie, deci au nevoie de mult zahăr ca să crească. Din 20 în 20 de minute, vom alimenta celulele canceroase cu acest zahăr. Dar consumând zahărul dintr-un fruct de culoare neagră, concomitent cu consumarea zahărului, celulele canceroase vor consuma şi resveratrolul şi vor muri pe capete. Primul lucru l-am făcut; mai avem de făcut încă două. Celula aceea canceroasă am distrus-o şi acum, în locul ei, e un lichid foarte toxic. Aceastî otravă trebuie scoasă cumva din organism. Aici intervine sistemul limfatic!! Există două alimente care pun în mişcare limfa: lămâia şi echinaceea. Consumul a 3-4 lămâi stoarse şi diluate cu apă, zilnic, şi a 2-3 linguriţe de pulbere de echinaceea vor asigura mişcarea sistemului limfatic, care va prelua lichidul acela foarte toxic şi îl va duce în ficat.
Ficatul amestecă această otrava cu bila şi o varsă în intestin, de acolo merge în colon şi aşteaptă să fie eliminată. Aici mai apare o problemă: deoarece colonul reabsoarbe apa, el va reabsorbi şi otrava şi o va reintroduce în ficat. Aceasta măreşte riscul de ciroză la ficat.
Soluţia salvatoare ar fi să forţăm cumva ficatul să îşi verse bila mult mai des şi apoi să scoatem imediat din intestine lichidul acela toxic. Clismele cu cafea, exact asta fac!!! Dacă bem cafeaua, aceasta stimulează rezervele de glicogen din ficat şi ne dă un boost de energie - stimulată!! -, dar dacă o folosim ca şi clismă, aceasta stimulează ficatul să îşi verse bila (cu toxinele rezultate din fostele celule canceroase), bila se amestecă cu cafeaua în intestin şi colon şi este eliminată imediat din organism.
Acesta este ciclul: 12 ore de flux continuu de resveratrol şi zahăr în sânge, apoi 12 ore de post (peste noapte), prin care înfometăm, până dimineaţa, celulele canceroase. Apa cu lamaie şi echinaceea duc - prin mişcarea limfei - otrăvurile în ficat, iar clismele cu cafea din oră în oră asigură eliminarea toxinelor cât mai repede posibil, nelăsându-le să se reabsoarbă.
Iar acum, în încheiere, credinţă a mea -: TOT CEEA CE AM SCRIS PÂNĂ ACUM E INUTIL, DACĂ NU INTERVINE ÎNAINTE VINDECAREA SUFLETEASCĂ, EMOŢIONALĂ !!!
... După ce oamenii apelează la toţi doctorii, fac tot felul de chimioterapii - care, în sine însele, sunt pentru a "omorî" trupul (pe lângă celulele canceroase sunt omorate și celule sănătoase) - şi după ce le încearcă pe toate, abia atunci acceptă oferta lui Dumnezeu de vindecare, prin "medicamentele" Lui: pentru SUFLET - credință, dragoste şi iertare, iar pentru TRUP - plante şi fructe vii. În multe cazuri, prin binecuvântarile lui Dumnezeu corpul reîncepe să funcţioneze şi să se regenereze, chiar dacă este atât de otrăvit de ură, invidie, neiertare, ... stil de viaţă şi alimentaţie necorespunzătoare. Dumnezeu vindecă sufletul ruinat ... şi salvează şi trupul - de multe ori, şi mai ruinat -, restaurând astfel o mare parte a fiinţei umane ...
Condiția este, El nu poate reface trupul, atâta timp cât Tu nu te preocupi să-ți refaci, mai intâi, sufletul ! S-a demonstrat ştiinţific că emoţiile şi sentimentele negative acidifică sângele şi pot aduce un dezechilibru în metabolism. VINDECAREA TRUPULUI ÎNCEPE CU VINDECAREA SUFLETULUI !!!  

Înainte de Eu Sunt

Tu ești indefinibilul Acela dinainte de ”EU SUNT”, prospețimea eternă a prezenței momentului prezent, dulceața infinită a Conștiinței , Tu EȘTI!
 
Atemporalitatea lui Eu Sunt

Unul din elementele  dificil de înțeles  pentru căutătorul spiritual sincer,  dar care încă mai crede în minte și în toate fantasmele ei, legate de efort și evoluția spirituală, este cel de atemporalitate (înaintea timpului, liber de timp și de toate constrângerile lui, în afara timpului, fără început și fără sfârșit),  element care prin însăși natura lui spune că tu existai înainte ca timpul să apară  sau, cu alte cuvinte, tu existai  înainte ca acest corp-minte să ia naștere. 

Dacă acest element este clar înțeles atunci problema evoluției sau a involuției spirituale se vede a fi o minciună colorată și, firește, progresul spiritual este o altă himeră a aceleiași minciuni,  creată de mințile spiritualizate , dar nu de aceia care  ei însăși au realizat Apercepția Realului.

O voi lua cronologic și cât mai logic mizând pe acea înțelegere care ar putea face mai multă lumină în această privință. Așadar, un corp se naște si, ca mai tot ceea ce apare în plan fizic și este considerat de o anumită  valoare, este imediat posedat.  Fenomenul posesiei începe cu părintele care spune copilul meu este ceva de o valoare inestimabilă, pe care îl posed, el este al meu. 

Apoi ești posedat de nume... Ionică, Costică, Mitică, apoi ești posedat de o religie, de o apartenență sexuală..băiat sau fată... Aspectul  fundamental este că mintea ta nu a apărut încă dar ești deja posedat sau dat în posesie (posedat de părinți și dat în posesie unei religii)  da, și asta cu cele mai bune intenții. 

Prezența corpului bebelușului este însoțită de prezența atemporalității lui ”eu sunt”, eu exist, eu ființez. Copilul (bebelușul )  nu are o minte încă formată, el știe doar că există, ființează dar nu și ca ce există, el nu are nici un fel de apartenență (familială, religioasă, etc.). Apariția minții, a educației este și procesul separației și al dihotomiilor  atât de dureroase de mai târziu.  

Un prim element care merită observat din cele de mai sus este acest fapt,  că tu existai înainte ca mintea ta și conceptele, credințele ei limitative să apară.  Această simplă existență,  face ca acel copil să îmbrace și dezbrace, într-un mod curgător și fluid, diferite stări care îl tranzitează liber de mecanismul atașamentului, a ego-ului, a lui eu și al meu și mai ales liber de mecanismul trunchiat al păcatului și al vinei. 

Deseori putem vedea inocența, puritatea, simplitatea, compasiunea, uimirea, încântarea etc atât pe chipul copiilor mici cât și pe cel al înțeleptului, tocmai pentru că nu e nici o minte acolo care să îl constrângă la un anumit fel de a fi limitat. Așadar, apariția minții este și apariția apartenenței la un nume, o familie, un cadru social, o religie etc întregul mecanism al educației sfârșește în final la faptul,  că te-ai născut ca și un corp fizic, că ești un nume și vei muri.  

Problema este că nimeni nu se îndoiește de această cunoaștere redundantă, de mâna a doua și firește că nu îi vede falsitatea. Când începi să pui la îndoială toată această cunoaștere de mâna a doua,  care ți-a fost oferită din preaplin,  adevărul etern a ceea ce ești strălucește și copleșește orice altceva.  

Trebuie înțeles faptul căci cu cât mecanismul posesiei este mai adânc  implementat în tine, cu atât mai dificilă pare apercepția (dinaintea percepției mentale sau adevărul ce nu poate fi perceput de nici o minte, ci într-un mod direct, așa cum am arătat mai sus ”Eu Sunt” apare înaintea minții și firește apărând înaintea minții nici o minte nu îl poate percepe cunoaște) spontană a adevărului. 

 Implementarea și luarea în posesie te face să crezi,  că tu ești un soț și firește ai o soție care te posedă, ești un credincios și ai un Dumnezeu care te posedă, ești o funcție și ai o diplomă și firește unul sau mai mulți șefi care te posedă etc. Într-o anumită măsură toți cei care te posedă, te controlează... tot ceea ce posezi, controlezi. 

Elementul - de posed și sunt posedat - este baza imaginară sau construcția eu-lui care este îmbrăcat și dezbrăcat cu funcții, condiții, credințe, presupuneri, credințe, principii. Tocmai datorită acestui amalgam eu-l este tot timpul plin de alteritate (ființa se vede în ipostaze pe ea însăși dar nu se poate regăsi în niciuna... ești mama, copilul, soția, inginera, yoghinul, musulmanul, sufitul  etc deși mintea alege una din acestea, care vrea să o ”desăvârșească”) .  Uluitor este că toate acestea se săvârșesc în numele iubiri, dar a iubiri de eu și al meu...


Mai concret, când pui la îndoială și cercetezi tot amalgamul de credințe și fantasme ale minții despre cine ești tu,  prin intermediul introspecției (modalitate prin care întrebi, cercetezi tot timpul ”adevărurile” minții: Cum știi asta? Îl cunoști pe cel care știe? De unde știi asta? etc) afli că toate acestea sunt simple presupuneri necesare supraviețuirii minții și dihotomiilor (scindări succesive duale la infinit ; plus- minus; bun- rău etc) ei și că singura realitate substanțială este că tu ești... Eu Sunt este real, ”eu sunt” acesta sau aceea este ireal și apare o dată cu apariția minții. 

Reîntoarcerea la natura noastră originară de Eu Sunt ca și Conștiință, lipsit de atribute, face ca toate calitățile și atributele necesare momentului să curgă liber , spontan prin noi la momentul necesar de timp. Așadar, acest ”Eu Sunt” sau simțământul ființării,  este desăvârșit prin el însuși  și nimic nu i se poate adăuga sau lua, firește excepție făcând în momentul disoluției, al morții corpului fizic când eu sunt manifestat se resoarbe în Conștiința pură universală, fără un punct central de manifestare.  

Eu Sunt , după cum am spus, nu este gândul eu sunt ci se referă la simțământul ființării Eu Sunt, dinainte ca mintea și implicit gândul eu sunt să apară. Odată înțeles clar, după  această descriere cronologică ca atâta timp cât Eu Sunt, eu exist înainte ca mintea și toate invențiile ei să apară,  înseamnă evident că Eu Sunt atemporal oricărei idei, concept sau invenții a minții(luăm ipostaza bebelușului , eu sunt dar nu știu ce sunt). Mai mult, mintea cu toate fricile și tarele ei, inclusiv frica de moarte nu poate apare înaintea minții. 

Așadar frica de moarte, cu toate celelalte frici existențiale,  apar ca și educație a minții după nașterea ei și așa cum o perdea trasă în geam împedică lumina să pătrundă în cameră. Tot la fel, presupunerile și întreaga cunoaștere a minții, se așează că o perdea peste Eu Sunt și împedică vederea limpede a lui  Eu Sunt ca și conștiință. 

Acesta apare primul în viața noastră terestră și primul în fiecare  dimineață la trezire și care este firesc să ne fie farul călăuzitor al întregii noastre existențe. La trezirea din somn, prima care apare, este conștiința faptului de A Fi, a Ființa sau Eu Sunt și apoi imediat cu o mare grabă,  mintea începe să-l îmbrace cu perdeaua, hainele la toate formele și mecanismele posesiei: mintea mea, numele meu Georgică, funcție,  statut social, familial etc. 

Deși spunem adesea: corpul meu, mintea mea, numele meu, inima mea, sufletul meu... toate sunt forme de luare în posesie fără să ne întrebăm: CINE ESTE POSESORUL?  Dacă răspunsul este Eu... Cine îl cunoaște pe acest eu? și desigur întrebările corect puse minții o vor face să se dea la o parte, să o pună pe tușă, să facă o baie în vid și Realul a ceea ce ești- Suntem  să strălucească în toată splendoarea sa.  Când invităm mintea să facă această baie în vid ne invităm pe noi înșine la viața eternă.  

În speranța că lucrurile sunt clar expuse pănă aici voi  clarifica  ceea ce este esențial, acel Ceva sau Acela care se află înainte de Eu Sunt, de simțământul ființării. Noaptea în somn tu visezi  și în visele tale tu însuflețești diferite lumi și corpuri, în vis tu nu te îndoiești că ai fi îngerul pe care-l visezi că ești, după cum dacă se întâmplă de vei cădea în vis, tu nu te îndoiesti de asta. 

Așadar cine ești tu, Bărbatul sau femeia care citește, ascultă  acum,  sau îngerul din vis? Răspunsul firesc este că ești amândoi... adică ești cel care însuflețește acest corp în stare de veghe și acel corp în vis. Așadar dacă nu ar fi continuitatea memoriei și tu ești pura Conștiință care însuflețește toate corpurile și ființele atât din starea de vis vegheat, denumită eronat de minte veghe, cât și acest corp pe care îl iei în posesie la trezirea din somn numindu-l al meu, oare nu cumva tu ești una și aceiași conștiința care însuflețește totul, inclusiv corpul tău, al părinților tăi și al părinților,  părinților tăi.  

Conștiința pură nu se naște și nu moare, ea este și însuflețește tot ceea ce există, toate corpurile , obiecte fenomenale din toate timpurile și toate epocile sunt însuflețite de ceea ce tu în esență ești. Firește, copilul este neputincios și nu îl poate conștientiza pe Eu Sunt, când tu te recunoști pe tine însuți ca Eu Sunt, acest natural simț al prezenței non-intenționale. Recunoști instantaneu anumite afirmați biblice cum ar fi: ”Înainte de Aabraham eu am fost; Eu sunt cel ce sunt; Eu și tatăl suntem unul etc” Tu ești Acela, care nu poate fi conceput prin naștere și moarte, care nu poate fi definit, etern indescriptibil tu ești.

Așadar  problema evoluției sau a progresului spiritual nu există pentru că ceea ce noi suntem este în esență veșnic desăvârșit ,  singura care poate să ”progreseze” rămâne structura corp-minte. Problema reală este, că atâta timp cât facem un efort și mai ales de acela  încrâncenat,  pentru a progresa  noi trăim în eroare privind  în minte și așteptând ca mintea să devină Spiritul sau Conștiința atemporală, ceea ce practic nu este posibil pentru că așa cum am spus ”Eu Sunt” este anterior minții și tocmai de aceea nu poate fi descoperit de nici o minte. 

Mintea fiind o simplă invenție, o umbră a Conștiinței necesară supraviețuirii sociale și culturale, care devine un instrument desăvârșit odată înțeles, cine ești tu! O altă eroare este că orice efort, ne împinge într-o anumită direcție și mai ”adânc” în minte,  în loc să ne scoată din minte în realitatea eternă a lui Eu Sunt. 

Mai mult, practica și efortul ne  împiedică să iubim ceea ce este, în speranța unor rezultate matusalemice a ceea ce am putea deveni.  În acest fel, majoritatea practicilor spirituale  îți fură prezentul, în speranța unei realizări, iluminări sau eliberări viitoare, ce se află absconsă undeva în ”inima” devenirii. 

Multe din ele sunt făcute să îți crească angoasa și spiritul de competiție sau așa cum am întâlnit să te umple de panică și confuzie pentru că vine sfârșitul lumii și tu nu ai făcut sau nu faci nimic pentru a o salva- a te salva. Unii dintre acești gen de ”practicanți spirituali” sunt aidoma unor babe sau moși confuzi care vor să te convingă că e musai să faci ceva; chiar cu tupeu îți vor spune că e inconștiență crasă să nu faci ceva să salvezi biata planetă și dacă vei face asta vei obține mântuirea și alte basme cu Feți Frumoși... 

Firește că în acest timp cât tu faci o mulțime de lucruri, care te pastrează încătușat în tragedia minții, el sau ele se distrează cu cei apropiați pentru că oricum ”ei au transcens efemeritatea acestei lumi”... Toată această crasă confuzie nu are nimic în comun cu spiritualitatea ci cu ceața grosă a minții.  

Cineva l-a întrebat pe Nisargadatta Maharaj: ” Ar trebui să depun eforturi pentru Sadhana (practica mea spirituala zilnică) mea?” și Nisargadatta a răspuns: ”Trebuie să depui eforturi din nou, și din nou, și din nou în sadhana ta, căci atunci și numai atunci vei realiza că acel efort nu te va conduce nicăieri.” Cel mai greu de înțeles este caracterul iluzoriu sau de vis, al acestei existențe. 

Așadar,  întreabă-te ce poate face o umbră? simpla ei existență oprește strălucirea soarelui și atât, ea nu poate să facă sau să desfacă ceva. Când este înțeles caracterul oniric al acestei lumi, dorința de a face încetează,  mintea se dizolvă în A Fi, în Eu Sunt sau Ființarea însăși, iar gândurile care apar sunt văzute drept ceea ce sunt, simple fluctuații ale stării de vis vegheat.
 

Una din modalități ,  este că prin intermediul introspecției,  sau prin non-interferență (nu atinge nici un gând, nu-l hrăni cu interes)  mintea să fie văzută ca un simplu ecran de cinema  (și atunci când grația se revarsă) însăși observatorul sau martorul (cel ce vede mintea),  să fie  ”observat” moment în care, realizezi efemeritatea a tot ceea ce există.

În ceea ce privește acest ”progres spiritual”  unul din citatele semnificative ale Dr Wane Dyer merită analizat: ”Noi credem că suntem ființe umane căutând un spirit infinit, dar dacă este tocmai invers și în esență noi suntem Spiritul nemuritor ce trăim o experiență muritoare.”  În acest caz oare ce am vrea noi să desăvârșim?

Apercepția realului  nu se  produce printr-un proces secvențial și nu apare în urma unei practici. Dacă înțelegi clar că în spatele ochilor tăi cel ce privește prin tine ești Tu Infinitul,  apercepția va imploza instantaneu și de la sine, este o pură întâmplare. 

Înțelege așadar că nu există nici un stadiu de progres, pentru că nu există cineva care să progreseze. Relaxarea până la abandonul complet face ca să nu mai dai crezare minții, să nu mai privești în ea, ci aspațial și să îi permiți astfel Existenței,  Realului să te îmbrățișeze.

Iată o scurtă povestioară semnificativă : 
Astăzi am discutat mai mult cu Dariana Teodora o fetiță de 3 ani... discuția a decurs cam așa: 
- Dary cine ești tu? ... 
- Nu stiu..
- Dary dar ce ești tu? 
- Sunt o fetiță !
- Foarte frumos Dary dar de unde știi tu că ești o fetiță?
- Știu pentru că mi-a spus mami.
- Hmm.. Și dacă mami ți-ar fi spus că ești un îngeraș, atunci cine ai fi fost tu?...
- UN INGERAȘ !...

Crezi ceea ce ești învățat să crezi că ești, nici măcar nu te gândești să pui la îndoială acest instrument  care poate fi mintea și mai exact ”educația, cunoașterea ei”. Atunci când ea rămâne ceea ce este, un simplu instrument și nu atunci când îi dăm voie să devină stăpânul nostru și să ne conducă la o nesfârșită suferință viața, mintea este un instrument desăvârșit. 

Să trăiești din aduceri aminte,  în memoria minții,  însemnă să trăiești locuind  într- o închisoare. Tu ești prospețimea etern indescriptibilă a fiecărei clipe,  care nu are continuitate dar este îmbrățișată de infinitul, care ești!

Dacă de mic ai fi fost învățat că ești un înger ce ai fi tu acum?  Mai mult, dacă ai fi fost învățat că ești adevărul pur,  că ești Spriritul Infinit Etern Liber. Cine ești tu ? Lasă-te trăit de asta! 

Multumim din inima Ionică Spiridon pentru acest material