Se zice ca de Lime se cam moare si nu frumos. Ei bine stiu destule cazuri complet vindecate.
Cum s-au vindecat?
Simplu.
Ultima poveste de boala Lime vindecata. Ramona...
Avea acum aproape doi ani simptomatologie cat casa. Si mai e si doctor :)) rad ca astia, din care fac si eu parte avem mintea bine mobilata cu versiuni medicale=SENTINTE, CONDAMNARI prin ceea ce am ajuns sa numim ISTORIA NATURALA A BOLII...
Devine natural, e drept, sa ne degadam, daca nu incetam sa generam conflicte majore.
Avea si domnita doctor o droaie de "capuse": parintii, partenerul... si pe cibe nu. Facuse un tipar de atitudine din a salva lumea si a se simti vampirizata de toti si otravita ca nu reusea sa le spuna nu. Ca sa nu ii supere.
Dragul bun simt romanesc bata-l norocul, ne condamnam singuri...
A venit la curs la NMG, a inteles cine pe cine capuseaza de fapt, adica ea pe ea, ceilalti ii servesc de unelte nu de persecutori.
A schimbat macazul. Nu ii ignora dar nici nu le mai da acel ajutor care sa le ia din putere. Nu a murit nimeni. Soarele si luna mai defileaza pe cer, nu i-a picat coroana de sfanta. Totul, viata merge mai departe.
Am vazut-o acum cateva zile. Imi spune:
Sti ca nu mai am Lime.
Vad ca nu te mai capusezi prin nimeni din jur.
Felicitari si viata frumoasa in continuare!
:)
Parea complicat: anti-bio-tice, degradare umana, neputinta, moarte.
Cine a schimbat scenariul ei de viata si a implementat comportamente si atitudini diferite?
Eu?
Nu!
Ea?
Daaaaaa!
Eu doar i-am facut un tablou cu ce facea si cam ce ar putea alege diferit. Dar nu pot trai locul nimanui.
Fie ca toate fiintele sa fie cu adevarat fericite!
Ca desavarsiti suntem indiferent ce facem...
Multumesc ca existati! Va iubesc!
Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)
Nemuritoare printre Nemuritori... Desavarsita printre Desavarsiti... Geniala printre Genii... Tacere din Liniste... Aduna duh de pace in sufetul tau si mii de insi se vor mantui in jurul tau ( Sf. Serafim de Sarov )
vineri, 24 iunie 2016
joi, 16 iunie 2016
Sunt la conferinta la Bojor. Vorbeste dr Adrian Restian si eu nu ma abtin sa comentez intr-una la enormitatile pe care le debiteaza dupa o viata de experiente ale unui om cu scoala :)
Distinsul doctor vorbeste... Despre catei care se joaca si te bucura jocul lor versus sefi tampiti si insuportabili.
Pe bune... pare un copil mare care inca se joaca. El zice ca asa face cand contempla.
E usor sa contempli ceva ce nu iti zgandareste egoul. Cum zicea Iisus ca e cel mai greu sa ii iubesti pe oameni. Maturizarea emotionala presupune sa vezi si in sef un antrenor pentru maturizare. Nu apare intamplator in viata cui apare.
Rezonante.
Cuante care se apropie pentru ca sunt de acelasi fel si reusesc sa scoata din minti egourile.
Doar ca maturizarea fizica nu merge mana in mana cu maturizarea emotionala. Cel mai adesea decalajul e: corp de adult cu emotional infantil.
In majoritatea aspectelor emotionalul ramane in urma corpului fizic: comunicare, relationare, exprimarea afectiunii, atasamente, frici, furie si ura... si inca cateva "detalii" esentiale :))
E mai simplu sa iubesti un caine! Sa iubesti un sef si sa te uiti la maturul din el cu maturul din tine, sa il investesti cu posibilitatea de a creste, de a fi inspirat, departe de judecarea lui...
Multumesc ca locuim pe aceeasi planeta, decalati ca venire si plecare, cu atatea posibilitati de a privi viata si lumea.
Stresul de care vorbeste Restian e ok, doar ca pare ca e alegerea noastra sa ne simtim coplesiti in situatii stresante, sa facem managementul stresului, desi pentru mine si asta e o Gratie a fiintei noastre.
Nu depinde de noi. Observam. Atat. Fara evaluare. Evaluarea e oricum falsa. Tine de educatie. Diferita de la bordei la bordei. Iar reactiile care ii urmeaza evaluarii unei situatii sau persoane, sunt si mai egotice si false si nu sunt reactii ale constiintei.
Mergem mai departe. Observam. Inauntru. In afara. Etichetarea nici ea nu ne serveste.
Cand Buddha a fost trimis cu vacile la pascut de tatal sau ca era prea scolit si se credea intelept a venit inapoi "vaca". A 1001 bucata :)) isi pierduse savantismul, revenise la simplitate, avusese timp sa reflecte nemaiavand in raport cu cine sa fie intelept. Tinea predici de intelepciune la vaci si boi. Si ele, si ei, ascultau. Taceau. Ii dadeau dreptate fara sa comenteze :))
Pasteau linistite.
In timp a re-invatat si el Tacerea.
A redescoperit Linistea Divinului Interior care nu are nimic de demonstrat nimanui!
E pura Esenta a Existentei!
Pentru cei interesati am notat niste date de contact si cateva propozitii care faceau sens pentru mine :)
0761099191 producator de ceva creme date ca mostra in numar f f f f mic fata de nr participantilor
Forfota in jur pentru produse gratis :)
Bun venit in Romania.
Consacrarea: ei nu incep nimic fara sa se roage. Cum se roaga?
Bojor 0213154783 pe str g enescu 27-29 palatul... joi 11-15 intalniri. Secretara lui Cristina :)
o.bojor@yahoo.com
Intrebari si raspunsuri
Liofilizare: face da stea ani se zile orz verde
Biominerale...
Cumpatare in orice...
Miscare si actiune...
Ghid de alimentatie pentru Miracole :) cum sa mori mai repede :)
Fumeaza 5-6 fumuri prin distilare uscata, pana la mijloc, dupa e periculos, nicotina duce la nicotinamida si face antipelagroasa vitamina! Daca ma voi apuca vreodata de ceva ce nu m-a tentat nicicand in aceasta viata o sa va spun daca la mine merge ce spun ei :)))
39 grade afara e ca o febra
Nu beti apa rece decat cand e f rece, pe canicula apa rece in spatii deschise iese prin piele saraceste org de vitaminele hidrosolubile.
Mierea e degradata de temperatura mare. Dar ramane dulce, poate chiar mai dulce :)
Lumea e agitata in jur si plictisita. Privesc prin sala si vad o multime de chipuri dezamagite de discursurile despre nimic.
Ah si voi aveati asteptari! In prima faza ma intrebam si eu daca sa plec sau nu. Am simtit sa raman ca ascult ce au de spus oameni atat de multi ani trecuti prin viata!
Am invatat sa fiu atenta la feedback si sa ma stradui sa ma aberez cat mai putin, sa fiu atenta daca oamenii se plictisesc si sa nu insist sa bat campii cu Gratie divina pe neuronii lor sensibili !
Alchimia asteptarilor in bucurie de viata, de a fiinta!
Inca o zi minunata cu Mine pe Pamant!
Recunoasc ca m-am distrat copios de cum se aberau si nu vorbeau nimic din subiectul conferintei.
Pe bune... pare un copil mare care inca se joaca. El zice ca asa face cand contempla.
E usor sa contempli ceva ce nu iti zgandareste egoul. Cum zicea Iisus ca e cel mai greu sa ii iubesti pe oameni. Maturizarea emotionala presupune sa vezi si in sef un antrenor pentru maturizare. Nu apare intamplator in viata cui apare.
Rezonante.
Cuante care se apropie pentru ca sunt de acelasi fel si reusesc sa scoata din minti egourile.
Doar ca maturizarea fizica nu merge mana in mana cu maturizarea emotionala. Cel mai adesea decalajul e: corp de adult cu emotional infantil.
In majoritatea aspectelor emotionalul ramane in urma corpului fizic: comunicare, relationare, exprimarea afectiunii, atasamente, frici, furie si ura... si inca cateva "detalii" esentiale :))
E mai simplu sa iubesti un caine! Sa iubesti un sef si sa te uiti la maturul din el cu maturul din tine, sa il investesti cu posibilitatea de a creste, de a fi inspirat, departe de judecarea lui...
Multumesc ca locuim pe aceeasi planeta, decalati ca venire si plecare, cu atatea posibilitati de a privi viata si lumea.
Stresul de care vorbeste Restian e ok, doar ca pare ca e alegerea noastra sa ne simtim coplesiti in situatii stresante, sa facem managementul stresului, desi pentru mine si asta e o Gratie a fiintei noastre.
Nu depinde de noi. Observam. Atat. Fara evaluare. Evaluarea e oricum falsa. Tine de educatie. Diferita de la bordei la bordei. Iar reactiile care ii urmeaza evaluarii unei situatii sau persoane, sunt si mai egotice si false si nu sunt reactii ale constiintei.
Mergem mai departe. Observam. Inauntru. In afara. Etichetarea nici ea nu ne serveste.
Cand Buddha a fost trimis cu vacile la pascut de tatal sau ca era prea scolit si se credea intelept a venit inapoi "vaca". A 1001 bucata :)) isi pierduse savantismul, revenise la simplitate, avusese timp sa reflecte nemaiavand in raport cu cine sa fie intelept. Tinea predici de intelepciune la vaci si boi. Si ele, si ei, ascultau. Taceau. Ii dadeau dreptate fara sa comenteze :))
Pasteau linistite.
In timp a re-invatat si el Tacerea.
A redescoperit Linistea Divinului Interior care nu are nimic de demonstrat nimanui!
E pura Esenta a Existentei!
Pentru cei interesati am notat niste date de contact si cateva propozitii care faceau sens pentru mine :)
0761099191 producator de ceva creme date ca mostra in numar f f f f mic fata de nr participantilor
Forfota in jur pentru produse gratis :)
Bun venit in Romania.
Consacrarea: ei nu incep nimic fara sa se roage. Cum se roaga?
Bojor 0213154783 pe str g enescu 27-29 palatul... joi 11-15 intalniri. Secretara lui Cristina :)
o.bojor@yahoo.com
Intrebari si raspunsuri
Liofilizare: face da stea ani se zile orz verde
Biominerale...
Cumpatare in orice...
Miscare si actiune...
Ghid de alimentatie pentru Miracole :) cum sa mori mai repede :)
Fumeaza 5-6 fumuri prin distilare uscata, pana la mijloc, dupa e periculos, nicotina duce la nicotinamida si face antipelagroasa vitamina! Daca ma voi apuca vreodata de ceva ce nu m-a tentat nicicand in aceasta viata o sa va spun daca la mine merge ce spun ei :)))
39 grade afara e ca o febra
Nu beti apa rece decat cand e f rece, pe canicula apa rece in spatii deschise iese prin piele saraceste org de vitaminele hidrosolubile.
Mierea e degradata de temperatura mare. Dar ramane dulce, poate chiar mai dulce :)
Lumea e agitata in jur si plictisita. Privesc prin sala si vad o multime de chipuri dezamagite de discursurile despre nimic.
Ah si voi aveati asteptari! In prima faza ma intrebam si eu daca sa plec sau nu. Am simtit sa raman ca ascult ce au de spus oameni atat de multi ani trecuti prin viata!
Am invatat sa fiu atenta la feedback si sa ma stradui sa ma aberez cat mai putin, sa fiu atenta daca oamenii se plictisesc si sa nu insist sa bat campii cu Gratie divina pe neuronii lor sensibili !
Alchimia asteptarilor in bucurie de viata, de a fiinta!
Inca o zi minunata cu Mine pe Pamant!
Recunoasc ca m-am distrat copios de cum se aberau si nu vorbeau nimic din subiectul conferintei.
duminică, 12 iunie 2016
Tabara de Noua Medicina Germanica cu dr. Crina Veres la Eforie Nord, intre 25 iunie-01 iulie 2016
- Simti ca vindecarea ta si a altora se afla dincolo de limitele medicinei clasice?
• tu sau cineva drag tie, suferiti de o afectiune fizica sau emotionala careia nu i-ati gasit leacul ?
• te confrunti adesea cu o teama inexplicabila de imbolnavire sau chiar de moarte ?
• vrei sa afli ce credinte limitative si tipare emotionale au declansat afectiunea cu care te confrunti acum ?
Atunci te invitam in aceasta tabara de autovindecare prin Noua Medicina Germanica, cu dr. Crina Veres intre 25.06 si 01.07 2016 la Eforie Nord - Constanta.
Noua Medicina Germanica este o tehnica de medicina alternativa descoperita de Dr. Ryke Hamer. Acesta a cercetat si demonstrat stiintific care sunt cauzele pentru care apar bolile, dar si metodele prin care acestea pot fi vindecate si mai ales cum putem preveni sa ne imbolnavim. Dr. Crina Veres a inteles legile acestei medicini, care i-a raspuns la toate intrebarile la care medicina clasica nu i-a putut raspunde si a inceput s-o aplice pentru ea si pacientii ei, dobandind o foarte mare experienta, pe care acum doreste s-o impartaseasca.
Scopul aceastei tabere este de a-ti intelege si a-ti rezolva prin intermediul Noii Medicini Germanice problemele de sanatate pe care le ai, dar si cele afective și sufletești, de a te cunoaste mai bine, de a-ti rezolva traumele emotionale care iti afecteaza viata sub toate aspectele ei. Vrem SA INTELEGETI principiile explicate pe baze științifice de dr. Hamer prin Noua Medicina Germanica, pentru ca apoi s-o puteti aplica si singuri.
Programul taberei este conceput astfel incat sa invatam sa ne cunoastem, sa ne dam seama care sunt cauzele problemelor noastre si sa ne autovindecam, sub indrumarea dr. Crina Veres. Vom lucra si vom exersa Noua Medicina Germanica pe cazuri concrete (ale noastre si ale celorlalti participanti la tabara).
Tabara se adreseaza, bineinteles, si celor care sunt sanatosi, dar vor sa previna aparitia oricaror probleme fizice sau emotionale in viata lor.
Ne propunem ca aceasta tabara sa fie inceputul noii tale vieti, in care sanatatea, fericirea, implinirea, bucuria, iubirea sa nu fie doar niste cuvinte. Vrem sa cream cadrul necesar eliberarii tale, pentru a da startul unei relatii mai bune cu tine, cu copiii tai, cu partenerul de cuplu, cu prietenii, cu colegii, cu sefii/subordonatii sau cu alte persoane care apar in viata ta. Sănătatea ta este direct legată de calitatea relațiilor din viața ta – relațiile tale, pe care tu le-ai construit cu tine și cu ceilalți te ajută să fii sănătos sau nu, să ai abundență și succes pe toate planurile sau nu.
Dupa ce vei intelege aceste lucruri si vei incepe sa-ti acorzi timp si atentie de calitate, sa te interiorizezi si sa cauti inauntrul tau solutiile problemelor tale, viata ta va lua o noua forma, nebanuita, implinitoare.
Această tabără te va ajuta să găsesti resursele potrivite pentru a putea modela un TINE care să te împlinească fizic, emoțional si sufletește, pentru a te bucura de viață (asa cum este ea).
In tabara
• devii constient(a) de capacitatea de autovindecare a corpului tau si descoperi cum o poti accesa
• intelegi mecanismul prin care aproape orice boala este declansata de un conflict emotional
• descoperi care este legatura intre diferite tipuri de boli si gandurile/emotiile care le-au generat
• inveti sa faci diferenta dintre conflictul biologic si conflictul psihologic
• lucrezi direct cu Dr. Crina Veres - expert in Noua Medicina Germana, ea insasi vindecandu-se de boli grave precum cancer de colon si leucemie.
Cele 9 Metode de Autovindecare pe care le practici in tabara
1. Noua medicina germana (dr. Ryke Geerd Hamer) –afli care sunt programele mentale distructive pe care le detii / originea socului emotional cu care te confrunti
2.Legatura intre noua biologie, neuroplasticitate si epigenetica (dr. Bruce Lipton) –constientizezi pe loc cum perceptiile tale modifica citirea genelor din mostenirea noastra genetica si cum adaptarea la mediu poate duce la mutatii spontane.
3. Tehnici de eliberare emotionala (“EFT”)– lucrezi cu cele 12 meridiane principale in timp ce ii amintesti psihicului tau care este problema concreta cu care lucrezi.
4.Autovindecare si autocontrol (dr. Crina Veronica Veres) –iti redobandesti starea de sanatate prin descoperirea programelor autodistructive, gandurilor negative si credintelor limitative care te-au imbolnavit.
5. Noesiterapie si psihoanalgezie (dr. Angel Juan Escudero) – descoperi de ce boala incepe ca raspuns biologic negativ la un stimul din mediul intern sau extern si afli cum sa te vindeci prin gandirea bazata pe raspunsurile biologice pozitive.
6. Ho’oponopono (Dr. Ihaleakala Hew Len) – te conectezi la puterea vindecatoare a cuvintelor “Imi pare rau”, “Te rog sa ma ierti”, “Te iubesc”, “Iti multumesc”
7. Vindecarea relatiilor prin comunicarea empatica si armonioasa – identifici rolurile de Victima, Agresor si Salvator in relatia cu tine, cat si cu cei din jurul tau
8. Oglinzile Eseniene ale Sinelui – afli cum te vezi pe tine in functie de perceptiile la adresa celorlalti
9. Vindecarea arborelui genealogic – identifici conflictele si dramele pe care le-ai preluat inconstient de la parintii tai si pui bazele vindecarii acestora, pana cand nu se transforma in boli grave.
EXPERIENTA Dr. CRINA VERES
• peste 12 ani de conferinte interne si internationale cu sustinere de lucrari pe teme de vindecari si sanatate
• peste 13 ani de studiu si practica in cancere si boli grave
• peste 15 ani de studiu si practica in domeniul nutritiei si fitoterapiei (cu multiple atestate internationale, universitare si nu in ultimul rand de la vindecatori autohtoni sau de medicina shamanica)
• peste 18 ani de studiu si practica in medicina alopata
• peste 19 ani de studiu si practica pe terapie sistemica de familie, cuplu si copii
• peste 25 de ani de studiu si practica in arte martiale, stiluri externe si interne bazate pe disciplina mintii si a trupului
Experienta In Autovindecare:
Leucemie acuta (1998), anemie feripriva grava (1999), spasmofilie si crampe musculare extrem de dureroase (2000).
Fractura de coloana vertebrala lombosacrata, paralizia membrelor inferioare si traumatism craniocerebral post accident rutier grav (2003),
Sinuzita cronica (2003), bronsita cronica (2004), alergie cu edem facial si glotic/soc anafilactic repetat (2007),
adenocarcinom rectosigmoidian cu metastaze ganglionare inghinale si axilare, hepatice si osoase (2007).
In acesti ani s-a autovindecat definitiv si se bucura de o stare de sanatate deplina.
PROGRAMUL ACTIVITĂȚILOR
7:30 – 8:30 Gimnastica Energetică (QiQong,Tai Chi, Ritmurile Tibetane etc)
8:30 – 9:30 Mic dejun
9:30 – 13:00 Activități din Programul de Tabără: Curs, Exerciții si Impartasire, Analiza pe cazuri concrete ale participanilor
13.00 - 15.30 – Pranz si pauza
15:30 – 18:00 Activități din Programul de Tabără: Curs, Exerciții si Impartasire, Analiza pe cazuri concrete ale participanilor
18:00 – 19:30 Pauza de Cina
19:30 – 21:30 Program de seară/Program de voie, Relationare/Interactiune/
Programul este flexibil si va fi adaptat nevoilor grupului. Nicio activitate nu este obligatorie.
Locatia taberei :Cazare si pensiune completa (3 mese pe zi) la Hotel Sirius - Eforie Nord- http://
Pentru grupul nostru am obtinut niste tarife preferentiale extraordinare.
Investitia fiecaruia pentru aceasta tabara:
1.Investitia pentru curs:
- 1000/ron/persoana
- pentru 2 membri de familie care vin impreuna, se aplica o reducere de 15% pentru fiecare membru de familie (adica 850 lei /pers, total pt. familie 1700 lei)
- pentru grupuri de 4 persoane sau mai mari, se aplica reduceri suplimentare
(va rugam sa ne contactati).
Pentru cei care au mai participat la alte cursuri sau tabere, se aplica o reducere de 20%.
Atentie: reducerile nu se cumuleaza, se va aplica reducerea cea mai mare.
Cei care se inscriu in tabara dupa data de 10 iunie 2016, vor plati o contributie majorata cu 200 lei/persoana.
2. Cazare si pensiune completa:
100 lei/pers/zi
Copiii sub 3 ani beneficiaza de gratuitate fara pat suplimentar si fara a primi portie separata.
Copiii intre 3 si 6 ani - 25 lei / zi fara pat suplimentar
Copiii intre 3 si 6 ani - 35 lei / zi cu pat suplimentar,
Copiii intre 6 si 12 ani - 50 lei / zi cu pat suplimentar
Copiii peste 12 ani - 80 lei/ zi cu pat suplimentar
Ni se vor oferi 2 regimuri alimentare, omnivor si ovo-lacto-vegetarian.
Micul dejun va fi servit in regim bufet suedez.
Cei care se inscriu in tabara dupa data de 10 iunie 2016, vor plati o contributie majorata cu 200 lei/persoana.
Pentru a va rezerva locul in tabara trebuie sa achitati un avans de 200 lei/pers pana in data de 10 iunie 2016 in unul din conturile :
-DACA DORITI SA CONSIDERATI CONTRIBUTIA DVS LA TABARA O DONATIE PENTRU CONSTRUIREA UNEI CLINICI sau Centru de Autocunoastere, Autovindecare prin Constientizarea Sinelui si proiecte caritabile:
in contul: RO29 BTRL 0130 1205 N635 44XX deschis la
BANCA TRANSILVANIA pe numele (ASOCIATIA NEO GRUP CONSULTING) cu mentiunea la detalii plata DONATIE EFORIE
-sau ca taxa de curs din care statul roman primeste automat 3%:
pe firma Esenta Esentei SRL
IBAN RO76BTRLRONCSOC333653601
Str Fantanele Lama E ap 80 Cluj Napoca
CUI 35542829
J12/386/29.01.2016
Certif inregistrare seria B nr 3257507
Vă inştiintăm că avansul pentru rezervarea locului nu se restituie. Aveti posibilitatea, în schimb, să aduceti pe cineva în locul dvs.
Un aspect foarte important pentru rezervarea locului este trimiterea copiei chitantei de depunere a avansului pe adresa de mail: primavara.desertului@gmail
Impresii din tabara de Craciun 2014
https://www.youtube.com/
Relatari despre cum s-au simtit si cat/ce au transformat in fiinta lor participantii la una din taberele de vara de la Bran, vedeti aici:
http://
Iata si marturia unei participante la o tabara anterioara:
“Am venit aici pentru ca am vrut sa imi vindec suferinta fizica si pentru ca vreau o viata mai buna! Tabara a fost peste asteptarile mele intrucat plec de aici nu doar inarmata cu instrumente pentru a ma vindeca, dar cu enorm de multa energie pozitiva care ma face sa simt nu doar ca ma voi vindeca, dar ca pot muta muntii! Ii multumesc doamnei doctor Crina Veres si celorlalti participanti pentru contributia la aceasta atmosfera minunata! Simt ca numai impreuna putem sa schimbam lumea, dar mai intai lucrand si schimbandu-ne pe noi!” (Georgeta)
Aceasta tabara este pentru tine daca:
-iti doresti sa te cunosti in profunzime, sa deslusesti legatura dintre trairile interioare, constiente sau inconstiente si afectiunile de care suferi
-vrei sa intelegi cine esti si sa revii acasa un alt om, mai sănătos, mai impacat si mulțumit;
vrei sa afli mai multe despre Noua Medicină Germană;
-vrei sa te bucuri de o bucata de vara la mare intr-o atmosfera de familie, in compania unor oameni care isi doresc sa-si imbunatateasca viata, la fel ca si tine;
-vrei sa te bucuri de 7 zile in aer curat, intr-o atmosfera de energie pozitiva si sustinere;
-vrei sa aprofundezi tehnicile ce vor fi explicate si exersate,
-vrei sa intelegi relatiile pe care le ai cu cei din jur si sa le imbunatatesti
ATENTIE
Pentru a putea participa in mod activ si benefic la tabara este obligatorie vizionarea filmelor de introducere in Noua Medicina Germana, astfel incat timpul petrecut impreuna sa fie dedicat aproape in totalitate REZOLVARII PROBLEMELOR VOASTRE DE SANATATE si nu prezentarilor teoretice.
BIBLIOGRAFIE:
https://www.youtube.com/
https://www.youtube.com/
https://www.youtube.com/
http://
Va asteptam cu drag.
sâmbătă, 11 iunie 2016
Ne plangem soarta sau gasim impreuna solutii pentru tratamente cu suflet si de calitate
Am citit, din nou, o poastare despre o mamica care era insarcinata cu primul copil, traia in starinatate, a venit in Romania sa faca nunta si incep contractii la 5 luni de sarcina. Are parte de un tratament tipic romanesc pe cinste, copiluta ii moare dupa doua ore de la nastere, datorita lipsei de dotari de la Focsani si a miserupismului si incompetentei cadrelor medicale care nu au sesizat pericolul si nu le-a trecut prin cap sa aduca un elicopter sa transfere gravida la un centru mai dotat. Sa nu uitam de filmul "Moartea domnului Lazarescu" plimbat de la o analiza la alta pana da coltul.
Postarea apare la mine pe perete distribuita de o buna prietena. Printre comentarii:
Spune Florentina: Din pacate am avut ocazia sa simt pe propria mea piele asta. Am avut cu ambii parinti, cu sotul ocazia sa stau prin spitale si este crunt. Modul in care sunt tratati pacientii si apartinatorii e uneori atat de inuman :( Cand intalnesti un om empatic, uman, binevoitor nu iti vine sa crezi :( Si cum zici, desi ar trebui ca asta sa fie exceptia de la regula, din pacate e printre rarele exceptii :( Nu o sa o uit niciodata pe d-na doctor Dina de la Gastro 3 Cluj, a fost unicul om care in lungul cosmar cu un pacient cu cancer (tatal meu) a fost empatica, mi-a explicat de fiecare data situatia, alternativele si a avut timpul si disponibilitatea sa puna o mana pe umarii mei pentru sustinere cand simteam ca ma prabusesc :| Cred ca ar trebui sa facem panou de onoare cu asemenea medici, poate ajuta la ceva
Am zis si eu ceva ca in sfarsit am realizat de ce nu mai simt sa citesc asa ceva:
E intresant ca de ani de zile doar postam situatii din clinici in care cei dragi noua si noi insine am trecut. Ne ajuta sa ne descarcam si atat? Asta o fi rostul? Ma intreb la ce ne serveste. La informare. Buna si asta. Solutii?! Eu m-am saturat de citit despre cum se abereaza cadrele medicale platite sa ne ajute sa trecem mai usor peste problemele de sanatate si ajungem sa murim. Stiu ca nu e intamplator, insa daca nu facem nimic nu suntem cu nimic mai buni. Mai ales daca ii judecam. Haideti sa fim schimbarea pe care parem ca vrem sa o vedem in lume. Haideti sa venim cu solutii, sa facem forumuri, grupuri si sa vedem cu ce putem contribui fiecare ca sa ceva sa fie raritate nu ordinea zilei! Haideti sa ii inspiram nu sa ii blamam! Haideti sa facem o casa de asigurari de sanatate alternativa, unde daca nu vrei tratamentul recomandat sa nu ti se anuleze asigurarea medicala platita o viata. Sa facem clinici unde sa fii sustinut sa intelegi ce se petrece cu tine, sa ai parte de oameni care au trecut pe acolo, prin boala si situatia ta. Altfel peste 100 de ani vom posta aceleasi cazuri, cu alti protagonisti. Asteptam ca generatiile urmatoare sa schimbe ceva. Si bunicii si parintii mei i-au asteptat o viata pe americani sa ne salveze! De cine, de ei insici, de lenea si ignoranta personala?
De ce facem asta? Ca nu ne doare destul. Ca suntem speriati de bombe unii, prea putin ma doare personal si mi se pare ca sunt singura contra sistemului... Am devenit un neam de infantili plangaciosi care asteapta sa le pupe mama ranile, ne consolam unii pe altii de la distanta, uneori mai dam niste bani la victimele sistemului medical si social si lucrurile continua la fel. Asta e ultima postare pe care o citesc in care doar sa ne plangem.
Ma stradui de ani buni sa fac o clinica alternativa. Sa gasesc solutii. Oi fi aberanta vrand casa de asigurari alternativa in care sa cotizam pentru noi si fiintele dragi ca sa avem unde ii duce pe cei dragi noua si pe noi insine: la cei trecuti prin boli, laa cei destul de maturi sa cuprinda suferinta, sa iti ridice temporar povara si sa ti-o dea inapo cand o poti duce, sa nu te mai simti singur si neinteles, sa nu ti se mai dea diagnostice bomba fara solutii sau cu solutii mortale pentru care te mai si obliga sa semnezi ca ti le asumi :) si sa nu mai fim obligati sa ne ducem noi si fiintele iubite la cei care trateaza ceva prin care nu au trecut si nu au cum intelege, cu protocoale despre care ei stiu si mai putin decat despre boala insasi.
Diferenta dintre ei si copii e costul al jucarii. Si cand eram mici ne jucam de-a doctorii si credeam ca a fi doctor inseamna sa scriu retete si sa operez. Intre timp am fost pacient si apartinator si AM CRESCUT cum a ajuns mama sa isi dea singura seama, cu greu e drept :) acum inteleg ca nimic nu se intampla decat la locul si la momentul potrivit si ca ii noi sta puterea de a schimba acele experiente cu care nu mai rezonam.
Daca ideea unei case de asigurari de sanatate alternative si cu suflet ar fi deplasata si nerealista nu mi-a zis nimeni, nici nu au venit vreunul cu solutii. Ne place sa ne plangem de mila. Buna si asta.
Am strans in anii de cand am inteles ce e cu boala si cum se vindeca, bani de caramele fata de nevoile reale, cu care am facut mai usoara viata victimelor limitelor sistemului medical. Nu e o solutie sa dai mancare cuiva care poate munci. Invata-l sa faca undita si sa isi prinda singur peste, da-i incredere ca poate muta muntii.
Eu mi-am gasit clinica in interior, ii invat si pe altii sa o gaseasca in ei, insa este cu adevarat nevoie si de clinici cu suflet, unde sa fi tratat cu repect si compasiune si profesionalism. Unde apartinatorii sa fie educati cum sa se poarte cu un bolnav... sa fim tratati asa cum ar vrea cei care se ocupa de noi sa fie tratati daca ar fi bolnavi... Nu doar la sf Nectarie unde nu mai au ce iti face... ca la ei ajungi ca pacient cand verdicul medical e de Cimitirol si Sicrivan, si din mila de ei insisi de fapt ca le e greu sa se vada pe ei in postura pacientului terminal cum le spunem medicaliceste, ii asista pe altii sa moara in liniste.
Cum ar fi sa facem centre de autocunostere si autovindecarea asistata nu doar de moarte asistata? Eu asta imi doresc si sunt schimbarea pe care vreau sa o vad in lume si in ceilalti eu!
Si apoi vazand replica cu panoul de onoare la Florentinei, panou pe care am ajuns si eu de multe ori si m-am frustrat ca eram un chip cioplit pe panou dar ce descoperisem bun ajungea pe hartii in dosare si nu in practica, O poza a unui om care nu a dus la schimbari si implementari de solutii, si asa mi-am mai urmat impulsul de a mai scrie ceva:
Panouri de onoare?!!! Cum ar fi sa facem un site cu medici de suflet, cu rezultatele lor, cu cazuri vindecate. Eu am inceput asta acum cativa ani, dar nu ma pricep nici la informatica asa de bine nici cu timpul nu stau f bine cu 4 prunci, nepot, si prieteni pe post de pacienti...
Am platit pe cineva sa se ocupe. O vreme. Apoi site-urile au fost sparte, virusate. E nevoie de o echipa, de un grup care sa se implice voluntar ca sa se implementeze ceva, nu de multi. Ca niciodata schimbarile nu au fost facute de mase ci de cativa care au stiut cum sa se adreseze maselor, cu blandete si fermitate, cu bunatate si claritate...
cand oamenii cred in ceva vor merge pana la capat. Deocamdata idolii lor sunt frica, lenea, confortul, noninterferenta, las sa faca altii... si de asta facem statui post mortem. Cata inteligenta! Sa aiba pasarile cerului pe ce sa se usureze!?
Dar de la maturitatea emotionala de sub 4 anisori a planetarilor umani ce altceva sa astepti sa faca? Nu e nevoie de toti oamenii la inceput ci de cativa capabili sa schimbe ceva. Eu nu ma mai las deranjata de astfel de cazuri. Am ales si aleg cum spunea Tolle in Un Pamant Nou sa ramna centrata in mine, total constienta si aliniata si lucrurile, cum spune Nisargadata Maharaj, in prezenta constiintei de sine, se aliniaza.
Multumesc ca existati!
Sotutia si schimbarea esti doar Tu!
Postarea apare la mine pe perete distribuita de o buna prietena. Printre comentarii:
Spune Florentina: Din pacate am avut ocazia sa simt pe propria mea piele asta. Am avut cu ambii parinti, cu sotul ocazia sa stau prin spitale si este crunt. Modul in care sunt tratati pacientii si apartinatorii e uneori atat de inuman :( Cand intalnesti un om empatic, uman, binevoitor nu iti vine sa crezi :( Si cum zici, desi ar trebui ca asta sa fie exceptia de la regula, din pacate e printre rarele exceptii :( Nu o sa o uit niciodata pe d-na doctor Dina de la Gastro 3 Cluj, a fost unicul om care in lungul cosmar cu un pacient cu cancer (tatal meu) a fost empatica, mi-a explicat de fiecare data situatia, alternativele si a avut timpul si disponibilitatea sa puna o mana pe umarii mei pentru sustinere cand simteam ca ma prabusesc :| Cred ca ar trebui sa facem panou de onoare cu asemenea medici, poate ajuta la ceva
Am zis si eu ceva ca in sfarsit am realizat de ce nu mai simt sa citesc asa ceva:
E intresant ca de ani de zile doar postam situatii din clinici in care cei dragi noua si noi insine am trecut. Ne ajuta sa ne descarcam si atat? Asta o fi rostul? Ma intreb la ce ne serveste. La informare. Buna si asta. Solutii?! Eu m-am saturat de citit despre cum se abereaza cadrele medicale platite sa ne ajute sa trecem mai usor peste problemele de sanatate si ajungem sa murim. Stiu ca nu e intamplator, insa daca nu facem nimic nu suntem cu nimic mai buni. Mai ales daca ii judecam. Haideti sa fim schimbarea pe care parem ca vrem sa o vedem in lume. Haideti sa venim cu solutii, sa facem forumuri, grupuri si sa vedem cu ce putem contribui fiecare ca sa ceva sa fie raritate nu ordinea zilei! Haideti sa ii inspiram nu sa ii blamam! Haideti sa facem o casa de asigurari de sanatate alternativa, unde daca nu vrei tratamentul recomandat sa nu ti se anuleze asigurarea medicala platita o viata. Sa facem clinici unde sa fii sustinut sa intelegi ce se petrece cu tine, sa ai parte de oameni care au trecut pe acolo, prin boala si situatia ta. Altfel peste 100 de ani vom posta aceleasi cazuri, cu alti protagonisti. Asteptam ca generatiile urmatoare sa schimbe ceva. Si bunicii si parintii mei i-au asteptat o viata pe americani sa ne salveze! De cine, de ei insici, de lenea si ignoranta personala?
De ce facem asta? Ca nu ne doare destul. Ca suntem speriati de bombe unii, prea putin ma doare personal si mi se pare ca sunt singura contra sistemului... Am devenit un neam de infantili plangaciosi care asteapta sa le pupe mama ranile, ne consolam unii pe altii de la distanta, uneori mai dam niste bani la victimele sistemului medical si social si lucrurile continua la fel. Asta e ultima postare pe care o citesc in care doar sa ne plangem.
Ma stradui de ani buni sa fac o clinica alternativa. Sa gasesc solutii. Oi fi aberanta vrand casa de asigurari alternativa in care sa cotizam pentru noi si fiintele dragi ca sa avem unde ii duce pe cei dragi noua si pe noi insine: la cei trecuti prin boli, laa cei destul de maturi sa cuprinda suferinta, sa iti ridice temporar povara si sa ti-o dea inapo cand o poti duce, sa nu te mai simti singur si neinteles, sa nu ti se mai dea diagnostice bomba fara solutii sau cu solutii mortale pentru care te mai si obliga sa semnezi ca ti le asumi :) si sa nu mai fim obligati sa ne ducem noi si fiintele iubite la cei care trateaza ceva prin care nu au trecut si nu au cum intelege, cu protocoale despre care ei stiu si mai putin decat despre boala insasi.
Diferenta dintre ei si copii e costul al jucarii. Si cand eram mici ne jucam de-a doctorii si credeam ca a fi doctor inseamna sa scriu retete si sa operez. Intre timp am fost pacient si apartinator si AM CRESCUT cum a ajuns mama sa isi dea singura seama, cu greu e drept :) acum inteleg ca nimic nu se intampla decat la locul si la momentul potrivit si ca ii noi sta puterea de a schimba acele experiente cu care nu mai rezonam.
Daca ideea unei case de asigurari de sanatate alternative si cu suflet ar fi deplasata si nerealista nu mi-a zis nimeni, nici nu au venit vreunul cu solutii. Ne place sa ne plangem de mila. Buna si asta.
Am strans in anii de cand am inteles ce e cu boala si cum se vindeca, bani de caramele fata de nevoile reale, cu care am facut mai usoara viata victimelor limitelor sistemului medical. Nu e o solutie sa dai mancare cuiva care poate munci. Invata-l sa faca undita si sa isi prinda singur peste, da-i incredere ca poate muta muntii.
Eu mi-am gasit clinica in interior, ii invat si pe altii sa o gaseasca in ei, insa este cu adevarat nevoie si de clinici cu suflet, unde sa fi tratat cu repect si compasiune si profesionalism. Unde apartinatorii sa fie educati cum sa se poarte cu un bolnav... sa fim tratati asa cum ar vrea cei care se ocupa de noi sa fie tratati daca ar fi bolnavi... Nu doar la sf Nectarie unde nu mai au ce iti face... ca la ei ajungi ca pacient cand verdicul medical e de Cimitirol si Sicrivan, si din mila de ei insisi de fapt ca le e greu sa se vada pe ei in postura pacientului terminal cum le spunem medicaliceste, ii asista pe altii sa moara in liniste.
Cum ar fi sa facem centre de autocunostere si autovindecarea asistata nu doar de moarte asistata? Eu asta imi doresc si sunt schimbarea pe care vreau sa o vad in lume si in ceilalti eu!
Si apoi vazand replica cu panoul de onoare la Florentinei, panou pe care am ajuns si eu de multe ori si m-am frustrat ca eram un chip cioplit pe panou dar ce descoperisem bun ajungea pe hartii in dosare si nu in practica, O poza a unui om care nu a dus la schimbari si implementari de solutii, si asa mi-am mai urmat impulsul de a mai scrie ceva:
Panouri de onoare?!!! Cum ar fi sa facem un site cu medici de suflet, cu rezultatele lor, cu cazuri vindecate. Eu am inceput asta acum cativa ani, dar nu ma pricep nici la informatica asa de bine nici cu timpul nu stau f bine cu 4 prunci, nepot, si prieteni pe post de pacienti...
Am platit pe cineva sa se ocupe. O vreme. Apoi site-urile au fost sparte, virusate. E nevoie de o echipa, de un grup care sa se implice voluntar ca sa se implementeze ceva, nu de multi. Ca niciodata schimbarile nu au fost facute de mase ci de cativa care au stiut cum sa se adreseze maselor, cu blandete si fermitate, cu bunatate si claritate...
cand oamenii cred in ceva vor merge pana la capat. Deocamdata idolii lor sunt frica, lenea, confortul, noninterferenta, las sa faca altii... si de asta facem statui post mortem. Cata inteligenta! Sa aiba pasarile cerului pe ce sa se usureze!?
Dar de la maturitatea emotionala de sub 4 anisori a planetarilor umani ce altceva sa astepti sa faca? Nu e nevoie de toti oamenii la inceput ci de cativa capabili sa schimbe ceva. Eu nu ma mai las deranjata de astfel de cazuri. Am ales si aleg cum spunea Tolle in Un Pamant Nou sa ramna centrata in mine, total constienta si aliniata si lucrurile, cum spune Nisargadata Maharaj, in prezenta constiintei de sine, se aliniaza.
Multumesc ca existati!
Sotutia si schimbarea esti doar Tu!
vineri, 10 iunie 2016
Iar despre albirea si recolorarea parului...
Am copiat aici comentariul pe care l-am pus pe grupul de NMG :) cu cateva adaugiri. Pe grup mai era mai era cineva care avea bunica de 92 de ani fara par alb, si a mea bunica la aproape 95 e doar grizonata... dar spunem despre ei ca au trait alte vremuri, mai putin stresante. Poate ca s-au prins mai repede ca nu pot fi separati de nimeni si nimic si mukti traiau dupa sloganul "Dumnezeu a dat, tot El a luat". Si nu te pui cu Tati (Tatal Ceresc)!
...am avut mult par alb, nu ajunsesm chiar alba :) nu ca ar fi fost o problema si nici ca ar fi fost imposibil la 30 de ani lucrand in clinica si fiind perfectionista, divortata, cu copiii crescuti de mama, tata murise si medicul din mine nu il putuse scapa de cancer, ma simteam vinovata ca l-am semiobligat pe tata sa bage chimioterapie si radioterapie desi nu vroia de buna voie, dar cum mai puteam sa fiu medic daca tocmai el nu respecta protocoalele medicale.
Am descoperit programul de separare, desi nu il numeam in mod constient asa, il resimteam ca atare dar nu formulam lucrurile ca atare, fara sa stiu ca de acea anumita separare e vorba, insa mi am dorit sa rezolv aceasta albire precoce ca stiam ca mintea mea contribuie cu ceva ca sa apara.
Si asa cum va tot zic vedeti ce deserviciu va face ceva ce vreti sa schimbati si ce serviciu va face in acelasi timp. Ma facea mai inteleapta si m-ar fi separat de momentele in care eram privita ca o fetita nu ca un DOCTOR. am incetat sa mai fiu deranjata de prezenta parului alb si l-am acceptat ceea ce a facut sa nu mai alimentez cu un alt conflict de separare o noua albire. Stiam ca atunci cand nu va mai exista nici un motiv care sa sustina albirea nu isi va mai avea rostul si se va recolora.
Cu ce contribuiam erau motivele pentru care aparuse si intretineam albirea prin energia investita in deranj. Cum eram si sunt pro par natural, nu acceptam ideea de a imi vopsi parul care mi se parea o otravire a pielii si scalpului, atat de aproape de creier :)) si as fi acceptat albirea daca nu reuseam sa ma prind mai degraba decat vopsirea si smulgerea.
Recunosc ca la un moment dat, chiar la inceputul aparitiei firelor albe, am smuls la ele vreo doua luni, insa vazand ca ritmul in care apareau depasea nivelul de confort la smulgere fara teama de a cheli :) am incetat sa investesc timp si atentie si am devenit atenta la motivele pentru care as avea nevoie de par alb :)
Perfectionismul si studierea tehnicilor de manipulare m-au ajutat atunci sa il determin pe tata sa faca cum vroiam eu. Sa respect protocoale si sa moara otravit in multiple organe vitale. Atata stiam. Atunci. Acum ii ajut pe oameni sa constientizeze ce ii tulbura si de ce si cum sa iasa din hatisurile mintii... Atunci eram un pachet de tensiuni, de nevoi de validare si nu reuseam sa fac foarte bine lucrurile care nu trebuiau facute deloc, desi ma straduiam! :))
Intre timp m-am relaxat, am inteles ca nici daca voi avea par alb si voi sta de vorba cu pacientii nu vor considera ca i-a vazut medicul. Medicul in mintea lor nu sta de vorba cu tine. Pozitia DOCTORului de pe piedestalul din mintile oamenilor nu ii da voie sa ajunga la sufletele oamenilor, cum ar putea fi interesat de povestile lor, de vietile lor, de unde sa mai aiba si timp sa iti explice ce se petrece cu tine si sa nu faca o drama din analizele tale... ca sa incaseze un plic gros :) doar vin la noi sa ii salvam.
Zicea Voltaire ca de fapt toata treaba medicului eate sa isi distreze pacientul pana isi face natura numarul! Ce tare era omul asta. Oare ar mai exista boli si bolnavi daca ar disparea angoasa si agonia pe care le vedem pe chipurile bolnavilor, apartinatorilor si adesea ale medicilor, care s-au erijat in rolul lui Dumnezeu si realizeaza ca de fapt interventiile lor sunt de multe ori frectie la picior de lemn. Nu stim sa spunem omului habar nu am cum sa te ajut sa te vindeci, nici de ce te -ai imbolnavit.
Speculam. Iti testam niste protocoale fiindca uneori in ciuda tratamentului medical pacientul a supravietuit si ne bazam pe faptu ca si tu ai putea fi Placebo, cum zice Joe Dispenza in cartea lui, si atunci poate ai sanse sa scapi de efectele directe si secundarea, adica tot directe :)
iar cand nu te mulezi pe tipar albesti ca mine moca, vrei sa te separi de ceva, eu de statultul de orice cadru medical le-ar fi trecut lor ca pot fi, dar nu MEDICUL INSUSI, doar invatasem atat pentru acest rol, il jucam foarte bine si vroiam sa ii ajut...
Intai m-am ajutat pe mine. M-am relaxat. Ce se schimba daca nu se prindeau din prima ca sunt eu, cea care vorbeste cu ei, cea care isi gasea timp sa ii asculte, medicul?
Se dadea o gaura in cer, imi pica coroana? Nu se intampla nimic! Corpul meu de durere s-a dizolvat pe acel aspect, imi placea ce faceam, iubeam oamenii, stiam cat de speriata fusese mama in internarile ei cand nimeni nu ii spunea ce se petrece si ar fi dat orice pentru un verdict, o vorba, o frantura de explicatie, si astfel nevoia de validare a palit si ea.
Simteam sa fac in continuare ce faceam. Sa stau mai mult in salon decat in cabinet... Sa le descriu pe limba si intelegerea lor ce inseamna diagnosticul, ce tratament urmeaza sa li se aplice, adesea chirurgical, le descriam operatia, de ce se sta atata in sala, si lor si apartinatorilor, uneori mai speriati decat pacientul... imi placea acea versiune despre mine, ma simteam utila pentru altii chiar daca nu fusesem utila pentru tata in sensul obtinerii vindecarii lui...
Imi faceam doar bine treaba si ei se informau unul pe altul ca, acea care a stat de vorba cu ei si i-a intors pe toate partile in timpul examinarii, e medicul si atat.
Parul s-a recolorat. Nu ma mai simteam separata de statutul de medic facand in continuare acelasi lucru, dar cu alta atitudine :) e nevoie sa se vada ca separarea nu e reala, nimeni nu te poate separa de ceea ce esti.
Insa te poti separa singur de ceea ce iti imaginezi la un moment dat ca esti! Evident ce crezi ca ssi este o poveste pe care ti-o vinde mintea fiindca da bine la CV. Victima sau cuceritor sau salvator sau persecutor sau orice altceva ne gadila egoul, ne livreaza mintea pentru a obtine ce ne dorim.
La multi oameni cu par alb cu care am stat de vorba problema e legata de o dificultate in separarea de fiinte pe care le-au asumat in eul lor... al meu, deci parte din mine. Daca pleaca sau se schimba pleaca cu o parte din mine? Serios! Si atunci Tu, Cine Esti? Cine esti fara povestea ta de separare? Cine ai fost inainte ca aceasta sa fi aparut in viata ta? Nici tata la 56 de ani nu avea decat f f putine fire albe, mai degraba usor grizonate. Dar isi gestiona bine separarile :) spor la a va reinventa pe voi sau a stabili cine sunteti si pe cine ati integrat ca parte din mine, daca vreti par de nuanta voastra naturala.
Pe unii nu ii deranjeaza parul grizonat. Inclusiv acesta poate fi un conflict secundar de separare, ca si cel de aparitie a cicatricilor cheloide dupa ce zgandarim un cos de nenumarate ori, adica faza de rezolvare a unui alt conflict :)
cum conflict secundar de separare, pai te uiti la parul alb si te dispera ideea de a imbatrani, apropierea de degradare, de moarte, de batranete... si orice altceva va spune "rau" mintea despre parul TAU alb. Acest deranj, aceasta disperare din spatele parului alb este cea care face si a mult par alb sa apara.
Si trecand prin jonctiunea dermo epidermica e afectata si integritatea noastra de perceptiile noastre si ne trezim cu un conflict in vindecare suspendata. Nu mai simtim ca suntem intregi, parca ceva e stricat la noi, vede luae ca imbatranim, mai ales la femei.
Am intalnit multi barbati care imi spuneau ca au ales sa se desparta de o femeie la care au vazut par alb de teama ca se vor ramoli curand, iar alaturarea lor de una vopsita eficient sau chiar fara par alb ii facea sa se simta inca tineri. Infantila gandire, insa utila pana se vor intalni cu femei care sa le livreze aceeasi experienta, de a fi prea ramoliti sa mai umble o frumusete cu ei.
Asumarea varstei e o dovada de maturizare. Insa daca pe planeta noastra exista o singura fiinta umana care nu are parul alb la 90+ si nuarata ca moartea in vacanta inseamna ca si noi putem, doar ca ceva , adesea o intreaga tesatura de convingeri limitative ne impiedica sa fim sanatosi si nu epave umane degradate de timp.
Eu nu cred ca timpul ne degradeaza la 20, 30, 40, 50, ... 90... ci mintea, epuizata de sarcinile imposibile pe care i le dam.
In loc sa zicem da-mi Doamne si aia, si aia, si infinite alte "aceea" am putea sa incepe sa ii spunem Universului ca vrem sa ne ia si frica aceea, si mania, aceea si, tristetea aceea, sa ne invete sa le alchimizam si sa ne luam din ele puterea inapoi.
Sa nu uitam ca Suntem Copiii Tatalui Ceresc, mai inainte de a deveni un eu limitat sau impovarat de cate a asumat ca facand parte din al meu, deci din eu!
Dupa mine parul alb este o forma silentioasa si importanta care ne arata asemeni semnalizatorului de la frigider sau celui care face galagie cand las farurile pornite si plec din masina. Ele sunt puse acolo de Creatorul Masinii Umane sa ne avertizeze ca am lasat poarta mintii deschisa si au intrat programe virusate. Cum spunea Vulpuleius mult inainte de Cristos, "nu mai dati crezare minciunilor strabunilor vostri, ca ar trebui sa va degradati, sa imbatraniti, sa va imbolnaviti ca sa muriti. Voi nu ati fost facuti Suflete nemuritoare sa fiti bagati in carcase muritoare... Aceasta a fost doar o divagatie, o versiune a Jocului Cosmic, experimentarea mortii fizice si voi ati facut din ea versiunea unica. V-ati indepartat asa de tare de versiunea originala incat nu mai aveti starea care sa va puna alaturi de cei care stiu ca sunt si sunteti Nemuritori. "
...am avut mult par alb, nu ajunsesm chiar alba :) nu ca ar fi fost o problema si nici ca ar fi fost imposibil la 30 de ani lucrand in clinica si fiind perfectionista, divortata, cu copiii crescuti de mama, tata murise si medicul din mine nu il putuse scapa de cancer, ma simteam vinovata ca l-am semiobligat pe tata sa bage chimioterapie si radioterapie desi nu vroia de buna voie, dar cum mai puteam sa fiu medic daca tocmai el nu respecta protocoalele medicale.
Am descoperit programul de separare, desi nu il numeam in mod constient asa, il resimteam ca atare dar nu formulam lucrurile ca atare, fara sa stiu ca de acea anumita separare e vorba, insa mi am dorit sa rezolv aceasta albire precoce ca stiam ca mintea mea contribuie cu ceva ca sa apara.
Si asa cum va tot zic vedeti ce deserviciu va face ceva ce vreti sa schimbati si ce serviciu va face in acelasi timp. Ma facea mai inteleapta si m-ar fi separat de momentele in care eram privita ca o fetita nu ca un DOCTOR. am incetat sa mai fiu deranjata de prezenta parului alb si l-am acceptat ceea ce a facut sa nu mai alimentez cu un alt conflict de separare o noua albire. Stiam ca atunci cand nu va mai exista nici un motiv care sa sustina albirea nu isi va mai avea rostul si se va recolora.
Cu ce contribuiam erau motivele pentru care aparuse si intretineam albirea prin energia investita in deranj. Cum eram si sunt pro par natural, nu acceptam ideea de a imi vopsi parul care mi se parea o otravire a pielii si scalpului, atat de aproape de creier :)) si as fi acceptat albirea daca nu reuseam sa ma prind mai degraba decat vopsirea si smulgerea.
Recunosc ca la un moment dat, chiar la inceputul aparitiei firelor albe, am smuls la ele vreo doua luni, insa vazand ca ritmul in care apareau depasea nivelul de confort la smulgere fara teama de a cheli :) am incetat sa investesc timp si atentie si am devenit atenta la motivele pentru care as avea nevoie de par alb :)
Perfectionismul si studierea tehnicilor de manipulare m-au ajutat atunci sa il determin pe tata sa faca cum vroiam eu. Sa respect protocoale si sa moara otravit in multiple organe vitale. Atata stiam. Atunci. Acum ii ajut pe oameni sa constientizeze ce ii tulbura si de ce si cum sa iasa din hatisurile mintii... Atunci eram un pachet de tensiuni, de nevoi de validare si nu reuseam sa fac foarte bine lucrurile care nu trebuiau facute deloc, desi ma straduiam! :))
Intre timp m-am relaxat, am inteles ca nici daca voi avea par alb si voi sta de vorba cu pacientii nu vor considera ca i-a vazut medicul. Medicul in mintea lor nu sta de vorba cu tine. Pozitia DOCTORului de pe piedestalul din mintile oamenilor nu ii da voie sa ajunga la sufletele oamenilor, cum ar putea fi interesat de povestile lor, de vietile lor, de unde sa mai aiba si timp sa iti explice ce se petrece cu tine si sa nu faca o drama din analizele tale... ca sa incaseze un plic gros :) doar vin la noi sa ii salvam.
Zicea Voltaire ca de fapt toata treaba medicului eate sa isi distreze pacientul pana isi face natura numarul! Ce tare era omul asta. Oare ar mai exista boli si bolnavi daca ar disparea angoasa si agonia pe care le vedem pe chipurile bolnavilor, apartinatorilor si adesea ale medicilor, care s-au erijat in rolul lui Dumnezeu si realizeaza ca de fapt interventiile lor sunt de multe ori frectie la picior de lemn. Nu stim sa spunem omului habar nu am cum sa te ajut sa te vindeci, nici de ce te -ai imbolnavit.
Speculam. Iti testam niste protocoale fiindca uneori in ciuda tratamentului medical pacientul a supravietuit si ne bazam pe faptu ca si tu ai putea fi Placebo, cum zice Joe Dispenza in cartea lui, si atunci poate ai sanse sa scapi de efectele directe si secundarea, adica tot directe :)
iar cand nu te mulezi pe tipar albesti ca mine moca, vrei sa te separi de ceva, eu de statultul de orice cadru medical le-ar fi trecut lor ca pot fi, dar nu MEDICUL INSUSI, doar invatasem atat pentru acest rol, il jucam foarte bine si vroiam sa ii ajut...
Intai m-am ajutat pe mine. M-am relaxat. Ce se schimba daca nu se prindeau din prima ca sunt eu, cea care vorbeste cu ei, cea care isi gasea timp sa ii asculte, medicul?
Se dadea o gaura in cer, imi pica coroana? Nu se intampla nimic! Corpul meu de durere s-a dizolvat pe acel aspect, imi placea ce faceam, iubeam oamenii, stiam cat de speriata fusese mama in internarile ei cand nimeni nu ii spunea ce se petrece si ar fi dat orice pentru un verdict, o vorba, o frantura de explicatie, si astfel nevoia de validare a palit si ea.
Simteam sa fac in continuare ce faceam. Sa stau mai mult in salon decat in cabinet... Sa le descriu pe limba si intelegerea lor ce inseamna diagnosticul, ce tratament urmeaza sa li se aplice, adesea chirurgical, le descriam operatia, de ce se sta atata in sala, si lor si apartinatorilor, uneori mai speriati decat pacientul... imi placea acea versiune despre mine, ma simteam utila pentru altii chiar daca nu fusesem utila pentru tata in sensul obtinerii vindecarii lui...
Imi faceam doar bine treaba si ei se informau unul pe altul ca, acea care a stat de vorba cu ei si i-a intors pe toate partile in timpul examinarii, e medicul si atat.
Parul s-a recolorat. Nu ma mai simteam separata de statutul de medic facand in continuare acelasi lucru, dar cu alta atitudine :) e nevoie sa se vada ca separarea nu e reala, nimeni nu te poate separa de ceea ce esti.
Insa te poti separa singur de ceea ce iti imaginezi la un moment dat ca esti! Evident ce crezi ca ssi este o poveste pe care ti-o vinde mintea fiindca da bine la CV. Victima sau cuceritor sau salvator sau persecutor sau orice altceva ne gadila egoul, ne livreaza mintea pentru a obtine ce ne dorim.
La multi oameni cu par alb cu care am stat de vorba problema e legata de o dificultate in separarea de fiinte pe care le-au asumat in eul lor... al meu, deci parte din mine. Daca pleaca sau se schimba pleaca cu o parte din mine? Serios! Si atunci Tu, Cine Esti? Cine esti fara povestea ta de separare? Cine ai fost inainte ca aceasta sa fi aparut in viata ta? Nici tata la 56 de ani nu avea decat f f putine fire albe, mai degraba usor grizonate. Dar isi gestiona bine separarile :) spor la a va reinventa pe voi sau a stabili cine sunteti si pe cine ati integrat ca parte din mine, daca vreti par de nuanta voastra naturala.
Pe unii nu ii deranjeaza parul grizonat. Inclusiv acesta poate fi un conflict secundar de separare, ca si cel de aparitie a cicatricilor cheloide dupa ce zgandarim un cos de nenumarate ori, adica faza de rezolvare a unui alt conflict :)
cum conflict secundar de separare, pai te uiti la parul alb si te dispera ideea de a imbatrani, apropierea de degradare, de moarte, de batranete... si orice altceva va spune "rau" mintea despre parul TAU alb. Acest deranj, aceasta disperare din spatele parului alb este cea care face si a mult par alb sa apara.
Si trecand prin jonctiunea dermo epidermica e afectata si integritatea noastra de perceptiile noastre si ne trezim cu un conflict in vindecare suspendata. Nu mai simtim ca suntem intregi, parca ceva e stricat la noi, vede luae ca imbatranim, mai ales la femei.
Am intalnit multi barbati care imi spuneau ca au ales sa se desparta de o femeie la care au vazut par alb de teama ca se vor ramoli curand, iar alaturarea lor de una vopsita eficient sau chiar fara par alb ii facea sa se simta inca tineri. Infantila gandire, insa utila pana se vor intalni cu femei care sa le livreze aceeasi experienta, de a fi prea ramoliti sa mai umble o frumusete cu ei.
Asumarea varstei e o dovada de maturizare. Insa daca pe planeta noastra exista o singura fiinta umana care nu are parul alb la 90+ si nuarata ca moartea in vacanta inseamna ca si noi putem, doar ca ceva , adesea o intreaga tesatura de convingeri limitative ne impiedica sa fim sanatosi si nu epave umane degradate de timp.
Eu nu cred ca timpul ne degradeaza la 20, 30, 40, 50, ... 90... ci mintea, epuizata de sarcinile imposibile pe care i le dam.
In loc sa zicem da-mi Doamne si aia, si aia, si infinite alte "aceea" am putea sa incepe sa ii spunem Universului ca vrem sa ne ia si frica aceea, si mania, aceea si, tristetea aceea, sa ne invete sa le alchimizam si sa ne luam din ele puterea inapoi.
Sa nu uitam ca Suntem Copiii Tatalui Ceresc, mai inainte de a deveni un eu limitat sau impovarat de cate a asumat ca facand parte din al meu, deci din eu!
Dupa mine parul alb este o forma silentioasa si importanta care ne arata asemeni semnalizatorului de la frigider sau celui care face galagie cand las farurile pornite si plec din masina. Ele sunt puse acolo de Creatorul Masinii Umane sa ne avertizeze ca am lasat poarta mintii deschisa si au intrat programe virusate. Cum spunea Vulpuleius mult inainte de Cristos, "nu mai dati crezare minciunilor strabunilor vostri, ca ar trebui sa va degradati, sa imbatraniti, sa va imbolnaviti ca sa muriti. Voi nu ati fost facuti Suflete nemuritoare sa fiti bagati in carcase muritoare... Aceasta a fost doar o divagatie, o versiune a Jocului Cosmic, experimentarea mortii fizice si voi ati facut din ea versiunea unica. V-ati indepartat asa de tare de versiunea originala incat nu mai aveti starea care sa va puna alaturi de cei care stiu ca sunt si sunteti Nemuritori. "
joi, 9 iunie 2016
Cum ne invata moartea sa traim!
Se aude in biserica: "A murit doamna Biro acum o saptamana si am inmormantat-o acum cateva zile! "
Cine era aceasta doamna care a plecat din lumea asta conteaza pentru cei care au cunoscut-o si iubit-o si respectat-o si dispretuit-o... pentru cei care au avut vreodata contact cu ea si pentru care viata sau moartea ei inseamna ceva...
Inseamna si pentru prietena mea Maria. Au fost vecine. In ultimele doua luni au murit 4 oameni de pe scara ei. Era destul de afectata. Locuind singura si trecand de 60 de ani, stii din experienta altor cunoscuti ca oricand poti fi gasit mort, in casa.
Ca doamna Biro.
De ce o afecteaza moartea doamnei Biro pe Maria?
E simplu. Fiindca ne proiectam in povestea celuilalt. Mi se poate intampla la fel si MIE.
Ce sunt eu? Cat a CONTAT VIATA MEA PENTRU CEILALTI?
Parerea mea este ca e punem intrebarile perfect directionate sa ne zgandarim corpul de durere, acea parte a fiintei noastre care stocheaza toate ranile, nu ca sa ne faca sa suferim ci ca sa ne avertizeze ca avem sansa minunata de a ne elibera si de aceasta rana de nedreptate, si de urmatoarea rana de umilinta, si de fiecare rana posibila pana la eliberarea finala si trirea constienta a vietii umane.
Dar nu ii plangem pe cei ce pleaca ci pe noi si soarta noastra umila. Daca am trai cu atitudinea ca suntem geniali, ca suntem fapturi divine care au o experienta umana, nu am ami lua atat de in serios drama umanitatii, bolile si moartea, alimentandu-le cu ce avem mai de pret: timpul, energia si viata noastra.
Unde se duce etentia noastra, acolo se duce si energia noastra.
Daca vrem sa o dam dintr-o depresie intr-o manie e simplu. Tot ce avem nevoie sa facem este sa dam putere realitatilor pe care nu le putem controla si sa alegem, adesea inconstient sa ne simtim neputinciosi in fata bolii si mortii. Odata privite ca sentinte suntem auto-condamnati la suferinta.
Cand ne revoltam ca o furtuna intr-un pahar cu apa, in loc sa vedem ca e o minunata oportunitate de a scapa de vechiul stoc de impuritati mentale de aversiune sau dorinta, fiindca aici are loc suferinta noastra, alimentam acel stoc de stferinta pana ne copleseste si ne dorim sa inceteze aceasta agonie fara sfarsit.
Sfarsitul agoniei este simplu. Vezi mania si depresia va pe niste musafiri. Orice emotie vine, sta un timp, apoi e inlocuita cu alta. La fel fiecare senzatie si fiecare gand. Nimic nu dureaza vesnic.
Doar pare sa fie asa, insa totul este schimbator, impermanent.
Viata pare sa fie pentru unii o insiruire de nefericiri.
De ce?
Pai e nefericire ca vreau ceva si nu pot obtine...
E nefericire ca nu vreau si nu pot scoate din viata mea...
E nefericire boala, durerea, accidentele...
E nefericire ca am in viata mea ceva bun si stiu ca nu va tine vesnic, sau imi este teama ca va disparea la un moment dat si nu imi permit sa ma bucur ca acum este traind clipa de clipa momentul disparitiei...
E nefericire daca nu vreau ceva neplacut ca batranetea sau degradarea psihica sau falimentul sau despartirea si desi inca nu se manifesta traim cu spaima ca se vor putea candva manifesta...
Daca ramanem in prezent constienti cand vin aspecte ale corpului durere, cum zice Tolle (dupa formularea mea, e o parte din noi identitatea de suferinta si maturizare) avem sansa sa experimentam nefericirea de care am fugit pana acum si sa o acceptam cu bucurie, deja se manifesta, si sa alegem sa nu ne mai simtim deranjati de prezenta ei.
Aceasta stare de a fi doar prezent, perfect constient si nu reactiv, determina ca acumularile de suferinta prin dorinta si aversiune sa se reduca, si fiecare clipa de prezenta este un moment minunat, de gratie, in care suntem cu capul deasupra apei.
Cand ne pierdem prezenta suntem din nou acoperiti de apele murdare ale suferintelor mintii umane. E nevoie de antrenament in a deveni prezenti clipa de clipa. Nu se face peste noapte. Dar cu blandete fata de noi reusim sa avem o clipa deasupra apei, apoi un minut, apoi un ceas si asa zilele noastre devin libere de mizeriile pe care ni le face mintea.
Nu doar doamna Biro a murit, ci si o parte din noi care mai traia in dulce delasare si ignoranta. Dar daca te trezesti si vezi diferit moartea celuilalt ca pe un nou moment in care sa apreciezi viata, chiar daca to se pare ca esti singur, in varsta, bolnav... exista intotdeauna cineva cu care sa te imprietenesti.
Prima fiinta prieten eati chiar tu. Cealalta parte din tine, cea constienta, cea puternica, cea care nu eticheteaza, nici evalueaza, nici reactioneaza. Cea care a devenit mica fiindca nu i-am dat putere, iar identitatea noastra de suferinta a crescut atat de mare incat Constiinta lui Pinocchio, nici nu se mai vede, nici nu se mai aude...
Iar omul isi spune lui insusi minciuni peste minciuni, despre greutatile si lipsurile vietii, despre condamnarea la suferinta. A uitat ca e suficient sa ii ceara Zanei, omul poate sa ii ceara lui Dumnezeu ca si cum deja ar fi primit, sa ne ajute sa ne trezim din acest vis urat si sa vedem viata din perspectiva plenitudinii, perfectiunii, desavarsirii si genialitatii sadite in noi de Creatorul Corpului si Mintii noastre.
Iar atunci cand vedem in jur suferinta si neputinta sa nu punem si noi un polonic de suferinta la situatia respectiva ci sa aducem prin noi insine sfintenia noastra, darul nostru de a ramane doar prezenti, centrati, aliniati in constiinta de sine, maturizati prin compasiune infinta si armonie si pace si simplitate si lumina adevarului.
Nu ne doare ce se petrece de fapt, ci perceptiile noastre despre ce se petrece.
Cand mi-a spus povestea in versiunea dramatica despre mortile de pe scara ei in asa scurt timp, prietena mea astepta atentie, mila, validare a corpului durere, insa am spus simplu si prezent "drum de lumina in pace si iubre si constiinta desavarsirii lor".
A zambit in timp ce ii curgea o lacrima din coltul ochilor.
"Ce simplu e. Nimic din toate astea nu conteaza... ce simplu e si ce simplu ar fi putut fi intotdeauna"
E simplu cand e simpku si esti prezent.
E complicat cand esti in mintea si devine iar simplu cand redevi prezent in aceasta clipa, aici acum, oricum ar fi ea, fara sa ii mai dai puterea sa te deranjeze.
Pacea si Fericirea Adevarata Fie cu Noi cu Toti, ca Unul!
Cine era aceasta doamna care a plecat din lumea asta conteaza pentru cei care au cunoscut-o si iubit-o si respectat-o si dispretuit-o... pentru cei care au avut vreodata contact cu ea si pentru care viata sau moartea ei inseamna ceva...
Inseamna si pentru prietena mea Maria. Au fost vecine. In ultimele doua luni au murit 4 oameni de pe scara ei. Era destul de afectata. Locuind singura si trecand de 60 de ani, stii din experienta altor cunoscuti ca oricand poti fi gasit mort, in casa.
Ca doamna Biro.
De ce o afecteaza moartea doamnei Biro pe Maria?
E simplu. Fiindca ne proiectam in povestea celuilalt. Mi se poate intampla la fel si MIE.
Ce sunt eu? Cat a CONTAT VIATA MEA PENTRU CEILALTI?
Parerea mea este ca e punem intrebarile perfect directionate sa ne zgandarim corpul de durere, acea parte a fiintei noastre care stocheaza toate ranile, nu ca sa ne faca sa suferim ci ca sa ne avertizeze ca avem sansa minunata de a ne elibera si de aceasta rana de nedreptate, si de urmatoarea rana de umilinta, si de fiecare rana posibila pana la eliberarea finala si trirea constienta a vietii umane.
Dar nu ii plangem pe cei ce pleaca ci pe noi si soarta noastra umila. Daca am trai cu atitudinea ca suntem geniali, ca suntem fapturi divine care au o experienta umana, nu am ami lua atat de in serios drama umanitatii, bolile si moartea, alimentandu-le cu ce avem mai de pret: timpul, energia si viata noastra.
Unde se duce etentia noastra, acolo se duce si energia noastra.
Daca vrem sa o dam dintr-o depresie intr-o manie e simplu. Tot ce avem nevoie sa facem este sa dam putere realitatilor pe care nu le putem controla si sa alegem, adesea inconstient sa ne simtim neputinciosi in fata bolii si mortii. Odata privite ca sentinte suntem auto-condamnati la suferinta.
Cand ne revoltam ca o furtuna intr-un pahar cu apa, in loc sa vedem ca e o minunata oportunitate de a scapa de vechiul stoc de impuritati mentale de aversiune sau dorinta, fiindca aici are loc suferinta noastra, alimentam acel stoc de stferinta pana ne copleseste si ne dorim sa inceteze aceasta agonie fara sfarsit.
Sfarsitul agoniei este simplu. Vezi mania si depresia va pe niste musafiri. Orice emotie vine, sta un timp, apoi e inlocuita cu alta. La fel fiecare senzatie si fiecare gand. Nimic nu dureaza vesnic.
Doar pare sa fie asa, insa totul este schimbator, impermanent.
Viata pare sa fie pentru unii o insiruire de nefericiri.
De ce?
Pai e nefericire ca vreau ceva si nu pot obtine...
E nefericire ca nu vreau si nu pot scoate din viata mea...
E nefericire boala, durerea, accidentele...
E nefericire ca am in viata mea ceva bun si stiu ca nu va tine vesnic, sau imi este teama ca va disparea la un moment dat si nu imi permit sa ma bucur ca acum este traind clipa de clipa momentul disparitiei...
E nefericire daca nu vreau ceva neplacut ca batranetea sau degradarea psihica sau falimentul sau despartirea si desi inca nu se manifesta traim cu spaima ca se vor putea candva manifesta...
Daca ramanem in prezent constienti cand vin aspecte ale corpului durere, cum zice Tolle (dupa formularea mea, e o parte din noi identitatea de suferinta si maturizare) avem sansa sa experimentam nefericirea de care am fugit pana acum si sa o acceptam cu bucurie, deja se manifesta, si sa alegem sa nu ne mai simtim deranjati de prezenta ei.
Aceasta stare de a fi doar prezent, perfect constient si nu reactiv, determina ca acumularile de suferinta prin dorinta si aversiune sa se reduca, si fiecare clipa de prezenta este un moment minunat, de gratie, in care suntem cu capul deasupra apei.
Cand ne pierdem prezenta suntem din nou acoperiti de apele murdare ale suferintelor mintii umane. E nevoie de antrenament in a deveni prezenti clipa de clipa. Nu se face peste noapte. Dar cu blandete fata de noi reusim sa avem o clipa deasupra apei, apoi un minut, apoi un ceas si asa zilele noastre devin libere de mizeriile pe care ni le face mintea.
Nu doar doamna Biro a murit, ci si o parte din noi care mai traia in dulce delasare si ignoranta. Dar daca te trezesti si vezi diferit moartea celuilalt ca pe un nou moment in care sa apreciezi viata, chiar daca to se pare ca esti singur, in varsta, bolnav... exista intotdeauna cineva cu care sa te imprietenesti.
Prima fiinta prieten eati chiar tu. Cealalta parte din tine, cea constienta, cea puternica, cea care nu eticheteaza, nici evalueaza, nici reactioneaza. Cea care a devenit mica fiindca nu i-am dat putere, iar identitatea noastra de suferinta a crescut atat de mare incat Constiinta lui Pinocchio, nici nu se mai vede, nici nu se mai aude...
Iar omul isi spune lui insusi minciuni peste minciuni, despre greutatile si lipsurile vietii, despre condamnarea la suferinta. A uitat ca e suficient sa ii ceara Zanei, omul poate sa ii ceara lui Dumnezeu ca si cum deja ar fi primit, sa ne ajute sa ne trezim din acest vis urat si sa vedem viata din perspectiva plenitudinii, perfectiunii, desavarsirii si genialitatii sadite in noi de Creatorul Corpului si Mintii noastre.
Iar atunci cand vedem in jur suferinta si neputinta sa nu punem si noi un polonic de suferinta la situatia respectiva ci sa aducem prin noi insine sfintenia noastra, darul nostru de a ramane doar prezenti, centrati, aliniati in constiinta de sine, maturizati prin compasiune infinta si armonie si pace si simplitate si lumina adevarului.
Nu ne doare ce se petrece de fapt, ci perceptiile noastre despre ce se petrece.
Cand mi-a spus povestea in versiunea dramatica despre mortile de pe scara ei in asa scurt timp, prietena mea astepta atentie, mila, validare a corpului durere, insa am spus simplu si prezent "drum de lumina in pace si iubre si constiinta desavarsirii lor".
A zambit in timp ce ii curgea o lacrima din coltul ochilor.
"Ce simplu e. Nimic din toate astea nu conteaza... ce simplu e si ce simplu ar fi putut fi intotdeauna"
E simplu cand e simpku si esti prezent.
E complicat cand esti in mintea si devine iar simplu cand redevi prezent in aceasta clipa, aici acum, oricum ar fi ea, fara sa ii mai dai puterea sa te deranjeze.
Pacea si Fericirea Adevarata Fie cu Noi cu Toti, ca Unul!
luni, 6 iunie 2016
Caz: Tumoare ovariana si ascita masiva
Chiar inainte de Pasti ma suna mijlocia dintre fetele pe care le-am adus pe lume si ma roaga sa ii cumpar ceva din Profi. Eram pe fuga. Oprisem in parcare si pe cand deschideam usa din spate sa aranjez rucsacul de cumparaturi parcheaza langa mine, foarte aproape de usa mea o masina din alt judet. Avea destul loc sa parcheze chiar si cu un loc mai incolo dar s-a super inchesuit in masina mea. Era loc cat sa deschizi o singura usa. M-am uitat la sofer. Am zis in gand "alegerea ta sa opresti langa mine o sa iasa cei din spate pe usa cealalta. Aranjam cumparaturile linistita si o femeie cu niste flacoane de Aloe in brate ma roaga sa las sa iasa o alta femeie care statea pe bancheta din spate a masinii parcate aparent mult prea aproape. Ma gandeam sa ii zic sa iasa pe dincolo ca are destul loc sau sa o mute, dar mi-am intors privirea si am VAZUT-O pe femeia care vroia sa iasa. Era evident dupa facies si provire ca avea Cancer.
Scurt: "bine bine universule, nici la profi nu pot sa merg, pe fuga sa nu dau de careva cu cancer si in ziua de Pasti. Bine, fie. Hai ca inchid usa si o las sa iasa sa isi mai salveze energia, ca pe partea cealalta a masinii ei, bancheta din spate era ocupata. "
Inchid usa sa deschida usa ei. Femeia zice " multumesc", eu "cu drag" in timp ce se ridica in reluare de pe bancheta strecurandu-se printre cele doua masini spre cealalta femeie. Am trecut pe partea cealalta a masinii sa aranjez de acolo ce puteam si sa folosesc eficient timpul pana iesea zana dintre masini si aveam loc sa imi termin de aranjat rucsacul.
Incep cele doua sa vorbeasca.
Am remarcat cat era de slaba, de palida, si abdomenul cu ascita. Ii spunea celeilalte cat de des isi scoate apa si ca se duce intr-un alt oras la un chirurg la ii scoata tumoarea. Puteam sa jur ca era vorba de un profesor de chirurgie care a scapat si el de cancer dupa ce am povestit cu el zile intregi, cand fugea la Cluj, insirate pe durata catorva luni. Ma manca limba si curiozitatea sa o intreb daca merge la El, dar m-am abtinut. "De ce am nevoie de validare ca simt la cine merge, si daca e asa sau ce diferenta face asta, ma trezesc ca Tantza in targ bagandu-ma in discutie". Cand am ajuns sa discut cu ea dupa cateva zile am aflat ca avea de la el si recomandarea de a sta de vorba cu mine. Hahahaha. Coincidente, sincronicitati. Femeia isi dorea sa ajunga sa vorbeasca cu mine. Care era probabilitatea sa ne intalnim in parcare la Profi si sa imi blocheze usa ca sa nu poata iesi fara sa o VAD.
Se tot uita la mine in timp ce vorbea cu cealalta, apoi o intreaba daca nu cumva sunt doamna aia de la televizor cu care i-a zis chirurgul sa se vada. Si ma intreaba: "Oare dvs sunteti... ?" Am zambit."... sunt ursul din padure nimerit la Profi Ne-intamplator!" Am intrerupt-o ca incepea sa imi spuna ca stie de mine de la un doctor si i-am zis ca sunt pe fuga, ca de obicei :)) si i-am dat nr de tel sa ma sune dupa Pasti.
M-a sunat si mi-a spus ca a vazut filmuletele, a cautat cauza de care zice Noua Medicina Germanica dar nu a existat nici un eveniment de atac care sa explice ascita sau chistul ovarian imens si nu a pierdut pe nimeni si nimic semnificativ in ultimii 1, 2, 5 ani.
Am luat-o de la zero.
- Care e relatia cu sotul? (Ca eu ma gandeam, ca daca abia ma miscam si parca sotul meu masina asa aproape de cineva, chiar cu partea mea, ii dadeam jar, dar o cred pe cuvant)
- Foarte buna, zicea ea.
- Cu copiii? Ai copii destul de mari care daca nu faci cum vor ei sa te cafteasca?
- Nu.
- Ne jucam doar cu ce pui pe masa...
- Va spun ca am cautat si nu am gasit nici o urma de violenta in familie.
- Atunci la jobul tau?
- Nu, nici la al sotului.
- ok. Cum zici tu. Dar copiii tai, practica ceva sporturi extreme, s-au batut grav cu cineva in ultimii doi ai si tu nu esti de acord cu sporturile violente.
- Oau. Acum doi ani baiatul meu a fost bautut de o fata la scoala si filmarea a fost pusa pe facebook iar ea a vazut asta abia dupa cateva luni cand a turbat de-a dreptul. A ajuns la inspectorat, a scos filmarea de pe facebook.
- Cat de tare a fost batut baiatul tau? Ce ai simtit pentru el? Ca ai putea sa il pierzi in orice situatie sau ca e rusinos sa fie batut de o fata, ca nu stie sa se bata si nu e adaptat la situatii de supravietuire in gasti de prieteni, care oricand pot sa o ia razna de la un pahar de bere sau vreo gagica... cat a durat situatia conflictuala pentru tine
- Si acum ma mai gandesc cu groaza la asta.
- Buna dimineata. Deci ai vreun motiv sa faci chist ovarian imens: copilul meu Baiat, devenibil barbat e batut bine de tot chiar si de o fata si mai vede asta si toata scoala si o droaie de prieteni ai lor, iar ea nu a fost anuntata si nici nu a putut sa il protejeze. Iar lichidul tau de ascita nu ii poate proteja lui organele vitale de loviturile nimanui. Doar ca tu nu ai facut diferenta dintre tine si baiatul tau, pe care la varsta lui mai crezi ca tu trebuie sa il protejezi.
- Solutii? Sa mergeti impreuna la psiholog, sau separat? Sa il dai la judo, alte arte martiale in care sa simti ca se va descurca in lupte de strada sau cu alti baieti? Ce ai de invatat de aici? Cum intelege biologicul tau ca nu mai are nevoie de chist ovarian si ascita? Tu ai solutiile...
- Am cateva idei...
- Pe langa idei am nevoie daca vrei sa lucrezi cu mine, la fel ca oricine lucreaza cu mine, sa iti faci jurnal, ai model pe blog, din care sa reiasa cum pui in aplicare solutiile tale pentru povestea asta pana cand nu te mai obsedeaza, astfel incat biologicul tau sa inteleaga ca nu poti fi mereu pas cu pas langa copiii tai, insa ii poti invata sa devina puternici, sa aiba incredere in ei, sa nu mai atraga astfel de situatii, sa nu te mai uiti la el ca la un copilas neajutorat, e un barbat in devenire si asta ceas de ceas este nevoie sa fie validata ca si solutie pentru biologicul tau. Altfel cimitirele sunt pline de oameni de neinlocuit, iar daca tu nu iti rezolvi memoriile luand din ele sursa de invatare si sesizare ca e nevoie sa se schimbe ceva in voata voastra sa nu se mai repete evenimentul, ca doar e de doi ani buni povestea si tu o mai porti cu tine, baiatul tau va trebui sa se descurce in viata fara tine. Cu siguranta prezenta ta in viata lui este foarte pretioasa. Cat de pretioasa esti tu pentru viata ta? Cat din 24 de ore mai platesti inconstient facturi acelui eveniment care e demult trecut? La ce parte de ego iti e greu sa renunti? Bietul de mine, cum mi s-a intamplat asa ceva? Prea mult bun simt al baiatului tau care nu a dat in fata si a preferat sa dea ea in el simtindu-se in siguranta si prea educat sa pocneasca o pitzi turbata? Frustrarea, imaginea personala pangarita de un baiat incapabil sa se lupte cu o fata?
Daca povestea asta era a unei prietene de-a tale cu baiatul ei ce i-ai recomanda sa faca daca ai sti ca a ajuns sa faca chist ovarian si ascita din aceasta cauza pe care nu a intregrat-o inca? Cum pui tu in practica aceste sfaturi? Cat de fezabila de pentru tine aceasta versiune?
- E fezabila.
- Eu te cred, doar ca juriul sunt celulele biologicului tau.
Investeste in tine timp si fa-ti jurnal, si mergi la psiholog cu tine si baiatul sa inveti si sa invatati sa gestionati eficient energia si emotiile, i-am recomandat o tabara de autoobservare si spiritualitate: vipassana, site-ul cu roata.
- Ce pot manca?
- Tot ce simti, inclusiv carne daca asta doresti, orice te face sa salivezi, fiindca biologicul tau este cel mai bun reper. El este deja de o viata cu tine si stie din ce alimente ai mancat vreodata si pe care le ai la dispozitie, cand are nevoie de ceva minerale, viamine sau hidratare, ce sa te faca sa poftesti ca sa isi refaca depozitele sau sa se readuca la linia de plutire si traire sanatoasa.
SPOR LA TREABA MINUNE!
Pentru cei care se tot gasesc sa comenteze ca iau bani pentru ce fac si ce fac cu ei, asta e inca un caz din cele zilnice facute ca munca patriotica, adica fara bani.
Unii sunt minunati, ultuiti, consternati ca este o clinica cu pacienti bogati ce imi aduce pacienti sau clienti cum spun ei, care sa ma plateasca 1500 euro pe ora. Oare de ce ar merita cineva atatia bani? Oau! bine ca nu va agitati ca pentru un fotbalist se platesc milioane de euro de catre cluburi ca sa fuga dupa o minge, sau ca televiziunile platesc oameni sa apara in diverse emisiuni si sa pozeze in drame fabricate de regizori, iar voua sa vi se para live, reale, sa va petreceti viata la acele emisiuni apoi pe facebook pe grupuri de discutii sa polemizati si ei sa isi faca audienta si sa va tina energia captiva si sa va fure timpul vietii fara sa va dati seama.
Cand e vorba de cineva care poate sa contribuie cu ceva ca viata, sanatatea unui om aflat in suferinta sa fie alinate si indreptate pe o linie de plutire si vindecare, ar trebui sa fie facute de doctori fara arginti. Posibil. Cu unii, si nu putini, fac si eu asa. Consider ca atunci cand e vorba de cineva care a trecut prin boala, ca mine, Oana Sorescu, Diana, Bogdan, Luminita si multi altii filmati sau nu, care pot ajuta la randul lor pe altii, daca isi dedica viata sa faca asta sa fie platiti, ca si ziua noastra are 24 de ore si nu veniti voi sa ne platiti cheltuielile, si in casele noastre apa, curentul, gazul, telefonul sunt tot pe factura. Evident ca stim ca atunci cand ajuti pe cei pe care unii ii exploateaza in mod oficial si organizat de sisteme asta deranjeaza si atunci se starnesc sa ii tina la distanta pe cei care ii ajuta pe oameni sa fie liberi de sisteme sau sa apeleze la sisteme si sa se vindece si pe interior. Atunci cand cineva ii ajuta cu adevarat sa invete sa traiasca liberi de conflicte si daca e cazul sa moara impacati cu ei si familiile, fara nebunie si dramoteci, stim sa devenim sacali. Apropo, din toate consilierile pentru care am primit peste 1000 de euro pe ora, doar pe una am folosit-o in scop personal, celelalte au fost redirectionate din fasa catre paduri, natura, centre de batrani, orfelinate ca si contributie a celor consiliati in resuscitarea Naturii pe care o afectam prin vibratiile si emotiile noastre disfunctionale si catre fratii nostri mai putin avantajati de soarta sa invete sa aiba parte de o viata mai fericita. Cei care din nou aleg ca banii de consiliere sa nu fie taxa si ii doneaza ca bani pentru proiecte umanitare catre bolnavi sunt liberi sa nu ma plateasca pe mine ci sa isi ajute semenii. Voi cei care latrati la cei care facem acte caritabile cat la suta din salariile, energia si timpul vostru le donati semenilor nevoiasi sau doar stiti sa latrati la luna?
Recunosc ca atunci cand traia tata si urma sa imi faca clinica de chirurgie cardiovasculara unde sa imi permit sa fac acte caritabile din plin si tot timpul, ii latram in mintea mea pe profii mei de la facultate, dupa ce am ajus din intamplare sa primesc de la unul din ei un numar de telefon scris pe spatele unui fluturas de salarii si am considerat ca e indecent cat primeste pentru ceea ce face respectand protocoale medicale :)))))
Cei care nu au ce face cu timpul lor vor continua sa latre cum zice Aslan, un bun prieten, in timp ce ursul trece, ca Natura nu se impiedica de latratul cainilor salbatici ca sa isi faca numarul.
Multumesc ca Existati! Va iubesc!
Scurt: "bine bine universule, nici la profi nu pot sa merg, pe fuga sa nu dau de careva cu cancer si in ziua de Pasti. Bine, fie. Hai ca inchid usa si o las sa iasa sa isi mai salveze energia, ca pe partea cealalta a masinii ei, bancheta din spate era ocupata. "
Inchid usa sa deschida usa ei. Femeia zice " multumesc", eu "cu drag" in timp ce se ridica in reluare de pe bancheta strecurandu-se printre cele doua masini spre cealalta femeie. Am trecut pe partea cealalta a masinii sa aranjez de acolo ce puteam si sa folosesc eficient timpul pana iesea zana dintre masini si aveam loc sa imi termin de aranjat rucsacul.
Incep cele doua sa vorbeasca.
Am remarcat cat era de slaba, de palida, si abdomenul cu ascita. Ii spunea celeilalte cat de des isi scoate apa si ca se duce intr-un alt oras la un chirurg la ii scoata tumoarea. Puteam sa jur ca era vorba de un profesor de chirurgie care a scapat si el de cancer dupa ce am povestit cu el zile intregi, cand fugea la Cluj, insirate pe durata catorva luni. Ma manca limba si curiozitatea sa o intreb daca merge la El, dar m-am abtinut. "De ce am nevoie de validare ca simt la cine merge, si daca e asa sau ce diferenta face asta, ma trezesc ca Tantza in targ bagandu-ma in discutie". Cand am ajuns sa discut cu ea dupa cateva zile am aflat ca avea de la el si recomandarea de a sta de vorba cu mine. Hahahaha. Coincidente, sincronicitati. Femeia isi dorea sa ajunga sa vorbeasca cu mine. Care era probabilitatea sa ne intalnim in parcare la Profi si sa imi blocheze usa ca sa nu poata iesi fara sa o VAD.
Se tot uita la mine in timp ce vorbea cu cealalta, apoi o intreaba daca nu cumva sunt doamna aia de la televizor cu care i-a zis chirurgul sa se vada. Si ma intreaba: "Oare dvs sunteti... ?" Am zambit."... sunt ursul din padure nimerit la Profi Ne-intamplator!" Am intrerupt-o ca incepea sa imi spuna ca stie de mine de la un doctor si i-am zis ca sunt pe fuga, ca de obicei :)) si i-am dat nr de tel sa ma sune dupa Pasti.
M-a sunat si mi-a spus ca a vazut filmuletele, a cautat cauza de care zice Noua Medicina Germanica dar nu a existat nici un eveniment de atac care sa explice ascita sau chistul ovarian imens si nu a pierdut pe nimeni si nimic semnificativ in ultimii 1, 2, 5 ani.
Am luat-o de la zero.
- Care e relatia cu sotul? (Ca eu ma gandeam, ca daca abia ma miscam si parca sotul meu masina asa aproape de cineva, chiar cu partea mea, ii dadeam jar, dar o cred pe cuvant)
- Foarte buna, zicea ea.
- Cu copiii? Ai copii destul de mari care daca nu faci cum vor ei sa te cafteasca?
- Nu.
- Ne jucam doar cu ce pui pe masa...
- Va spun ca am cautat si nu am gasit nici o urma de violenta in familie.
- Atunci la jobul tau?
- Nu, nici la al sotului.
- ok. Cum zici tu. Dar copiii tai, practica ceva sporturi extreme, s-au batut grav cu cineva in ultimii doi ai si tu nu esti de acord cu sporturile violente.
- Oau. Acum doi ani baiatul meu a fost bautut de o fata la scoala si filmarea a fost pusa pe facebook iar ea a vazut asta abia dupa cateva luni cand a turbat de-a dreptul. A ajuns la inspectorat, a scos filmarea de pe facebook.
- Cat de tare a fost batut baiatul tau? Ce ai simtit pentru el? Ca ai putea sa il pierzi in orice situatie sau ca e rusinos sa fie batut de o fata, ca nu stie sa se bata si nu e adaptat la situatii de supravietuire in gasti de prieteni, care oricand pot sa o ia razna de la un pahar de bere sau vreo gagica... cat a durat situatia conflictuala pentru tine
- Si acum ma mai gandesc cu groaza la asta.
- Buna dimineata. Deci ai vreun motiv sa faci chist ovarian imens: copilul meu Baiat, devenibil barbat e batut bine de tot chiar si de o fata si mai vede asta si toata scoala si o droaie de prieteni ai lor, iar ea nu a fost anuntata si nici nu a putut sa il protejeze. Iar lichidul tau de ascita nu ii poate proteja lui organele vitale de loviturile nimanui. Doar ca tu nu ai facut diferenta dintre tine si baiatul tau, pe care la varsta lui mai crezi ca tu trebuie sa il protejezi.
- Solutii? Sa mergeti impreuna la psiholog, sau separat? Sa il dai la judo, alte arte martiale in care sa simti ca se va descurca in lupte de strada sau cu alti baieti? Ce ai de invatat de aici? Cum intelege biologicul tau ca nu mai are nevoie de chist ovarian si ascita? Tu ai solutiile...
- Am cateva idei...
- Pe langa idei am nevoie daca vrei sa lucrezi cu mine, la fel ca oricine lucreaza cu mine, sa iti faci jurnal, ai model pe blog, din care sa reiasa cum pui in aplicare solutiile tale pentru povestea asta pana cand nu te mai obsedeaza, astfel incat biologicul tau sa inteleaga ca nu poti fi mereu pas cu pas langa copiii tai, insa ii poti invata sa devina puternici, sa aiba incredere in ei, sa nu mai atraga astfel de situatii, sa nu te mai uiti la el ca la un copilas neajutorat, e un barbat in devenire si asta ceas de ceas este nevoie sa fie validata ca si solutie pentru biologicul tau. Altfel cimitirele sunt pline de oameni de neinlocuit, iar daca tu nu iti rezolvi memoriile luand din ele sursa de invatare si sesizare ca e nevoie sa se schimbe ceva in voata voastra sa nu se mai repete evenimentul, ca doar e de doi ani buni povestea si tu o mai porti cu tine, baiatul tau va trebui sa se descurce in viata fara tine. Cu siguranta prezenta ta in viata lui este foarte pretioasa. Cat de pretioasa esti tu pentru viata ta? Cat din 24 de ore mai platesti inconstient facturi acelui eveniment care e demult trecut? La ce parte de ego iti e greu sa renunti? Bietul de mine, cum mi s-a intamplat asa ceva? Prea mult bun simt al baiatului tau care nu a dat in fata si a preferat sa dea ea in el simtindu-se in siguranta si prea educat sa pocneasca o pitzi turbata? Frustrarea, imaginea personala pangarita de un baiat incapabil sa se lupte cu o fata?
Daca povestea asta era a unei prietene de-a tale cu baiatul ei ce i-ai recomanda sa faca daca ai sti ca a ajuns sa faca chist ovarian si ascita din aceasta cauza pe care nu a intregrat-o inca? Cum pui tu in practica aceste sfaturi? Cat de fezabila de pentru tine aceasta versiune?
- E fezabila.
- Eu te cred, doar ca juriul sunt celulele biologicului tau.
Investeste in tine timp si fa-ti jurnal, si mergi la psiholog cu tine si baiatul sa inveti si sa invatati sa gestionati eficient energia si emotiile, i-am recomandat o tabara de autoobservare si spiritualitate: vipassana, site-ul cu roata.
- Ce pot manca?
- Tot ce simti, inclusiv carne daca asta doresti, orice te face sa salivezi, fiindca biologicul tau este cel mai bun reper. El este deja de o viata cu tine si stie din ce alimente ai mancat vreodata si pe care le ai la dispozitie, cand are nevoie de ceva minerale, viamine sau hidratare, ce sa te faca sa poftesti ca sa isi refaca depozitele sau sa se readuca la linia de plutire si traire sanatoasa.
SPOR LA TREABA MINUNE!
Pentru cei care se tot gasesc sa comenteze ca iau bani pentru ce fac si ce fac cu ei, asta e inca un caz din cele zilnice facute ca munca patriotica, adica fara bani.
Unii sunt minunati, ultuiti, consternati ca este o clinica cu pacienti bogati ce imi aduce pacienti sau clienti cum spun ei, care sa ma plateasca 1500 euro pe ora. Oare de ce ar merita cineva atatia bani? Oau! bine ca nu va agitati ca pentru un fotbalist se platesc milioane de euro de catre cluburi ca sa fuga dupa o minge, sau ca televiziunile platesc oameni sa apara in diverse emisiuni si sa pozeze in drame fabricate de regizori, iar voua sa vi se para live, reale, sa va petreceti viata la acele emisiuni apoi pe facebook pe grupuri de discutii sa polemizati si ei sa isi faca audienta si sa va tina energia captiva si sa va fure timpul vietii fara sa va dati seama.
Cand e vorba de cineva care poate sa contribuie cu ceva ca viata, sanatatea unui om aflat in suferinta sa fie alinate si indreptate pe o linie de plutire si vindecare, ar trebui sa fie facute de doctori fara arginti. Posibil. Cu unii, si nu putini, fac si eu asa. Consider ca atunci cand e vorba de cineva care a trecut prin boala, ca mine, Oana Sorescu, Diana, Bogdan, Luminita si multi altii filmati sau nu, care pot ajuta la randul lor pe altii, daca isi dedica viata sa faca asta sa fie platiti, ca si ziua noastra are 24 de ore si nu veniti voi sa ne platiti cheltuielile, si in casele noastre apa, curentul, gazul, telefonul sunt tot pe factura. Evident ca stim ca atunci cand ajuti pe cei pe care unii ii exploateaza in mod oficial si organizat de sisteme asta deranjeaza si atunci se starnesc sa ii tina la distanta pe cei care ii ajuta pe oameni sa fie liberi de sisteme sau sa apeleze la sisteme si sa se vindece si pe interior. Atunci cand cineva ii ajuta cu adevarat sa invete sa traiasca liberi de conflicte si daca e cazul sa moara impacati cu ei si familiile, fara nebunie si dramoteci, stim sa devenim sacali. Apropo, din toate consilierile pentru care am primit peste 1000 de euro pe ora, doar pe una am folosit-o in scop personal, celelalte au fost redirectionate din fasa catre paduri, natura, centre de batrani, orfelinate ca si contributie a celor consiliati in resuscitarea Naturii pe care o afectam prin vibratiile si emotiile noastre disfunctionale si catre fratii nostri mai putin avantajati de soarta sa invete sa aiba parte de o viata mai fericita. Cei care din nou aleg ca banii de consiliere sa nu fie taxa si ii doneaza ca bani pentru proiecte umanitare catre bolnavi sunt liberi sa nu ma plateasca pe mine ci sa isi ajute semenii. Voi cei care latrati la cei care facem acte caritabile cat la suta din salariile, energia si timpul vostru le donati semenilor nevoiasi sau doar stiti sa latrati la luna?
Recunosc ca atunci cand traia tata si urma sa imi faca clinica de chirurgie cardiovasculara unde sa imi permit sa fac acte caritabile din plin si tot timpul, ii latram in mintea mea pe profii mei de la facultate, dupa ce am ajus din intamplare sa primesc de la unul din ei un numar de telefon scris pe spatele unui fluturas de salarii si am considerat ca e indecent cat primeste pentru ceea ce face respectand protocoale medicale :)))))
Cei care nu au ce face cu timpul lor vor continua sa latre cum zice Aslan, un bun prieten, in timp ce ursul trece, ca Natura nu se impiedica de latratul cainilor salbatici ca sa isi faca numarul.
Multumesc ca Existati! Va iubesc!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)