Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)

Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)
Nemuritoare printre Nemuritori... Desavarsita printre Desavarsiti... Geniala printre Genii... Tacere din Liniste Aduna duh de pace in sufetul tau si mii de insi se vor mantui in jurul tau ( Sf. Serafim de Sarov )

joi, 1 noiembrie 2012

Instrumentele transformării interioare: Criteriul Bucuriei / De la Elena Francisc si Horia Turcanu


Joi, 8 noiembrie, voi fi la Cluj, pentru o conferință care se numește ”2012, Momentul ZERO al Conștiinței” Aș fi putut s-o numesc ”Momentul ZERO al Bucuriei”. E același lucru. Succesiv Conferinței, desigur :) , se va desfășura vineri, sambătă și duminică, workshop-ul de Respirația Inimii/Respirație Holotropică, tot la Cluj, în care Bucuria intrinsecă Prezenței, va putea fi experimentată direct.
Pentru aceia dintre prietenii Călătoriei Inimii care vor fi la București între 9 și 11 noiembrie, , Elena Francisc va deschide porțile Prezenței și ale Bucuriei printr-un workshop centrat pe dans, mișcare și respirație conștientă. V-ați gândit că București vine de la Bucurie?
Transformarea interioară a conștiinței umanității capătă viteza și forța unei cascade care curge dinlăuntru înspre înafară. Căile de a funcționa în această lume se schimbă. Există două categorii de îngeri aflați în experiența umană: aceia care sunt conștienți de transformarea interioară și caută o cale a se sincroniza, de a intra în rezonanță cu transformarea în ansamblu, și ceilalți, care nu percep decât ”criza” multidimensională care pare să fi cuprins dimensiunea orizontală a existenței. Aceștia din urmă se vor lupta cu realitatea până la ultima suflare, încercând să rezolve situații conflictuale interioare, acționând în exterior. Mulți dintre ei, proiectând exterior nevoia ”salvării”, vor încerca să salveze lumea. Ei vor rata transformarea. dar asta nu e nimic grav. Așa cum au putut simți mulți dintre aceia care au fost la workshop-ul nostru încheiat duminică, ”Prezența.ACUM„, Sufletul nostru nu trăiește în timp. Poate aștepta oricât ca aspectul uman să aleagă, în sfârșit, unificarea, așa cum a așteptat de când există umanitate pe această planetă și în această dimensiune. Dar pentru aspectul uman, timpul e limitat. Procesul planetar al transformării de conștiință schimbă lumea, modificându-i consistența, ascensionând această realitate în altă dimensiune. Sfârșitul timpurilor acestei dimensiuni a sosit. 
Portretul celui care percepe schimbarea
Mai interesantă este categoria celorlalți, care sunt deja conștienți că transformarea interioară a început și că sunt, cumva, împinși de tăvălugul acesteia în vâltoarea ”crizei” de transformare. Își dau seama că realitatea orizontală în

A rătăci în afară
care trăiesc își schimbă natura și că aceste schimbări ale contextului sunt în legătură cu anumite schimbări interioare. de multe ori sunt cuprinși de frică existențială, pentru că regulile realității se schimbă din mers. Instrumentele pe care le-au folosit dintotdeauna nu mai funcționează. o neliniște continuă le impregnează viața odată cu bulversările care se țin lanț. Viața personală, relațiile, job-ul, afacerile se cutremură, devin imprevizibile, orice analiză devine inutilă, strategiile devin ineficiente. Gândirea devine compulsivă ocupând întreaga scenă a conștiinței. O oboseală cumplită, derivată din imensul consum de energie din interior pune stăpânire pe ei. Emoțiile, mai puternice ca niciodată, par de nestăvălit. Vise ciudate crapă pojghița somnului și lumi necunoscute par a se insera în realitatea liniară. Frici străvechi apar la suprafața conștiinței, și se scurg în articulări ale experienței care poartă culorile vinovăției, ale rușinii, ale neputinței, ale singurătății și ale depresiei.
 
Cea mai mare parte a acestor oameni, care percep transformarea interioară ca pe un fel de criză, în interior și în exterior, își dau seama imediat că soluția ar trebui să fie una ”spirituală”. Right. Numai că nici instrumentele vechii spiritualități ale umanității nu funcționează. Ei aleargă la psiholog, la terapeuți, își găsesc maeștri în diferite discipline spirituale, se apucă de yoga sau de meditație transcendentală, își pun speranța în venirea în carne și oase al lui Isus Christos care ar putea să-i mântuiască pe loc, se aruncă cu frenezie în diferite ceremonii shamanice, ba uneori apelează la diferite instrumente forte de expansiune a conștiinței, plante sacre sau substanțe interzise și așteaptă ca salvarea să apară de undeva.
Nu va apărea. Căutarea unei soluții pentru propria transformare interioară în exterior nu va da nici un rezultat. Mulți profeți mincinoși îi vor aștepta la cotitură, garantându-le că dețin cheile salvării, vor alerga învățând tehnică după tehnică de intrare în ”pace și iubire”, dar pacea se va lăsa așteptată. Nici o tehnologie a sacrului nu funcționează dacă aștepți ca transformarea să apară prin ea. Nu există cei 7 pași către iluminare, cum nu există maestru care să poată face ceva pentru tine, dacă tu însuți refuzi responsabilitatea transformării. Oricine afirmă că poate salva pe altul fără ca acesta să aleagă în forul său interior salvarea, se află fie în identificarea cu un rol – salvatorul – fie în mod deliberat încearcă să profite de pe urma celui aflat în criza de transformare.
Instrumente nepotrivite pentru exploratori singuratici
Iar plantele sacre, substanțele și mijloacele dure de expansiune a conștiinței care au fost folosite timp de mii de ani? Aici este o mare discuție de purtat. Da, plantele sacre oferă o platformă extraordinară încă de investigare a tărâmurilor interioare, ca și unele substanțe. Dar a folosi aceste instrumente puternice fără a fi însoțit de cineva care, cu adevărat poate naviga liber în conștiință este un pericol. Traume străvechi care apar ca și conținuturi ale conștiinței în timpul unei asemenea experiențe se pot suda și mai mult în loc săfie dizolvate. Acesta este pericolul cel mai mic. Cel mai mare este acela că aceste experimente conduc la o ruptură între diferitele domenii ale realității. O ruptură între ”aici” și ”acolo”. Există un semn foarte clar al acestui fenomen. Atunci când exploratorul are nevoie de ”trip-uri” din ce în ce mai des, de plante sau substanțe din ce în ce mai des. Ei pleacă în călătoriile lor interioare, în lumi pe care le consideră, în subtext, ireale, iar când se întorc dau nas în nas cu o realitate în care crizele de toate felurile sunt aceleași, iar neputința de a administra realitatea liniară, neschimbată. Această lume, ”aici”, devine din ce în ce mai puțin suportabilă. Iar ieșirea e ușoară: un nou ”trip”. O nouă porție de plante sau substanțe care să-i pună în conexiune cu acea parte a realității lor care altfel le rămâne inaccesibilă. Viața lor rămâne ruptă între lumi, fracturată, iar dimensiunile conștiinței lor în loc să se apropie și să fuzioneze, se îndepărtează. Plantele și substanțele rămân astfel un instrument pretențios și dificil de administrat atâta vreme cât nu există ghidare. Crizele de toate felurile sunt doar acoperite, băgate sub covor, pentru un timp. Nota de plată finală este dramatică.
Mai există însă o categorie de îngeri aflați în experiența încarnării, care resimt din plin transformarea interioară, dar care, spre deosebire de cei pomeniți mai sus, optează altfel. Într-un moment de revelație interioară sau pentru că rezonează cu anumite informații pe care le primesc, aleg să își asume integral procesul
transformării. Cine sunt acești oameni și ce înseamnă acest lucru?
Portret al exploratorului aflat pe calea Revelației
În primul rând renunță să mai caute ”adevărul” în orice punct din exteriorul lor. Au percepția subtilă a Adevărului care se ascunde în spatele oricărei vechi doctrine mistice, astfel că își cultivă intuiția că, într-un fel sau altul, toate instrumentele potrivite acestui proces sunt deja prezente în adâncul lor. Simt că nu au nevoie de nici un maestru exterior, de nici o tehnică specială, de nici un ritual anume, simt că obiectele, cărțile, simbolurile au devenit inutile și că, în sfârșit, trebuie să mizeze pe propria lor putere interioară de a schimba perspectiva asupra lumii. Cum s-ar spune, în limbajul Ervin Laszlo(”Experiența Akashikă”), sunt în pragul unei schimbări fundamentale de paradigmă. Esenșa acestei schimbări de viziune este aceea că nu se mai consideră rătăciți într-o lume ”exterioară” ale cărei reguli le dictează viața, ci consideră ”exteriorul” ca fiind o extensie sau o reflexie a spațiului lor lăuntric. Ei înțeleg intuitiv că nu e nevoie să mai ”lupte” pentru a schimba contextul vieții lor,  și că această schimbare survine ca urmare schimbărilor interioare.
Acești oameni încep să perceapă că ei sunt adevărații stăpâni ai vieții lor, că nimic nu depinde de altcineva decât de conștiența și alegerile lor. Christos și orice alt nivel de conștiință  transpersonală nu mai este conținut de nici o imagerie din afara lor, ci devine o trăire, o experiență directă. Cu alte cuvinte, acești oameni capătă un centru, un punct de articulare al corpului lor de conștiință. Toate dimensiunile ființei lor capătă coerență odată cu dobândirea acestui centru.
Ei sunt oamenii cărora le este adresat acest articol, acest site, aceste sesiuni de expansiune a conștiinței pe care le numim ”workshop-uri”, iar Călătoria Inimii este o metaforă a

Asumarea realității
călătoriei lor. Singura diferență – fundamentală! –  între călătoria lor și cea a celorlalte categorii de oameni aflați în procesul transformării, aste conștiența procesului. Pare puțin lucru, dar asta este totul.
Cauzele pentru care se petrec lucrurile în dimensiunea orizontală a realității nu mai constituie o preocupare pentru ei, căci, odată având conștiența centrului din interior, ei descoperă dimensiunea verticală a conștiinței sau, cum o numim noi în Respirația Inimii, axa verticală a Ființei. Încep să poată percepe adevăratele cauze ale suferinței umane, încep să poată privi dincolo de rolurile pe care și le asumă ceilalți, să privească dincolo de aparențe. Lumea începe să se dezvăluie în adevărata ei profunzime, iar procesul de transformare interioară începe să capete coerență. Crizele de transformare nu mai sunt ”ghinioane” datorate unei lumi imperfecte, ci oportunități de a privi în adâncul lor. Conștiența faptului că realitatea exterioară nu este decât o oglindire a celei interioare îi face să-și pună întrebarea : ce
anume încerc să-mi comunic mie însumi creînd această împrejurare a vieții mele. ei nu mai aruncă vina pe mama, tata, familie sau guvern, nu mai aruncă responsabilitatea vieții
lor în cârca unui maestru spiritual, fie el încarnat sau nu, nu mai încearcă să găsească tehnica minune a salvării, ci privesc cu claritate și sinceritate în adâncul lor. Sigur, vor descoperi multe lucruri inconfortabile: lipsa de curaj în a se exprima pe sine, dependențe de părerile celorlalți, dependențe de diferite sisteme, mistice, religioase, morale, politice, sociale, dependența de sisteme de gandire, de concepte, filosofii și păreri ale altora, iar ruperea de acestea pentru a redobândi libertatea naturală a ființei nu este un lucru ușor. Îți trebuie nu numai claritatea și sinceritatea de a vedea mecanismele care te transformă într-un sclav, ci și puterea de a alege de data aceasta altfel.
Acești oameni încetează să se mai vadă pe ei înșiși ca fiind supuși lumii, și dobândesc statutul de centre de conștiință ale acesteia. E vorba despre libertatea interioară care urmează înțelegerii și alegerii. Sunt oameni care încetează se lamenteze și să găsească scuze pentru care nu sunt fericiți. Încetează să mai dea vina pe familie, serviciu și pe faptul că ”am copii, nu pot să iau deciziile care m-ar face fericit”. Devin creatori conștienți ai propriei lor realități.
Instrumente fundamentale 
Care sunt instrumentele potrivite pentru această categorie de oameni în parcursul lor interior? Intenția acestui articol este aceea de formula pe scurt aceste instrumente, pe care în mod obișnuit le punem la dispoziția exploratorilor conștiinței care lucrează cu noi în sesiuni experiențiale.
Prezența
În primul rând este ceea ce numim Prezența. Starea de Prezență este o stare de conștiință în care mintea este liniștită iar percepția realității este în modul ”a simți” mai curând decât ”a gândi” realitatea. Este o stare de ”recepție” a realității, de acuitate a simțurilor, centrată în corporalitate. Cu alte cuvinte, întreaga atenție este înlăuntru, pe senzațiile lăuntrice. În această stare splendidă a ființei, pare că realitatea exterioară ”curge” în interior fără nici o greutate, iar intuițiile asupra acesteia sunt extrem de rapide și de coerente.  Intuim situații, oameni, contexte și dobândim asupra lucrurilor un fel de cunoaștere care nu are legătură cu analiza mentală. Este o cunoaștere adâncă și extrem de rapidă care permite acțiunilor pe care le alegem în dimensiunea liniară să aibă o eficiență, o precizie și o viteză de nevisat pentru cei aflați în modul de funcționare ”gandire liniară”.
Acțiunea care curge din Prezență
De remarcat faptul că starea de Prezență nu are nimic de-a face, așa cum cred marea majoritate a oamenilor, cu starea de legumă inactivă, impotentă, cu absența din spațiul orizontal. Ba dimpotrivă. Este o stare a acțiunii pornită din centru, din punctul Zero al ființei. Nu mai e nevoie de calcule nesfârșite ale unei situații, de probabilități, de strategii mentale pentru a rezolva o situație, căci intuiția acesteia survine izbucnind în conștiență din spațiul interior. Pur și simplu știi clar ce ai de făcut și simți adevărul despre diferitele situații. Deasemeni în această stare nu este vorba despre a nu gândi. dar gândirea folosește exact la scopul pentru care a fost creată: pentru a aduce în dimensiunea orizontală, în ”încarnare”, idei, revelații, proiecte care își au origine în spațiile mai rarefiate ale conștiinței. Spațiul mental, liniștit, eficace, clar, nebulversat de gândirea compulsivă și de emoțiile care o însoțesc, are o uluitoare eficiență în a-și duce la bun sfârșit sarcinile.
Capcane
Am remarcat ieri, în workshop-ul care abia s-a terminat despre Prezență, această confuzie bazată pe o teamă: aceea că rămânând în centrul ființei, vom deveni incapabili să funcționăm în această lume. Nimic mai fals. Doar că bazele funcționării se schimbă. Străvechi concepte ale dualității, precum acelea că ”trebuie să te lupți pentru a supraviețui”, se prăbușesc. Viața nu trebuie să fie o luptă, și nu trebuie să fie plină de suferință, și nu trebuie să sângerezi pentru a obține ceea ce-ți dorești. A schimba centrul de greutate al realității tale din exterior în interior face ca oamenii pe care îi întâlnești, situațiile, contextele să devină interioare. Ele se schimbă atunci când TU te schimbi. Este aceasta o luptă? Cu adevărat, a face această schimbare necesită Încredere în tine însuți, iar această Încredere în sine aduce încrederea în Realitate. Din nefericire pentru unii, NIMENI nu-ți poate da încredere în tine însuți, decât tu. Nici un maestru, nici o doctrină, nici o practică spirituală alta decât cultivarea stării de Prezență.
Atenția și Respirația Conștientă. Unde este Atenția, acolo este Energia, acolo este Prezența
Cum se ajunge la starea de Prezență? Există un singur mod care implică două elemente: Atenția și Respirația. Unde este Atenția ta, acolo este Energia ființei tale. dacă ești în analiza necontenită a trecutului sau a viitorului, dacă ești în speculație intelectuală, în critică, în pălăvrăgeală interioară necontenită, atunci acolo este Energia ta de creator inconștient, disipată, împrăștiată, inutilă, care nu va face altceva decât să hrănească nefericirea, crizele și inconsistența dezarticulată a dimensiunii orizontale așa cum o experimentezi tu în viața ta. Primul pas este deci acela de a-ți retrage Atenția în interior, în orice împrejurare. Nu, nu vei deveni vulnerabil, nimic nu-ți va scăpa dintre detaliile lumii, ba dimpotrivă, percepțiile tale – conștiența – ți se va ascuți enorm.
Respirația Conștientă este singurul mod cu adevărat de a aduce Atenția în interior, oricând, în orice împrejurare a vieții. a te centra pe respirație și pe senzațiile din interiorul corpului este o abordare imbatabilă, incomparabilă cu nici unul dintre mijloacele oricărei tehnici spirituale. dealtfel, nu există nici o tehnologie a sacrului validă care să nu folosească
respirația conștientă. În creștinism, budhism, shamanism, hinduism, taoism etc, înțelepții acestei lumi au pus mereu o formă sau alta de respirație conștientă. Asta presupune să respiri nu mecanic, ci voluntar. Asta îți ține atenția în Zero dar e mult mai mult decât atât. Respirația te conectează cu cele mai rafinate spații ale ființei tale și face accesibil orice spațiu sau dimensiune ale conștiinței tale personale sau transpersonale. Sună mare, nu? Așa este.
Realitate și percepție. A fi liber de condiționări
Și odată ce ai reușit să accesezi starea de Prezență? E doar începutul transformării. Încetul cu încetul acest mod de funcționare al conștiinței tale în încarnare va transforma complet percepțiile tale asupra ta și a lumii în care trăiești, dimensiunile rarefiate ale ființei tale vor face parte permanent din conștiența ta, conținuturile până acum ascunse în adâncuri vor deveni efervescente și vii, memoria sufletului se va revela în mod firesc, iubirea despre care ai citit nu va mai fi doar un cuvânt, căci respirația ta va aduce înlăuntru ecourile adânci ale realității așa cum este ea în profunzime și vei percepe conexiunile profunde care te leagă de resptul umanității și ale lumii spirituale. Realitatea va fi curgătoare și se va alcătui în jurul tău și în adâncul tău în moduri miraculoase pentru restul oamenilor. În mod inerent vei alege să renunți la lucrurile care nu îți aduc bucurie, oricare ar fi ele, și oricare ar fi textele care susțin că ”așa trebuie să fie”. Codurile morale, religioase, convențiile conștiinței de masă vor deveni slabe pentru tine. Nu, nu vei deveni imoral, căci percepțiile tale îți vor spune fără greș că celălalt nu este decât o reflexie a ta. Nu vei cădea în furie și în depresie, în disperare sau în rușine, în nebunie sau dezechilibru, pentru că toate lucrurile care te făceau să suferi le vei vedea clar cum curg din poziționari mentale. Vei putea face alegeri în deplină libertate interioară, din non-condiționare. Vei fi liber de condiționările mentale care te-au făcut sclav al conștiinței de masă timp de milenii, vei fi liber de emoțiile compulsive care te conduceau în trecut, vei crea roluri în această lume pe care le vei juca pe deplin conștient de prezența Marelui Actor care-și toarnă energia în ele, Sufletul tău, iar corpul tău va fi liber de tensiunile, blocajele și încremenirea pe care spațiul psihic tulbure le toarnă acolo în timpul inconștienței.
Este posibil ca toate acestea să fie atât de ușoare? Da, este posibil și așa sunt. Despre asta este vorba în ultimă instanță. Prezența este marea poartă către transformare sau ascensiune cum o numesc unii. Este o poartă exclusivă dar odată integrată în viața de fiecare zi vei descoperi un adevăr simplu: tot ceea ce ai căutat vreodată, mii de vieți, era deja acolo. Nu percepeai acest lucru, dar acum o poți face. Totul a fost aici, dintotdeauna. E o chestiune de acordare la această realitate completă, care acum a devenit accesibilă. E greu? E ușor? Habar n-am. Experiența pe care eu și Elena o avem în lucrul cu ceilalți îmi spune că a trăi un moment de Prezență este accesibil absolut tuturor. Toți o pot face. Dificultatea intervine atunci când workshop-ul se termină și trebuie să mergi în lumea ta și să integrezi acolo trăirea Prezenței. Atunci devine dificil.
Balanța Bucurie/Dramă
Ideea acestui articol care să prezinte pe scurt aceste mijloace elementare dar fundamentale pentru transformarea conștiinței a venit de la întrebarea cuiva: cum știu, sau mai bine spus cum știe mintea mea că sunt pe drumul corect către propria mea inimă și către Sufletul meu? Ei bine răspunsul a fost acesta : ”privește în viața ta și vezi care este raportul între Bucurie și Dramă pe care o experiementezi. dacă predomină Drama, atunci ești în plină identificare cu rolurile tale și centrul ființei este departe. dacî însă predomină Bucuria, atunci ești pe drumul cel bun.” Oamenii au numit asta ”barometrul bucuriei” și lș-au transformat în mod inspirat într-un instrument de evaluare liniară a vieții și a parcursului lor spiritual. Reflectând, mi-am dat seama că ceea ce acum numesc ”Criteriul Bucuriei” este cu adevărat un instrument fabulos. Poți trage cu ochiul în culisele realității. Una dintre întrebările fundamentale pentru cineva aflat în transformare interioară este ”cum iau deciziile în așa fel încât să-mi urmez calea Sufletului?” Ei bine, criteriul Bucuriei nu dă greș niciodată.
Vrei să știi dacă un lucru ți se potrivește sau nu, dacă o cale oarecare face parte din calea inimii tale? Vezi cât de multă bucurie simți atunci când faci acel lucru. Vrei să știi dacă e timpul să-ți schimbi job-ul și să te îndrepți către altceva? Vrei să știi dacă merită să-ți salvezi căsnicia? Vrei să știi, într-o răscruce a vieții tale în care ai mai multe opțiuni, încotro să o iei? Atunci aplică acest criteriu al Bucuriei. Câtă bucurie îți mai aduce job-ul? Câtă bucurie, indiferent de contextul liniar, simți atunci când te duci acasă?
Bucurie sau fericire?
Bucuria este foarte diferită de ”fericire”. Aceasta din urmă depinde mereu de un lucru exterior, de ceva din afară. De cineva, de un context, de o situație, de o persoană, de bani, de  o mie de lucruri. ”dacă aș avea cutare lucru, aș fi fericit.” E o utopie. ceva de neatins, pentru că îndată ce obții lucrul cu pricina descoperi că, de fapt, vrei altceva, după scurt timp. A alerga după ea, e alergare după vânt cum zicea Bob Dylan, căci nu depinde de tine. Nu faci decât să încerci să umpli un gol interior cu ceva din afară. nu va merge niciodată, pentru că ceea ce-ți lipsește cu adevărat din viața ta ești tu însuți. Adică Prezența în propria ta viață. Nu e o metaforă, ci cel mai direct adevăr. Când nu ești în Prezență, ai permanent sentimentul că e ceva de căutat: cunoaștere, adevăr, divinitate, fericire, scop, idei, concepte. Tot felul de lucruri. Cauza acestui sentiment de lipsă provine din intuiția
profundă ”că mai e ceva” dincolo de realitatea liniară. Așa este. Mai sunt dimensiunile uitate ale propriei tale ființe, Sufletul tău, de care te-ai rupt atât de profund, încât ai început la un punct sa-l vezi înafara ta, atât de departe încât l-ai numit ”Dumnezeu”. Această lipsă, acest gol, nu poate fi umplut cu nimic din afara ta. Nici cu alți oameni, nici cu bani, nici cu mașini, nici cu filosofii, nici cu morală, nici cu sisteme religioase, nici cu ritualuri. Cu nimic, decât cu TINE. Doar asta va aduce înapoi Bucuria și va înlătura sentimentul profund al separării de Întreg.
Bucuria nu are nici un motiv exterior. Curge întotdeauna din interior, din inimă și nu are un motiv anume. Este bucuria de a trăi, de a fi în experiență, de a privi, a simți, bucuria de a fi în conexiune cu întreaga Creație. Bucuria este intrinsecă stării de Zero, de completitudine, de Integritate a Ființei. Atunci când ești complet, când simți realitatea, când ești dincolo de aspectele parțiale ale ființei tale, Bucuria este prezentă.
Am trăit de multe ori acest fel de Bucurie și am fost martorul multor oameni redescoperind-o. lacrimile curg pe obraz fără nici un motiv, fără nici o durere, fără nici o noimă aparentă. Am simțit de multe ori Bucuria aceasta secretă, care depășește orice logică și orice cauzalitate, apărând în momente de conștiență, în diferite împrejurări care nu aveau deloc darul de a aduce ”fericirea”. Ba dimpotrivă. Practica prezenței cu Sine, în această privință, este magică, pentru că ne permite să privim contextele liniare din centru, de pe axa verticală a ființei.
Durere sau Prezență?
Orice nefericire, ca să nu mai spun de suferință, care este o formă cronică a durerii, prelungită mental, are la bază o identificare, un aspect parțial al Ființei pe care îl experimentăm crezând că este realitatea completă. Cumva, durerea este inerentă stării de identificare. Inerentă dualității. Durerea curge din starea de separare față de Sine și ia nenumărate forme. Formele cele mai dure ale durerii, frica, rușinea, auto-judecata, lipsa stimei de sine etc,  sunt durere prelungită, amplificată mental, care se transformă în suferință.
Prezența este singurul mod de funcționare al Umanului care deschide poarta completitudinii și retează sursa durerii de la rădăcină.
Faceți din acest criteriu al Bucuriei instrumentul vostru de a alege. Alegeți lucrurile, oamenii, situațiile în care simțiți bucuria. Nu încercați niciodată să forțați Bucuria. Nu funcționează. Ea poate apărea spontan în momente neașteptate, în care spațiul mental este liniștit sau… redus la tăcere, dar poate fi și cultivată prin intermediul stării de Prezență.
Priviți oamenii din jurul vostru și evaluați cu inima câtă bucurie emană fețele lor, gesturile lor. Bucuria autentică iradiază într-un fel de nerostit și indică întotdeauna trăirea spirituală a naturii profunde a Ființei. Priviți-vă, psihologul, preotul, maestrul de reiki din perspectiva Bucuriei. veți afla repede cât de mult Adevăr trăiește el în adâncul său. Bucuria nu obosește, nu se tocește și nu este limitată, pur și simplu pentru că este natura însăși a Existenței. Sufletul vostru nu suferă niciodată, căci nu se identifică cu experiența voastră umană, cu rolurile, aspectele, emoțiile și mai ales cu gândirea voastră. Sufletul este întotdeauna senin și clar, conștient și prezent. Bucuria curge din el precum curge lumina din soare.
Alegeți-vă oamenii, job-urile, perspectivele, contextele în care simțiți bucurie și nu veți fi niciodată înafara adevăratei căi a Sufletului vostru. Iar dacă viața voastră nu are destulă
bucurie, atunci să știți că e momentul schimbării și asumării. E timpul să deveniți centrul propriei voastre vieți, iar căutarea voastră înafară a luat sfârșit.
O lectură obligatorie pentru aceia care aleg acest criteriu de evaluare a propriei experiențe umane : Byron Katie, ”Cele o mie de nume ale bucuriei
agnis


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu