Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)

Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)
Nemuritoare printre Nemuritori... Desavarsita printre Desavarsiti... Geniala printre Genii... Tacere din Liniste... Aduna duh de pace in sufetul tau si mii de insi se vor mantui in jurul tau ( Sf. Serafim de Sarov )

duminică, 13 martie 2011

Senzațiile, emoțiile și bolile - 1

Senzații în corp apar odată cu formarea sistemului nervos în perioada intrauterină și le vom avea până la moarte. Există în corpuri senzații grosiere și senzații subtile. Senzațiile grosiere sunt cele pe care le percepem cu organele de simț comun: miros, gust, tact, auz, văz și senzațiile care apar în interiorul corpului: furnicături, arsuri, constricție, tensiune, sfâșiere, întindere, presiune, amețeală, palpitații, pulsații etc. Acestea sunt doar senzații. De aici începe călătoria minunată a omului spre sănatate și spre boală. 
Cum?
Fiecărei senzații începem treptat să îi atașăm o stare emoțională. Învățăm din perioada intrauterină să asociem suntele, luminile-imaginile, gusturile, mirosurile, atingerile, crampele, palpitațiile și tot spectrul de senzații cu stările emoționale ale mamei, apoi cu ale celor din jur. Memoriile senzațiilor și stărilor emoționale se transmit și se stochează holografic în tot universul material.
Cum este posibil să perceapă copilul mirosuri, imagini, senzații pe care le are mama prin contactul direct cu mediul și nu fătul însuși?
Simplu. Toate senzațiile din mediu sunt identificate de receptorii organelor de simț ai mamei, aflați pe suprafața pielii și dezvoltați din aceeași foiță embrionară. Copilului, în funcție de impresiile, semnalele din mediu pe care le culege și le prelucrează mama i se dezvoltă mai bine anumite structuri receptoare, care holografic vor deveni familiare cu genul de stimuli la care mama se adaptează, apoi după naștere, cu genul de stimuli la care se adaptează societatea - stimuli fizici și psihici. De la receptori spre creier nu mai avem de a face cu miros, gust, tact, auz, văz ci doar cu semnale electrice în care au fost traduse senzațiile. Ele ajung la creier unde are loc prelucrarea informației și eliberarea unui răspuns, un răspuns deja presetat în cutia cu răspunsuri posibile cunoscute.
Odată ajunse în creier semnalele, procesorul are o secretară care împarte impresiile din mediul intern și extern în senzații plăcute și neplăcute. Această secretară internă a fost învățată de-a lungul dezvoltării speciei umane să diferențieze plăcutul de neplăcut, adică să eticheteze ca bun sau rău impresiile-stimuli ajunși sub forma influxului nervos, adică sub forma semnalelor electrice.
De aici, în grade mai mici sau mai mari, ajungem la a pune sub registrul tânjesc după, mai vreaaaaaau semnalele ce țin de domeniul plăcut, și sub registrul aversiune, nuuuu maaaai vreau acele semnale ce țin de domeniul neplăcut, dureros. Sferele plăcut și neplăcut nu sunt neaparat adaptative la modul absolut, adică ele nu asigura supraviețuirea în natură, cum se întâmplă în cazul animalelor, ci asigură supraviețuirea în cadrul convenției sociale: culturi, religii, economie, politici și alte forme de manipulare în masă.
Esența a ceea ce am explicat mai sus este faptul că fiecare senzație, care ține de registrul informație pură, ajunge să fie tradusă în semnale electrice, propagată la creier, etichetată ca plăcută sau neplăcută în acord cu un sistem de valori de adevăr condiționat socio-politico-econimico-religioso-cultural și apoi în acord cu același sistem adaptativ de a emite un răspuns din sfera mai vreau sau nu mai vreau, adică o deplasare spre stimulii care au condus spre mai vreau și o îndepartare de stimulii ce au condus spre domeniul nu mai vreau. Starea emoțională de placut și neplăcut condiționată socio-politico-econimico-religioso-cultural este mobilul, energia care face ca sistemul să se îndrepte spre sau să se îndepărteze de un stimul.
În cazul stimulilor interni reacția emoțională de nu mai vreau conduce la luarea de medicamente care ucid mesagerul de pace - senzația neplacută - catalogată generic ca durerea,  și astfel trăim în continuare cu iluzia că în mod oficial imi merge bine, deși noi tocmai am ignorat mesagerul care venise să ne spună că adaptarea noastră la mediu este defectuoasă și așa că tocmai am făcut primul pas spre eticheta de disfuncții și apoi boli...

va urma

3 comentarii:

  1. Energie-Conştienţă-Viaţă
    Există o diferenţiere lingvistică, creată iniţial cu scop didactic între energie, materie şi informaţie. Aceasta e utilă doar în anumite materii de studiu precum chimie, matematică, fizica newtoniană, dar în momentul în care vrem să abordăm o cunoaştere aprofundată în domeniul ştiinţelor vieţii, ei bine, avem nevoie de o înţelegere unificată în care nu mai separăm materia de energie şi de informaţie. Ele formează o unitate. Aşadar noi formăm o unitate. În lumina acestei idei, tot ceea ce simţim, experimentăm şi gîndim se reflectă şi se manifestă sincron la toate nivele (aşa zis nivele) ale fiinţei noastre. Emoţia răsare în noi în urma interacţiunii iar dorinţa repetării interacţiunii o întreţine. Dar noi nu suntem emoţia şi nu suntem nici interacţiunea, deoarece acestea două au o formare, evoluţie şi disoluţie, deci sunt efemere iar noi continuăm să existăm şi să fiinţăm mai departe. Cît de mult putem experimenta o emoţie ? Atît de mult cît dorim să oferim realitate concretă acestei manifestări. Problema nu este faptul că avem dorinţe şi emoţii. Mi se pare chiar firesc şi normal să le avem. Problema este că deseori ele ocultează, în acele clipe, realitatea noastră supremă a Sinelui scris cu “S” mare. De ce ? pentru că avem o lipsă de educaţie asupra modului în care gestionăm emoţiile, energiile şi resursele preţioase ale corpului, avem o atitudine de ataşament faţă de emoţiile pozitive sau de respingere faţă de cele negative, gîndim prea mult într-un tipar newtonian în care împărţim lucrurile, fără să înţelegem suficient de profund faptul că emoţiile noastre sunt adevărate mijloace de propulsie care ne transportă fie spre misterele sufletului, fie spre infernul suferinţelor de tot felul. Unii oameni au frici nu doar faţă de emoţiile negative ci şi faţă de cele pozitive, dar ambele nu fac altceva decît să producă o reacţie la nivelul corpului, într-o primă etapă. Atitudinea pe care o manifestăm în momentul următor este cea mai importantă, deoarece ea este cea care prelungeşte, anulează sau modifică parametrii unei anumite emoţii. Nu ne putem opune în totalitate unei emoţii, aşa după cum nu cred că ne putem opune gîndurilor, dar este util, în această etapă de dezvoltare, să intervenim corect asupra parametrilor unei emoţii. De exemplu: o veste proastă sau o violenţă verbală poate determina apariţia unei emoţii. E normal. Nu suntem roboţi, deci e normal să apară, dar în cel mai scurt timp posibil este necesar ca noi să intervenim asupra parametrilor acestei emoţii şi să îi minimizăm efectele şi manifestarea sau chiar să îi schimbăm polaritatea sau să o transformăm într-o energie de natură calorică pe care ulterior o recirculăm în corp. Dacă simţiţi uneori această circulaţie, asemenea unui fior, lăsaţi-o să circule, deoarece e mai bine aşa. Dacă trăim o relaţie intimă, eu sunt în favoarea emoţiilor de mare intensitate, de o deschidere maximă simultan cu observarea modului în care acest corp răspunde şi vibrează atît de frenetic sub acţiunea emoţiilor, şi recomand ca aceasta să se facă fără niciun fel de frici, prejudecăţi, planuri de viitor, idei inutile, …. pentru că dacă ele circulă prin minte tocmai în acele momente, atunci totul e în zadar şi devine o rutină. Cît de des e potrivit să experimentăm emoţiile unei relaţii intime ? Ei bine, nu foarte des dar nici exagerat de rar. Atunci cînd partenerii au dobîndit şi realizat controlul asupra cît mai multe aspecte ale manifestărilor din fiinţa lor (nu le mai enumăr), este suficient să stea despărţiţi exact atîta timp cît este necesar să resimtă o stare de dor (care înseamnă altceva decît dorinţă sexuală, poate ar trebui explicat) suficient de arzătoare în ei, astfel încît reîntîlnirea lor să se producă asemenea unui nou început, ca şi cînd atunci ei ar avea acea relaţie intimă pentru prima dată. Este o chestiune de educaţie pur şi simplu şi de înţelegere reciprocă. Sper că aceste completări vor fi utile tuturor şi vă doresc succese şi fericire.

    RăspundețiȘtergere
  2. iti multumesc pentru profunzimea mesajului tau, faci o treaba buna cu site-ul asta

    crisu

    RăspundețiȘtergere
  3. In primul rind este meritul Crinei pentru existenta acestui blog si lecturind citeva din articole mi-am permis acest mic adaos... care ar putea fi util cititorilor. Am simtit ca aici e locul cel mai potrivit pentru textul meu. Multumesc pentru aprecieri.

    RăspundețiȘtergere