Fiind în postul Paștilor și lucrând cu oameni cărora le-a murit foarte recent cineva drag, familii cu relații foarte frumoase, cu povești de iubire reale, am simțit lipsa lor de înțelegere a ce se petrece de fapt cu noi când părăsim această lume, când murim pentru această dimensiune a ființei pe care în mod eronat o numim realitate.
Marea majoritate a oamenilor nu sunt pregătiți pentru astfel de evenimente care îi iau prin surprindere și le creează o traumă în plus, un blocaj emoțional. Religia le dă niște cârje pe care nu le știu folosi și își dau cu ele peste cap pentru că ființa fiecăruia din noi cunoaște Adevărul despre fenomenul Morții și ce se petrece Dincolo de Moarte cu conștiința noastră.
Trăind în dimensiunea minții, mai precis a mentalului inferior, explicațiile pe care le mestecă animalul intelectual despre moarte menite să îi calmeze, să-i anestezieze simțurile, de fapt îi mai atârnă de gât o piatră de moară legată în lanțuri.
Ceea ce ne eliberează de ignoranță este Adevărul despre Viață și Moarte, doar că, așa cum îi spunea Iisus lui Pilat din Pont, nimeni nu poate să îți arate Adevărul dacă nu vrei să îl vezi, adică dacă noi am fost crescuți, dresați cu niște credințe iraționale despre Moarte reacționăm, zicem noi ne adaptăm la Viață, la realitate prin metodele furnizate de cei care au realizat dresajul.
Ne închinăm unor idei, concepte despre Dumnezeu, despre Moarte, despre Viață, deoarece ele sunt doar concepte, harta nu teritoriul, deoarece teritoriul este în permanentă schimbare, este ca o apa care curge și deși o numim Dunăre, este mereu altă apă, cu alte proprietăți.
Așa că în loc să vedem Viața și Moartea ca stări prin care trecem le vedem distincte, separate fără vreo legătură, în timp ce ele coexistă clipă de clipă: milioane de celule ne mor în fiecare secundă și nu plângem după ele, milioane se nasc și nu sărbătorim, în 7 ani nici o celulă pe care o am în acest moment nu mai este în mine și totuși nu realizez fenomenul morții până la încetarea a ceea ce numim funcții vitale care conduc la separarea definitivă a cadavrului, a corpului de suflarea de viață.
Îmi amintesc că atunci când eram copil știam foarte bine că nu este nevoie să murim, că moartea este o opțiune și că dacă toți cunoscuții noștri și ai neamului nostru au murit nu dovedește faptul că ni se va întâmpla și nouă. Este o statistică, o probabilitate, o posibilitate, nu este o certitudine.
Credințele noastre eronate despre ceea ce suntem și din ce suntem compuși ne fac să ne deplasăm prin realitate cu lentoarea emoțiilor și a mentalului nostru inferior.
Totuși ființa noastră nu uită niciodată de natura ei vibrațională, de faptul că ea este adevăratul EU, adică o ființă de lumină aflată într=o formă de condensare energetică densă, numită materie. Lumina nu moare, Dumnezeu nu moare, iar separarea nu există decât la nivelul minții inferioare.
Pentru a înțelege cum funcționăm este necesar să transcedem mintea inferioară și să folosim mentalul superior care ne permite înțelegerea cauzelor reale ale suferințelor, libertatea, Adevărul, Calea și mai ales Viața. Cu mentalul superior putem pătrunde în Lumea Cauzală, o realitate mai corectă însă tot un adevăr parțial.
Invierea este posibilă atunci când nu o dorim cu mintea de animal intelectual, de mașină umanoidă ci o alegem din identitatea care știe că poate ALEGE dacă să mai păstreze sau nu un corp.
Uneori ființa decide ca un individ să se întoarcă și să continue să viețuiască realitatea cotidiană, însă experiența transfiguratoare a conștiinței morții îl va schimba definitiv dintr-o personalitate egocentrică într-un bodisattva, într-o conștiință a întregului care alege să contribuie la ridicarea nivelului global al conștiinței...
Si totusi... ce sa ii spui sotiei care si-a pierdut iubitul sot?
RăspundețiȘtergereApropo de modul in care se resimte acut aceasta lipsa de intelegere a fenomenului mortii, citeam azi intr-o revista la care nici nu merita sa ii dau numele, citeva fraze ce se doreau a comemora amintirea unor actori si VIP-uri care au murit si era urmatoarea idee: "trecerea in nefiinta... a lui xxx". Oamenii au elaborat un concept atit de insipid si stupid cu privire la moarte incit moartea reprezinta cea mai mare tragedie a vietii, in timp ce o viata traita in cea mai teribila drama nu este altceva decit "viata asa cum este ea uneori"... Desigur, este firesc sa apara o anumita stare la despartirea noastra de cei dragi, insa daca nu ne pregatim din timp pentru a accepta aceasta despartire, cind va fi ea sa vina, daca nu ne educam suficient cu privire la acceptarea efemeritatii unui corp biologic atunci socul despartirii poate crea o boala sau chiar o noua drama. Trebuie acceptat faptul ca forma de viata biologica este doar o expresie temporara a fiintei noastre eterne care acumuleaza continuu noi experiente, noi deprinderi, evolueaza in felul ei si studiaza, momentan aceasta densificare in materie, unde trairile au variatii diverse si amplitudini mari dar sunt mai grosiere ... si pe masura ce invatam si ne dezvoltam, trairile noastre devin mai subtile, pe o vibratie mai "fina" iar perceptiile devin tot mai speciale, indreptindu-ne gradat spre fenomenele unor dimensiuni (asa zis dimensiuni) astrale (asa zis astrale) unde corpul biologic este mai putin important. Insa pina ce nu se produce si o dezvoltare a stiintelor vietii, suficient de profunda nu m-as hazarda in explicatii suplimentare. Putem spune in concluzie fie ca moartea nu exista (cu referire a ceea ce suntem noi cu adevarat), fie moartea e o iluzie si o creatie a mintii (cu referire la concept), fie moartea este doar un fenomen sau un atribut al acelor lucruri care sunt nascute din ceva. Pina si Universul va avea .. cindva, ... un fel de moarte. E o lege care guverneaza intreaga creatie. Desigur, explicatia mea e foarte slaba si inconsistenta dar sfatul meu este ca fiecare sa fie pregatit pentru a infrunta constient momentul translatiei noastre si al celor apropiati. In caz contrar, suferintele si bolile vor apare la scurt timp... e doar o chestiune de alegere.
RăspundețiȘtergereIn prima faza daca este foarte identificata cu iluzia lumii nu are nevoie decat sa fie consolata ca altceva nu stie sa sa i se creeaze spatiul in care sa planga, apoi sa se linisteasca, apoi sa se revolte si diversele etape, apoi sa invete incet sa le constientizeze daca alege sa o faca, insa noi nu putem decat sa ii inspiram prin felul nostru de a trai, prin a le propune sa citeasca despre astfel de experiente in ideea prevenirii viitoarelor socuri la plecarea din lumea asta a altor fiinte dragi lor; nu le putem impune ci doar propune, si in baza increderii pe care noi o avem in noi o vor dobandi si ei ca incredere intai in noi apoi in ei; acestia sunt niste pasi prin care la inceput pentru un om care se crede dezarmat, tu ii areti ca esti puternic, o sa se simta inspirat sa fie ca tine, iti da puterea de mentor, apoi ii dai in ritmul in care poate sa o duc puterea sa inapoi...unii au nevoie de ani sau vietii, pentru altii constientizarea se produce mult mai rapid - iar viteza acestui proces depinde de multi factori (daca cineva e interesat putem continua, altfel cred ca e suficienta explicatia pentru ca suntem unici si irepetabili si deci avem dinamici diferite)
RăspundețiȘtergere