Autocunoașterea sau Conștientizarea Sinelui este Calea spre Adevărul despre Viață.
Conștientizarea realității noastre interioare, a identității noastre emoționale, mentale, organice/fizice presupune în prima fază asumarea etichetelor pe care societatea, convenția socială ni le-a furnizat, apoi testarea eficienței lor, iar în final eliminarea etichetelor și reexperimentarea Vieții directă, totală, plină de uimirea copilului asociată cu înțelepciunea maturului.
Premisa esențială pentru cunoașterea de Sine este dezvoltarea calității de Observator detașat al nostru, ca și cum am percepe pentru prima dată un străin. A ne observa asociat cu a ne înțelege și mai ales accepta realitatea așa cum este ea este începutul maturizării emoționale.
Viața ne arată multe exemple de adulți sau vârstnici care deși au în folosință corpuri marure fizic au un emoțional neadaptat la circumstanțele reale ale vieții, care reacționează ca niste copii de gradiniță - și nu ca inocență ci ca lipsă a înțelegerii situațiilor prin care trec, a nevoii de a schimba lumea care este defectă din punctul lor de vedere în timp ce la ei nu ar schimba nimic - mai ales nu ochii privitorului.
De fapt lumea nu are nimic defect, noi am fost dresați să credem ca pentru a fi acceptați este nevoie de doi indivizi, ca li cum am nevoie de aprobarea altuia care să spună despre mine ca sunt valabilă. Dacă sunt în starea de observator detașat înțeleg imediat că de fapt nu este nimic în neregulă nici cu lume nici cu Sinele meu, în neregulă sunt lentilele prin care privesc lumea și pe mine.
Dacă ne dorim sincer să ajungem să nu mai fim sclavii convenției sociale și ai celor care înțeleg Legile după care se guvernează Natura Umană și Multiversul, este nevoie de schimbarea obiceiurilor: de a crede că ceilalți au mai multă dreptate descriind ce suntem și ce nu suntem noi, de a crede că alții ar putea fi mai buni - valabil într-o societate de consum nu în realitate, unde toți Suntem Unu, Suntem Copiii desăvârșiți ai lui Dumnezeu (Fiți dar voi desăvârșiți precum și Tatăl vostru desăvârșit este), obișnuința de a ne externaliza controlul spre diverse instituții sau persoane care ar trebui să știe ce avem noi nevoie să avem, să știm, să putem, să iubim, să lucrăm, să cuprindem cu atenția noastră...
Obiceiurile noastre devin caracterul apoi destinul nostru pentru că ele ne mențin atenția dispersată, de fapt ne țin mentalul și emoționalul într-o lipsă de atenție, într-o inerție din care ne este foarte dificil să ne desprindem, mai ales când ne lipsește bucuria de Viață, când nu mai avem motivație să experimentăm nimic deoarece credem că deja am pătruns în Viață și am trăit, cand nici nu avem o vagă idee despre Adevăr, că de fapt am fost trăiți de tot cee ce credem că noi am trăit.
Cunoașterea de Sine presupune conștientizarea naturii noastre de Ființe de Lumină venite în manifestare în iluzii nenumărate. Observarea identității din care facem alegeri clipă de clipă, a locului unde ne aflăm, și a ceea ce facem de fapt generează stări de conștientizare, de acceptare, de recalibrare a lentilelor prin care percepem realitatea.
Treptat din observatori tot mai atenți putem ajunge să ne reamintim răspunsurile le întrebări existențiale: Cine Sunt, Ce e înainte și după moarte - de unde venim și unde mergem, am oare un rost pentru care sunt pe lume sau rostul se creează prin atitudinile și stările pe care le emanăm și care se întorc spre noi în oglindă, unde întreaga lume cu ce ne place - adică cu ce acceptăm la noi, sau nu ne place - adică cu ceea ce respingem la noi este reflecția interiorului nostru.
Menținerea atenției concentrate pe noi face ca egoul să fie pus sub lupă și multe dintre comportamentele indezirabile pot fi eradicate dacă ne-am privi și i-am privi cu demnitate, cu altruism, cu iubire și detașare pe ceilalți...
Cum se poate accelera un proces de cunoastere de sine? Cand ai senzatia ca bati pasul pe loc, chiar daca simti bucuria acestei vieti, dar de asemenea intuiesti ca "viata" e mai mult, cum anume poti scutura inertia? Pe langa observare, ce pasi concreti se pot face, in cotidian? Multumesc :)
RăspundețiȘtergereCine sunt eu
RăspundețiȘtergereAs vrea sa ofer poate o mica sugestie. In comparatie cu experienta de viata a Crinei, ceea ce am facut eu este foarte slab legat de cunoasterea de sine. In primul rind, aceasta este o stare specială a conştiinţei şi nu o cunoaştere ce se descrie prin cuvinte, … de altfel este foarte greu să descrii în cuvinte tot ce din fiinţa noastră este în domeniul invizibil.
Toată lumea, cu siguranţă a citit deja şi a aflat chiar a intuit în mare măsură faptul că noi nu suntem şi nu ne regăsim ca identitate în corpul biologic. Pe scurt noi nu suntem (dacă vrem să ne raportăm la totalitatea noastră), noi nu suntem corpul. Pentru cine a avut doar cîteva clipe de dedublare, în somn sau într-o stare profundă de relaxare, acest răspuns este destul de clar. De aceea aş propune o altă abordare. Fi atentă la o emoţie şi fă următoarea observare – Sunt eu acea emoţie ? Există doar două răspunsuri posibile: “da” sau “nu”.
Să le analizăm pe fiecare. Dacă spun “da” apare următoarea problemă: o emoţie apare la momentul t=t0, se manifestă pe durata de timp cuprinsă în intervalul t0-t1 şi se estompează pînă la dispariţie la momentul de timp t=t2. Dacă eu sunt convins că esenţa cea mai profundă a fiinţei mele este emoţia, şi dacă eu pun semnul egal între fiinţa mea profundă şi eternă şi această emoţie … sau chiar a tuturor emoţiilor însumate la un loc trăite vreodată, asta înseamnă că cea mai profundă esenţă a fiinţei mele se naşte odată cu emoţia, trăieşte atît cît există emoţia şi pe urmă moare, pentru ca eventual să renască din nou la următoarea emoţie. Deci noi nu suntem emoţiile, nu suntem gîndurile, nu suntem nici totalitatea lor, nici luate fiecare separat.
Dar acest răspuns, la această chestiune importantă, este complet nesatisfăcător … deoarece nu este un răspuns VIU ce se stabilizează la fundamentul vieţii noastre de zi cu zi. Dumneavoastră l-aţi putea accepta, probabil sub forma aceasta, a unei prezentări logice şi inginereşti şi s-ar putea ca să aibe un sîmbure de adevăr în el.
Problema este următoarea: ce facem noi cel mai mult în existenţa de zi cu zi ? Ne identificăm atît de profund cu emoţiile, gîndurile şi stările noastre încît în acele clipe ne lăsăm complet furaţi, orbiţi, subjugaţi, înlănţuiţi şi ataşaţi de ele, în ciuda faptului că în clipa imediat următoare, după scăderea intensităţii lor la un nivel acceptabil, ne reamintim brusc de această teorie.
Oare ce s-a întîmplat cu noi în acele clipe ? Ce a păţit esenţa noastră ? A dispărut, a ieşit din corp, a murit şi pe urmă a renăscut ? Nu. Cum ar putea ? Deoarece NOI SUNTEM ACEEA. Deci nu există nimic altceva din componentele invizibile ale fiinţei noastre care să poată transmite aceste false aparenţe de genul: a apărut …, acum ceva e intens, a dispărut, apoi a renăscut, a plecat, … a revenit, decît ….. mintea care percepe imaginea falsă a sinelui asemenea reflexiei lunii într-o apă tulbure.
Pentru a primi adevăratul răspuns la întrebarea dumneavoastră, este nevoie de a cultiva postura de Observator al stărilor, emoţiilor, gîndurilor care ne parcurg mintea, ÎN SPECIAL CELE DE MARE ŞI FOARTE MARE INTENSITATE.
Cu cît ele sunt mai intense şi cu cît actul de observare devine mai lucid şi mai bine focalizat, cu atît prezenţa noastră e mai vie şi înţelegerea sinelui adevărat este mai bună.
Atunci cînd această experienţă a reuşit, răspunsul devine clar şi totodată inexprimabil, dar nu e decît un singur pas. Nu doar UN UNIC răspuns este ceea ce avem nevoie ci de o stare continuă a fiinţării ÎN ACEL RĂSPUNS.
Cine sunt eu (2)
RăspundețiȘtergereÎn explorarea acestor aspecte nu există comparaţii de genul : ani de zile am încercat să rezolv acea ecuaţie diferenţială şi la un moment dat, destul de surprins de mine însumi, am rezolvat-o şi prin urmare pot să mă culc pe o ureche.
De aceea, cunoaşterea, despre încercăm noi să vorbim aici, necesită o permanentă verificare, prin repetare şi obţinere tot mai rapidă a rezultatului (a aceluiaşi rezultat în multiplele sale faţete), în cît mai multe situaţii distincte posibile, pînă ce în final (nu există un final de fapt) dar daţi-mi voie să folosesc acest termen pentru moment, aşadar pînă ce, în cele din urmă, această stare specială devine una permanentă, continuă iar noi devenim Observatorul perfect al tuturor manifestărilor corpului, minţii şi a orice altceva ce se mai manifestă în noi.
Acuma, după lecturarea acestei teorii … stufoase, s-ar putea să răsară următoarea întrebare: dar cum aş putea face asta, măcar pentru o singură şi primă reuşită ? să am acea dovadă, o primă şi scurtă, rapidă dovadă asupra esenţei noastre ?
Răspunsul la această abordare nu poate fi de natură mentală sau raţională. Nu există nicio formulare suficient de corectă, care să fie atît de utilă încît să nu ofere simultan şi un grad ridicat de confuzie.
Altceva este ceea ce poate rezolva problema, în locul raţiunii şi teoretizării de care am putea fi capabili. Acel altceva este: ENERGIA CU CARE PARTICIPĂM LA ACTUL VIEŢII. Care energie ? Cea care ne conferă atributul de a fi viu într-un corp viu.
Pentru unii s-ar putea ca acest răspuns să fie destul de clar şi adevărat. Există chiar şi argumente logice. Oare voi fi un Observator mai bun şi mai performant dacă am mai multă energie la dispoziţie ? Da.
Oare aceasta îmi va favoriza mai mult cunoaşterea despre care vorbeam mai sus ? este deasemenea logic să spun că DA.
Dar ce fac eu cu această energie în fiecare zi ? Cheltui din ea cantităţi (impropriu spus cantităţi) semnificative pe lucruri de doi bani prin profunzimea cu care eu mă asociez şi mă identific greşit cu emoţiile, gîndurile şi stările care îmi parcurg fiinţa (cred că merită să accentuez: ÎN SPECIAL CELE NEGATIVE).
În ce alte situaţii de viaţă mai cheltui nechibzuit această energie ? o cheltui în relaţiile intime care se desfăşoară sub impulsurile devastator de inconştiente ale pierderilor de materie vitală celulară sau sanguină, ce sunt doar nişte setări moştenite şi automatisme care previn extincţia speciei.
Dar noi … ceea ce suntem noi, NOI NU SUNTEM ACELE SETĂRI.
Şi iată că am făcut un drum lung cu această poveste pentru a ajunge în locul în care descoperim una dintre cele mai importante piedici în a atinge acea cunoaştere specială despre care am început să vorbesc la început, şi anume: lipsa de energie.
Uneori, felul meu de a aborda aceste lucruri deranjează… deoarece este ca şi cînd aş intra cu piciorul asemenea unui musafir nepoftit în casa sufletelor dumneavoastră şi m-aş apuca să fac … ceva.
Nu. Nu pot face nimic. Numai dumnevoastră puteţi face, pornind mai înîi de la acea înţelegere a nevesităţii de a acumula, folosi şi conserva toate energiile de care corpul şi fiinţa dvs le poate accesa.
Acuma apar noi şi noi probleme…, noi şi noi întrebări, de genul dar cum să fac aceasta, prince mijloace, tehnici… etc. Nu sunt mijloace în sine,… nu există tehnici miraculoase sau teorii ultrasecrete pe care eventual le tragi la xerox şi e suficient.
Trebuie să îţi înţelegi corpul, să simţi semnalele sale să le cunoşti, să le OBSERVI MAI ALES, să cunoşti factorii generatori ai mecanismelor de acumulare de energie, respectiv pierdere de energie… şi iarăşi vor apare întrebări. Eu unul am căutat răspunsuri vreo 16 ani pînă să reuşesc, ca să fiu sincer, vă spun doar că tot ceea ce am reuşit a fost … pînă acum, doar SĂ CONSERV ŞI ACUMULEZ ENERGIE. Uneori, trăiesc momente ale acelui Observator… aşa că mi-am permis să scriu unele idei…
Deci cred că puteţi înţelege cît de multe alte explorări mai sunt necesare… Nu am vorbit despre rolul iubirii…
Cine sunt eu….
RăspundețiȘtergereAs vrea sa ofer poate o mica sugestie. In comparatie cu experienta de viata a Crinei, ceea ce am facut eu este foarte slab legat de cunoasterea de sine. In primul rind, aceasta este o stare specială a conştiinţei şi nu o cunoaştere ce se descrie prin cuvinte, … de altfel este foarte greu să descrii în cuvinte tot ce din fiinţa noastră este în domeniul invizibil.
Toată lumea, cu siguranţă a citit deja şi a aflat chiar a intuit în mare măsură faptul că noi nu suntem şi nu ne regăsim ca identitate în corpul biologic. Pe scurt noi nu suntem (dacă vrem să ne raportăm la totalitatea noastră), noi nu suntem corpul. Pentru cine a avut doar cîteva clipe de dedublare, în somn sau într-o stare profundă de relaxare, acest răspuns este destul de clar. De aceea aş propune o altă abordare. Fi atentă la o emoţie şi fă următoarea observare – Sunt eu acea emoţie ? Există doar două răspunsuri posibile: “da” sau “nu”.
Să le analizăm pe fiecare. Dacă spun “da” apare următoarea problemă: o emoţie apare la momentul t=t0, se manifestă pe durata de timp cuprinsă în intervalul t0-t1 şi se estompează pînă la dispariţie la momentul de timp t=t2. Dacă eu sunt convins că esenţa cea mai profundă a fiinţei mele este emoţia, şi dacă eu pun semnul egal între fiinţa mea profundă şi eternă şi această emoţie … sau chiar a tuturor emoţiilor însumate la un loc trăite vreodată, asta înseamnă că cea mai profundă esenţă a fiinţei mele se naşte odată cu emoţia, trăieşte atît cît există emoţia şi pe urmă moare, pentru ca eventual să renască din nou la următoarea emoţie. Deci noi nu suntem emoţiile, nu suntem gîndurile, nu suntem nici totalitatea lor, nici luate fiecare separat.
Dar acest răspuns, la această chestiune importantă, este complet nesatisfăcător … deoarece nu este un răspuns VIU ce se stabilizează la fundamentul vieţii noastre de zi cu zi. Dumneavoastră l-aţi putea accepta, probabil sub forma aceasta, a unei prezentări logice şi inginereşti şi s-ar putea ca să aibe un sîmbure de adevăr în el.
Problema este următoarea: ce facem noi cel mai mult în existenţa de zi cu zi ? Ne identificăm atît de profund cu emoţiile, gîndurile şi stările noastre încît în acele clipe ne lăsăm complet furaţi, orbiţi, subjugaţi, înlănţuiţi şi ataşaţi de ele, în ciuda faptului că în clipa imediat următoare, după scăderea intensităţii lor la un nivel acceptabil, ne reamintim brusc de această teorie.
Oare ce s-a întîmplat cu noi în acele clipe ? Ce a păţit esenţa noastră ? A dispărut, a ieşit din corp, a murit şi pe urmă a renăscut ? Nu. Cum ar putea ? Deoarece NOI SUNTEM ACEEA. Deci nu există nimic altceva din componentele invizibile ale fiinţei noastre care să poată transmite aceste false aparenţe de genul: a apărut …, acum ceva e intens, a dispărut, apoi a renăscut, a plecat, … a revenit, decît ….. mintea care percepe imaginea falsă a sinelui asemenea reflexiei lunii într-o apă tulbure.
Pentru a primi adevăratul răspuns la întrebarea dumneavoastră, este nevoie de a cultiva postura de Observator al stărilor, emoţiilor, gîndurilor care ne parcurg mintea, ÎN SPECIAL CELE DE MARE ŞI FOARTE MARE INTENSITATE.
Cu cît ele sunt mai intense şi cu cît actul de observare devine mai lucid şi mai bine focalizat, cu atît prezenţa noastră e mai vie şi înţelegerea sinelui adevărat este mai bună.
Atunci cînd această experienţă a reuşit, răspunsul devine clar şi totodată inexprimabil, dar nu e decît un singur pas. Nu doar UN UNIC răspuns este ceea ce avem nevoie ci de o stare continuă a fiinţării ÎN ACEL RĂSPUNS.
Nota: primul raspuns e partea a 2-a si cel de-al doilea e partea 1...
RăspundețiȘtergerescurtarea inertiei vine de la sine atunci cand esti autentic in cautare, cand sti ca te intereseaza sa obti raspunsul in egela masura cu omul care isi doreste aer cand e tinut cu capul intr-o galeata cu apa; altfel suntem in sfera de confort, iar inertia se manifesta in continuare; inregistrarea scrisa ca jurnal a cotidianului, zilnic, prin simpla monitorizare ajungi sa constati ca intalnesti aceleasi conflicte cu aceleasi persoane si situatii si o sa incepi sa iti doresti cu adevarat sa le rezolvi macar pe unele, de altele iti dai seama ca nu mai aveau rost de mult ca cu aceeasi strategie nu s-a schimbat nimic
RăspundețiȘtergereSocrate spunea si subscriu: Eu nu va pot invata nimic, ceea ce pot este sa va ajut sa vedeti si voi realitatea, adevarul prin ochii vostri
Iisus spune cereti de la tatal meu ca si cum deja ati fi primit, adica acceseaza starea sufleteasca care sa insemne constientizarea prezentei raspunsului in insasi intrebare; inseamna si intelegerea legii atractiei pe baza rezonantei vibrationale: nu atragi spre tine ceea ce vrei ci ceea ce ESTI pentru a te vedea in oglinda! Rostul oglinzii este de a iti recapata puterea asupra ta pe care momentan ai imprumutat-o celorlalti, si ei dicteaza ce suntem si cand si cum si de ce si unde. Invatam pe pielea noastra, in simturile noastre, prin noi insine ce noi si lumea suntem perfecti si ca am fost dresati sa credem altfel, de accea noi traim cu impresia ca avem ceva de facut ca sa iesim din inertie, dar orice am face facem in exterior si ne indeparteaza de adevarul, realitatea unica pe care o putem accesa, EU INSUMI.
RăspundețiȘtergere