M-am saturat de munca patriotica... mi se plangea o prietena care si ea face consilieri si terapii

Am zambit cand o buna prietena imi spunea, cu ton dezarmat, ca nu mai stie cum sa ii determine pe oameni sa o plateasca pentru solutii, sfaturi, sugestii, versiuni mai eliberatoare pentru situatiile lor de viata, pentru ca, odata ce se cunosc la o sedinta li se pare firesc sa o mai intrebe cate ceva, dupa gratuit.

M-a intrebat de ce zambesc?
Am trecut si eu prin asta la un moment dat cand mai bine de trei sferturi din "consilieri" erau munca patriotica, pornind de la clasica replic: "te / va (politetea romaneasca) pot intreba ceva un minut?"

Vrea doar un minut din viata mea. Daca asta ii usureaza mintea si viata cum sa nu ii dau un minut.
Raspundeam: Da, sigur, cu ce te pot ajuta?

Doar ca nu stiam sa spun: "minutul cerut de tine acum un sfert de ora a cam expirat. Mai vrei un minut? Da. Mai vrei un minut..." si sa ii ajut pe oameni sa inteleaga ca si ziua mea are tot 24 de ore ca a lor si ca nici ei nu merg la serviciu sa munceasca la nesfarsit pentru unul sau o mie de "multumesc", date de clienti pentru serviciile prestate de ei.

Dorindu-mi sa gasesc solutii si sa nu acumulez frustrare, sau sa ajung la indiferenta, raceala fata de faptul ca oamenii aveau o problema, veneau la mine cu ea, o rezolvau si plecau cu "multam fain"... si am atras cateva situatii superbe pentru a intelege ce se petrece in spatele muncii patriotice... :)

1. Ma suna o amica cu copii ca vrea sa vina in vizita cu copii, aparent venea sa se joace ai ei cu ai mei. Am simtit ca era o agenda ascunsa si ca fenea la consiliere gratis, insa femeia avusese o mare pierdere in familie si am zis : Bine, vreau si eu sa vad cum se adapteaza la situatie.

Vine, povestim evident de viata ei, solutii, coaching neoficial, si fara programare si dau sa plece dupa cateva ore.

Cand sa iasa pe usa la plecare se grabea ca si cum era fericita ca obtinuse ce dorise si moca si sa nu cumva sa ma prind cum statea treaba si punem pe tava faptul ca de fapt avusesem o consultatie in toata regula de cateva ore, nu o discutie amicala si ca se cerea compensata cumva mai ales ca si ea facea terapii la randul ei...

Fiica ei se uita brusc la ea si ii spune pe un ton sever:

"Sper ca nu pleci fara sa platesti, nu ai platit nu-i asa? Tu le spui prietenilor tai, cand au nevoie de terapie de la tine, ca desi sunteti prieteni munca ta e pe bani, nu conteaza ca vor doar 15 minute din timpul tau - costa, iar in weekend e dublu. Le spui la toti ca daca pentru fiecare prieten sau cunoscut care are doar o mica urgenta, dai 15 minute gratis din viata ta, nu mai ai timp de noi si de tine si nici nu iti plateste nimeni facturile. Azi e duminica. Asa ca trebuie sa platesti dublu. Stii bine de ce ai venit. Aveai nevoie de Crina ca nu te mai descurcai singura cu problemele tale! Tu ai zis asta inainte sa o suni. Plateste. Nu plecam pana nu platesti. Ai zis sa fim corecti."

Am mutit amandoua, pentru cateva clipe interminabile cat a durat discursul, in care parca se prabusea cerul pe amica mea si eu ma simteam usurata de claritatea fetei, si uimita, si in pozitia de a fi primit un raspuns la frustrarea cu munca mea patriotica, de care lumea intentionat sau inconstient profita in numele relatiei noastre...

Pana a terminat de vorbit micuta m-am adunat sa vad ce simt si cat de echilibrat respir, ca din echilibrul mintii permit sa se manifeste cea mai geniala versiune a mea, a noastra.

Am rezolvat situatia astfel:

M-am uitat la fetita de 8 ani ca la un om mare si i-am multumit ca mi-a dat solutia la problema mea care era ca nu ma descurcam sa le spun prietenilor si pacientilor ca timpul meu costa. Mai ales ca ma cautau, sunau la ore imposibile, care veneau fie deliberat sa gaseasca solutii gratis ca deh, suntem prieteni, fie pentru ca au o urgenta.

In urgenta sunt cum zice Dr Bruce Lipton, oligofreni, egocentrici, absorbiti in problema lor si nu realizeaza ca daca vin la mine 30 de urgente pe zi, cu urgente de 15-20 min si eu muncesc cu ei, toata ziua mea s-a cam dus.

...Nici ca daca am timp cand suna ei, timp in care pot sa aleg sa ii consliez, atunci cand au ei nevoie un pic de timp de calitate pe situatia lor, nu e pentru ca nu am cu ce imi umple timpul, ci pentru ca e important si pentru mine ca ei sa isi rezolve situatia de urgenta si sa poata sa se reintegreze in lume.

Par a veni doar pentru pentru un "sfat", etichetare pentru care nu se cer bani in zilele noastre, si nu le renteaza sa formuleaze: "am nevoie de competentele tale 15 minute contra cost sau pe ceva la schimb din ce pot ei sa imi dea de valoare ca sa compensam timpul si competenta mea pe situatia lor, daca vrem amandoi",  profitand de competentele mele si de faptul ca suntem prieteni sau cunoscuti, dupa ce am lucrat odata impreuna.

I-am aratat ca ea mi-a pus pe tava solutia pe care mama ei o practica deja, sa le spuna prietenilor inainte de a aplela la ea si serviciile ei, care sunt de o natura mai evidenta ca fiind terapie, ea facand masaj, ca atunci cand vor sa apeleze la competentele ei, nu conteaza cat timp au nevoie, asta costa.

I-am spus ca au venit si au stat 4 ore, si ca o rog pe ea sa o intrebe pe mama ei cat primeste pe 4 ore duminica, si acesti bani pe care trebuia sa ii plateasca mama ei pe coaching cu mine sa ii considere ca ii datoreaza fetei, fiindca eu trebuia sa platesc pe cel ca imi dadea solutia la problema mea, mama ei trebuia sa ma plateasca pe mine, asa ca am intrebat daca toata lumea e de acord ca plata mamei pentru servicile mele sa o dea fetei pe care trebuia sa o platesc eu.

Mama a fost de acord, fetita i-a spus: "vreau 8 ore din viata ta, pe care sa mi le dai luna asta, doar pentru mine. Nu aveam bani sa iti platesc cat iei tu pe un masaj si nici nevoie de masajul tau si nu stiam cum sa imi fac programare la tine ca sa imi dai si mie timp si atentie."

Mi-am amitit de momentul in care fosta mea colega care facea programarile pentru mine ma sunase intr-o zi super plina de consultante pe care le aveam si imi spune "ai cea mai mare problema din lume cu una din fetele tale, cea mai mica!"

Am intrebat ce s-a intamplat cu fetita, simteam ca nu patise fizic nimic si ca aveam sa incasez o factura emotionala restanta.

"Azi cand ma plimbam cu ei in parc, Eli m-a intrebat cat costa o consultatie la tine, am intrebat-o de ce o intereseaza, si mi-a raspuns ca vrea sa isi faca programare si sa stie cat timp trebuie sa citeasca sa o plateasca bunicii sa ajunga sa cumpere o ora cu tine de calitate, nu doar sa iesi cu ei in parc si tu stai pe telefoane cu pacientii incercand sa salvezi lumea, cum zicea x (fostul meu prieten, care nici el nu stia cere timp pentru noi si spunea atunci cand suna telefonul si aveam o privire dezarmata ca nu pot sa ma bucur de mine cand cineva drag e in suferinta: bine, hai, du-te si salveaza lumea!)!"

La catva timp am realizat ca eu nu salvez pe nimeni, ci sunt la locul si la momentul potrivit pentru cei pe care rezonantele universale dintr-un motiv sau altul ii aduce in calea mea si pe mine in a lor si nu a mai fost nevoie sa isi faca copiii programare :) la mama lor...

Am cerut sa vorbesc cu micuta la telefon, i-am spus ca am luat la cunostinta problema noastra, ca si eu imi doresc timp cu ei, ca nu are nevoie de programare, ca e o urgenta pentru amandoua sa petrcem timp impreuna si am intrebat-o daca e nevoie sa contramandez consultatiile pe care le mai aveam sau putem sa ne luam a doua zi cat timp simtim ca avem nevoie sa ne reconectam una la alta, sa ne reumplem bateriile, sa ne simtim implinite cu relatia noastra..., cand iar aveam o lista imensa de bifat administrativ, dar am pus-o in asteptare.

Am petrecut cu micuta vreo patru ore a doua zi, dupa care am simtit amandoua deodata, ca e gata ce aveam de asimilat una in prezenta celailalte, si sa ne vedem de ale noastre... Si am terminat si lista cu bife de care nu imi mai pasa cat realizam ca aceasta minunata fiinta vie are nevoie de mine si eu de ea, mai mult decat orice bife administrative.

Am realizat auzind-o pe fata amicei, ca majoritatea terapeutilor au impresia ca salveaza pe cineva. Si aceasta drama a salvatorului ii impiedica sa vada ca de fapt singura fiinta pe care o au de salvat este ei insisi de ei insisi... si ca au probleme cu familia pe care o neglijeaza pentru scopuri mai inalte, salvarea de suferinta a semenilor.

Nu spun ca e gresit sa ajuti pe cineva, nici macar atitudinea de salvator nu e gresita, insa ea implica pozitionarea in opozitie cu rolul de pacient sau victima, care are nevoie sa fie salvat.

Cand realizezi efectele perceptiei poti face acelasi lucru cu alta atitudine. Si am realizat ca schimband abordarea nu au disparut pacientii, ci sunt in contact cu oameni care trec printr-o situatie, chiar mai grava ca inainte de a ma schimba eu perceptiv, ca raportare la mine si la ei, dar care isi rezolva problemele mult mai repede si mai usor.

Legat de doctori fara arginti, aveam de mica, dusa fiind la biserica, ideea ca doctorii ar trebui sa traiasca din ce primesc de la oameni si nu sa fie platiti, sa nu ceara bani pe munca lor.

Am realizat ca in lumea noastra daca doar dai sfaturi nu sunt apreciate, si ca aprecierea lor tine de cum te percepi tu pe tine. Daca refuz sa dau sfaturi, nu mai pierd timp. Daca ii intreb pentru clarificare "vrei sfatul meu, eu nu am un sac cu sfaturi, vrei sa lucrez cu tine sa iti gasesti solutie la situatia ta atunci e ok, stim amandoi ca e o sedinta mai lunga sau mai scurta, dar e o sedinta de lucru cu tine, nu vorbe in vant".

Atunci cand oamenii ma consulta intr-o problema, chiar daca par sa nu realizeze ca ma pozitioneaza ei in rolul de consiliet si eu accept jocul, ca suntem prieteni, doar ca eu stiu ca la momentul potrivit PLATA are loc.

Cum? In multiple feluri, plat nu inseamna doar bani. Plata in sine e un schimb de energie inevitabil :)

1. prin faptul ca ei apeleaza la competentele mele, valideaza faptul ca sunt destul de competenta sa ii ajut si ma recomanda altor oameni care platesc consilierile, sau

2. Orice se intampla genereaza frecvente. O consiliere care duce la multumirea omului pornind din directia consilierului atrage acestuia situatii in care sa fie si el implinit si fericit, la fel ca si cei care ies din mana lui cum se zice. Semeni vant culegi furtuna, semeni un pumn de grane culegi lanuri. Cand ai hambarenpoti targui si altceva pe ce ai.

Vointa mintii, intentia este cea care culege din univers ce ai semanat.

Daca semeni vibratii ca tu esti inconjurat de pacienti care au nevoie de tine si tu esti salvator, culegi inevitabil propiile momente de victima, proportionale cu cati ai salvat, momente din care sa fii salvat de altii :))

Plata cea mai mare este: cu cat faci cu drag ce iti place, te maturizezi, te opresti de cate ori simti ca ceva nu e ok si cauti solutii nu te plangi. Fac munca patriotica? E oare real ce spun. Ce e real? Nu iei bani pe munca ta. Ok. Nu crezi ca ii meriti? Ba da. Crezi ca ar trebui sa vina lumea sa iti dea de buna voie cat vrea si inca mai mult decat tariful tau ca esti tu atat de bun in ce faci? Universul stie cat face energia investita de tine si e nevoie sa sti si tu sa te apreciezi in raport cu fiecare om.

Rezonez destul de bine cu ECONOMIA DARULUI. Ea presupune sa ii explici celui cu care interactionezi si pe care il asisti sa isi rezolve o situatie, cat te costa interventia, cat ai investit in competentele tale si cat simti tu ca face. Adesea cand omul ajunge la tine daca esti de valoare pentrubstuatia lui, nici nu e nevoie sa ii povestesti tu despre tine ce poti.

Daca omul nu isi poate permite sau simte ca pentru el nu face suma respectiva e ok sa meraga in alta parte. Te ajuta si pe tine sa te calibrezi daca nu iti mai vine nimeni, sau daca nu mai faci fata ca si timp la cati oameni s-ar programa la tine...

E o noua etapa in care poate sa incepi sa ii inveti pe alti sa faca ce sti tu, pe sume mai mari decat luai pe consilieri, convenabile pentru tine, sau pe procente din ce vor incasa muncind cu ce au invatat de la tine.

Cand esti linistit, integru, sincer cu tine gasesti solutii. Nu mai esti victima. Nu te mai vampirizeaza nimeni. Nu mai dai margaritare la porci. Esti in echilibru cu tine si cu tot.

Eu le sunt recunoscatore celor care reusesc sa scoata din mine emotii cu care nu ma simt in regula sa le las sa persiste in fiinta mea, fiindca imi modifica respiratia linistita si subtila si pe ambele nari, cu care sunt obisnuita, ceea ce imi arata ca, desi poate nu se vede din afara, imi este tulburat echilibrul mintii, aproape insesizabil.

Masura in care se intampla sa simt modificarea respiratiei este pentru 99% din oameni insesizabila, insa daca esti antrenat sa te observi la nivel de senzatii subtile nu poti sa nu sesizezi cand ceva diferit s-a intamplat. E ca si cum sesizezi ca apare un nor pe un cer senin.

Nu e de rau sau de bine. Doar este acolo sa imi arate ca am anumite butoane instalate care functioneaza pe pilot automat si ca nu mai sunt eu stapanul casei mintii mele, ci mintea a preluat volanul masinii si o duce unde ii spune un program de adaptare presetat.

Am ocazia minunata sa ma ocup de acest program din ADN si sa ii schimb algoritmii, incat sa ma sustina nu sa ma duca unde m-ar duce daca le-as ignora.

Orice emotie, chiar si acea ca faci munca patriotica si asta te infurie, sau te frustreaza, sau te deprima ca nu sti cum sa nu o mai faci sau sa o faci dar sa fi platit, este o emotie. Este o sursa de dezechilibru.

Orice emotii tulbura echilibrul mintii.

Odata ce te prinzi de hatisurilevsubconstientului si te antrenezi tot mai bine sa le sesizezi, ai posibilitatea sa TE OPRESTI din iuresul judecatilor, evaluarilor, reactiilor si gasesti solutii, fiindca de tine depinde ca in situatiile cele mai grave din viata ta sa te opresti din a iti face rau singur.

Orice stres sau emotie ce destabilizeaza mintea, chiar asa zisa bucurie exagerata sunt furnizoare de dezechilibre fizice. De ce? Fiindca atata timp cat nu e mintea echilibrata nu vei gasi solutiile optime, ci acele solutii care sa iti alimenteze si sa iti mentina limitele.

Ruperea limitelor se face doar oprindu-te, cat mai des, in fiecare zi, si respirand linistit indiferent cat de mare pare monstrul de situatie in care te afli. Agitatia mintii scoate din tine reactii si comportamente oligofrene, cu creativitate zero.

Linistea mintii aprinde in corpul tau beculetele rezultate datorita undelor alfa, teta, delta, gama ale creierului tau aflat in armonie.

Singura, compasiunea, care nu este de fapt o emotie, pastreaza mintea alerta, constienta, vie, echilibrata.

Poti sa antrenezi mintea sa observe respiratia pe suprafete din ce in ce mai mici ca sa devina mai concentrata pe ceva real, care are loc in tine in permanenta si care spune despre tine cat esti sau nu esti de echilibrat.

Nu ai nevoie de trei secretare platite 8 ore pe zi, 24 din 24 de luni pana vineri  plus inca cateva secretare pe sfarsitul saptamanii care sa te avertizeze ca te-ai tulburat cu capul si din dezechilibrul tau ajung monstruleti in manifestare... si ca acestia te vor face nefericit :)) Poti sa te opresti si singur sa te observi... si e gratis !!! Si la indemana !!! Nu depinzi de nimeni ca sa faca ceva pentru tine. Tu esti stapanul vietii tale !