Socul de diagnostic: cancer osos la talpa...

In amintirea unor fiinte dragi si a lectiei de viata pe care am parcurs-o impreuna.

Ramona, o fiinta mladioasa si complexa, psiholoaga, plecata din tara de cativa ani isi doreste sa revina in tara cu sotul si fetita, fiind satula de pamant strain. viseaza cativa ani sa ajunga pe pamant sfant, devalorizata printre straini...

Odata ajunsa in tara si fericita ca isi atinge talpile de pamantul natal, are parte de o prima surpriza neplacuta. Brusc nu mai poate calca pe piciorul drept, si nu mai poate atinge pamantul deloc, cu pernita de la talpa, de durere.

Merge la medic si este depistata cu cancer osos. Impreuna cu o prietena draga mergem la spital sa ii spunem ca nu e o problema, ca e de fapt cancerul de os pe care il are la talpa este rezolvarea devalorizarii de a fi nevoita sa calce zi de zi si ceas de ceas pe un pamant strain sufletului ei si unde nu se simtea validata.

Doar ca domnita noastra nu vrea sa ne asculte decat ca pe o poveste si ramane in filmul ei (autismul adultului) in care se vede deja moarta. A adus cu ea in tara lipsa de validare si nevoia de atentie. Aceasta atitudine este si cea cu care a plecat din tara, sperand ca a locui intr-o tara mare si a fi plecata in strainatate ii va aduce o recunoastere familiala.

Insa chiar daca cei din tara o invidiau ca traieste intr-o tara mai civilizata cu nivel de trai aparent superior, ea a plecat din tara tot cu ea. Acolo avea parte de o raportare a oamenilor la ea la fel de invalidanta ca si cea de care beneficia in tara.

Vroia inapoi in tara, sa primeasca atentie, sa se conecteze la oamenii care desi mai saraci si locuind intr-o tara aparent invizibila pe harta lumii, ii confereau si ii implineau aspectul de socializare, conexiune interumana si validare, ii reamintea ce bine e sa ai prieteni.

Doar ca socul de diagnostic nu i-a permis prea mult sa se bucure de euforia intoarcerii acasa. Se intorcea tot cu ea.

A citit pe internet in ziua diagnosticului despre ce presupune a avea acest cancer, a cautat cu grija cat mai arevde trait conform istoriei naturale a bolii si prin ce interventii medicale are de trecut.

Din pacate a vazut ac i se va amputa piciorul, ca are de facut tratamente agresive si in ciuda acestora moartea era la un clik distanta.

Pana dimineata nu mai putea respira. Desi in dimineata aflarii diagnosticului respira normal, avea celelalte investigatii normale, pana a doua zi avea plamanii plini de metastaze, distribuite in ambii plamani. Conform medicinii germanice se confrunta cu faza activa a unui conflict de frica de moarte.

Am incercat impreuna cu prietena mea sa ii explicam prin ce trece asa cum vedem noi bolile, ca sunt doar programe biologice cu sens de adaptare ale naturii...

Ne-a multumit civilizat si a refuzat sa accepte faptul ca ar putea fi posibil sa aiba cancer datorita unui conflict.

Ce puteam face? Sa ne aliniem la linistea interioara si sa i-o facem cadou.

Curand avea sa treaca prin tratamentul clasic, otravire, iradiere, operatie, amputatie... cu alte cuvinte din trupul ei frumos ajunsese o epava umana, slabise cumplit, arata ca scapata din lagarele naziste, pamantie, palida, fara dinti si fara par, cu privirea goala, iar atentia dupa care tanjise atata timp si pe care o primea din plin, nu mai contau.

Curand ficatul i-a crescut de cateva ori, toate organele dadeau semne de suferinta. Nu mai putea manca din cauza starilor de rau de la otravirea generalizata. Era trista si viata aparea din unghiul ei o lectie ratata, un fiasco.

Cu cateva zile inainte sa plece din aceasta lume a mers la un consult ecografic iar ecografistul era socat de ca nu ii mai gasea nici urma de ficat. Se autoconsumase. Era piele si os, devenise stravezie.

Noi continuam sa ii daruim cea mai buna solutie a noastra. Alinierea cu constiinta lumii eterne din noi. Ii respectasem alegerea de a nu mai vorbi despre medicina alternativa ca respect pentru faptul ca nu credea in posibilitatea ca un conflict sa duca la boala.

Eram uimita cum un psiholog cu supraspecializari era incapabil sa vada legatuti intre socuri emotionale si boli. Si totusi asta se derula in fata ochilor mei. Era atat de bine educata si scolarizata incat bunul simt in a percepe lucrurile fusese abolit.

Curand a trecut in lumea de dincolo. Desi nu e un caz vindecat, poate fi o lectie de viata, de medicina, o sursa de invatare despre cat de virulenta poate fi mintea si de sinucigasa, o sursa de maturizare rapida pentru cei care se asteapta ca intelectul sa ne permita sa surclasam emotionalul, ceea ce este complet fals.

Frica este o energie directionata in exact acel aens pe care afirmi ca nu il doresti. Daca ar fi fost obisnuita sa respire linistit, sa caute solutii, sa nu se sperie indiferent cat de dramatic era prognosticul, ar fi putut gasi carti precum Remisie Totala a Dr Kelly Turner care a studiat peste o mie de cazuri de cancere complet vindecate.

Nu a fost cazul ei. Eu am integrat destul de repede aceasta calatorie a Ramonei prin viata impreuna cu cancerul osos, insa prietena mea si-a furnizat o lectie de maturizare prin faptul ca i se ceruse sa mearga in vizita la spital ca la un bolnav obisnuit si fara sa poata sa discute cu Ramona despre soltiile pe care le stia atat de bine, trecand alaturi de sotul ei prin cancer la creier vindecat.

Deoarece dragostea cu forta se numeste viol, mintea Ramonei a ramas la fel de virgina din acest punct de vedere, noi i-am povestit versiunea noastra la inceput, insa ea a ales ca niciodata sa nu mearga pe acest drum.

Nu ii cerusem sa renunte la tratamentul clasic, nu face asta niciodata, fiindca Iisus spunea: "credinta ta te-a vindecat", ii propusesem sa invete sa nu mai reactioneze la senzatiile din corp, sa le observe, sa onoreze realitatea fiecarui moment, insa ea avusese nevoie de atentie de la ceilalti, nu sa isi acorde ei atentie.

Daca era capabila sa isi acorde atentie inainte de boala, si in tara ar fi fost fericita, si in afara ei si la revenire, in loc sa fie doar expertul vietii psihologice a altor fiinte, nu mai avea nevoie sa se imbolnaveasca, ci sa traiasca fericita alaturi de cei dragi.

...

Am intalnit si o alta femeie minunata care avea cancer la coloana vertebrala. Oana... insa povestea ei a fost complet diferita.
Oana a venit la un curs in timp ce facea tratament clasic, a realizat cate socuri si conflicte avea, le-a luat la disecat, la dezintegrat si s-a trezit ca medicii ii spun cu uimire ca nu mai are nimic la oase.

Dupa cativa ani de la acest eveniment Oana e fericita, danseaza, preda, canta!

Si toate acestea dupa ce initial a dezvoltat cancer la san, mastectomie totala si 2 ani distanta de operatie se trezeste cu metastaza osoasa. Cand a realizat conflictul, frica maxima s-a apucat de plans, apoi de ras si apoi s-a vindecat.

Frica ei maxima?

Frica ei era data de faptul ca avea niste parinti complet atasati de ea, singurul copil, careia incercau sa ii traiasca viata. Pentru parintii ei cea mai mare drama ar fi fost sa isi duca singurul copil la groapa.

Ea le furniza zi de zi ocazia sa isi vindece frica de a o pierde. Si ea isi vindeca frica de a nu se uita in ochii lor si a suporta deznadejdea unor fiinte care nu isi mai gaseau un sens in viata fara ea, singurul lor copil.

Insa de data aceasta Oana a reusit sa se vindece, sa inteleaga de ce s-a imbolnavit, sa isi faca jurnal, sa se opreasca din tot ce facea odata la 30minute si sa se bucure de fiecare clipa cu ea si cu ei.

Vindecarea fost bonus la procesul de maturizare si imprietenire cu parintii, care si ei s-au maturizat emotional alaturi de ea.

Multumesc pentru clipele minunate parcurse impreuna!