Teoria aparitiei cariilor – o prostie mai mare decat muntii Himalaya

Am fost spalati la creier de mici ca bacteriile din gura produc, din zahar si carbohidrati, niste acizi care ataca dintii si fac carii (gauri) in ei. 

Insa dintii sunt de departe cele mai rezistente si dure structuri din corp. Deci acizii respectivi ar trebui sa fie foarte agresivi si corozivi, nu-i asa ?

Insa de ce acizii nu ataca niciodata mucoasa, gingia sau limba ci numai dintii, al caror smalt este cea mai rezistenta substanta?
De ce nu ne arde si ne doare gingia sau mucoasa de la acidul acestor bacterii ? De ce acizii nu ne fac gauri in gingie sau mucoasa sau limba ci numai in dinti si masele? (Aftele din gura nu sunt urmarea la acizi, in caz ca va ganditi la ele. Aftele au alte cauze si nu apar in legatura cu cariile).

Cele mai multe resturi de mancare – si deci si bacterii - se afla oricum in spatiile intradentare si nu pe suprafata dintilor sau a maselelor.
Insa in spatiile intradentare cariile apar cel mai rar si gingia sau mucoasa adiacenta nu este atacata niciodata de acei acizi teoretici, desi este clar ca
acolo se afla cele mai multe bacterii. De aceea ne bat la cap dentistii sa curatam bine acel spatiu cu ata dentara sau cu periuta.

Deci cu privire la formarea cariilor, spalatul pe dinti nu aduce nimic, avand in vedere ca peste 90% din carii apar in locuri in care oricum nu raman resturi alimentare si periatul nu are nici un folos. Aceasta teorie nu poate fi decat o prostie. Ca aproape toate teoriile medicale de pana acum, dovedite deja de Noua medcina germanica, ca fiind gresite.

Si intradevar chimia ne invata: nu are cum sa existe un acid care ataca numai dintii si nu ataca gingia, mucoasa sau limba.
Asa ceva nu exista. Orice om stie asta cand mananca sau bea ceva foarte acid. Aciditatea se simte imediat la limba sau mucoasa.

Teoria aparitiei cariilor este de fapt atat de idioata, incat ar trebui sa incepem sa radem in hohote de naivitatea noastra.
Dar si de prostia celor care ne invata o astfel de teorie fara noima care nu se potriveste deloc cu realitatea.

Orice dentist – daca ar gandi numai 5 minute - si-ar putea seama usor ca ceva nu este in regula cu teroria asta, caci pe langa paradoxul cu spatiul intradentar si pozitia reala a cariilor exista si alte indicii, de ex. copiii carora le ies dintii cariati direct din gingie. Sau datorita faptului ca unele carii apar practice peste noapte.

Cum se mai pot strica dintii ? Cu un polizor sau ciocan . Daca frecam zilnic dintii cu o perie si o pasta care contine particule abrazive (pasta de dinti!) atunci le putem strica si subtia cu mare siguranta smaltul extrem de valoros si important.
Asta fac miliarde de oameni zilnic. Bineinteles, ca o fac fara sa se gandeasca o clipa ce fac de fapt.
Deci combinatia de substante abrasive si frecatul cu o perie, asa cum stie orice om este ceva foarte bun la slefuit, adica subtiat o suprafata prin frecare.

Pasta de dinti nu contine numai nisip sau cristale abrazive, dar si cateva chimicale acide (sodium laureat) si substante toxice (fluor, etc.).

“Spalatul pe dinti” asa cum se face el astazi (corect ar fi “abraziunea smaltului”) este deci ideal pentru a distruge smaltul. Mai ales cand se foloseste o periuta cu peri tari, cand se freaca dintii mult timp sau cand se foloseste o periuta electrica.

La atata “progres” al medicinii, probabil ca in cateva decenii ne vom polizam dintii cu aparatele dentistilor folosite la curatirea “profesionala” a dintilor si vom numi asta mai departe “spalat pe dinti”. La periute electrice si nisip in pasta de dinti am ajuns deja.

Oare cum se poate strica un dinte pe cale naturala, fara acizi misteriosi si slefuit, avand in vedere de cine e construit de fapt acel dinte ?
Cine poate contrui un dinte il poate si distruge, daca doreste. Dovada cea mai clara sunt copii carora le iesi din gingie dintii deja cariati.
Un dinte se poate construi si la fel de bine se poate strica la comanda creierului, caci este ceva viu. Exista comenzi de necroza (distrugere) celulara si altele de diviziune celulara.

De fapt si cariile apar , ca orice alta boala sau necroza, in urma unui conflict emotional si anume a unui “conflict de muscatura”, conform Noii medicini germanice.
Atat la oameni dar si la animale, apare in urma unei suparari uneori o dorinta nesatisfacuta de a musca sau sfarama cu dintii pe cineva/ceva.
De exemplu un caine micut care ar dori sa muste un doberman, dar nu are curaj. Animalele salbatice au o ierarhie binestabilita si nu au aceste probleme de regula. Insa la oameni si animalele de casa este altfel. Exista destule motive de suparare pe dusmani, colegi, vecini, sefi, prieteni, pe golanii din cartier dar nu mereu ii
putem bate sau musca pe acestia asa cum am dori. Si deci apare un conflict intre dorinta si realitate. Cum nu suntem animale, nu indraznim sa muscam pe ceilalti asa cum ar trebui, desi ne dorim asta din toata inima. Numai copii mici mai fac asta in mod instinctive. Si des ii oprim de la asta si astfel le facem carii.
“Muscatul” pentru oameni este des echivalent cu “a bate pe cineva”, “a se razbuna”, “a pedepsi” sau “a se apara”.

Cei mai multi din noi nu mai muscam si nu ne mai batem caci suntem educati sau nu avem voie sau este interzis sa ne rafuim (de ex. la scoala, sau acasa cu fratii), sau ne este frica sa ne rafuim cu el caci rivalul/dusmanu este mai puternic decat noi. Maraim, dar nu muscam.

Cat timp conflictul este activ se necrozeaza o parte din dinte, la comanda creierului. La fel este de fapt ca si necroza osului (leucemie), la cea a articulatiei (artroza), necroza pielii (dermatita, eczema) sau necroza amigdalei (amigdalita).

Deci apare un conflict intre dorinta si realitate si asta duce imediat, in putine ore, la o necroza in dinte. Ori este afectat smaltul (“nu am voie sa musc rivalul/dusmanul”, e in scoala si este interzisa bataia), ori la dentina (“nu pot sa musc rivalul/dusmanul”, caci nu am curaj sa o fac).

Daca dorim sa sfaraman dusmanul/rivalul cu maselele, caria apare la masele.
Fiecare dinte are functia lui: cu incisivii infascam, cu cei frontal rupem bucatati, cu canini sfasiem sau crapam, cu molarii sfaramam.
In functie de dorinta individuala simtita in furia, ura sau dorinta de razbunare simtita, este afectat un anumit dinte sau masea si in ele apare o carie, o gaura.

Cand se termina conflictul caria este reparata si dintele refacut. Insa la asta nu se mai ajunge de regula in ziua de azi caci lumea se duce la dentist, iar acesta strica dintele si mai mult si il umple pe cu substante moarte care nu mai permit reparatia. Iar gaura care o face dentistul este de regula de 5-10 ori mare decat cea initiala si asta des numai din cauza ca au frica de niste microbi sau bacterii.

Da, pana si dintii se repara de la sine daca nu facem greseli si incheiem conflictele! Asta au observat deja multi oameni. Dar reparatia lor este posibila numai cand am incheiat conflictul. Daca conflictul persista caria va creste mai departe. Si pana la Dr. Hamer nu stiam acest lucru. Dar acum stim si putem actiona de la prima pata neagra. Gasim conflictul si il incheiem simbolic sau real.

O metoda de a incheia simbolic un conflict de “muscatura” atunci cand am sesizat o carie este de a musca in ceva tare (morcov, perna, lemn) in loc de a “musca” (bate, lovi) pe dusmanul/rivalul/persoana cu pricina. Atunci conflictul se incheie, caria este oprita si acum incepe procesul de reparatie. Trebuie deci sa facem in mod virtual ceea ce am dorit dar nu am facut.

La dentist cariile nu ar trebui gaurite si marite deloc ci ar trebui – dupa o curatire fara burghiu astupata gaura cu acel ciment provizoriu - care poate fi deteriorat de corp si inlocuit cu materie dentara cu timpul. Un astfel de ciment se poate cumpara si folosi de fiecare in vremuri grele sau de ex. cand toti dentistii au murit sau au plecat in strainatate. Sau cand nu mai au curent pentru masinariile lor teribile.