Maria Magdalena, prin Pamela Kribbe
Dragi prieteni, eu sunt sora voastră, Maria Magdalena. Sunt chiar lângă voi, asemeni
prietenului vostru cel mai apropiat. Eu nu sunt mai presus de voi, ci sunt
cineva pe care-l/o cunoașteți din interior. Simțiți pentru o clipă profunda
noastră legătură – noi suntem una, parte a aceleiași familii!
Și eu, de asemenea, am străbătut calea
de a fi om pe Pământ, am cunoscut și am explorat adâncimile de acolo, și am
fost atinsă de o lumină strălucitoare și vie care m-a inspirat și care a pus
stăpânire pe mine, care mi-a adus aminte și m-a făcut să visez tot timpul o
lume mai frumoasă și mai bună pe Pământ. Am cunoscut ambele extreme, atât
lumina, cât și întunericul. Aceste extreme sunt poli care sunt tot timpul
împreună; am putea spune că ele sunt una motorul celeilalte. Viața pare a
avea legătură cu contrariile: lumină și întuneric. Sentimentele pe care ele le
trezesc par a fi opuse și totuși există o legătură ascunsă între ele; ele nu
pot funcționa una fără cealaltă. Experimentarea
luminii este posibilă numai dacă ați experimentat lipsa luminii, deci prin
contrast cu opusul său, întunericul!
Niciodată nu este mai vizibilă lumina
decât atunci când apare din întuneric. Gândiți-vă doar la primele raze de soare
din zorii zilei, la proaspăta lumină matinală care scaldă lumea. Cât de profund
vă poate atinge, mai ales atunci când ați trecut printr-o noapte rece și
întunecoasă! Contrastele creează dinamica – viața, mișcarea, creșterea,
schimbarea – așa că întunericul are un rol în viața voastră. Totuși, oamenii
experimentează adesea întunericul drept antiteza luminii, nu ca pe o forță
motrice pentru schimbare și evoluție, ci ca pe o capcană în care au fost prinși
sau o groapă în care au căzut și din care nu mai pot ieși! Din acea groapă
adâncă vi se pare că ați pierdut orice contact cu lumina, ca și cum ați fi fost
deconectați de la ea!
Voi toți cunoașteți acea stare mentală
de a fi deconectați de la lumină, de a avea sentimentul că viața voastră nu are
nici un sens sau scop. Că de fapt sunteți morți. Moartea fizică nu este singura posibilitate de a muri, ci cea prin care
încetează orice mișcare în inima voastră, în sentimentele voastre, în mintea
voastră! În realitate moartea nu există;
sufletul vostru este etern și trăiește mai departe. Tot ceea ce este muritor în
voi este doar forma; esența voastră este
eternă și nu poate muri. Totuși, temporar, voi vă puteți pierde din vedere
esența într-o asemenea măsură, încât să deveniți rigizi în interior și să
încetați să vă mai mișcați. Sunteți morți în interior și vă simțiți extrem de
deprimați. Aceasta este o stare extrem de
dureroasă.
Călătoriți cu mine pentru un moment!
Coborâți cu mine în acea stare de depresie și cercetați-o cu o minte deschisă.
Ce se întâmplă dacă cineva își pierde orice speranță, dă înapoi și se simte
neputincios în fața tuturor sentimentelor care izvorăsc din interior? De obicei această reacție este declanșată de
evenimente exterioare perturbatoare; evenimente pe care o persoană nu este
capabilă să le cuprindă în sfera ei de referință și care fac ca în viața
persoanei respective totul să devină incert. Acestea pot fi evenimente grave,
cum ar fi moartea cuiva apropiat, apariția unei boli, pierderea locului de
muncă sau destrămarea unei relații. Acestea sunt evenimente care-i
afectează profund pe oameni și-i pot aduce pe buza prăpastiei.
Totuși, uneori, întunericul se poate
manifesta din interior fără o cauză clară din afară. Poveri emoționale vechi
care au fost stocate în memoria sufletului vostru ies la suprafață. Experiențe
dureroase, provenite eventual din viețile anterioare, răsar din profunzimea
voastră, iar voi vă confruntați cu sentimente întunecate, frici și îndoieli.
Experiențe profunde ale lipsei, singurătății și a înfrângerii pot să-și facă
apariția în psihicul vostru fără nici un motiv. Ele
vă pot face să pierdeți la fel de mult teren ca și evenimentele exterioare care
vi se întâmplă.
Când cineva ajunge să cadă într-o
depresie, într-o noapte neagră a sufletului, aceasta întotdeauna vine însoțită
se sentimentul de a fi sufocat/ă și incapabil/ă de a te descurca cu toate
emoțiile. Fluxul de emoții dureroase, apăsătoare sunt experimentate a fi prea
mari pentru a fi gestionate. Sunteți copleșiți de ele, cel puțin așa simțiți,
și sunteți doborâți de un profund sentiment de neputință. În momentul în care fugiți din fața emoțiilor și refuzați să le înfruntați,
veți ajunge să vă blocați. Acele emoții vor să curgă; pentru emoții este esențial ca ele să continue
să se miște înainte, asemeni unui val mare care crește în drumul său spre o
plajă. Dar vouă vă este frică să permiteți acest
lucru, așa că voi refuzați să însoțiți
această mișcare și vă retrageți din fața acestor emoții care vă inundă. Veți
construi un baraj, o baricadă și veți spune: ”Nu pot să mă descurc cu asta. Nu
vreau acest lucru. Vreau să termin cu asta!” Reacția voastră, de multe ori din pură neputință, creează o depresie care
este o stare de amorțeală și o senzație de a fi deconectați de la viață. Cu trecerea timpului, această situație devine
insuportabilă și nu mai vreți să trăiți mai departe.
Dintr-o perspectivă pământească, voi
vreți să muriți, deoarece viața a devenit intolerabilă. Văzut din perspectiva
sufletului, sunteți morți, și asta este o experiență atât de greu de suportat,
încât ați vrea să faceți tot ce puteți pentru a putea pune capăt acestei
situații. Dorința de a muri este în esență o dorință
de schimbare, dorința de a trăi din nou. Persoanele
care doresc să se sinucidă au o profundă dorință de viață, nu de moarte! Tocmai
aceste sentiment de a fi mort în interior este cel care-i duce la o disperare
extremă. Nevoia lor de a trăi este cea care-i determină să pună capăt vieții
fizice.
Când experimentați o depresie, există în
voi, în același timp, o combinație de rezistență profundă cu o
vulnerabilitate extremă. Depresia este un mod de a vă apăra împotriva enormei
puteri a emoțiilor care amenință să vă înghită. Credeți că vă vor distruge, așa
că în neputința voastră voi vă construiți o cochilie în jurul vostru; vă
înfășurați într-un cocon și nu mai vreți să simțiți nimic. Nu mai doriți să fiți aici, la fel ca și
proverbialul struț cu capul în nisip. Vă sufocați în nisip și totuși vi se pare
singura cale de scăpare. Iar după o vreme nu mai sunteți capabili să vă
scoateți capul din nisip, din depresie. Ați devenit atât de închiși față
de viață și față de orice sentimente, încât nu mai sunteți capabili să
schimbați ceva; alegerea de a spune ”da” emoțiilor voastre pare a fi peste
puterile voastre. Depresia a ajuns acum la un punct culminant.
Pe de o parte, nu vă puteți accepta
emoțiile de teamă, disperare, tristețe și singurătate, sau să le împărtășiți cu
alții, în timp ce pe de altă parte știți și simțiți că este chinuitor de
dureros să trăiți fără emoții; că aceasta este o formă de a muri, o negare
totală a esenței vieții voastre. După o vreme, vreți din nou să simțiți.
Durerea de a nu simți este mai mare decât durerea de a vă simți emoțiile.
Aceasta este salvarea voastră, acesta este punctul de cotitură. Refuzul de a simți și a spune: ”Nu, eu nu pot, eu nu vreau, vreau să mor,
vreau să dispar!”, vă face atât de găunoși și de goi în interior încât nu
mai puteți suporta. Ce se întâmplă din perspectiva
sufletului este că viața devine din ce în ce mai puternică acum, ea nu mai
poate fi suprimată la nesfârșit. Atunci
când forța vieții a fost puternic înăbușită pentru foarte multă vreme, ea
creează o forță de opunere care în cele din urmă erupe. Forța acelui val mareic care vrea să se
năpustească spre plajă nu poate fi reținută pentru veșnicie. La un moment dat,
din interiorul vostru apare un ”da!”, chiar dacă voi nu sunteți conștienți de
acest lucru. Nimic nu este static în viață, nevoia de a
trăi este de neoprit. Atunci când a fost atins un punct culminant, voi creați
în viața voastră evenimente care să producă schimbări care, la rindu-le,
creează un progres.
Uneori acest lucru se întâmplă sub forma
unei tentative de sinucidere. În cazul în care aceasta nu reușește, se poate
crea o spirală ascendentă pentru că suferința acelei persoane devine foarte
vizibilă lumii exterioare. Când unii descoperă cât de mult le pasă altor oameni
de ei, ar putea să apară o mai mare deschidere către Lumină, către a primi
înțelegere și simpatie. Totuși, se poate întâmpla ca unii să nu se
deschidă și să rămână în continuare deprimați. Nu există o rețetă stabilită
pentru modul în care are loc o străpungere. Cu toate acestea, viața are o forță de împingere și de conducere care face imposibilă
lenevirea la nesfârșit într-o stare statică de conștiință.
Chiar și atunci când viața voastră
pământească se încheie, prin faptul că voi înșivă vi-ați luat-o, imediat
trebuie să faceți față noilor alegeri de pe
cealaltă parte, pentru că voi continuați să vă experimentați și acolo
sentimentele. Tristețea pe care ați trăit-o în timpul vieții, cu sentimentele
de durere și anxietate care au însoțit-o, este acum în măsură să se manifeste
chiar mai puternic și într-un mod mult mai puțin voalat. Uneori, planul astral
în care ajungeți după moarte vă confruntă direct cu emoțiile pe care le-ați
reprimat și astfel ele încep să se manifeste din nou. De exemplu, unii se pot simți disperați și
îngroziți după ce au murit și descoperă că viața nu s-a încheiat cu adevărat.
Sau ei văd emoțiile familiei lor de pe Pământ, durerea și tristețea lor și sunt
foarte afectați de acestea. Fiind atât de afectați, o nouă mutare poate să se
producă în sufletul care a trecut dincolo. Aceasta poate duce la o străpungere
făcând ca acel suflet să se deschidă ajutorului pe care-l dau ghizii care
întotdeauna se află acolo, atât în cer, cât și pe Pământ. Ajutorul întotdeauna este
acolo, cu condiția să fiți deschiși la acesta.
Indiferent de modul în care vă suciți
sau învârtiți, viața este mult mai puternică decât orice dorință de a muri.
Viața întotdeauna își revendică dreptul ei de a fi, nu o puteți ucide. Prin
urmare, întotdeauna există o speranță. Păstrați-o pentru voi înșivă, dar și
pentru cei pe care-i vedeți că suferă. Uneori lucrurile pot părea atât
de fără speranță, dar întotdeauna există o altă perspectivă, chiar dacă voi nu
vă puteți imagina cu mintea voastră care ar putea fi și cum ar putea avea loc
vreo schimbare! Viața întotdeauna este mai puternică decât
moartea si lumina mai puternică decât întunericul! În cele din urmă apa va străpunge barajul,
pentru că apa are puterea de a urni: ea împinge, ea este vie!
Puterea apei este mai mare decât rezistența forței care vrea să o oprească.
Simțiți forța motrice a vieții în voi
pentru o clipă! Fiecare dintre voi își descoperă uneori părți care sunt
blocate, tipare care se repetă la nesfârșit: neîncrederea în sine, sentimente
de inferioritate, nesiguranță, neîncredere, furie, rezistență. Acum
imaginați-vă că acele părți doar sunt acolo, iar viața continuă să curgă în
jurul lor. Apa continuă să curgă și, deși în albia ei sunt bolovani care par
atât de nemișcați, ei totuși sunt purtați la vale de mișcarea și împingerea
apei care trece peste ei. Este nevoie de timp, dar nu uitați cine sunteți: voi sunteți apa vie! Cu cât mai mult vă reamintiți acest lucru, cu atât mai
mult vă veți putea revendica energia de la acei bolovani și pietre care zac în
albie. Este durerea din trecut care continuă să zacă acolo. Nu trebuie să
minimalizați acest lucru sau să-l faceți irelevant, dar nici nu trebuie să
scoateți acei bolovani din apă. Trebuie doar să vă reamintiți că voi
sunteți apa!
Acest lucru uneori poate fi dificil,
deoarece, în parte, voi v-ați identificat cu acei bolovani care vă blochează
energia: ”Eu sunt o persoană care nu este pe deplin
împământată!; Mi-e greu să mă simt acasă pe Pământ!; Eu car tristeți și traume
din trecut!”. .…Și toate acestea sunt adevărate,
dar pentru o clipă imaginați-vă că aceste idei ar fi pietre
sau pietroaie într-un râu mare, lat – un imens canal
de navigație. Pentru că asta este ceea ce sunteți; aceasta este adevărata
voastră forță de viață. Sufletul vostru este cel
care curge și curge de-a lungul căii sale: viu, clocotitor, năvalnic și
vâjâitor, explorând și descoperind. Acel flux nu are nici o părere despre acei
bolovani pe care-i întâlnește, el îi înghite. Aveți posibilitatea
de a alege!
Desigur, uneori vă blocați cu conștiința
într-un astfel de blocaj, atunci când începeți să vă identificați cu el pentru
prea multă vreme. Dar vă puteți desprinde din acel blocaj pur și simplu
imaginându-vă că voi sunteți apa care curge. Amintiți-vă că voi sunteți un
suflet-conștiință viu, mereu în mișcare și curgere și care nu este legat de
acei bolovani – voi sunteți liberi!!! Cu cât mai mult vă îndepărtați conștiința de
acele blocaje, acei bolovani care se află acolo, cu atât mai ușor ele se vor
preda curgerii. Ele se vor dizolva mai repede pentru că, prin faptul că vă identificați cu apa curgătoare, voi vă eliberați de ele.
Apa este sufletul vostru și el nu poate fi oprit. Simțiți
cum curge, cum se mișcă și cât este de înspumată! Imaginați-vă cum vă spală și
simțiți-i puterea clocotitoare, lumina care strălucește în ea! Simțiți cum sufletul vostru, în partea sa cea mai profundă, nu este
amenințat de întunericul pe care îl experimentați, de acei bolovani care par
atât de solizi și de nezdruncinat. Sufletul vostru nu este deloc tulburat de
ceea ce este acolo, pentru că el știe că acolo este locul acelor bolovani, că
ei fac parte din decorul vieții. Atunci când sunteți blocați într-un astfel de
bolovan, încercați să auziți apa care curge năvalnic peste el. Amintiți-vă apa
și ușurința cu care ea curge!
Nu trebuie să faceți totul singuri!
Viața vă oferă oportunități și posibilități infinite. Uneori s-ar putea să vă
poarte prin văi adânci și întunecate, dar apoi tot ea vă propulsează din nou în
lumină. Chiar și atunci când aveți sentimentul că nu vă mai puteți lupta și că
nu puteți vedea cum lucrurile vor putea lua o turnură bună, viața continuă să
vă împingă înainte. Arta de a trăi este de a vă păstra
încrederea, chiar și atunci când pare să nu mai existe nimic în care să aveți
încredere, și când tot ceea ce vă părea a fi sigur a dispărut din viața
voastră.
În această vreme, pe Pământ, mulți
oameni sunt implicați în procesarea străvechiului întuneric; părți din suflet
ies la lumină chiar acum și doresc să fie băgate în seamă. De ce este așa? Pentru
că voi faceți un salt înainte. Este într-adevăr un salt în conștiința
umanității. Acest salt nu poate fi făcut fără a ajunge și a scoate la suprafață
cele mai întunecate părți din conștiința voastră, cele care sunt pline de
frică, neîncredere sau de o adâncă tristețe legată de tot ceea ce au
experimentat pe Pământ. Nu fiți speriați de acel
întuneric – primiți-l cu bucurie! Când spuneți ”da!”
întunericului, el începe să se elibereze și să curgă, și asta este arta de a
trăi această viață. Și când simțiți: ”Nu pot spune cu adevărat da acestui
lucru”, amintiți-vă că există ceva în voi ce totuși spune ”da!”. Aceasta este ceea ce vă va salva și vă va aduce și vă va repune pe cale –
încrederea în viață!!!
Vă iubesc atât de mult, îmi sunteți atât
de dragi!!! Poate că vă gândiți: ”Cum este posibil acest lucru? Nu ne poți
cunoaște personal pe toți.” Dar voi ca oameni nu puteți ști sau înțelege cât de
extinsă este cu adevărat rețeaua sufletelor! Când vă conectați la nivel de suflet cu altcineva, aceasta conexiune devine
permanentă. O legătură odată stabilită nu va fi separată de timp, pentru că în
dimensiunea noastră nu există timp. Noi
împărtășim o anumită istorie, o anumită dorință, o flacără care a fost aprinsă
odată, cândva, în conștiința noastră. Cu ajutorul acestei flăcări Pământul se
aprinde treptat. Conștiința care se trezește în toți oamenii ne aduce împreună
și creează o nouă fundație de pe care acel salt în conștiință poate avea într-adevăr
loc. Nu e nevoie să vă gândiți la acest lucru!
Rămâneți în propriul vostru proces, propria
voastră cale – este suficient să faceți acest lucru. Simțiți o
puternică încredere în viață, nu numai în voi, ci
și în mulți alții, prin care un val de conștiință inundă Pământul!
.
© Pamela Kribbe, 2012 – www.jeshua.net
Traducerea: Poka Monica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.