Spune-mi o poveste...!!!

In fiecare zi ne intalnim cu oameni, ne intalnim cu noi insine.

In capul nostru nu inceteaza nici o clipa sa se genereze ganduri si idei. Aceasta succesiune de ganduri are pentru cateva momente sau zile in sir o succesiune care de fapt este firul rosu al unei POVESTI.

Aceasta poveste din capul noastru, neverbalizata in mod explicit celor din jur, este una speciala fiindca noi insine suntem creatorul ei.

Din ingnoranta insa ajungem fiecare sa fim creati de insasi povestile celorlalti despre cum functioneaza realitatea din noi si cea din lume. Odata ce crestem, departe de natura si de ce e Viu, noi nu ne mai regasim decat in acele identitati acceptabile in povestile celorlalti.

De mici ni se spune o poveste despre cum trebuie sa se poarte o fetita, un baiat, un crestin, un adult... insa aceste povesti care ne asigura oarecum supravietuirea ne limiteaza creativitatea si libertatea si fericirea.
Cat de nefericite sunt povestile noastre amintiri de cand eram cenzurati sa exploram liberi si asistati cu dragoste fragmentele de realitate interzise de adultii ce se simteau prea depasiti ca sa ne asiste in explorarea noastra.
Vrem o poveste fiindca de fapt copilul din noi la orice varsta are nevoie de fapt nu de o insiruire de cuvinte scrise sau spuse, pe care nici nu ni le vom mai aminti, nici macar punctuatia (poate uneori ne amintim doar intonatia) si cu ceea ce ramanem sunt de fapt emotiile, sentimentele care se nasc in noi atunci cand citim sau ascultam o poveste.
De fiecare data ne transpunem in pielea personajelor si de aceea copilul mic are nevoie sa i se citeasca aceeasi poveste de mai multe ori, pana exploreaza interiorul si exteriorul fiecarui personaj, pana integreaza in el starile sufletesti...
De cate ori ne intalnim cu cineva ne intreaba sau intrebam: Ce mai faci? si ce urmeaza dupa aceasta intrebare, raspunsul, este de fapt povestea de viata, cu evenimente si sentimente pe care povestitorul sau scriitorul le-au pus acolo pentru cititori sau ascultatori.

O scurta poveste despre o familie cu 2 fete mici...

A fost odata ca niciodata o familie care avea doua fetite ca doua ingerase. De mici tatal lor a plecat in lume in cautarea fericirii... iar ele au ramas fericite cu mama lor sa descopere ca fericirea este acolo unde ochii lor o pot vedea si nu acolo unde spune lumea ca este, fiindca acolo sunt mai multi bani.
Daniela, cea mai mare dintre fete, se trezea dimineata devreme, in deplina liniste si o invata pe surioara mai mica sa umble. La 7 luni Veronica umbla binisor prin casa. Daniela avea cu 3 ani mai mult decat surioara ei si era extrem de incantata de realizarea ei.
A venit intr-o dimineata langa patul mamei care inca se odihnea si plina de incantare, ca un campion care a castigat o importanta cursa, a scuturat-o pe mama si i-a spus:
- Haide sa vezi cum am invatat-o pe fiica ta cea mica sa umble.
Mama a sarit speriata fiindca mintea ei de medic credea ca daca micuta sta pe picioare de la aceasta varsta va avea picioare strambe fiindca oasele ei nu ii pot sustine inca greutatea.
Veronica topaia in camera pe piciorusele ei, insa spaima mamei care facea ca aerul din incapere sa fie ca strabatut de fulgere a facut-o pe Veronica sa cada si se sperie si abia dupa inca doua luni a reinceput sa umble, moment in care mama considera ca asa ar fi normal. Dar si cand a inceput sa umble de fapt fugea ca si cum nu ii ajungea timpul toata ziua sa exploreze realitatea din jur.
Fetele cu mama lor locuiau in casa bunicilor si strabunicilor si aveau o curte mare, insa in curand pentru Veronica aceasta curte a devenit prea mica si cum era lasata afara in curte sau in casa nesupravegheata disparea si nimeni nicodata nu a aflat cum iesea din curte si ajungea in parculetul de joaca din apropierea casei.
A urmarit-o mama, strabunica, bunica si nimeni nu a aflat pe unde reusea sa iasa din casa si mai ales din curte, fiind prea mica sa deschida usa de la intrare, sa coboare cele 6 trepte de la intrarea pe terasa casei si sa treaca de poarta care din noua avea zavorul mult prea sus si in plus era inchisa cu cheia si dupa iesirea Veronicai poarta era din nou inchisa.
In zadar au cautat sparturi in gard, un loc prin care sa se catere pe gard si sa sara dincolo. Se misca uimitor de repede si mama trebuia sa alerge sa o recupereze inainte sa ajunga la strada care le despartea de parculet, iar Veronica avea abia 2 ani.
De cand a inceput sa umble singura Veronica era mereu ca o umbra a Danielei si cele doua fete o ajutau pe mama la curatenie, la cumparaturi, iar cand Veronica a implinit 2 ani avea inca deschisa fontanela complet. Chiar de la nastere osul moale al capului era foarte mare. A ramas asa pana la 5 ani si pulsa puternic si vizibil. Intr-o zi Veronica s-a urcat pe un tobogan si incercand sa-i imite pe copiii mai mari si-a intins mainile sa atinga bara de sus de pe tobogan si a plonjat in cap.
Mama medic speriata a luat-o si a dus-o la urgente sa vada ce e cu ea, daca nu are ceva probleme in urma cazaturi, dar la orice investigatie fetita era sanatoasa. 
Cele doua fete cresteau intr-o deplina comuniune cu natura si cu plantele si animalele. Erau darnice si fericite.
Era intr-o noapte de iarna, cand Veronica a implinit 2 ani si vorbea deja bine. Ea s-a trezit brusc in hohote de plans, a spus la un moment dat,  ca ea este unicorn si ca parintii ei au inchis-o intr-un corp de femeie. Se atingea pe frunte cautandu-si cornul fermecat cu disperarea cu care noi ne-am trezi din somn si am constatam ca nu am mai avea nas sau gura, sau par si asa a continuat saptamani la rand, noapte de noapte.
Intr-o noapte inainte ca lacrimile ce i se scurgeau valuri valuri pe obraji si pe camasuta de noapte, mama a luat unul din cornete de hartie cu care fetele se jucasera in timpul zilei de-a vrajitoarele si i l-a lipit de frunte si i-a spus ferm: Culca-te si dimineata cand te vei trezi vei fii iar unicorn.
Veronica se culca asa noapte de noapte, iar dimineata pana sa nu apuce sa se trezeasca singure, mama le dadea trezirea si le spunea ca e nevoie sa se grabeasca sa ajunga la gradinita la timp, insa acest gest o facea pe Veronica sa uite ca trebuia sa redevina unicorn.
Noaptea Veronica se trezea inca, dar de la un moment dat a inceput sa ii spuna mamei, ca stie ca nu o poate transforma in unicorn, si nu pentru ca nu s-ar putea ci pentru ca mama crescuse intr-o lume fara unicorni si in plus insasi cresterea a facut-o sa isi piarda prezenta de spirit sa rezolve ea insasi aceasta situatie.
Intr-o zi Veronica s-a trezit iar noaptea, insa de aceasta data era detasata si nu mai plangea ci a spus ca nu mai e nevoie sa redevina Unicorn si ca va trai viata aceasta cu cei dragi de aici de pe pamant!
Multa vreme mama si fetele au uitat de povestea cu Unicornul si la un moment dat mama a cumparat un cal roz de plus sub forma de Unicorn ca sa vada reactia fetei si ea era ca inexistenta. Uitase ca odata se visa Unicorn! Mama nu stia daca era un motiv sa se bucure sau sa se intristeze.
Pana cand fetele au implinit 11 si 8 ani se imbolnaveau destul de des. Erau des in spitale, insa cand mama lor s-a imbolnavit si era cat pe ce sa moara fetita cea mare venea sii ii facea masaj spunandu-i ca nu trebuie sa isi faca griji ca se vindeca.
Dupa o vreme cu adevarat mama s-a vindecat, insa nu era o minune sa scape de o boala pe care ca medic o credea mortala, ci era doar asa cum o spusese Daniela, TE VINDECI MAMA. 
DIN ACEL MOMENT MAMA A INTELES CA DE FAPT EA ISI PROVOCA BOLILE PRIN FELUL IN CARE GANDEA SI SIMTEA SI DE ATUNCI A INCEPUT SA FIE MULT MAI ATENTA LA CE ALEGEA SA SIMTA SI SA GANDEASCA SI SA SPUNA SI SA FACA.
Cu aceasta abordare a vietii si fetele si-au amintit ca de fapt omul este facut sa fie fericit si atunci cand esti fericit boala nu se apropie de tine. Ele au invatat impreuna sa isi respecte libertatea de a face de fiecare data ce simt atata timp cat alegerea lor nu ingradeste libertatea celorlalti.
Au invatat ca in viata nu pot gresii fiindca mama le spune ca viata este facuta din experiente de invatare nu din greseli si castiguri. Fetele intelegeau ca sunt mai importante evenimentele in care oamenii cooperau fata de cele in care ei intrau in competitii unde se produceau invingatori si invinsi. Ele au invatat ca viata inseamna invatare nu castig, iar daca ceva se poate castiga sau pierde este doar lectia de viata pe care au ocazia sa o invete data viitoare daca acum au trecut peste ea...
Fetele au cresut mari si au fost la randul lor minunate mame si femei. de ce? fiindca asa au ales...


Amintiti-va intotdeauna ca voi alegeti prin clipa prezenta pe cele viitoare si ca de trait traiti doar acum si doar acum puteti experimenta si invata despre cine sunteti si cine alegeti sa fiti!