Codul lui ARSENIE BOCA

“Codul lui Da Vinci” – varianta românească. ULUITOARELE MESAJE de pe pereţii bisericii Drăgănescu

Două turnuri gemene explodează pe un perete, altul e înghiţit de uriaşe limbi de foc. Pe un perete umblă draci cornuţi cu gheare, altul se scufundă în negură şi praf - ai în faţă toată Apocalipsa. Dacă nimereşti singur între pereţii bisericii Drăgănescu (Giurgiu) trebuie că fugi mâncând pământul. Nu degeaba pe apucă frica: acesta este considerat unul dintre cele mai tainice şi mai ciudate locuri din România.

În timpul slujbelor, aici n-ai unde arunca un ac. Vin armate întregi de teologi,  cer cet ători, artişti şi oameni obişnuiţi. Fac ca-n “Codul lui Da Vinci”: măsoară pereţii, cântăresc picturile din priviri, le compară şi le privesc din sute de unghiuri. Sunt ferm convinşi că pictorul a lăsat acolo indicii ascunse despre viitorul omenirii şi vor să fie ei descoperitorii.

“Picta după cum îi vedea aievea pe sfinţii din cer”

Pictorul este părintele Arsenie Boca, iar oamenii au descoperit că multe scene sunt cu adevărat profetice. Căci apar acolo căderea turnurilor gemene, navete spaţiale, ba sunt inscripţionate chiar vorbele actuale “Caut locuinţă pe altă planetă”. Iar toate astea părintele le-a pictat între ’68 şi ’84, când nimeni nu bănuia tragedia din America şi când nimeni nu visa că în zilele de astăzi se va vorbi despre imobiliare pe Lună. În vremurile părintelui Boca, România de abia descoperea televizorul. Pentru toate astea, şi mai ales pentru frumuseţea şi ciudăţeniile picturilor, teologii au botezat pereţii de la Drăgănescu „Capela Sixtină a Ortodoxiei româneşti”.

Tanti Vasilica Niculescu a fost martoră la naşterea Capelei. Ea era tânără gropăriţă pe vremea aceea; părintele poposise la Drăgănescu într-un fel de exil, timp de 15 ani. Îl vâna Securitatea. La Drăgănescu, multă lume îl lua drept pictor. “Părinte, cum puteţi să pictaţi fără model?”, îl întreba ea. “Că n-avea model în faţă. Îmi răspundea că el n-are nevoie de model. Picta după cum îi vedea aievea pe sfinţii din cer. De aia multă vreme noi n-am ştiut ce avem aici, în sat. Noi am crezut că avem un preot pictor, dar el a fost sfânt”.

Cea mai cutremurătoare profeţie a lui Arsenie Boca: cum va începe sfâritul lumii 

În fiecare zi când cer cet ează mai atent pereţii bisericii, părintele Lucian Petcu descoperă ceva nou, chiar dacă e vechi aici, slujind de mai bine de zece ani. Astăzi, de pildă, tocmai a descoperit că trei scene pictate pe pereţi diferiţi sunt, de fapt, unite între ele, printr-un anumit tip de simetrie. Iar ieri stătea mut în contemplare, pentru a mia oară, în faţa scenei despre omul modern şi greşeala lui fundamentală.

“Îl vedem pe înger, chemându-l pe om din cer: Sus, totul este gata! Veniţi la cină! Iar omul îi răspunde nepăsător, aşezat comod pe fotoliu, cu telefonul la ureche şi soţia (frumoasă, fardată, aranjată ca un manechin) aducându-i tava: M-am însurat, mi-am rotunjit ţarina, mi-am cumpărat cinci milioane de cai putere, caut locuinţă pe altă planetă, aşa că, rogu-te să mă ierţi, nu pot veni. Nu mai avem această preocupare. Iar îngerul îi răspunde: Le-ai câştigat dobândind lumea toată, dar ţi-ai pierdut sufletul.

Cu ştiinţă aţi dezlănţuit cataclismul stihiilor asupra voastră. Aşa vă trebuie, aţi început sfârşitul lumii!”, zice preotul.

Ştie pe dinafară scena, o visează, dar de fiecare dată când o priveşte mai înţelege în plus ceva care i-a scăpat ieri: “În mod ciudat pentru pereţii unei biserici, scena mai cuprinde şi navete spaţiale, telescoape şi antene parabolice. Mesajul omului modern, al nostru, al tuturor în esenţă, este următorul: am ajuns să mă pot bucura de întregul pământ, pot călători oriunde, pot cumpăra terenuri în orice ţară, pot vedea la televizor orice colţ al lumii, pot comunica la telefon oriunde în lumea aceasta, deci stăpânesc întreaga lume. Nu ne mai interesează, vrea să spună el, preocupările spirituale, duhovniceşti. Noi vrem să trăim cât mai bine şi mai mult pe acest pământ, să avem parte de confort, de plăceri şi de o viaţă cât mai uşoară.

Caut locuinţă pe altă planetă se referă, poate, şi la sondarea cosmosului cu aceste telescoape care apar în pictură. Învăţătura este că mai întâi ar trebui să-l căutam pe Dumnezeu şi abia apoi să învăţăm să stăpânim tehnologia şi pământul. Le putem face pe amândouă, dar niciodată rupţi de Dumnezeu”.

Pe un alt perete, aproape de sus până jos, părintele a înşirat gândurile diavolului, inscripţionate fiecare în câte o bulă. Ciudat, cele mai multe se referă tot la evenimente şi idei vechiculate în prezent. De pildă: “Aici, pe pământ, e raiul şi iadul. Drogul vă deschide porţile balamucului”, “Vinde-mi yoga, spiritism, magie”, “Nu este suflet, nu este diavol, totul e biochimie”, “Ştiinţa are ultimul cuvânt”, sau “Oamenii l-au creat pe Dumnezeu”.

Dar curioşilor obişnuiţi să cer cet eze pereţii cu privirea cele mai interesante li se par două idei -ispită foarte actuale prin ironia lor. Şi ele, zicea părintele, vin tot de la necuratul: “Bine faceţi că credeţi, însă nu vă grăbiţi cu pocăinţa. Mai aveţi vreme: la bătrâneţe. Până atunci, trăiţi-vă viaţa!”. Şi “Veniţi la mine! Vă dăm atâta libertate cât să vă puteţi şi sinucide, dacă vreţi”.