Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)

Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)
Nemuritoare printre Nemuritori... Desavarsita printre Desavarsiti... Geniala printre Genii... Tacere din Liniste Aduna duh de pace in sufetul tau si mii de insi se vor mantui in jurul tau ( Sf. Serafim de Sarov )

joi, 15 decembrie 2011

Despre avort sau a nu mai da curs unei intelegeri

De-a lungul vieţii am adus pe lume 4 copii. Am simţit cu fiecare dintre cele 4 aşa zise sarcini lucruri uimitoare.


Cu fetiţa cea mare eram de la început într-o sferă compactă de lumină, asemeni unui cocon care ne proteja de gândurile ucigaşe ale celor din jur; cei dragi din familie ziceau că vor ca eu să avortez pentru că îmi voiau binele şi să fac şcoală, deşi aveam aproape 20 de ani... şi extrem de contradictorii cu ei înşişi şi principiile de viaţă pe care mi le inoculaseră, mai ales după ce m-au dus la biserică de când abia ştiam umbla, toate duminicile şi sărbătorile cântam în corul bisericii şi credeam în acea realitate la care devenisem părtaşă.


La fel a fost şi cu a doua fetiţă, am ştiut că sunt fete şi că noi am ales aceasta ca să înveţe şi tati să nu îşi mai dorească băiat, să accepte orice va primi în dar, şi cu ea eram într-o lumină fără margini şi ştiam că sunt protejată şi eu şi ea de orice ne-ar putea afecta; cu ea am făcut gărzi la radiologie de pe urgenţe neştiind în primele 4 luni că sunt gravidă, dar în baza idei de păcat de moarte cu care fusesem dresată oricum nu aş fi avortat, era atât de multă linişte şi armonie prin prezenţa ei alături de mine. Când am aflat ca e durerea mea din abdomenul inferior cu ochi, problema de durere cumplită pe care o aveam ca un cuţit în abdomen i-am spus doar bine ai venit şi Lui Dumnezeu în care credeam în acel moment Facă-se Voia TA! 


Deşi murise tata cu o zi înainte de a fi ea concepută şi s-a născut în timpul definitivării divorţului nu aş fi avortat pentru nimic în lume de frică de păcat şi de a nu ucide fiinţa vie dinăuntru ajunsă acolo din Voia Lui Dumnezeu, pe care atunci îl credeam în afara mea. Cu ea am trecut şi prin moarte clinică să mă înveţe sau să mă învăţ dintr-o identitate mai aproape de Sine atât cât puteam accepta despre locul unde mersese tata.


Deşi tata murise recent, cu 10 luni în urmă - fiind sarcină suprapurtată l-am simţi mereu prezent, simţeam fum de ţigară acolo unde nimeni nu fuma, mai ales mirosul lui de ţigară şi poate nu întâmplător fetiţa seamănă cu tata enorm de mult...

Apoi, după divorţ la câţiva ani am ajuns, iar însărcinată cu prietenul meu de atunci care vroia copil şi familie dar care când a aflat că sunt cu bebe în burtică a clacat, a cedat emoţional şi atunci m-am rugat să nu îi mai pot vedea gândurile şi am rugat Fiinţa nou ajunsă în mine să mai aştepte dacă se poate în jurul nostru până vom fi pregătiţi să îi fim părinţi. De atunci l-am putrat cu mine pe acel sufleţel până s-a născut băieţelul, al patrulea copil căruia i-am deschis poarta spre această lume...

Apoi iar am ajuns însărcinată cu acelaşi prieten şi eram la ei acasă unde locuia şi sora lui care avea în uter o sarcină, o viaţă pe care o simţea a fi fetiţă, o vedea în vis şi aşa simţeam şi eu doar că la un moment dat fiinţa fetiţei din ea a plecat brusc din făt şi mama a început să se simtă foarte rău. Ştiind că prietenul meu  nu era pregătit să devină tată şi că vroia să ne căsătorim fără să fim o familie cu fetele mele din prima căsătorie - programe virusate primite de la mama lui, o bună creştină de altfel, ştiind că eu nu vroiam un astfel de compromis şi nici pe el de soţ ca să aibă copilul tată am rugat sufletul copilului pe care îl purtam în burtă să meargă în locul fetiţei. Îl botezasem în inima mea Ştefan pentru că mă rugasem să aflu numele cel mai potrivit pentru cel pe care urma să îl aduc pe lume. I-am spus că aşa va fi în aceeaşi familie, înţelegând că el venea acolo pentru mama prietenului meu cu care avusese o înţelegere că îl va creşte şi ca la momentul potrivit ne vom revedea şi aşa a fost. Aparent întâmplător ne vedem pe stradă şi ne privim lung, ne întoarcem unul după altul ca doi oameni care ştiu că se ştiu dar nu şi de unde. L-am întâlnit şi când era bebe şi  a aranjat circumstanţele ca să îi pot spune că mă bucur tare că a ales să dea curs rugăminţii mele de a o avea pe ea de mamă, şi că sunt fericită că ea l-a botezat Ştefan - poate întâmplător sau poate la sugestia fratelui ei...

Ultima dată când am fost cu bebe având ca tată acel prieten am avut un accident şi copilul a simţit că era prea multă suferinţă între noi şi m-am rugat să  nu se supere că suntem atât de imaturi emoţional şi să îşi găsească o mamă şi o familie în care să fie bine primit că eu aş fi tare nefericită să mă cert cu tatăl lui şi să îl am pe el în burta mea, să simtă acea suferinţă. După un accident de lift, în care se întâmpla unul din coşmarele copilăriei mele în care: liftul nu se oprea la 4 unde trebuia să cobor ci continua să urce până la etajul 10, apoi spărgea tavanul şi eu plonjam în gol. În realitate liftul nu s.a oprit la 4, nici lla 5, nici la 7, nici la 8, nici la 9, nici la 10 deşi am încercat să deschid uşile în speranţa că se opreşte. La 10 cu uşile deja deschise am izbit cu piciorul uşa liftului dinspre exterior şi s-a deschis şi am apucat să sar din liftul care continua să urce. Odată ajunsă pe casa liftului lângă scări îmi tremura tot corpul ca şi cum aş fi avut convulsii, am coborât până la 4 după ce am stat la 10 o jumătate de oră ca să pot să ma ţin pe picioare, iar în casă am avut un avort spontan şi apoi s-a făcut linişte în jur. 

Câţiva ani mai târziu am adus pe lume încă două fiinţe minunate: o fetiţă pentru ca tatăl să înveţe să se mulţumească cu ce primeşte având orgoliul de mascul foarte ridicat. Sarcina cu ea a fost diferită, citeam mult despre naşteri în apă, naşteri acasă, am achiziţionat documentare pe această temă, am fost cu ea în tabere de meditaţie şi autoobservare. Odată cu naşterea ei am scăpat de trauma de la naşterea anterioară, de frica de a nu mai muri la naştere, fiindcă medicul din mine se întreba dacă nu cumva am ceva probleme cu inima cum a avut tot neamul mamei mele. 


După 6 ani l-am revăzut pe acel prieten cu care fusesem de 3 ori însărcinată şi căruia energetic i-am blocat accesul la a ne vedea sau auzi tot acest timp, şi am simţit acută prezenţa primului copil căruia îi cerusem să aştepte dacă mă vrea de mamă până voi fi destul de echilibrată emoţional şi voi putea să îl cresc. Atunci am simţit că pot, fiindcă cu fetiţa a treia m-am întrebat dacă nu cumva ea este acel copil şi îmi era clar că nu. Soţul meu de atunci îşi dorea băieţel de mult însă doar acea sarcină avea să fie băiat, avându-ne pe el şi pe mine de părinţi şi am împăcat ambele tabere, iar copilul seamănă extrem de mult cu mine şi cu cei doi bărbaţi pe care i-am iubit în timp ce purtam în jur această fiinţă...

Pe ultimii doi copii i-am adus pe lume în apă, am colaborat cu ei pe toată durata sarcinii, le-am explicat stările prin care treceam şi am meditat la misterele vieţii şi ale morţii, am învăţat multe lucruri şi cu ei în uter, despre mine, despre lume, despre viaţă...

În timpul celui de-al doilea divorţ am rămas iar însărcinată fiindcă se vorbise de copil cu intenţia neconştinetizată a responsabilităţii creşterii lor. De la 5 săptămâni, când am aflat că sunt cu 3 fiinţe la purtător, până la 8 săptămâni m-am rugat să înţeleagă cei 3 că nu am nimic personal cu ei, dar că şi aşa îmi e dificil să le dau atenţie câtă ar avea nevoie copiilor deja aduşi pe lume, că sunt singură cu ei, că tatăl lor nu dă pe acasă decât în vizită. Pe el l-am visat că mă calcă cu maşina şi apoi am abandonat Universului alegerea legată  de venirea lor pe lume. 


Le-am spus că dacă am făcut o înţelegere cu ei ca să le fiu mamă acum nu e momentul şi nu cred că voi mai aduce şi alţi copii pe lume, că doresc să le dau atenţie celor pe care îi am deja, fără să fie ceva personal cu cei veniţi acum, pe care în alte condiţii poate că i-aş fi primit cu drag dacă aveam spaţiu şi ajutoare şi susţinere materială. Fiind singurul furnizor de venituri din casă, şi menajeră, şi bucătăreasă, şi mamă, şi meditator la lecţii, şi fiică şi nepoată pentru mama şi bunica bolnave. Mă aşteptam ca plecarea lor să fie dificilă şi cu durere cum a fost prima dată, acum fiind 3 cărora le refuzam venirea pe lume, însă m-am trezit dimineaţă şi am ştiut că plecaseră. Dacă prima dată am făcut hemoragie mare, cu dureri infernale, care mă opreau la fiecare  20 de paşi  acum nu am simţit nimic şi nici nu am sângerat vreo picătură, s-au resorbit ca prin minune, minune pe care de data aceasta aveam abilitatea de a o înţelege. Le-am mulţumit de înţelegere şi venire plăcută pe Pământ dacă vor alege să se mai întrupeze aici.

Între timp am mai simţit de 2 ori în  mine vizita unor fiinţe care s-au desprins de mine foarte uşor, care ştiau că nu mai doresc să aduc pe lume copii dar care veniseră să experimenteze această formă de existenţă: umană în devenire. Veniseră doar să experimenteze densificarea în embrion, apoi la un moment dat au plecat  fără urmări.

Un comentariu:

  1. Foarte frumos!Aveti vreo carte scrisa?
    Felicitari pentru tot ceea ce faceti,sunteti un exemplu pt. toti oamenii!
    Nu sunt vorbe-n vant!
    Va iubesc!

    RăspundețiȘtergere