Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)

Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)
Nemuritoare printre Nemuritori... Desavarsita printre Desavarsiti... Geniala printre Genii... Tacere din Liniste Aduna duh de pace in sufetul tau si mii de insi se vor mantui in jurul tau ( Sf. Serafim de Sarov )

duminică, 24 aprilie 2011

Cristos a Înviat!

Cristos a Înviat! 
Adevărat a Înviat!
Oare cu adevărat, cu toată ființa nostră facem această afirmație...?
Sau luăm parte la slujba de înviere apoi la slujbele din zilele care urmează, cântăm, socializăm și facem ce fac și ceilalți așa ziși oameni normali. Normali pentru cine? pentru alte mașini umane care sunt copii infidele ale mentalităților celor care i-au ajutat să devină ceea ce sunt separati de întregul care Sunt.
Cu moartea pe moarte călcând și celor din mormite viață dăruindu-le?  care moarte, a cui moarte și pe care moarte a călcat, cui a dat viață, de ce plural? cine sunt cei din care mormite? 
... o mulțime de întrebări la care dacă vom căuta și vom găsi în noi sau în noi din ceilalți răspunsurile ne vom elibera de o cantitate semnificativă de ignoranță și iluzii
dacă ne deschidem inima și ochii putem vedea că în jurul nostru întreaga natură învie, se trezește la viață, putem dacă suntem atenți să simțim cum crește vitalitatea în tot: în animalele care umblă să rămană gestante, în plantele care înmuguresc, înverzesc, înfloresc... simțind viața din exterior putem simți că și în noi are loc același proces de Înviere, starea de suflet de prospețime, suntem mai mobili, mai flexibili la corp și la minte, mai deschiși față de lume, mai buni, mai vulnerabili și totuși mai curajoși
Pavel din tars spunea pe drumul damascului după ce a primit fulgerul de Lumină:  Nu mai sunt eu ci Cristos trăiește în mine; Fie ca El să devină totul în Toți; nu deveniți sclavii legilor pe care voi vi le impuneți vouă înșivă sau pe care voi le impuneți celorlalți, cu atât mai mult nu rămâneți sclavii fegilor înscrise în genele voastre și în carnea voastră, voi sunteți făcuți spre a crește, spre a avansa în libertate ”Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor”, Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în Mine...
Tocmai citeam evanghelia Mariei Magdalena și am selectat câteva pasaje care mi se par potrivite de împărtășit: Acei care-L caută Îl găsesc (Ev Mr 8.22). Este inutil de reamintit: Mergeți! Anunțați Evanghelia Împărăției! că nu ai merge dacă nu M-ai fi găsit deja; El însuși este acea dorimță care ne face să îl căutăm, punctele unde noi trebuie să trasăm linia, sprea ne uimi în Fața Sa/ a noastră.
Cât timp pacea noastră depinde de o realitate exterioară, asta nu este Pacea; atâta vreme cât comprehensiunea noastră cu privire la om și la lume depind de o doctrină exterioară, asta nu este Cunoaștere; atâta vreme cât iubirea de oameni și de lume depinde de afecțiunea lor și de atitudinea lor  față de noi, asta nu este Iubire. Atâta vreme cât viața noastră depinde de circumstnțe, asta nu este Viața, este încă ”omul nostru din afară” care în fiecare zi, merge către ruină, mai este încă acest univers care răspunde legilor entropiei și care, zi după zi se degradează.
În interiorul nostru este o Realitate, o Viață, o Cunoaștere, o Iubire, o Pace care nu sunt dependente: un Fiu al Omului, o Realitate născută din omenesc și care nu este doar uman, doar muritor, un Fiu al Omului care este și Fiul Lui Dumnezeu.
Această realitate suntem noi și e nevoie doar să o devenim; ca în îndemnul din Matei:  Fiți dar voi desăvârșiți precum și Tatăl vostru desăvârșit Este; Eu și Tatăl UNU Suntem!
Eu Sunt  este acea Prezență care ne eliberează în fiecare din noi în centrul determinismelor noastre și a dependențelor noastre, nu este nimic altceva de adăugat.  Tu nu poți să ai alți Dumnezei în afară de Mine; Nu există altă realitate decât Realitatea. Nu există alt absolut decât Absolutul, ”tu poți” să nu realtivizezi Absolutul și să nu absolutizezi relativul - Tu poți să nu fi idolatru, să adori creaturile în locul Creatorului, să adori realitatea creată față de Realitatea necreată. Nimic nu poate fi adăugat la asta.
Tu poți să nu faci idoli, nici nimic altceva care să aibă formă la ceea ce se găsește sus în cer, jos pe pământ, sau în apele de sub pământ. Poți să nu te închini în fața acestor dumnezei și tu ești liber să nu-i servești căci Eu Sunt Cel Ce Sunt - Eu Sunt
Tu poți să nu-ți faci imagini vizibile despre invizibil 
Tu poți să lași Invizibilul să fie invizibil, Transcendența să fie transcendență, Intangibilul să rămână intangibil, Nanumitul să rămână nenumit
Tu poți să lași pe Dumnezeu, Ființa care este cea ce Este, să fie ce este Ea în tine ... La asta nu se mai poate adăuga nimic
Tu poți să nu pronunți în deșert Numele Acelui care Este, care Era și care Va Fi - Eu Sunt
Tu poți să rămâi în Cutremurare. Adorare, în prezența Numelui Aceluia care are toate numele și nici un nume nu îl poate cuprinde. Numele este tradus prin atributele lui Dumnezeu, fiecare nume cu care este Chemat Dumnezeu în diversele popoare, religii (re-legări) poate fi tradus printr-un atribut, dar El nu Este doar acel atribut, ci Este mai mult decât suma tuturor atributelor cu care noi l-am putea vreodată Chema în Taină.
Tu poți să lași pe Acela care Este să Se numească în tine așa cum Lui îi place fără ca acest Nume să devină posesia ta sau puterea ta, căci nici un nume nu îl poate defini sau cuprinde... 
Tu poți să te oprești (însăși etimologia cuvântului Shabbat) a face, a produce, să lucrezi; omul nu este făcut numai pentru a lucra ci și pentru a se opri, a se odihni în acea odihnăpe care o poți gusta din plin după o dreaptă muncă, chiar în inima cotidianului. Căci în ziua Shabbatului, a opririi toți oamenii sunte egali, nu există cei ce sunt serviți nici cei care servesc. Această lege are ca scop să ieșim din altă lege: a celui care domină și a celui dominat. Nu mai sunt profesori nici elevi, nici mai marii acestei lumi nici mai mici, nu există decât Copiii Lui Dumnezeu, Fiii Luminii Una.
Tu poți să nu omori
A omorî cu gândurile, cu cuvintele tale, cu privirea ta înainte de a omorî cu mâinile tale și cu arma ta... Oare a nu omorî este cu adevărat posibil? 
Viața unora este moartea altora; pentru a ne hrăni a fi vii noi nu încetăm din a omorî fie vegetal, animal iar uneori chiar uman. Sunte semințe în mâncărurile noastre dar noi ne liniștim mintea uitându-ne la reputația celor de lângă noi. sunt tot felul de sosuri în farfuriile noastre, există sânge care curge pe buzele noastre, ce exprimă mai mult decât cuțitele, violența din inimile noastre și judecățile minților... Totuși   Tu poți să nu ucizi  iar aceasta este o devenire, un drum care ne este propus (Iisus omul stă 40 de zile în deșet la temperaturi foarte mari fără mâncare sau apă), o transformare radicală a întregii noastre ființe
E nevoie de multă inspirație pentru a-ți imagina o societate care nu ar fi fondată pe omor, pe afirmarea de sine în detrimentul celuilalt, pe nimicirea celuilalt pentru prezervarea de sine; nu am fost noi oare dresați că asta este una din legile evoluției după Darwin! Dar care evoluție? Evoluția creierului reptilian care-și îmbunătățește instrumentele crimelor sale sau evoluția întregului nostru creier, în stare de pace și de armonie cu celălalt așa cum sensul evolutivului merge spre a pune progresul tehnic în slujba progresului omului ca celulă în organismul umanitate și nu a progresului omului în bestialitate
Tu poți să nu fii adulter
Adulterul în sensul său prim înseamnă să nu înșeli Realul, să nu te minți pe tine însuți, luând cele reflectate drept Lumină; Aceasta este o posibilitate a ființei umane evoluate să nu mai fie idolatru și sclav al pulsiunilor sale și a instinctelor sale, a emoțiilor sale, a sentimentelor sale și a ideilor sale. Aceasta înseamnă să te arăți în stare de alegere, de libertate cu privire la pulsiuni, emoții, sentimente, care uneori ne animă și ne împrăștie; înseamnă să încetezi a te uita la celălalt cu poftă, să faci din el un obiect, un lucru la dispoziția ta
Adulterul poate fi trăit în cadrul căsătoriei dacă nu îl mai considerăm pe celălalt ca pe un subiect, ca o libertate ce se acordă cu a noastră, atunci nu fecem decât să îl înșelăm, noi înșelăm subiectul făcând din el un obiect al nevoilor noastre, noi ne înșelăm pe noi înșine când spunem că îl iubim
Putem ieși din acest climat al minciunii și adulterului pentru că putem să îl iubim pe celălalt pentru ceea ce este el și ce alege să fie în raport cu noi, așa cum este celălalt clipă de clipă, fără a imagina un el diferit de ceea ce este deja însă mai potrivit pentru noi, poți să-ți ți cuvântul care te angajează față de celălalt dacă îl dai și cât timp simți că vine de la sine și să refuzi să îți dai cuvântul celuilalt dacă nu vine de la Sine să în dai
Nimeni și nimic nu te poate forța să rămâi cu celălalt și nimeni și nimic nu te poate forța să îl părăsești
Tu poți să nu desparți ceea ce Dumnezeu a unit
Într-o zi omul va fi capabil să nu mai fure și nici măcar să nu mai jinduiască; aceasta presupune o adevărată metanoia, o transformare a conștiinței, înseamnă că omul a găsit în interiorul lui însuși sursa satisfacțiilor sale și a ușurării sale și că nu va mai fi obligat să le fure sau să îi invidieze e alții. Aceasta presupune o ”întoarcere” în centrul ființei sale, la Eu sunt-ul care este fiecare, recunoscuți ca fiind Sursa tuturor bunurilor, Sursa însăși a unei energii care i-ar permite să lucreze pentru a-și vedea de nevoile sale, dar de asemeni și de cele ale celorlalți; Omul nu este numai în stare să nu mai fure și să nu mai râvnească, dar el este de asemenea în stare să împartă (să împărtășească) și să dea; și se știe că cei care trăiesc și se rod în invidia lor sunt nefericiți. Singurele fețe surâzătoare pe care le mai putem găsi încă în lume sunt ale celor care împart și dau. 
Tu poți să nu mai minți, dar cere o stare de evoluție deosebită a conștiinței; presupune ca omul să nu mai trăiască în proiecții despre Real și ceilalți, ci să privească totul așa cum este, cum este celălalt fără să adauge nimic, fără să înlăture nimic; ceea ce este este și ceea ce nu este nu este ”tot ceea ce spuneți în plus, adăugați vine de la cel rău”; tu poți nu ne obligă la nimic ci doar propune o alternativă la motivele care cauzează suferință și tristețe.
Fără îndoială că atunci când privim pe cineva sau ceva cu o totală inocență, fără proiecții ale memoriei și deci fără judecăți și fără mental ca sumă a memoriilor acumulate, această privire inocentă (cinstită) nu-i așa că este privirea unei inimi curătate și împăcate? Bătrânii spun că vom fi judecați de o privire de copil! Dar vai, nu toți copii mai au privirea plină de inocență, ea de la naștere este încărcată de memorie (codul genetic care la rândul său propune iar omul în devenire dispune dacă crește sub oblăduirea unor priviri de sfinți); privirea este deja mental, fără îndoială, mai puțin grea decât cea a unui adult, dar deja apăsătoare. Acela care a întâlnit privirea unui sfânt golit în întregime de toate proiecțiile știe ce înseamnă să nu mărturisești strâmb. Noi nu ne-am văzut și noi nu ne-am recunoscut decât în priviri mincinoase și noi nu l-am văzut pe celălalt decât în această privire, mai mult sau mai puțin grea de toate aluviunile trecutului nostru; privire bogată, fără îndoială, bogată cu întreaga memorie ce ne împiedică să Vedem pur și simplu ceea ce este...
Noi îl vom vedea pe Dumnezeu așa cum Este El,/ Pentru că vom deveni asemenea Lui,  așa cum El Este nu așa cum noi îl gândim, îl reprezentăm, îl imaginăm; dar numai cel asemenea este cel care îl cunoaște pe asemenea căci ei se atrag ”ce se aseamănă se adună”.
A cunoaște pe Dumnezeu, a cunoaște Omul, așa cum sunt ei, înseamnă să le devi asemenea...
CRISTOS A ÎNVIAT!
ADEVĂRAT A ÎNVIAT! cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dărunidu-le! liberi de ego și sfințind prin prezența noastră oameni, ființe, situații și locuri, inspirâd, propunând Viața, Calea și Adevărul și lasând fiecăruia libertatea de a alege în ritmul său pe CEL CE SUNT, CRISTOS ÎNTRUPAT!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu