Călugăria ca și sacrificiu pentru umanitate

Am învățat să asociem călugăria cu fuga de responsabilitățile sociale ale unor indivizi care se consideră prea slabi pentru a face față vieții; diverse frustrări sexuale, sociale, identitare îi determină pe unii să aleagă calea aparent pașnică a călugăriei. 
Unii vor zice că au întâlnit călugări cu har, care au simțit chemare pentru viața de mănăstire. Cum poate să ne cheme ceea ce încă nu cunoaștem? venim în contact cu călugări și călugărițe atunci când mergem în vizite prin mănăstiri, aflăm din diverse contexte că ei sunt, sau ar trebui să fie caști, adică puri, nemurdăriți de sexul profan, neispitiți de păcatele la care cade pradă omul profan, omul obișnuit. Cu adevărat dacă mintea lor nu a fost pervertită înainte de călugărie au toate șansele să ducă o viață liniștită, să muncească, să se roage și să postească, să adoarmă fără a-și face griji pentru plata facturilor la curent, haine, mâncare etc. 

Spre deosebire de ei omul de rând cunoaște tentațiile traiului cotidian: de mic i se lipesc etichete care spun despre copil ceea ce are voie să fie și ce nu în acord cu eticheta de fetiță-băiat, slab-gras, bun-rău, deștept-prost, bogat-sărac, religios-ateu, cu păr blond-șaten-brunet, cu ochi albaștri-verzi-căprui-negri, din familie bună de intelectuali-copil de țărani sau muncitori și astfel segregarea realității începe vertiginos; apartenența la aceste jocuri de rol cu implicațiile lor trasează o traiectorie în viață și maturizarea intelectuală se face în acord cu etichetele; maturizarea emoțională presupune dobândirea de învățăminte personale, adaptative pe care să le folosească în prezent și deseori maturizarea emoțiilor rămâne la vârsta copilului care a fost traumatizat la diverse vârste prin răni de abandon, de trădare, teritoriale etc. Dacă copingul (adaptarea) la viață este eficientă și tânărul se dezvoltă armonios, este autentic, cu stimă de sine bună, liber de constrângerile covenției sociale, dar strecurându-se curajos printre circumstanțe, folosind vântul schimbărilor să îi poarte barca prin viață în mod armonios; cei care nu se adaptează eficient au parte de diverse scenarii: boli acute sau cronice, boli psihice sau tulburări de personalitate sau fuga de realitate în mânăstiri unde viața nu cere prea multă responsabilitate, curaj, îndrăzneală, provocare. 

Dincolo de a conferi o stabilitate emoțională  mai mare decât lumea dezlănțuită, viața de călugăr poate fi dificilă pentru că atunci când un om merge în mănăstire renunță la tentațiile vizibile, dar tentațiile, traumele, fricile din mintea sa privite ca demoni care îl bântuie au nevoie de perseverență în înțelegere, observare, analiză și eliminarea calității de a răni, de a produce suferință. Puterea rugăciunii vine din autenticitatea cu care călugărul se abandonează pe sine și voința sa o supune Voinței Domnului făcând loc lui Dumnezeu să vină să vindece și să se manifeste prin corpul, mintea și sufletul călugărului. Răbdarea și pereverența sunt chei foarte utile în această muncă cu sine, pe calea dobândirii autocontrolului prin autocunoaștere.

Unii călugări care au avut fericirea de a fi buni observatori ai lor și ai lumii au învățat regulile după care se guvernează natura umană, inerția gândirii, zonele de confort și prin felul în care și-au dobândit liniștea, pacea, cunoașterea, iubirea îi inspiră pe cei care sunt pe cale să devină autentici cu ei înșiși. Transferul de identitate de la omul marionetă la Omul îndumnezeit, este o muncă care poate dura o clipă când grația Divină coboară peste noi, dar adesea presupune o muncă asiduă, căderi și ridicări până în clipa în care ei devin conștienți că sunt unul cu toți ceilalți, că suntem desăvârșiți precum Tatăl nostru din Cerurile interioare doar o vreme am uitat pentru farmecul jocului cosmic numit Viață pe Pământ.

Din acel moment viața unui călugăr încetează să mai fie egoistă, el trrece de la ucenic la Învățător, Pescar de Oameni, el sacrifică propria călătorie pentru a ușura călătoriile prin viață ale semenilor săi, toate ființele. 

În legămintele unui Bodhisatva, cel care devine călugăr el afirmă că oricât de multe ar fi ființe face legământ să le salveze pe toate - adică să le salvez macar de judecata mea de călugăr, a unuia care s-ar putea considera mai spiritual, adică să se împace cu toate conștientizându-le menirea; oricâte ar fi tentațiile le depășește pe toate - la fel de firesc nu mai luptă cu tentațiile pentru a le da putere ci le observă, le înțelege și le transcede devenind cei mai umili servitori ai săi, cei mai buni profesori ai săi; oricăt de perfect ar fi Dumnezeu face legământ să ajungă ca el - adică să își amintească asemănarea sa cu Divinul, să poată privi perfecțiunea sa și a lumii cu seninătatea unui copil liber de memorii, de fantasme ale trecutului, liber să trăiască clipa conștient de nemurirea sa, de toate posibilitățile sale de devenire de la mai mulți la unu (Toate drumurile duc la Roma, citită invers AMOR, toate drumurile duc spre IUBIRE, ca acceptare a Realității așa cum este ea, pentru ceea ce este ea, la fel cum fiecare fulg de nea cade la locul potrivit la momentul potrivit).

Sfântul Augustin spune: Iubește și fă ce vrei, adică indiferent ce vei alege ca identitate a iubirii nu poate fi decât iubire, iar iubirea găsește soluții la toate problemele lumii.

A fi călugăr în diverse culturi nu presupune neapărat o viață de mănăstire, mai ales pentru aceia care au transcens ispitele, au acceptare pentru fiecare ființă, privesc totul prin prisma iubirii necondiționate. Ei au avut nevoie de gestul călugăriei pentru antrenamentul lor preeliberator, pentru calibrarea lor în raport cu alții care au găsit în ei Calea, Adevărul și Viața, iar acum când Viața nu îi mai tulbură ei Fiind însăși Viața din Tot ce există servesc lumii de sursă de inspirație vie, un Om printre oameni, și totuși un Dumnezeu întrupat în manifestare, simplu și în același timp de maximă libertate de acțiune prin complexitatea sa conștientizată

Un astfel de călugăr nu este o ființă castrată pentru care sexul este păcat, ci o ființă liberă pentru care sexul este teribil de divin, îi pătrunde valențele cum nici un om neautorealizat nu o poate face, nu are interdicții, nici nu se cramponează de atributele sale și este Sclavul/Servitorul și Maestrul tuturor celor care își dau voie să fie inspirați; el rămâne netulburat dacă ceilalți aleg sau nu să îl urmeze, nu este aici să convertească pe nimeni, ci să inspire, el își joacă rolul netulburat, indiferent de alegerile celorlalți, conștient de perfecțiunea lumii așa cum este ea în fiecare punct și în fiecare clipă, iar sacrificiul său nu mai este perceput ca un sacrificiu ci ca o binecuvântare, o curgere a vieții, o alegere perfect integrată în Ordinea Cosmică

Pe piatra de mormânt a unuia dintre acești maeștri stă scris: Am fost aici pentru voi, adică am fost aci pentru Mine din fiecare dintre voi