Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)

Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)
Nemuritoare printre Nemuritori... Desavarsita printre Desavarsiti... Geniala printre Genii... Tacere din Liniste... Aduna duh de pace in sufetul tau si mii de insi se vor mantui in jurul tau ( Sf. Serafim de Sarov )

duminică, 25 mai 2014

SUVERANITATEA POPORULUI ROMÂN GARANTATĂ PRIN CONSTITUŢIE

http://bardavavillage.org/index.php/en/suveranitatea-poporului.html
SCRISOARE DESCHISĂ DE INTENŢIE

Dragi români, locuitori ai spaţiului Carpato-Danubiano-Pontic, pe fondul transformărilor profunde şi a tulburărilor prin care trece poporul nostru, ca de altfel toate popoarele lumii, noi, toţi cei ce am răspuns chemării străbunilor* şi dorind din tot sufletul pacea şi bunăstarea întregului neam, am hotărât să dăm glas sufletului nostru.
Toate popoarele îşi caută rădăcinile şi valorile pentru a nu cădea pradă vandalismului actual ce urmareşte doar consumismul şi degradarea etică şi ambientală.
Poporul nostru român îşi are rădăcinile în tradiţiile milenare ale culturii daco-getice, de la care am moştenit principalele valori ce sălășluiesc în inimile noastre: pacea sufletească din care înfloreşte înţelepciunea, generozitatea din care naşte ospitalitatea, respectul şi grija faţă de natură, pământ, apă şi păduri din care răsar responsabilitatea şi traiul echilibrat. Suntem daco-români, un popor prevăzător, cu grija de gospodărie, trai sănătos şi responsabilitate pentru generaţiile ce vor urma. Noi vrem ca urmaşii noştri să moştenească de la noi o ţară curată şi bogată.
Ţinând cont de faptul că poporul nostru a fost umilit şi îngenunchiat de-a lungul a două milenii, este de înţeles că acum ne este greu să ne unim idealurile şi să ne recunoaştem suveranitatea. Au venit peste noi romanii, popoarele migratoare, slavii, turcii şi tătarii, austro-ungarii, iar în cele din urmă fasciştii, ruşii sau interesele vestice, interese ce au venit să ne îndatoreze cu bani sau să ne impună vânzarea resurselor, bogăția naţiunii „Munţii noştri aur poartă/ Noi cerşim din poartă-n poartă”.
De 24 de ani am scăpat de tirania comunistă. Dar oare ne este mai bine? Suntem mai puternici, mai liberi, mai sănătoşi, mai drepţi?
Dragii noştri români, poporul nostru este în continuare umilit, îngenunchiat, sărăcit şi slăbit, deoarece stăpânii acestei lumi, ce formează cupolele de putere ale planetei, au pus ochii pe această „gură de rai” şi au decis sa o pustiiască...; după ce ne vor lua totul, vor transforma ţara aceasta într-o rampă de gunoi a Europei. Strategia folosită de aceşti „stăpâni” ce s-au impus prin viclenie şi corupţie este : „Împarte şi stăpâneşte”. Mulţi dintre noi, din cei ce au rol de conducere, au căzut în mrejele lor. Aproape că este prea târziu pentru a ne reuni forţele şi a reînchega sufletul neamului. Totuşi, de-a lungul a două milenii, am ştiut să ne ridicăm de fiecare dată când am căzut. Acum e mai greu decât oricând, dar cerem Mamei Pământ puterea de a renaşte încă odată.
Pentru a ne ridica este necesar să începem cu noi înşine, să ne regăsim demnitatea şi verticalitatea, să spunem adevarul, să nu ne fie teamă, să avem putere de caracter şi să nu cedăm tentaţiilor corupţiei din jurul nostru. Este necesar să fim mesageri ai păcii dar şi luptători neînfricaţi pentru drepturile noastre, atunci când ne sunt călcate în picioare.
Noi, ceii ce semnăm această scrisoare deschisă de intenţie, am decis că a sosit timpul trezirii din letargie şi lansăm un simpozion cu titlul „SUVERANITATEA POPORULUI ROMÂN GARANTATĂ PRIN CONSTITUŢIE”, întâlnire ce va avea loc în perioada 31 mai-01 iunie 2014 la Deva, jud. Hunedoara.   

Pe parcursul acestui Simpozion, vom aborda teme precum:
  •  Originile şi Istoria poporului nostru.
  •  Valorile.
  •  Resursele.
  •  Dreptul la o viaţă decentă.
  •  Dreptul la suveranitate.

Vrem să fim lăsaţi în pace, să ne organizăm prin propriile forţe. Vrem să investim în infrastructură şi să ne gospodărim fără să ne prostituăm în faţa marilor puteri, care ne dau bani, dar ne iau resursele! Acasă la noi avem dreptul să decidem asupra viitorului nostru!
Noi, cei ce semnăm această scrisoare, chemăm la unitate şi la suveranitate întreaga naţiune ce simte că a sosit timpul unificării şi al renașterii.
Noi vrem ca toate branşele de gândire şi activitate a acestei naţiuni să se unească într-o viziune şi  într-un program comun de renaştere a României.
Noi nu separăm, noi unim şi suntem autentici.
Cu această ocazie, lansăm un proiect program de renaştere şi unificare a sufletului neamului din pespectiva „celor de jos”, a celor simpli ce îşi făuresc viitorul prin munca de zi cu zi, prin sudoarea frunţii şi prin puterea sufletului şi a voinţei.
Noi suntem consensul poporului suveran, avem nevoie de înţelepciunea bătrânilor, de sfatul ţării, de autenticitatea idealurilor tineretului nostru, de asumarea responsabilităţii şi de onestitate.
Propunem dezvoltarea resurselor locale, auto-gospodărire, desecretizarea „afacerilor de stat”, referendum popular în cazul împrumuturilor externe. Cerem ca avocatul poporului să fie numit prin referendum popular. Propunem reevaluarea conceptului de troc, auto-determinarea şi protejarea resurselor ţării. Propunem reevaluarea spiritualităţii noastre ancestrale de origine Cosmică şi Telurică, Focul Dacilor, Lupul Dragon pe tricolor, reorganizarea locurilor sacre, atât cele dacice cât şi cele paleo-creştine. Ne definim daco-români şi suntem unul dintre cele mai vechi popoare ale planetei, valorile noastre fiind autentice. Propunem reevaluarea legilor naturale şi divine, arta şi cultura noastră ancestrală. Vrem să cultivăm pământul şi să mâncăm o hrană sănătoasă. Vrem să sprijinim artizanatul în toate sferele sale de activitate. Vrem calitate în aşa fel încât în fiecare bucată de pâine şi în fiecare obiect creat de mâna noastră să găsim o bucată de suflet românesc.
Este un an electoral. Noi nu suntem un partid politic şi nu avem nevoie de voturile concetăţenilor noştri sau de recunoaştere instituţională. Noi suntem sufletul acestei naţiuni şi avem deja consensul celor ce simt, pentru că suntem şi ne recunoaştem a fi poporul suveran şi ereditatea străbunilor noştri. Unii dintre noi, sunt descendenţi direcţi din triburile dacilor „Cei mai viteji şi mai înţelepţi dintre traci” (Herodot). Propunem recunoaşterea valorii prin merit personal, pentru ca cei ce ne reprezintă să fie înainte de toate oneşti, apoi înţelepţi şi inimoşi, să ne arate prin fapte valoarea lor şi apoi să le dăm încrederea noastră atunci când devin purtătorii noştri de cuvânt.
Dumnezeu să binecuvânteze vechea Dacie, România de azi şi s-o îndrepte spre suveranitate, demnitate şi prosperitate.
Ţara aceasta nu este doar a noastră şi a copiilor noştri, dar şi a copiilor copiilor noştri, până la sfârşitul veacurilor.
Odată ce poporul nostru va renaşte şi va deveni prosper, va putea fi un far de lumină şi un exemplu pentru alte popoare, pentru ca împreună să propunem o Bioetică planetară pentru renaşterea întregii familii umane ce locuieşte pe acest Pământ binecuvântat.
Suntem deschişi colaborării şi cooperării internaţionale, în condiţiile în care vorbim şi acţionăm de la egal la egal şi respectând justiţia internaţională, bazată pe drepturile omului şi pe dreptul la suveranitate. Nu suntem de acord cu corupţia şi expansionismul, spunem însă DA prosperităţii şi înfrăţirii dintre popoare, spunem DA dezvoltării şi înfloririi potenţialului fiecărui loc al planetei. Respectăm libertatea şi drepturile indigenilor de pe toate continentele, le respectam tradiţiile, le onorăm valorile.
Suntem români, fii ai planetei Mamă, punem bazele unei lumi mai bune şi mai drepte. Nutrim speranţa că această chemare a noastră va răsuna în sufletul poporului nostru prin mii de sunete şi culori, prin chemarea străbunilor şi prin îmbrăţişarea luminoasă pe care o dăm generaţiilor ce vor veni după noi.

AŞA SĂ FIE!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.