Aud în jur de persoane deprimate, care nu văd nici un sens al vieții,
care experimentează sentimente de zădărnicie și neputință, de lipsă de
scop și energie...
Depresia are ca sursă o COMPARAȚIE
între fanteziile cuiva despre diverse aspecte ale vieții sale și
realitatea care este total diferită.
Unii s-au zbătut
îndelung să obțină o versiune imaginară de viață și pentru că nu au
obținut-o au încercat și cu alte și alte aspecte la care lucrurile nu au
ieșit cum își dorea și au concluzionat că e IM-POSIBIL de atins, iar
cum fericirea lor depindea de circumstanțe exterioare erau condamnați de
soarta nefastă la nefericire, suferință...
Unii au
obținut ce își doreau, au dorit alte și alte versiuni în viață și la
care au ajuns însă s-au plictisit, nimic nu îi mai stimulează sau
mulțumește fiindcă au încetat să se bucure și lumea pare că nu mai are
de oferit ceva care să îi tenteze sau provoace cu ceva...
Dacă
unii au fantezii față de care sunt infatuați, ceilalți au lipsă de
stimulare, provenită tot din fantezii față de care se simt prea puțin
provocați, motivați ca să mai miște vreun mușchi.
Când
cineva fantazează în imaginația sa o versiune de viață ideală și
intangibilă, dar care totodată nu e în controlul său sau în puterea sa
de a fi realizată, apare suferința.
Depresivii presupun
că viața ar fi fost mai frumoasă în acea versiune și vor să se
disocieze de realitatea actuală, care li se pare că îi face dismorfici,
distorsionați și blocați, neinteresați ceea ce face ca să nu mai aloce
resurse pentru a merge mai departe.
Adesea comparații i se adaugă un proces de GENERALIZARE.
Chiar
dacă la început este posibil ca fantezia și realitatea să fie foarte
diferite în ce privește relaționarea cu cineva, sau cu ei înșiși, sau
doar la nivel financiar, sau de job, sau spiritual, sau o neîmplinire
familială sau în legătură cu aspectul lor fizic, treptat este posibil ca
această stare de eșec localizat să se extrapoleze la toate domeniile
vieții și să acapareze întreaga sferă mentală și emoțională.
Percepția
asupra unui domeniu sau a unui registru dintr-un domeniu ca fiind un
eșec ajunge să fie translatată ca sumă de eșecuri în multiple domenii și
aspecte ale vieții până la sentimentul cumplit de a fii persoana ceva
greșit, o întrupare a eșecului și de aici fluviul de eșecuri.
Revenirea
din depresie se face prin echilibrarea minții, prin evitarea infatuării
față de o versiune de realitate imaginară, asumarea și acceptarea
realității curente, față de care a manifestat anterior aversiune,
căutarea și găsirea de soluții care să fie în posesia și puterea
persoanei care vrea să schimbe ce nu îi convine sau ar dori să fie
diferit.
Cei care nu se mai simt provocați de viață,
plictisiții-depresivi au posibilitatea de a ieși din starea lor de
hibernare prin a își muta atenția de pe a realiza ceva pe a fi deplin
conștienți de fiecare aspect al vieții și prin a îi vedea potențialul,
prin a învăța să fie alături de cei cărora nu le ies lucrurile, prina se
deprinde să de bucure de bucuria altora și a înceta să se compare cu
cei care aleg să se simtă stimulați conștient de realitate și darurile
fiecărei clipe.
Odată ce mintea reajunge în echilibru
ceea ce ai în realitatea ta este perfect în regulă, nu mai produce
suferință, ceea ce până acm nu te mai stimula devine din nou o jucărie
interesantă căreia deliberat ai învățat să îi cauți valențe noi, iar
fericirea devine o calitate intrinsecă și nu mai depinde de stimularea
exterioară.
Când o persoană începe să își pună
întrebări despre starea sa, despre cauzalitatea suferinței personale,
adresând întrebările potrivite are șansa de a ieși din depresie, de a
își asuma propria fericire și nefericire, de a realiza că fiziologia,
starea corpului fizic depinde de starea minții, fiindcă asupra
”cuvintelor” sale este locul în care poate interveni.
O
întrebare deșteaptă care conduce la recăpătarea puterii asupra
realității mele este să mă întreb cum contribuie de fapt starea actuală
la a mă susține în a îmi atinge potențialul maxim, în a duce la
îndeplinire ceea ce este cel mai important și valoros pentru mine în
viață în momentul de față.
Odată ce vezi cum starea
actuală de fapt te asistă să accesezi cea mai înaltă viziune a ta despre
tine și pentru viața ta, depresia nu îți mai stă în cale ci poate fi
privită ca un moment de acumulare de energie și resurse și cunoștințe și
abilități care să te susțină pe calea ce ai ales-o.
Dacă
mă refer la o situație concretă pe care am auzit-o recent la o
prietenă, care mereu s-a gândit doar la dezavantajele pe care le-a avut
în viață fiindcă mama ei a părăsit-o, la victima absolută care era, la
faptul că și psihologul ei i-a spus că asta îi va dicta întreaga viață,
ca o condamnare, am întrebat-o ce crede că i-a lipsit pentru că mama a
abandonat-o.
Mi-a dat câteva răspunsuri: x, y, z, w...
Am întrebat-o dacă a fost cineva, una sau mai ulte persoane care să se
fi ocupat ca ea să aibă parte de x, y, z, w... care să îi împlinească
acele nevoi și spre surprinderea ei a găsit pentru fiecare câte cel
puțin o persoană. Apoi a căutat și atceva care să îi fi lipsit, dar de
fiecare dată realiza tot mai repede că cineva se ocupase de acele
aspecte și nevoi ale ei, chiar daca nu o făcuse mama ei.
La
un moment dat a avut revelația faptului că dacă nu ar fi fost
abandonată de mamă, de una singură mama ei nu ar fi putut să îi ofere
toate acele lucruri, că mama ar fi fost incapabilă să îi acopere toate
acele nevoi și cu uimire mi-a spus că își dă seama că de fapt pentru ea a
fi fost abandonată de mamă a fost și un lucru bun și a devenit
recunoscătoare pentru că a avut parte de toate acele beneficii, chiar
dacă au ajus la ea de la alte ființe și nu de la mama ei.
Pentru
o clipă s-a oprit, iar privirea i s-a umplut de lacrimi la gândul că nu
mai avea nevoie să fie o victimă, să fie lovită de soartă, să fie o
continuare a vieții unei mame care nu a putut să își crească copila și a
dat-o, ci o benerficiară a bunătății lumii, a abundenței vieții, a
recunoștinței față de mama care a ales să o dea pentru șansă mai bună în
viață decât i-ar fi putut oferi ea și i-a comunicat asta si
psihologului :))
Altă victimă din anturajul meu după ce
cu greu și pe maxim de preț al pieței și-a luat o super casă pentru
care de 5 ani se tot plânge că nu mai poate acoperi costurile cu casa și
creditul, că în casă ajunge maxim pentru 2-3 ore treaz, apoi e mort de
somn și dimineața iar la job, și-a folosit perioadele de concediu ca să
facă bani pentru a ajunge la liman și că abia așteaptă să scape de
nenorocitele de credite...
...ei bine a ajuns să i se
desființeze postul, a venit banca și i-a luat casa la pachet l-a
eliberat de plata la creditele pentru casă!
Ce a văzut
omul? Nu mai am nici casă, nici jobul bine plătit. S-a angajat în scurt
timp însă acum blestema băncile că nu îi mai dau credit decât pentru o
sumă foarte mică. Când i-am arătat că în realitate a scăpat de creditul
imposibil de plătit ca să mai aibă loc și de trăit și de concedii și de
viață socială, că acum poate cumpăra sau închiria o casă mai adaptată
nevoilor reale, cu costuri decente, cu rate decente, că poate deveni bun
platnic la creditul mic și în timp să ia credit mai mare...
...
a realizat că de fapt băncile i-au făcut un mare bine la care de
bunăvoie nu ar fi putut renunța... că silit de împrejurare a scăpat de
credite, are timp pentru viața socială, pentru el, pentru mici concedii,
pentru o relație de cuplu, pentru o casă în care datorită noului job,
cu program mai decent, poate să se simtă acasă...
S-a
prins singur că în loc să muncrească pentru a plăti banca și a acoperi
costurile cu casa de care nu se putea bucura și nici nu vedea
perspective în vreun viitor apropiat, a ajus să muncească din nou pentru
el însuși, pentru ceea ce cu adevărat îl face fericit și a renunțat la
iluzia că odată ce banca îți ia casă trebuie să fi și mai devastat, să
experimentezi o stare și mai nasoală :))
Starea de
victimă a sistemului bancar și al pieței muncii a devenit sursă de
recunoștință, de bine, de resurse, a înțeles pe pielea lui că băncile nu
sunt case de binefacere, că au un interes când împrumută, problema nu
sunt băncile, care pe de o parte l-au asistat să aibă ditamai casa și
înainte, nu pe gratis evident, iar acum tot banca îl ajută să aibă o
casă mai potrivită, cu cheltuieli mai mici, cu rate mai reduse, pe care
să le poată plăti relaxat...
...problema nu a fost
nicicând în afara lui, problema a fost lăcomia și supraestimarea
posibilităților, fapt care acum reprezintă o utilă lecție de viață!
Adesea
oamenii ajung să vadă la ce le-a servit o perioadă grea, de suferință
din viață abia după ce au ajus la bătrânețe sau la o maturitate
deplină... ceea ce este diferit pentru generația noastră este că nu e
nevoie să asteptăm să treacă viața pentru a ajunge la aceste concluzii
ci avem posibilitatea de a căuta răspunsurile la această întrebare pe
parcursul apariției provocărilor și astfel viața noastră nu va mai avea
deloc probleme ci doar surse de recunoștință și antrenare a
rezilienței.
Atunci când mintea devine echilibrată
ajunge să conștientizeze ordinea ascunsă din spatele a ceea ce la un
momentdat avea tendința să numească eșec și care devine sursă continuă
de recunoșință și iubire și pace... recunoscând posibilitatea de
transformare în tipar de conștiință a ceea ce era până de curând tipar
de adicție la suferință :)
Depresia apare din lipsa de
exercițiu al stării de adaptabilitate a percepțiilor și interpretărilor,
și convingerilor la situația actuală cu resursele ei, cu darurile ei,
și prin focusare pe ceea ce nu este sau pe ceva ce ar trebui să ne facă
să ne simțim cât mai inadecvați în relația de cuplu, cu banii, la job,
cu oamenii, în familie, cu corpul nostru etc...
Cuvintele
noastre sunt însoțite de semnificații. Beneficiile pe care le are
cineva din a nu acționa, din a fii așa zis depresiv/ă, îl/o împiedică să
iasă din această stare devenită identitate.
Căutând cu
sinceritate aceste beneficii: atenție, suport, resurse etc venite din
afară sau de la sine reprezintă calea către ieșirea din depresie și
intrarea în regatul vieții asumate, în armonie, în echilibru, în bucurie
:)
Fie ca fiecare Ființă să se Bucure de Sine, de
Corpul, Familia, Mintea, Jobul, Finanțele și Abundența din Viața sa, de
Relațiile cu semenii, de Esența sa de Lumină și Energie și Viață, să
realizeze că eu și fiecare dintre noi este la fel:
Eu Sunt Calea Adevărul și Viața!
Noapte
de Lumină, Suflet Drag! pentru cei care citesc acest mesaj acum la
culcare, și O zi în Lumină! celor care ajung să citească aceste rânduri
pe timpul zilei...
Material preluat de pe https://biologicalballance.blogspot.com/2019/07/depresia-si-fanteziile.html
Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)
Nemuritoare printre Nemuritori... Desavarsita printre Desavarsiti... Geniala printre Genii... Tacere din Liniste... Aduna duh de pace in sufetul tau si mii de insi se vor mantui in jurul tau ( Sf. Serafim de Sarov )
miercuri, 10 iulie 2019
Bradley Nelson - VINDECA-TI EMOTIILE CU CODUL EMOTIILOR - Live in Bucuresti!
Bradley Nelson - Live in Bucuresti!
VINDECA-TI EMOTIILE CU CODUL EMOTIILOR
Conferinta in seara zilei de 6 septembrie si seminar de 2 zile 07.09.2019 - 08.09.2019
Am negociat cu organizatorii ca persoanele care vin din Comunitatea mea de prieteni si fie introduc codul NMG, fie sună direct la organizator si spune că stie de la mine de eveniment să aibă:
1. REDUCERE la Seminarul de 2 zile prin biletul Comunity ticket de 15 euro (aplicabil dupa ce introduci codul NMG aici https://event.gg/12596/) si
2. GRATUIT participarea la conferinta din 6.09.2019 care costa incă 45 euro.
3. Bonus Surpriză de la organizatori după achitarea biletului :)
!!! Reducere totală de 165 euro pe 3 zile, 2 zile de Seminar si ziua de Conferintă, plus bonus surpriza!
Pentru cei care nu se descurcă cu plata on-line o puteti suna pe Roxana pe numărul 0744165594 si va ajuta cu factura si plata prin banca.
O exemplificare pe o vindecare in direct de la o conferintă
si mai multe detalii in limba română despre tehnică, cu găsești aici:
Poti distribui mesajul si prietenilor tăi car vor sa participe la acest Seminar de Vindecare Emotională cu un trainer international de mare succes si care si-a facut loc in agendă si vine si la noi in Romania!
Multumesc ca Existi! Te Iubesc, Minune!
vineri, 5 iulie 2019
Magie Albă versus Magie Neagră
Ne naștem în familii care adesea doresc să ne ofere o viață minunată,
fericită, în bucurie și abundență, în pace și prietenie... oare câți au
reușit până acum?
De ce nu este posibil pentru toată lumea să acceseze această versiune?
E destul să ne uităm cu sinceritate la copilăria noastră, la cei care ne-au crescut, la faptul că ni s-a inoculat nevoia de perfecțiune, care poate fi atinsă doar dacă reușim să facem pe plac altora... și oricât ne-am strădui nu ne iese... e ceva din noi care face să nu putem face exact ce și cum și cât și când vor ceilalți...
Ajungem adesea să învățăm să ne simțim datori pentru viață, pentru strădania părinților care totodată sunt veșnic nemulțumiți de noi și de rezultatele noastre, dar mai ales de ceea ce devenim.
Ceea ce am ajuns să credem că suntem este rezultatul unui proces de direcționare a ATENȚIEI noastre către diverși stimuli, din perioada intrauterină și este într-o permanentă restructurare până la finalul vieții.
Am fost educați să lipim etichete de bun și rău, cu emoții și senzații atașate, pe tot ce ne ajunge vreodată atenția.
Am crescut crezând că vom accesa Raiul dacă suntem ascultători...
Unii nu au reușit să asculte de părinți sau profesori și au ajuns să creadă că își merită soarta pentru că: au mințit, au făcut sex înainte de căsătorie, au înșelat așteptările părinților sau altcuiva, au furat jucării la grădiniță, nu au putut reține o poezie neinteresantă, nu au avut chef să învețe chimie, mate sau fizică sau să citească literatura plictisitoare din școală, au copiat la examene, au consumat alcool la petreceri, au fumat sau mâncat nesănătos...
Unii au ascultat orbește și deși au respectat toate regulile jocului impuse de ceilalți, tot prost au ieșit și cel puțin la fel de nefericiți ca și rebelii, în plus erau și invidioși că dacă tot nu a funcționat pentru nici unii să ajungă să trăiască raiul pe pământ ceilalți măcar au făcut ce au vrut ei nu ce au vrut alții :)
Adesea, cu trecerea timpului experimentăm nu doar limitările corpului fizic, ci mai ales limitarea dată de blestemele (bless=a binecuvânta, them=pe ei) = BINE CUVÂNTĂRILE pe care am învățat să ni le adesăm: ce proastă sunt, ceva e greșit cu mine, nu sunt destul de bun/ă, nu merit, nu e de nasul meu, nu e de mine, sunt vinovat/ă, sunt un nimeni, nu merit să fiu iubit/ă...
... și aceleași minunății le emanăm la adresa celorlalți, facem comparații între noi și ceilalți oameni, între copii noștri, între ei și alți copii, și cieva iese în pierdere de fiecare dată, iar cel care aparent iese în câștig de fapt este pasibil oricând să cadă de pe tronul creat de percepții limitate și de cuvinte.
Aceste deducții nu ar veni de la sine, ele sunt furnizate de cei care ne-au educat, care și ei la rândul lor, le-au preluat de la cei care i-au educat pe ei.
Nu e nevoie sa fii detectiv să realizezi că Pământul este pentru unii, foarte puțini, un Rai, iar pentru alții, majoritatea, este un Iad pe care cu greu și cu multă suferință reușesc să supraviețuiască, să își umple zilele cu ceva până ajung să moară!
Dacă ne uităm la viața de zi cu zi a oamenilor constatăm cât de bine pentru marea majoritate această viață seamănă perfect cu descrierile biblice ale Iadului: loc în care oamenii suferă, loc al pedepsei, loc al friciilor și durerilor, loc al mizeriei și neputinței, loc în care totul te mistuie ca și cum ai fi cuprins de flăcări...
Oare cât timp din 24 de ore noi sau cei din jur trăim în furie, gelozie, mânie, tristețe, agonie, panică, anxietate, agitație, disperare, ură, revoltă, resentimente, remușcări, vinovăție, plictiseală, dezinteres, rea voință, invidie, perplexitate, neînțelegere, neînfrânare, durere, angoasă, supărare, încrâncenare, frică...
... o grămadă de frică: frică pentru ce se poate întâmpla cu noi înșine sau frică pentru cei dragi nouă... frică de boală, de moarte, de neputință, de durere, de suferință, de lipsuri, de a fi furați, agresați, mințiți, înșelați, de a nu fi destul de buni, de a fi respinși, de a nu putea face față vieții și provocărilor ei, de a nu ne descurca la job, ca parteneri de cuplu, ca părinți, ca și fii și fiice ai părinților noștri, ca prieteni sau colegi... și mai completează singur/ă cu ce ai ocazia să trăiești și tu!
Dacă acest Iad este originar în mintea noastră, păi fii atent/ă și vezi că e peste tot în jurul tău și în lume... foarte puține comunități au ajuns să trăiască în pace și liniște și nici aceștia nu s-au născut așa.
Pentru a accesa Raiul în mințile și viețile lor au renunțat la a își pune atenția pe ceea ce le produce suferință și au invățat să își investească puterea doar în ceea ce este aducător de pace și bucurie pentru ei și ceilalți.
Am auzit adesea preoți și oameni care spun altora că dacă nu faci cutare lucru sau ce spun ei ai să ajungi în iad... Serios?! Suntem deja acolo! Ne-au dus părinții și profesorii de mânuță și nu ne-au lăsat la poartă ci s-au asigurat că suntem cu toții înăuntru... iar
Percepând amenințările celorlalți ca fiind reale este sportul nostru preferat, așa că mai în Iad decât până acum nu se poate și nici cel care amenință nu e în Rai când accesază starea din care amenință pe cineva :)
Cu timpul ajungem noi înșine să devenim amenințătorii: cu Bau-Bau, cu pedepsele asociate cu neatenția la curățenie, pentru notele mici și mă întreb pentru ce nu suntem pedepsiți sau pedepsim de când avem ocazia pe cei mai mici ca noi...
...când și recompensele sunt retrase resimțim acest fapt tot ca și pedeapsă, și e cealaltă opțiune tot când nu corespundem așteptărilor sau cân alții ajung să nu corespundă nevoilor noastre și le retragem iubirea, atenția, aprecierea...
Când cineva ne face să simțim iadul mai rău decât până acum este doar pentru că noi le permitem cuvintelor sau gesturilor sau sau privirilor sau acțiunilor lor să aibă acest efect asupra noastră.
Iadul fiecăruia constă de fapt în lipsa libertății de a vedea realitatea așa cum este ea, lipsită de felul în care am fost educați de mici să o percepem.
Doar oamenii dragi nouă plătesc pentru o ”greșeală” de mai multe ori cu ajutorul nostru, al celor care afirmăm că îi iubim, și noi plătim cu suferință o greșeală de câte ori are ocazia cineva să ne reamintească de ea, sau dacă nu mai e nimeni care să ne reamintească o facem și singuri.
În orice instanță de pe pământ, civilă sau penală, cineva care comite ceva pentru care este pedepsit / condamnat plătește o singură dată. Noroc ca nu îi iubește Judecătorul și Executorii că ar plăti și ei de mai multe ori.
Uneori cred ca aș vrea să fiu scutită de asemenea iubire :))))
și mai ales de a oferi această iubire multiplu pedepsitoare, chiar dacă e în mod inconștient realizată, tot nu îi privează pe beneficiarii reproșurilor mele de suferință, și pe mine când mă prind că iar am comis-o: am adus iar în prezent mizerii nerezolvate din trecut...
Le reamintim copiilor, partenerilor, vecinilor, prietenilor ce mult am suferit și suferim datorită faptului că ei au făcut sau nu au făcut ceva, sau doar pentru că au spus ceva, sau pentru că ne-au privit cumva... :)
Am fost dresați să ne autopedepsim pentru că nu suntem destul de perfecți și pentru că prin ceea ce suntem îi facem pe alții să sufere și noi le reproșăm celorlalți același lucru.
Noi, fiecare dintre noi, chiar toți oamenii SUNTEM MAGICIENI!
Prin felul în care generăm rezultate în jur, ne putem da seama și singuri ce fel de magie facem: ALBĂ sau NEAGRĂ. Prin ceea ce alegem să interpretăm din ce fac ceilalți, le permitem altora să fie pentru noi MAGI ALBI sau NEGRI, dar de fapt noi inconștient ne folosim de ei să ne abuzăm sau să ne bucurăm de viață.
Am învățat treptat că nimeni nu are asupra mea decât puterea pe care i-o dau eu, conștient sau inconștient. Nimeni nu îmi poate face mai mult rău sau bine decât îmi fac deja. Ei sunt acolo ca și cei mai buni antrenori în a îmi exersa abilitățile de MAGICIAN/Ă ALB/Ă sau NEGRU/NEAGRĂ.
Am învățat că ține de mine să le comunic celorlalți că reproșurile mele nu sunt despre ei, sunt ocazii pentru corpul meu de suferință să îi facă și pe ei să sufere, nu este ceea ce îmi doresc să trăim unii alături de ceilalți...
Am declarat mie și celorlalți că aleg să mă opresc căt de des pot, deliberat, să pot observa detașat/ă să nu mai fie despre mine reproșurile sau acuzațiile cuiva, să nu le mai iau personal, să mă asigur că ceilalți știu că îmi asum consecințele acțiunilor mele atunci când sunt generate din ignoranță și pe pilot automat, că voi face ce ține de mine să compensez daunele produse altora și mie, că aleg să trăiesc din ce în ce mai mult timp în Rai, până ce Raiul este casa Vieții mele!
Vă mulțumesc că Existați, exact așa cum alegeți să fiți!... fericirea și nefericirea mea depind doar de MAGIA pe care sunt ATENTĂ să mi-o livrez.
Am înțeles în sfărșit de ce scrie în Biblie: La început a fost Cuvântul, Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul!
Aleg să transcriu această propoziție pe care o percep valabilă și în vremurile actuale, fiindcă la începutul a orice stă limbajul, CUVÂNTUL, care ne transformă pentru noi și cei care dau puterea lor Cuvintelor, Acțiunilor, Gesturilor, Privirilor noastre, în MAGICIENI, în DUMNEZEI pentru viitoarele consecințe asupra lor, ei înșiși fiind prin acest act de transfer de putere MAGICIENI și DUMNEZEI.
Pentru mine DUMNEZEU sunt EU și TU și FIECARE FIINȚĂ, fie că realizează ce putere are de a face altora sau de a își face sieși, bine sau rău.
Tu ce MAGIE ALEGI să FACI în VIAȚA TA și a celor pe care afirmi că îi iubești?
Nu ne schimbăm peste noapte complet felul în care am fost dresați să folosim Cuvântul, însă dacă ne punem o alarmă setată să ne avertizeze odată la 5 minute putem învăța să ne punem conștient atenția cât mai des pe ce ne dorim să fie Real în viețile noastre, pe ceea ce vrem să manifestăm în lume, pe ce putem aduce bun și frumos pentru noi și ceilalți, să evităm să taxăm la nesfârșit o greșeală din trecut, să îi găsim circumstanțe atentante și bune intenții greșitorului, indiferent cine este, să ajungem să nu mai existe în viața noastră greșiți, ci doar ființe care au nevoie de mai multă înțelegere și iubire...
...printre care și eu însămi!
Am realizat cum o vorbă aruncată de cineva la oboseală, la supărare, la mânie, la frică mi-au guvernat multe din direcțiile luate în viață: am renunțat la muzică, la dans, la sport, la bucuria de a învăța, la citit, în urma unor remarci nevinovate, inconștiente, sau aparent rău voitoare...
Acum îmi iau puterea înapoi, clipă de clipă, de câte ori realizez că ceva nu era un adevăr la adresa mea, ci o părere, și că pentru mine contează ce aleg să îmi spun de acum înainte, fiindcă am ales ca Puterea Cuvântului să îmi aparțină.
Ne schimbăm în toate clipele în care suntem conștienți de locul ATENȚIEI noastre!
Sunt MAGIE ALBĂ și rescriu trecutul prin a mă ierta pe mine și pe ceilalți, până însăși iertarea e un non sens, până ceea ce rămâne este REALITATEA SENZORIALĂ lipsită de interpretări duale...
SUNT... dacă mai e ceva de ființat... sunt ființarea și spațiul conștiinței în care are loc ființarea...
SUNT LUMINA PUSĂ PE FIINȚĂ
SUNT FIINȚA CA OGLINDĂ PENTRU CA ȘI CEILALȚI EU SĂ VADĂ LUMINA CARE SUNTEM!
Postare preluată de pe blogul Biological Ballance
https://biologicalballance.blogspot.com/2019/07/magie-alba-versus-magie-neagra.html
De ce nu este posibil pentru toată lumea să acceseze această versiune?
E destul să ne uităm cu sinceritate la copilăria noastră, la cei care ne-au crescut, la faptul că ni s-a inoculat nevoia de perfecțiune, care poate fi atinsă doar dacă reușim să facem pe plac altora... și oricât ne-am strădui nu ne iese... e ceva din noi care face să nu putem face exact ce și cum și cât și când vor ceilalți...
Ajungem adesea să învățăm să ne simțim datori pentru viață, pentru strădania părinților care totodată sunt veșnic nemulțumiți de noi și de rezultatele noastre, dar mai ales de ceea ce devenim.
Ceea ce am ajuns să credem că suntem este rezultatul unui proces de direcționare a ATENȚIEI noastre către diverși stimuli, din perioada intrauterină și este într-o permanentă restructurare până la finalul vieții.
Am fost educați să lipim etichete de bun și rău, cu emoții și senzații atașate, pe tot ce ne ajunge vreodată atenția.
Am crescut crezând că vom accesa Raiul dacă suntem ascultători...
Unii nu au reușit să asculte de părinți sau profesori și au ajuns să creadă că își merită soarta pentru că: au mințit, au făcut sex înainte de căsătorie, au înșelat așteptările părinților sau altcuiva, au furat jucării la grădiniță, nu au putut reține o poezie neinteresantă, nu au avut chef să învețe chimie, mate sau fizică sau să citească literatura plictisitoare din școală, au copiat la examene, au consumat alcool la petreceri, au fumat sau mâncat nesănătos...
Unii au ascultat orbește și deși au respectat toate regulile jocului impuse de ceilalți, tot prost au ieșit și cel puțin la fel de nefericiți ca și rebelii, în plus erau și invidioși că dacă tot nu a funcționat pentru nici unii să ajungă să trăiască raiul pe pământ ceilalți măcar au făcut ce au vrut ei nu ce au vrut alții :)
Adesea, cu trecerea timpului experimentăm nu doar limitările corpului fizic, ci mai ales limitarea dată de blestemele (bless=a binecuvânta, them=pe ei) = BINE CUVÂNTĂRILE pe care am învățat să ni le adesăm: ce proastă sunt, ceva e greșit cu mine, nu sunt destul de bun/ă, nu merit, nu e de nasul meu, nu e de mine, sunt vinovat/ă, sunt un nimeni, nu merit să fiu iubit/ă...
... și aceleași minunății le emanăm la adresa celorlalți, facem comparații între noi și ceilalți oameni, între copii noștri, între ei și alți copii, și cieva iese în pierdere de fiecare dată, iar cel care aparent iese în câștig de fapt este pasibil oricând să cadă de pe tronul creat de percepții limitate și de cuvinte.
Aceste deducții nu ar veni de la sine, ele sunt furnizate de cei care ne-au educat, care și ei la rândul lor, le-au preluat de la cei care i-au educat pe ei.
Nu e nevoie sa fii detectiv să realizezi că Pământul este pentru unii, foarte puțini, un Rai, iar pentru alții, majoritatea, este un Iad pe care cu greu și cu multă suferință reușesc să supraviețuiască, să își umple zilele cu ceva până ajung să moară!
Dacă ne uităm la viața de zi cu zi a oamenilor constatăm cât de bine pentru marea majoritate această viață seamănă perfect cu descrierile biblice ale Iadului: loc în care oamenii suferă, loc al pedepsei, loc al friciilor și durerilor, loc al mizeriei și neputinței, loc în care totul te mistuie ca și cum ai fi cuprins de flăcări...
Oare cât timp din 24 de ore noi sau cei din jur trăim în furie, gelozie, mânie, tristețe, agonie, panică, anxietate, agitație, disperare, ură, revoltă, resentimente, remușcări, vinovăție, plictiseală, dezinteres, rea voință, invidie, perplexitate, neînțelegere, neînfrânare, durere, angoasă, supărare, încrâncenare, frică...
... o grămadă de frică: frică pentru ce se poate întâmpla cu noi înșine sau frică pentru cei dragi nouă... frică de boală, de moarte, de neputință, de durere, de suferință, de lipsuri, de a fi furați, agresați, mințiți, înșelați, de a nu fi destul de buni, de a fi respinși, de a nu putea face față vieții și provocărilor ei, de a nu ne descurca la job, ca parteneri de cuplu, ca părinți, ca și fii și fiice ai părinților noștri, ca prieteni sau colegi... și mai completează singur/ă cu ce ai ocazia să trăiești și tu!
Dacă acest Iad este originar în mintea noastră, păi fii atent/ă și vezi că e peste tot în jurul tău și în lume... foarte puține comunități au ajuns să trăiască în pace și liniște și nici aceștia nu s-au născut așa.
Pentru a accesa Raiul în mințile și viețile lor au renunțat la a își pune atenția pe ceea ce le produce suferință și au invățat să își investească puterea doar în ceea ce este aducător de pace și bucurie pentru ei și ceilalți.
Am auzit adesea preoți și oameni care spun altora că dacă nu faci cutare lucru sau ce spun ei ai să ajungi în iad... Serios?! Suntem deja acolo! Ne-au dus părinții și profesorii de mânuță și nu ne-au lăsat la poartă ci s-au asigurat că suntem cu toții înăuntru... iar
Percepând amenințările celorlalți ca fiind reale este sportul nostru preferat, așa că mai în Iad decât până acum nu se poate și nici cel care amenință nu e în Rai când accesază starea din care amenință pe cineva :)
Cu timpul ajungem noi înșine să devenim amenințătorii: cu Bau-Bau, cu pedepsele asociate cu neatenția la curățenie, pentru notele mici și mă întreb pentru ce nu suntem pedepsiți sau pedepsim de când avem ocazia pe cei mai mici ca noi...
...când și recompensele sunt retrase resimțim acest fapt tot ca și pedeapsă, și e cealaltă opțiune tot când nu corespundem așteptărilor sau cân alții ajung să nu corespundă nevoilor noastre și le retragem iubirea, atenția, aprecierea...
Când cineva ne face să simțim iadul mai rău decât până acum este doar pentru că noi le permitem cuvintelor sau gesturilor sau sau privirilor sau acțiunilor lor să aibă acest efect asupra noastră.
Iadul fiecăruia constă de fapt în lipsa libertății de a vedea realitatea așa cum este ea, lipsită de felul în care am fost educați de mici să o percepem.
Doar oamenii dragi nouă plătesc pentru o ”greșeală” de mai multe ori cu ajutorul nostru, al celor care afirmăm că îi iubim, și noi plătim cu suferință o greșeală de câte ori are ocazia cineva să ne reamintească de ea, sau dacă nu mai e nimeni care să ne reamintească o facem și singuri.
În orice instanță de pe pământ, civilă sau penală, cineva care comite ceva pentru care este pedepsit / condamnat plătește o singură dată. Noroc ca nu îi iubește Judecătorul și Executorii că ar plăti și ei de mai multe ori.
Uneori cred ca aș vrea să fiu scutită de asemenea iubire :))))
și mai ales de a oferi această iubire multiplu pedepsitoare, chiar dacă e în mod inconștient realizată, tot nu îi privează pe beneficiarii reproșurilor mele de suferință, și pe mine când mă prind că iar am comis-o: am adus iar în prezent mizerii nerezolvate din trecut...
Le reamintim copiilor, partenerilor, vecinilor, prietenilor ce mult am suferit și suferim datorită faptului că ei au făcut sau nu au făcut ceva, sau doar pentru că au spus ceva, sau pentru că ne-au privit cumva... :)
Am fost dresați să ne autopedepsim pentru că nu suntem destul de perfecți și pentru că prin ceea ce suntem îi facem pe alții să sufere și noi le reproșăm celorlalți același lucru.
Noi, fiecare dintre noi, chiar toți oamenii SUNTEM MAGICIENI!
Prin felul în care generăm rezultate în jur, ne putem da seama și singuri ce fel de magie facem: ALBĂ sau NEAGRĂ. Prin ceea ce alegem să interpretăm din ce fac ceilalți, le permitem altora să fie pentru noi MAGI ALBI sau NEGRI, dar de fapt noi inconștient ne folosim de ei să ne abuzăm sau să ne bucurăm de viață.
Am învățat treptat că nimeni nu are asupra mea decât puterea pe care i-o dau eu, conștient sau inconștient. Nimeni nu îmi poate face mai mult rău sau bine decât îmi fac deja. Ei sunt acolo ca și cei mai buni antrenori în a îmi exersa abilitățile de MAGICIAN/Ă ALB/Ă sau NEGRU/NEAGRĂ.
Am învățat că ține de mine să le comunic celorlalți că reproșurile mele nu sunt despre ei, sunt ocazii pentru corpul meu de suferință să îi facă și pe ei să sufere, nu este ceea ce îmi doresc să trăim unii alături de ceilalți...
Am declarat mie și celorlalți că aleg să mă opresc căt de des pot, deliberat, să pot observa detașat/ă să nu mai fie despre mine reproșurile sau acuzațiile cuiva, să nu le mai iau personal, să mă asigur că ceilalți știu că îmi asum consecințele acțiunilor mele atunci când sunt generate din ignoranță și pe pilot automat, că voi face ce ține de mine să compensez daunele produse altora și mie, că aleg să trăiesc din ce în ce mai mult timp în Rai, până ce Raiul este casa Vieții mele!
Vă mulțumesc că Existați, exact așa cum alegeți să fiți!... fericirea și nefericirea mea depind doar de MAGIA pe care sunt ATENTĂ să mi-o livrez.
Am înțeles în sfărșit de ce scrie în Biblie: La început a fost Cuvântul, Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul!
Aleg să transcriu această propoziție pe care o percep valabilă și în vremurile actuale, fiindcă la începutul a orice stă limbajul, CUVÂNTUL, care ne transformă pentru noi și cei care dau puterea lor Cuvintelor, Acțiunilor, Gesturilor, Privirilor noastre, în MAGICIENI, în DUMNEZEI pentru viitoarele consecințe asupra lor, ei înșiși fiind prin acest act de transfer de putere MAGICIENI și DUMNEZEI.
Pentru mine DUMNEZEU sunt EU și TU și FIECARE FIINȚĂ, fie că realizează ce putere are de a face altora sau de a își face sieși, bine sau rău.
Tu ce MAGIE ALEGI să FACI în VIAȚA TA și a celor pe care afirmi că îi iubești?
Nu ne schimbăm peste noapte complet felul în care am fost dresați să folosim Cuvântul, însă dacă ne punem o alarmă setată să ne avertizeze odată la 5 minute putem învăța să ne punem conștient atenția cât mai des pe ce ne dorim să fie Real în viețile noastre, pe ceea ce vrem să manifestăm în lume, pe ce putem aduce bun și frumos pentru noi și ceilalți, să evităm să taxăm la nesfârșit o greșeală din trecut, să îi găsim circumstanțe atentante și bune intenții greșitorului, indiferent cine este, să ajungem să nu mai existe în viața noastră greșiți, ci doar ființe care au nevoie de mai multă înțelegere și iubire...
...printre care și eu însămi!
Am realizat cum o vorbă aruncată de cineva la oboseală, la supărare, la mânie, la frică mi-au guvernat multe din direcțiile luate în viață: am renunțat la muzică, la dans, la sport, la bucuria de a învăța, la citit, în urma unor remarci nevinovate, inconștiente, sau aparent rău voitoare...
Acum îmi iau puterea înapoi, clipă de clipă, de câte ori realizez că ceva nu era un adevăr la adresa mea, ci o părere, și că pentru mine contează ce aleg să îmi spun de acum înainte, fiindcă am ales ca Puterea Cuvântului să îmi aparțină.
Ne schimbăm în toate clipele în care suntem conștienți de locul ATENȚIEI noastre!
Sunt MAGIE ALBĂ și rescriu trecutul prin a mă ierta pe mine și pe ceilalți, până însăși iertarea e un non sens, până ceea ce rămâne este REALITATEA SENZORIALĂ lipsită de interpretări duale...
SUNT... dacă mai e ceva de ființat... sunt ființarea și spațiul conștiinței în care are loc ființarea...
SUNT LUMINA PUSĂ PE FIINȚĂ
SUNT FIINȚA CA OGLINDĂ PENTRU CA ȘI CEILALȚI EU SĂ VADĂ LUMINA CARE SUNTEM!
Postare preluată de pe blogul Biological Ballance
https://biologicalballance.blogspot.com/2019/07/magie-alba-versus-magie-neagra.html
Abonați-vă la:
Postări (Atom)