Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)

Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)
Nemuritoare printre Nemuritori... Desavarsita printre Desavarsiti... Geniala printre Genii... Tacere din Liniste... Aduna duh de pace in sufetul tau si mii de insi se vor mantui in jurul tau ( Sf. Serafim de Sarov )

sâmbătă, 17 martie 2018

De la Frica de Boala si Moarte la Trezirea la Viata si Conștiința Nemuririi

E dimineață. E aparent încă o dimineață din viața omenirii, a planetei, a Întregii Creații Văzute și Nevăzute...

E totuși o altfel de dimineață! Cel puțin pentru mine... și dacă e pentru mine este și pentru Întreaga Creație, fiindcă orice celulă a unui sistem care își modifică vibrația produce schimbări holografice în tot sistemul.

Aseara un cuvânt, spus de cineva, la momentul potrivit, în felul potrivit, într-un anumit context mi-a schimbat din nou viața !!!

Cuvântul a fost ”Nemurirea”.

Tocmai se încheiase un exercițiu prin care ea a ales din viața ei un comportament care nu îi plăcea la ea (nu contează care comportament), un comportament pe care dorea să îl schimbe și pentru aceasta a conștientizat că schimbarea lui este de dorit să aibă loc atunci când îi înțelege scopul /sensul pentru viața ei, adică de ce Esența ei a ales să facă acest comportament în afara controlului ei conștient (poate fii orice: fumat, băut, furie, vinovăție, tristețe, autosabotaj, amânarea tascurilor, frica de boală, frica de moarte...).

Orice comportament nedorit de noi, pe care îl facem și nu îl putem controla, a fost învățat de-a lungul vieții noastre, și are menirea de a ne proteja, de a ne asigura supraviețuirea alături de clanul familial, în societate sau chiar supraviețuirea noastră individuală, fizică și psihică/sufletească.

Ca să fie controlat de Esența noastră, acest comportament a fost atribuit unei părți din ființa noastră care să îl declanșeze pentru noi ca să ne facă adaptabili, să ne protejeze, să ne salveze.

Aceste părți care gestionează comportamentele noastre incontrolabile trăiesc experiența traumatizantă care a declanșat comportamentul întotdeauna la modul prezent, au vârsta emoțională și fizică pe care o aveam noi la momentul respectiv când a fost nevoie să deprindem acel comportament și nu știu să facă singure up-date, nu se pot auto-actualiza pentru că pentru ele ceea ce a fost posibil odată să se întâmple este posibil să se mai întâmple.

Schimbarea comportamentului se face ghidat sau auto-ghidat dintr-o stare de relaxare, cu respirația liniștită și corpul așezat confortabil, în care:
1. exploratorul găsește inițial comportamentul de schimbat,
2. găsește unde apare și când apare,
3. apoi isi amintește cum e să facă acel comportament, cine e acolo, ce vede, ce aude, ce face efectiv, ce simte în corp, ce emoție are
4. apoi întreabă subconștientul (păzitorul tuturor părților ființei noastre care ghidează genial  toate comportamentele și emoțiile când se ocupă de supraviețuirea și fericirea noastră), din starea de relaxare, după ce a trimis conștientul la plimbare dându-i de făcut ceea ce știe să facă foarte bine: să critice, să analizeze, să judece, să pună la îndoială, să evalueze, să compare, unde se găsește în explorator acea parte care ghidează comportamentul de schimbat
5. alege o parte a corpului din starea de relaxare, o atinge cu mâna dreaptă, o invită ghidat să vină în mâna ei pentru a îi comunica intenția pozitivă, sau intențiile pozitive pentru viața exploratorului pentru carea cel comportament a fost până în acest moment necesar. Partea poate să accepte sau nu invitația.
 6. Mulțumește oricum părții pentru că ghidează acel comportament și o mai invităm dacă nu a venit deja sau comunicăm cu ea doar atingând zona din corp unde am intuit că se află partea ce are sub control comportamentul pe care alegem să îl schimbăm
7. Devine conștientă de cum percepe această parte: ce vede cu ochii minții, ce culoare are, ce formă, ce greutate, temperatură, mărime, consistență, textură, material, luminozitate, ce voce are când comunică cu exploratorul (pentru unii percepția poate avea doar un sigur elementȘ greutate, temperatură, pulsații în palme sau furnicături, fără imagini sau sunete, pentru că felul în care subconștientul comunică cu noi nu este logic ci simbolic, metaforic, abstract, el gestionând emoțiile și resursele noastre!!! de asta a aștepta ceva logic din partea lui e inutil.
8. Inițial certase partea că ghidează un comportament ilogic și incomod - de obicei majoritatea exploratorilor abordează cu blândețe părțile ființei noastre captive la vârste emoționale mici și care ne adaptează și ne apără, de o viață uneori, de situații în care am fost în pericol - apoi s-a liniștit și a intrebat partea ce intenție pozitivă are pentru acest comportament de schimbat.
9. A multumit pentru primul răspuns. A întrebat dacă mai e și altă intenție pozitivă în spate, mai află un răspuns, mai mulțumește odată. Apoi întreabă dacă este vreo intenție mai pozitivă decât cele de dinainte și primește ca răspuns: Nemurirea. Acest răspuns îi aduce pe ecranul minții imagini de la vârsta de 3 ani când era în stația de autobuz cu o prietenă de vârsta ei, mâncau mere, fetița a scăpat mărul sub autobuz, fără a intui pericolul a intrat sub autobuz să ia mărul și a fost strivită sub ochii exploratorului nostru de la 3 ani... apoi este dusă de părinți la înmormântare și vede toată suferința produsă adulților de moartea corpului fizic a prietenei ei.
10. Mulțumește din nou. Întreabă dacă mai e și altceva, până de două ori nu mai vine nici un răspuns
11. Întreabă ce resurse emoționale are nevoie partea să crească, să se dezvolte, să se maturizeze în siguranță. Oferă cu mâna stânga părții tot ce are nevoie, vede transformarea părții din palma dreaptă, mulțumește și reașează în corp partea maturizată, eliberată, cu resursele necesare pentru a nu mai repeta acel comportament.
Cere și un acord pentru o altă întâlnire posibilă, ulterioară, dacă va mai fi nevoie.
12. Înainte de reintroducerea în corp a părții maturizate poate întreba care este un alt comportament mai matur și mai productiv decât acesta care este de dorit să fie manifestat în situațiile ulterioare în care fără această înțelegere era mai simplu să se comporte pe pilot automat ca și în trecut. Află răspunsul și mulțumește părții! Eventual întreabă dacă mai sunt și alte comportamente alternative, iar dacă nu primește nici un răspuns atunci Mulțumește pentru cooperare și Exercițiul se poate încheia aici.
13. Odată ce are revelate aceste intenții pozitive, ascunse până acum conștientului, îi este mult mai ușor ca în situații similare ulterioare să nu mai pună în aplicare în mod inconștient acel comportament, ci fie nu mai este nevoie să facă nimic, fie va avea la îmdemână o plaeta largă de comportamente alternative.

Surse de Frică de Moarte și Boală sunt la tot pasul, alături de Surse de Trezire la Viață și la Eliberarea de Iluzie în Conștiința Nemuririi... pentru fiecare dintre noi Esența noastră selectează ceea ce este mai potrivit să experimenteze.

După părerea unora, Esența, divinul din noi, selectează în permanență, din Meniul de mai sus, ceva ce noi am scris pentru noi din versiunea actuală, pentru a ne juca în acest fascinant Joc pe scena Vieții, pentru a folosi corpurile noastre asemeni avatarelor pe care le gasim în jocurile video/pe calculator și să fim totodată complet conectați la fiecare senzație pe care o simte corpul/avatarul nostru.

Odată ce am auzit acest cuvânt din relatarea ei, mi-am declanșat o serie de revelații cu privire la convingeri, valori, atitudini și comportamente din viața mea. Am înțeles din nou, în alt fel, mai clar și ai intuitiv de ce am avut nevoie să învăț de mică despre metode de terapie, despre vindecări, nutriție, factori predispozanți pentru boli...

Asistasem la câteva înmormântări ale unor ființe dragi părinților mei, unde o vecină provocată de abilitatea mea de copil de 5 ani de a mă juca în fața capelei, cu fața zâmbitoare și senină, a avut inspirația să îmi spună cî îmi va dispărea zâmbetul când în sicriu nu va mai fii Mihai, prietenul tatălui meu ci mama mea.

Am devenit curioasă de ce i se va întâmpla în continuare lui Mihai. Era în mijlocul oamenilor, care majoritatea plângeau, mirosea a tamâie și flori și brad, și în loc de Mihai mi-o imaginam pe mama și nu înțelegeam de ce ar plânge cineva daca mama ar dormi între flori. Deodată se face tăcere, apoi lumea trece și îl pupă pe Mihai, apoi începe un val de plânsete în timp ce apacul se așează pe cutia în care dormea Mihai și vedeam cum câțiva adulți băteau cuie în marginile cutiei.

Până aici nimic înfricoșător că ea destulă lume să scoată cuiele cțnd Mihai ar fi dorit să iasă din cutie. Nu înțelegeam rostul acestui joc. Știam de la tata că nu avem voie să ne băgăm în cutii sau frigidere sau orice spațiu închis de când un copil murise asfixiat într-un frigider rusesc lăsat la gunoaie, în timp de se juca ”De-a ascunselea”.

Au început să care pe bârne cutia cu Mihai care dormea. Au ajuns la groapă și au început să îi dea drumul lui Mihai în gaura săpată în pământ. Ce adulți ciudați! Ce jocuri mai au și ei să își petreacă timpul. Mi-am promis că nu o să joc acest joc când voi fi mare și că voi fi selectivă cu oamenii care stau în jurul meu. Altă tură de plânsete când au început să arunce pământ peste cutia cu Mihai. Lumea începea să plece de la groapă. Ce ciudați, cât îl vor lăsa acolo?

Am întrebat pe cineva când îl vor scoate de acolo și mi s-a răspuns ca niciodată. Atunci am izbucnit în plâns fiindca în mintea mea deja nu mai era Mihai acolo, ci MAMA! Țipam să o scoată pe mama de acolo. A venit amma la mine, mi-a zis să încetez cu plânsul că ea e lângă mine și am pus-o să îmi jure că nu se va băga niciodată într-o cutie care se pune în pământ.

A râs neînțelegând ce se petrecea cu mine. La masa de după îngropare am început să fiu foarte atențî la ce povesteau adulții. Am aflat despre boli de care se moare și de spitale cu doctori care încearcă să îi ajute pe oameni să trăiască și să se vindece de boli pe care le dădea Dumnezeu. Dar de ce oare murise atunci Mihai care fusese un om foarte bun. Ceva era greșit. Ori cu Dumnezeu, ori cu doctorii, ori bolile nu erau de la Dumnezeu... Aveam o tonă de întrebări fără răspuns deocamdată!

 Am făcut conexiunea între faptul că mama mergea des la spital cu inima și că și lui Mihai i se oprise inima și vecinii se uitau la mine cu milă și spuneau că mama de data asta nu mai scapă și rămânem orfani. Apoi la scurt timp a murit tot de inimă sora mamei, dar după circul de la moartea lui Mihai tata a decretat ca eu nu mai am ce căuta în preajma cuiva mort.

Așa că am încercat să aflu detalii din poveștile adulților, însă tata a realizat interesul meu subit pentru subiectele boală și moarte și nimeni nu mai avea voie să discute despre așa ceva de față cu mine. Eram trimisă la joacă din gura oamenilor mari. Așa că am învățat să citesc. Și citeam cărți despre sănătate, yoga, alimentație sacră și tot ce aveam ocazia.

Am decretat pentru mine și lume că voi deveni doctor. Unul destul de bun să știe tot și să poată vindeca pe toată lumea... că voi afla adevărul despre boli și vindecare... că voi găsi soluții pentru bunica și mama și tata și toți oamenii. Ceilalți din familie pareau cumva nemuritori, fiind precupați de alte subiecte decât bolile și moartea.

A murit și Silvia, cea cu care eram comparata în familie la nivel de frumusete și inteligență. Dar nu de orice, ci de cancer de colon și ajunsese în faza în care urla în baie și își speria copii că nu mai putea face treaba mare. Așa că din informațiile astea am dedus că și eu voi ajunge ca ea, ca se zicea că ce se aseamănă se adună. Ei bine nu era destul că plângeam nopțile și zilele când nu mă vedea nimeni pentru că nimeni nu îmi dădea informații și eu trebuia să o salvez pe mama.

Îmi doream să cresc... mai repede, mult mai repede decât creșteam. Cu fiecare spitalizare a mamei mi se părea că ritmul meu de creștere era prea lent. Așa că din clasa întâi spre a doua am crescut în înălțime atât de mult că nu m-au mai recunoscut colegii. În clasa a cincea arătam de liceu... Îl plimbam pe copilul vecinei prin parc și lumea credea că era copilul meu deși eram în clasa a opta...

Eram constipată cu săptămânile. Treceau și 3 săptămâni în care nu aveam scaun și mă întrebam unde se ascundea toată mâncarea pe care o consumam zilnic și de ce nu imi pleznea burta dacă în afară de urină nu ieșea nimic din mine. La un moment dat am citit despre clisme și că nu e normal să nu ai scaun zilnic așa că îmi făceam clismă zilnic la ora 12 ca deja trecuse ziua și nu ieșise de bunăvoie nimic din mine.

Am auzit în clasa a opta despre nemuritori. Ca ar exista în Tibet. Am decis că voi pleca acolo să învăț să devin nemuritoare ca să mă întorc acasă și să îi învăț și pe ceilalți oameni să devină nemurotori și să dispară suferința din lume. Doar că de la aeroport m-au trimis acasă că nu aveam părinte și nici pașaport și am aflat că nu se poate ajunge în India ușor... eram încă tot prea mică să pot face ce vreau.

Am aflat de emigranți indieni și chinezi care munceau pe vapoare ca să ajungă în Europa să aibă un trai mai bun. Ce inconștienți. Cum să pleci din țara nemuritorilor?! sau poate că dacă erau nemuritori alegeau să vină să trăiască o eternitate într-o lume mai bună și că dacă doream să descopăr nemurirea era nevoie să trăiesc o vreme în acea sărăcie despre care se spunea că o trăiau indienii.

Nu era o problemă, că nu aveam nic o idee despre ce ar putea însemna cu adevărat sărăcia. Nu am avut noroc nici de vapor pe care să plec clandestin, dar am aflat că la medicină au găsit tot felul de terapii noi. Eram dispusă să știu tot ce se știa la ora aceea în lume în medicină. Citeam nopțile tot ce îmi cădea în mână. Ajunsesem să citesc sute de pagini pe zi pe lângă ce aveam de citit la școală. Băgam în mine minim o carte pe zi...

Am citit până am ajuns la Vasile Andru si Ilie Cioară și Lazarev și am înțeles că nu mult e soluția, ci practica. Mă înscrisesem în liceu la cursul de yoga. Erau mai multi maeștrii. tata îl prefera pe Mario VAsilescu. Mie mi se parea cam dolofan pentru un maestru :) dar știam că nu trebuie să judeci o carte după copertă. Am citit Florence Scovel Shinn, am pus în practică ce am citit la ea. Am buchisit numerologie, tarot, astrologie, zodiac chinezesc...

Cum mi se facea somn mă băgam în vană, duș cu apă rece și dăi și parctică toate exercițiile găsite la ei. Am ajuns și la karate. Am auzit de stilurile interne, in care îți dezvoltai abilitatea de teleportare și levitație și traitul cu prana, fără apă și fără mâncare și fără să mai dormi... Apoi alți și alți autori și deschizători de drumuri. Steiner, Helena Blavatski, Gurdjief, Jung, Freud... citeam cărti traduse din maghiară sau engleză și bătute la mașină. Apăruseră apoi primele xeroxuri, apoi primele edituri și cărti de spiritualitate.

Am ajuns la gnoza prin diverse școli de mistere, la tantra, la hrănitul cu lumină... toate pentru a găsi Nemurirea. La un moment dat am înțeles teoretic, citind Efectul Isaia, că tot ceea ce vrei e ca o rugăciune prin care îî spui lui Dumnezeu ce nu ai și că e exact opusul felului de a obține ce vrei. Că era nevoie să te porți ca și cum ai avea ce vrei și să mulțumești pentru ce te vedeai având.

Nu îmi era clar cum aș fi arătat fizic, ce comportamente aș fi avut, cum ar fi arătat lumea pentru mine dacă aș fi ajuns nemuritoare. Am ajuns în facultate la IJ Francisc Maitreya și am văzut cu EL trăia viața cu Conștiința Nemuririi instalată. Îmi spune că eram singura care înțelegea și trăia asta pentru că asta era menirea mea, de a Vindeca Sufletele Oamenilor, nu trupurile lor. Asta mi-a dat maxim, că nu era compatibil faptul că am putea muri fizic și să fim nemuritori.

Trecusem deja prima data prin moarte clinica la nașterea celei de a doua fetițe... înțelesesem că viața nu se termină... dar suferințele și neputințele din lume mi-au întunecat iar mintea și am reînceput să cat soluții pentru corp și pentru refacerea lui din orice stadiu, oricât de grav.

Domnul Maitreya tot repeta în jur ”nu vă temeți de cei ce vă iau trupurile ci feriți-vă de cei care vă iau sufletele”. Of, ce complicat era! Scapasem deja de leucemie, dar mi se parea un noroc. Bâjbâiam cu explicațiile pentru care fusese posibil. Apoi a vindecat-o pe mama de cancer hepatic cu metastaze hepatice și la creier, din faza în care doar dormita și horcăia.

Am re-înțeles ca spiritul bate materia, că aveam nevoie să îmi îndrept atenția spre lumea interioară. Mergeam deja la vipassana, observam realitatea din corpul meu, fără vreo imaginație sau vreo incantație, pura realitate care se manifesta clipă de clipă în corpul meu. Observam fără preferință senzațiile produse pe piele de atingerea respirației, în zona de sub nări, la nivelul buzei superioare, apoi orice senzații apăreau în corp, la suprafață în timp ce îmi scanam corpul bucățică cu bucățică.

Am ajuns să realizez că materia nu e solidă, ca totul se descompune și se compune extrem de rapid, si că ceea ce numim solid e la fel de solid ca spatiul umplut de elicea în miscare a unui ventilator. Când e oprit treci cu mâna printe paletele elicei, însă când e pornit poate să îți taie mâna de la viteza de rotație. Cam așa vedeam soliditatea a ceea ce eram construiți să fim. Toată Creația dispărea în liniștea și tăcerea minții și reapărea, suficient de încet ca să pot sesiza acest fenomen.


Am crescut în abandon, dar și puterea de a manifesta ce nu îmi dorea, nerealizând în acel moment că tot ce mă deranja nu pe Mine mă deranja ci erau memorii ascunse ale unor traume ce îmi circulau pe vene, stocate în ADN-ul meu celular și că fiecare atom și foton cerea din Univers rezonanța potrivită pentru a se elibera, doar că atunci când nu vedeam asta dădeam vina pe celălalt, adica pe oglindă că scotea din mine aspecte pe care nu puteam să le accept, integrez și eliberez, ba mai mult le detestam, ca așa fusesem educată și mă simțeam vinovată pentru lipsa de control absolut asupra gndurilor și comportamentelor mele.

Am făcut apoi cancerul de colon, cu metastaze generalizate osoase și hepatice imense, m-am vindecat văzând și aplicând din documentarul Dr Lipton faptul că în fiecare celulă 600 milioane de celule din corp mor și tot atâtea se nasc, guvernate de starea internă dată de percepțiile noastre despre realitate, productive sau atodistructive. Mi-am luat la purecat atitudinile față de mine și față de cei din jur, valorile, convingerile și am decretat noi adevăruri despre mine și cît de desăvârșiți suntem în imperfecțiunea noastră și în 6-9 luni nu mai aveam nici urmă de cancer, deși îmi propusesem să mai câștig probabil cîteva minute sau ore de viață.

Nu știam că de fapt marea majoritate a celulelor noastre se schimbă în 6-7 zile, destule cât să suptaviețuim dacă încetăm să batem câmpii reacționând la ceea ce ni se întâmplă. În 6 luni peste 90% din celule au fost complet schimbate, în 9 luni deja 97% din celule sunt înnoite. Celulele de tub digestiv, de ochi și multe altele au apoptoza = moartea celulară programată setată la maxim 2 zile de reînnoire. Ce ciudat că unii mai poartă ochelari! Mă întreb dacă la asta se referă afirmația că Dumnezeu a făcut lumea în 6 zile și în a șaptea s-a odihnit? ?????!!!!!

Am trăit nu câteva ore în plus față de verdictul medical, ci deja 19 și respectiv 11 ani de când medicina pe care am învățat-o la Facultate m-ar fi trimis pe lumea cealaltă. Știam că nu mai am cancer nu din analizele pe care nu le-am mai refăcut vreodată ci din condiția fizică extraordinară, cicluri regulate, scaun zilnic, miros al urinii ca de flori de primăvară, pielea luciosă, ochii strălucitori, respirația plăcut mirositoare, nu mai aveam nevoie de mâncare sau de somn. Eram ca îndrăgostită fără motiv, fără cineva de care să mă leg. Liberă de mine și de așteptări, Sănătoasă tun!

Am început să țin cursuri de Autovindecare și Autocontrol la rugămintea prietenilor de a le împărtîși prin ce trecusem, la rugămințile unor foști profesori de ai mei care își trimiteau aparțiătorii bolnavi la mine, sau chiar pe ei înșiși. Eram uluită de cît de simplă era vindecarea dacă pacientul își asuma îmbolnăvirea și se ocupa de lumea lui interioară.

Unii însă mai mureau. Am început să fac o mică dramă din asta! Îmi activasem inconștient drama salvatorului, care nu realizează că devine victima propriului mod de viață și propriul persecutor să facă mai mult, mai și mai și mai... A mai trecut o vreme și iar m-am trezit reacționând și la te miri ce banalități... Credeam că decăzusem din starea de grație. Iar o înțepătură de genunche, ba de șale, ba de cap... deși știam teoretic că nu există regres ci doar progres...


Am dat între timp și de Medicna Germanică a Dr Hamer și am înțeles că majoritatea simptomelor de ce numim boală apar în faza de reparație, adică după încetarea conflictelor și asta m-a ajutat să o ajut pe una din fetele mele să iasă din cancer de col uterin cu cele mai cancerigene tulpini de papiloma virus fără vreo intervenție exterioară, doar prin simpla schimbare a convingerilor ce au dus la acel cancer și prin implementarea noilor comportamente ce decurgeau din noile adevăruri despre ea și viața ei. VICTORIE!!!

Iar am ajuns în starea de abandon, iar înțelegeam că e nevoie să caut mai întâi Împărăția Lui Dumnezeu din Mine și totul se rezolvă de la Sine, iar uitam și mă trezeam în butoiul cu suferință. Apoi apare cuvântul: Nemurirea și mi-am dat seama cum am evitat de frică să beau, să fumez, să îmi perece zilele prin baruri, cu alcool, cu droguri, cu cafea, cu prieteni și sexualitate ordinară :)) și m-am trezit râzând cu toată ființa de faptul că nu făcusem pe dos decat restul lumii decât de frica de boală, neputință și moarte și nu din Conștiință de Sine...

...iar ceea ce mă salvase mereu fusese Starea de Abandon Total, de acceptare a tot ce venea spre mine clipă de clipă cu înțelegerea că totul era perfect și că trăiam într-un univers prietenos în care totul era întotdeauna în favoarea mea... și că Dumnezeu nu dorea moartea păcătosului, ci întoarcerea lui :) la non-judecată, că doar de aceea judecata nu este a noastră că nu o pricepem, nu încape în mintea noastră limitată...

Și uite cum o iau din nou de la zero, un alt zero ca la hipnoză, un alt palier de conștiință, o altă călătorie până data viitoare când mai înțeleg cîte ceva, când mă mai prind de câte ceva. Am luat-o de la zero încetând să caut Nemurirea... că mama și tata și bunicul între timp au murit :) că trecând prin moarte clinică nu mă mai temeam de moartea personală, dar rămăsese goana după a învăța și întrupa Nemurirea pentru a fii măcar o mama destul de bună pentru copiii pe care i-am adus pe lume și care îmi doream să nu guste moarte, așa cum și Cristos spusese că era posibil...

Am acceptat ideea că și eu și copiii și nepoții și cei dragi pot gusta moarte, dar a devenit o provocare interesantă să trăiesc ca și cum nu ar fi niciodată nevoie să murim, dar ca și cum am putea muri oricând!

Am reînceput să fiu relaxată cu apariția memoriilor ascunse din inconștient și trezite de diverse semnale din mediul extern și intern, de care le-am ancorat eu însămi sau înaintașii mei și pe care le eliberez ca într-o joacă, fiindcă a dispărut din umbră frica de moarte și nevoia de Nemurire. Orice emoție pe care o conștientizez este de fapt o etichetă lipită pe un stoc de senzații din corpul fizic...

Ei bine dacă îmi permiteam până nu de mult timp să cred că sunt frustrată sau furioasă sau tristă pentru că: cutare a făcut, nu a făcut, a zis nu a zis, vremea etc... diverse elemente exterioare mie aveau puterea magică de a îmi crea emoții, stări, sentimente, acum nu mai pot să cred asta că emoția de bază, frica de moartea fizică sau a egoului nu mai are casa în mintea mea...acum realizez ca emoțiile nu sunt emoții ci un stoc de senzații, ies se sub sclavia etichetei puse din ignoranță și inconștiență pe senzații și realizez că am trăit acele emoții și cînd nu aveam pe cine să dau vina pentru ele.

La fel și cu emoțiile pozitive. Aveam în corp senzații placute și le lipeam eticheta de fericire, bine, liniste, compasiune, bucurie, veselie, blandețe și nu aveam de cine sau de ce să le leg și m-am prins din nou că nu exisă emoții. Că odată ce facem să fie adevărată realitatea lor, devenim scalvii etichetelor și pierdem realitatea senzațiilor, singura realitate reală din noi.

Odată ce sunt atentă la senzații realizez că ce simt în corp nu poate fi produs de nimeni altcineva decât de niste memorii din inconștient trezite la viață de elementele exterioare și tot ce am de făcut este să îi arăt cu blândețe creierului subconștient că cele două elemente nu au nici o legărură reală, că x nu face nici o magie ca să simt eu senzații in corp.

Magia, transa era produsă de intermediarul emoții, aflat între senzațiile și elementele exterioare mie, între care am făcut nenumărate corelații de-a lungul vieții, de capul meu sau bine educată de strămoși și profesori, dar acum sunt destul de mare să știu că nu există vreo legătură între ele și că senzațiile mele sunt libere de exterior și dispar cu atât mai rapid cu cât trăiesc cu această conștiință instalată, că ele nu sunt nici bune, nici rele, că au ieșit din bârlog, stau o vreme și dispar dacă nu le mai hrănesc prin a le conecta la vreun element exterior.

Odată ce nu mai sunt alimentate cu energie nu mai au putere și se dezintegrează, dispar și stocul de memorii ale senzațiilor sevine tot mai mic, iar energia din ce în ce mai puțin condensată: Cele ce le vom lăsa pe pământ vor fi lăsate în ceruri. Nu putem cățătorii în lumile sublile cărând după noi agregate metale conectate la tot restul lumii. Ne deschidem aripile fiind Lumina Adevărului și Energia Vieții în loc să ne târâm prin viață cărând energii condensate de explicații, justificări, distorsiuni, ștergeri și generalizări pe care le-am construit în toate existențele noi și strămoșii noștri.

Mulțumesc Codruța pentru că ai fost acolo ultima mea trezire din ignoranță și că prin tine am avut ocazia să mă prin de marea păcăleală pe care o trăiam în umbra fricii de moarte!

Acum nu mai are importanță dacă voi încheia în această viață stocul de amintiri stocate în inconștient, dar am o nouă jucărie cu care să mă joc alături de cei care consideră că acest joc de a elimina din vocabular noțiunea de emoții prin a nu le mai da vreo valoare de adevăr și prin a ne pune atenția pe a  disocia senzațiile corpului fizic, plăcute sau neplăcute, de orice elemente exterioare.

Dacă această revelație își aduce și ție niște răspunsuri și niște eliberări mă bucur că am fost aici acum pentru Tine!

Multumesc că Exiști!
Te Iubesc !

Un Alt Tu,
Crina


Un comentariu:

  1. Wawww !...exact cu asta ma confrunt !...pare usor la prima "citire ",dar experienta imi spune ca e foarte greu ...cad si ma ridic ...incerc sa ma abandonez experientei ...Multumesc si eu !

    RăspundețiȘtergere