Înainte de Eu Sunt

Tu ești indefinibilul Acela dinainte de ”EU SUNT”, prospețimea eternă a prezenței momentului prezent, dulceața infinită a Conștiinței , Tu EȘTI!

 

Atemporalitatea lui Eu Sunt

Unul din elementele  dificil de înțeles  pentru căutătorul spiritual sincer,  dar care încă mai crede în minte și în toate fantasmele ei, legate de efort și evoluția spirituală, este cel de atemporalitate (înaintea timpului, liber de timp și de toate constrângerile lui, în afara timpului, fără început și fără sfârșit),  element care prin însăși natura lui spune că tu existai înainte ca timpul să apară  sau, cu alte cuvinte, tu existai  înainte ca acest corp-minte să ia naștere. 

Dacă acest element este clar înțeles atunci problema evoluției sau a involuției spirituale se vede a fi o minciună colorată și, firește, progresul spiritual este o altă himeră a aceleiași minciuni,  creată de mințile spiritualizate , dar nu de aceia care  ei însăși au realizat Apercepția Realului.

O voi lua cronologic și cât mai logic mizând pe acea înțelegere care ar putea face mai multă lumină în această privință. Așadar, un corp se naște si, ca mai tot ceea ce apare în plan fizic și este considerat de o anumită  valoare, este imediat posedat.  Fenomenul posesiei începe cu părintele care spune copilul meu este ceva de o valoare inestimabilă, pe care îl posed, el este al meu. 

Apoi ești posedat de nume... Ionică, Costică, Mitică, apoi ești posedat de o religie, de o apartenență sexuală..băiat sau fată... Aspectul  fundamental este că mintea ta nu a apărut încă dar ești deja posedat sau dat în posesie (posedat de părinți și dat în posesie unei religii)  da, și asta cu cele mai bune intenții. 

Prezența corpului bebelușului este însoțită de prezența atemporalității lui ”eu sunt”, eu exist, eu ființez. Copilul (bebelușul )  nu are o minte încă formată, el știe doar că există, ființează dar nu și ca ce există, el nu are nici un fel de apartenență (familială, religioasă, etc.). Apariția minții, a educației este și procesul separației și al dihotomiilor  atât de dureroase de mai târziu.  

Un prim element care merită observat din cele de mai sus este acest fapt,  că tu existai înainte ca mintea ta și conceptele, credințele ei limitative să apară.  Această simplă existență,  face ca acel copil să îmbrace și dezbrace, într-un mod curgător și fluid, diferite stări care îl tranzitează liber de mecanismul atașamentului, a ego-ului, a lui eu și al meu și mai ales liber de mecanismul trunchiat al păcatului și al vinei. 

Deseori putem vedea inocența, puritatea, simplitatea, compasiunea, uimirea, încântarea etc atât pe chipul copiilor mici cât și pe cel al înțeleptului, tocmai pentru că nu e nici o minte acolo care să îl constrângă la un anumit fel de a fi limitat. Așadar, apariția minții este și apariția apartenenței la un nume, o familie, un cadru social, o religie etc întregul mecanism al educației sfârșește în final la faptul,  că te-ai născut ca și un corp fizic, că ești un nume și vei muri.  

Problema este că nimeni nu se îndoiește de această cunoaștere redundantă, de mâna a doua și firește că nu îi vede falsitatea. Când începi să pui la îndoială toată această cunoaștere de mâna a doua,  care ți-a fost oferită din preaplin,  adevărul etern a ceea ce ești strălucește și copleșește orice altceva.  

Trebuie înțeles faptul căci cu cât mecanismul posesiei este mai adânc  implementat în tine, cu atât mai dificilă pare apercepția (dinaintea percepției mentale sau adevărul ce nu poate fi perceput de nici o minte, ci într-un mod direct, așa cum am arătat mai sus ”Eu Sunt” apare înaintea minții și firește apărând înaintea minții nici o minte nu îl poate percepe cunoaște) spontană a adevărului. 

 Implementarea și luarea în posesie te face să crezi,  că tu ești un soț și firește ai o soție care te posedă, ești un credincios și ai un Dumnezeu care te posedă, ești o funcție și ai o diplomă și firește unul sau mai mulți șefi care te posedă etc. Într-o anumită măsură toți cei care te posedă, te controlează... tot ceea ce posezi, controlezi. 

Elementul - de posed și sunt posedat - este baza imaginară sau construcția eu-lui care este îmbrăcat și dezbrăcat cu funcții, condiții, credințe, presupuneri, credințe, principii. Tocmai datorită acestui amalgam eu-l este tot timpul plin de alteritate (ființa se vede în ipostaze pe ea însăși dar nu se poate regăsi în niciuna... ești mama, copilul, soția, inginera, yoghinul, musulmanul, sufitul  etc deși mintea alege una din acestea, care vrea să o ”desăvârșească”) .  Uluitor este că toate acestea se săvârșesc în numele iubiri, dar a iubiri de eu și al meu...

Mai concret, când pui la îndoială și cercetezi tot amalgamul de credințe și fantasme ale minții despre cine ești tu,  prin intermediul introspecției (modalitate prin care întrebi, cercetezi tot timpul ”adevărurile” minții: Cum știi asta? Îl cunoști pe cel care știe? De unde știi asta? etc) afli că toate acestea sunt simple presupuneri necesare supraviețuirii minții și dihotomiilor (scindări succesive duale la infinit ; plus- minus; bun- rău etc) ei și că singura realitate substanțială este că tu ești... Eu Sunt este real, ”eu sunt” acesta sau aceea este ireal și apare o dată cu apariția minții. 

Reîntoarcerea la natura noastră originară de Eu Sunt ca și Conștiință, lipsit de atribute, face ca toate calitățile și atributele necesare momentului să curgă liber , spontan prin noi la momentul necesar de timp. Așadar, acest ”Eu Sunt” sau simțământul ființării,  este desăvârșit prin el însuși  și nimic nu i se poate adăuga sau lua, firește excepție făcând în momentul disoluției, al morții corpului fizic când eu sunt manifestat se resoarbe în Conștiința pură universală, fără un punct central de manifestare.  

Eu Sunt , după cum am spus, nu este gândul eu sunt ci se referă la simțământul ființării Eu Sunt, dinainte ca mintea și implicit gândul eu sunt să apară. Odată înțeles clar, după  această descriere cronologică ca atâta timp cât Eu Sunt, eu exist înainte ca mintea și toate invențiile ei să apară,  înseamnă evident că Eu Sunt atemporal oricărei idei, concept sau invenții a minții(luăm ipostaza bebelușului , eu sunt dar nu știu ce sunt). Mai mult, mintea cu toate fricile și tarele ei, inclusiv frica de moarte nu poate apare înaintea minții. 

Așadar frica de moarte, cu toate celelalte frici existențiale,  apar ca și educație a minții după nașterea ei și așa cum o perdea trasă în geam împedică lumina să pătrundă în cameră. Tot la fel, presupunerile și întreaga cunoaștere a minții, se așează că o perdea peste Eu Sunt și împedică vederea limpede a lui  Eu Sunt ca și conștiință. 

Acesta apare primul în viața noastră terestră și primul în fiecare  dimineață la trezire și care este firesc să ne fie farul călăuzitor al întregii noastre existențe. La trezirea din somn, prima care apare, este conștiința faptului de A Fi, a Ființa sau Eu Sunt și apoi imediat cu o mare grabă,  mintea începe să-l îmbrace cu perdeaua, hainele la toate formele și mecanismele posesiei: mintea mea, numele meu Georgică, funcție,  statut social, familial etc. 

Deși spunem adesea: corpul meu, mintea mea, numele meu, inima mea, sufletul meu... toate sunt forme de luare în posesie fără să ne întrebăm: CINE ESTE POSESORUL?  Dacă răspunsul este Eu... Cine îl cunoaște pe acest eu? și desigur întrebările corect puse minții o vor face să se dea la o parte, să o pună pe tușă, să facă o baie în vid și Realul a ceea ce ești- Suntem  să strălucească în toată splendoarea sa.  Când invităm mintea să facă această baie în vid ne invităm pe noi înșine la viața eternă.  

În speranța că lucrurile sunt clar expuse pănă aici voi  clarifica  ceea ce este esențial, acel Ceva sau Acela care se află înainte de Eu Sunt, de simțământul ființării. Noaptea în somn tu visezi  și în visele tale tu însuflețești diferite lumi și corpuri, în vis tu nu te îndoiești că ai fi îngerul pe care-l visezi că ești, după cum dacă se întâmplă de vei cădea în vis, tu nu te îndoiesti de asta. 

Așadar cine ești tu, Bărbatul sau femeia care citește, ascultă  acum,  sau îngerul din vis? Răspunsul firesc este că ești amândoi... adică ești cel care însuflețește acest corp în stare de veghe și acel corp în vis. Așadar dacă nu ar fi continuitatea memoriei și tu ești pura Conștiință care însuflețește toate corpurile și ființele atât din starea de vis vegheat, denumită eronat de minte veghe, cât și acest corp pe care îl iei în posesie la trezirea din somn numindu-l al meu, oare nu cumva tu ești una și aceiași conștiința care însuflețește totul, inclusiv corpul tău, al părinților tăi și al părinților,  părinților tăi.  

Conștiința pură nu se naște și nu moare, ea este și însuflețește tot ceea ce există, toate corpurile , obiecte fenomenale din toate timpurile și toate epocile sunt însuflețite de ceea ce tu în esență ești. Firește, copilul este neputincios și nu îl poate conștientiza pe Eu Sunt, când tu te recunoști pe tine însuți ca Eu Sunt, acest natural simț al prezenței non-intenționale. Recunoști instantaneu anumite afirmați biblice cum ar fi: ”Înainte de Aabraham eu am fost; Eu sunt cel ce sunt; Eu și tatăl suntem unul etc” Tu ești Acela, care nu poate fi conceput prin naștere și moarte, care nu poate fi definit, etern indescriptibil tu ești.

Așadar  problema evoluției sau a progresului spiritual nu există pentru că ceea ce noi suntem este în esență veșnic desăvârșit ,  singura care poate să ”progreseze” rămâne structura corp-minte. Problema reală este, că atâta timp cât facem un efort și mai ales de acela  încrâncenat,  pentru a progresa  noi trăim în eroare privind  în minte și așteptând ca mintea să devină Spiritul sau Conștiința atemporală, ceea ce practic nu este posibil pentru că așa cum am spus ”Eu Sunt” este anterior minții și tocmai de aceea nu poate fi descoperit de nici o minte. 

Mintea fiind o simplă invenție, o umbră a Conștiinței necesară supraviețuirii sociale și culturale, care devine un instrument desăvârșit odată înțeles, cine ești tu! O altă eroare este că orice efort, ne împinge într-o anumită direcție și mai ”adânc” în minte,  în loc să ne scoată din minte în realitatea eternă a lui Eu Sunt. 

Mai mult, practica și efortul ne  împiedică să iubim ceea ce este, în speranța unor rezultate matusalemice a ceea ce am putea deveni.  În acest fel, majoritatea practicilor spirituale  îți fură prezentul, în speranța unei realizări, iluminări sau eliberări viitoare, ce se află absconsă undeva în ”inima” devenirii. 

Multe din ele sunt făcute să îți crească angoasa și spiritul de competiție sau așa cum am întâlnit să te umple de panică și confuzie pentru că vine sfârșitul lumii și tu nu ai făcut sau nu faci nimic pentru a o salva- a te salva. Unii dintre acești gen de ”practicanți spirituali” sunt aidoma unor babe sau moși confuzi care vor să te convingă că e musai să faci ceva; chiar cu tupeu îți vor spune că e inconștiență crasă să nu faci ceva să salvezi biata planetă și dacă vei face asta vei obține mântuirea și alte basme cu Feți Frumoși... 

Firește că în acest timp cât tu faci o mulțime de lucruri, care te pastrează încătușat în tragedia minții, el sau ele se distrează cu cei apropiați pentru că oricum ”ei au transcens efemeritatea acestei lumi”... Toată această crasă confuzie nu are nimic în comun cu spiritualitatea ci cu ceața grosă a minții.  

Cineva l-a întrebat pe Nisargadatta Maharaj: ” Ar trebui să depun eforturi pentru Sadhana (practica mea spirituala zilnică) mea?” și Nisargadatta a răspuns: ”Trebuie să depui eforturi din nou, și din nou, și din nou în sadhana ta, căci atunci și numai atunci vei realiza că acel efort nu te va conduce nicăieri.” Cel mai greu de înțeles este caracterul iluzoriu sau de vis, al acestei existențe. 

Așadar,  întreabă-te ce poate face o umbră? simpla ei existență oprește strălucirea soarelui și atât, ea nu poate să facă sau să desfacă ceva. Când este înțeles caracterul oniric al acestei lumi, dorința de a face încetează,  mintea se dizolvă în A Fi, în Eu Sunt sau Ființarea însăși, iar gândurile care apar sunt văzute drept ceea ce sunt, simple fluctuații ale stării de vis vegheat.

 

Una din modalități ,  este că prin intermediul introspecției,  sau prin non-interferență (nu atinge nici un gând, nu-l hrăni cu interes)  mintea să fie văzută ca un simplu ecran de cinema  (și atunci când grația se revarsă) însăși observatorul sau martorul (cel ce vede mintea),  să fie  ”observat” moment în care, realizezi efemeritatea a tot ceea ce există.

În ceea ce privește acest ”progres spiritual”  unul din citatele semnificative ale Dr Wane Dyer merită analizat: ”Noi credem că suntem ființe umane căutând un spirit infinit, dar dacă este tocmai invers și în esență noi suntem Spiritul nemuritor ce trăim o experiență muritoare.”  În acest caz oare ce am vrea noi să desăvârșim?

Apercepția realului  nu se  produce printr-un proces secvențial și nu apare în urma unei practici. Dacă înțelegi clar că în spatele ochilor tăi cel ce privește prin tine ești Tu Infinitul,  apercepția va imploza instantaneu și de la sine, este o pură întâmplare. 

Înțelege așadar că nu există nici un stadiu de progres, pentru că nu există cineva care să progreseze. Relaxarea până la abandonul complet face ca să nu mai dai crezare minții, să nu mai privești în ea, ci aspațial și să îi permiți astfel Existenței,  Realului să te îmbrățișeze.

Iată o scurtă povestioară semnificativă : 

Astăzi am discutat mai mult cu Dariana Teodora o fetiță de 3 ani... discuția a decurs cam așa: 

- Dary cine ești tu? ... 

- Nu stiu..

- Dary dar ce ești tu? 

- Sunt o fetiță !

- Foarte frumos Dary dar de unde știi tu că ești o fetiță?

- Știu pentru că mi-a spus mami.

- Hmm.. Și dacă mami ți-ar fi spus că ești un îngeraș, atunci cine ai fi fost tu?...

- UN INGERAȘ !...

Crezi ceea ce ești învățat să crezi că ești, nici măcar nu te gândești să pui la îndoială acest instrument  care poate fi mintea și mai exact ”educația, cunoașterea ei”. Atunci când ea rămâne ceea ce este, un simplu instrument și nu atunci când îi dăm voie să devină stăpânul nostru și să ne conducă la o nesfârșită suferință viața, mintea este un instrument desăvârșit. 

Să trăiești din aduceri aminte,  în memoria minții,  însemnă să trăiești locuind  într- o închisoare. Tu ești prospețimea etern indescriptibilă a fiecărei clipe,  care nu are continuitate dar este îmbrățișată de infinitul, care ești!

Dacă de mic ai fi fost învățat că ești un înger ce ai fi tu acum?  Mai mult, dacă ai fi fost învățat că ești adevărul pur,  că ești Spriritul Infinit Etern Liber. Cine ești tu ? Lasă-te trăit de asta! 

Multumim din inima Ionică Spiridon pentru acest material