| 
 Până nu
  demult, oamenii de ştiinţă au crezut că doar prin gândurile noastre emitem
  energie către exterior şi că cel mai puternic emiţător energetic din corpul uman
  ar fi astfel creierul, cu impulsurile sale electromagnetice. S-a demonstrat
  însă că avem un emiţător mult mai puternic. Inima. Una din cele mai mari
  descoperiri ale secolului XX este că inima are şi un alt rol decât cel de
  pompă de sânge. 
Descoperirea
  a fost făcută de Institutul de Cardiologie din California. Ei au spus că
  acest organ miraculos e înzestrat cu inteligenţă, inteligenţa inimii, şi că
  influenţa inimii este foarte importantă, foarte profundă pentru noi. 
În 1994,
  cercetătorul american J.A. Armour introducea conceptul de „creier al inimii“,
  după ce rezultatele studiilor arătau că inima are un sistem nervos, suficient
  de complex pentru a putea fi recunoscut drept un „mic creier“ propriu. Acest
  sistem nervos al inimii conţine în jur de  40.000 de neuroni, cu mult
  mai puţini decât neuronii cerebrali, care sunt în jur de 100 de miliarde.  
Cu
  toate acestea, circuitul elaborat pe care îl formează permite inimii să
  acţioneze independent de creier (prin învăţare, memorie, senzaţie) şi chiar
  să influenţeze procesele cognitive la nivelul creierului, cu care ea
  comunică. Adică inima acţionează ca şi cum are o minte a ei şi influenţează
  profund felul cum percepem lumea şi cum îi răspundem.  
Cercetările făcute de
  Joel şi Beatrice Lacey de la Institutul de Cercetare Fels, în anii '70, au
  descoperit că atunci când creierul trimite semnale inimii, prin sistemul
  nervos, inima noastră nu se supune automat. Cu toate acestea, creierul se
  supune tuturor mesajelor şi instrucţiunilor trimise de către inimă. Un alt
  studiu a demonstrat că inima este implicată şi în procesarea şi decodificarea
  informaţiei intuitive.  
Cercetări anterioare descoperiseră că accesul la
  intuiţie se face şi prin creier, dar, spre surpriza cercetătorilor, a reieşit
  că inima este mai rapidă decât creierul în receptarea şi reacţia la
  informaţiile despre evenimente viitoare, înainte ca acestea să se întâmple
  (McCraty, Atkinson & Bradley, 2004). Ştiaţi că undele cerebrale ale unei
  persoane se pot sincroniza cu undele câmpului magnetic ale inimii altei
  persoane? Deci ce gândim despre cineva poate fi simţit de acela chiar în
  inimă. 
Inima
  trimite către creier mai multă informaţie decât primeşte 
Între
  inimă şi creier se produce o comunicare dinamică, continuă, ca un dialog,
  fiecare organ influenţând permanent funcţia celuilalt. Există patru tipuri de
  conexiuni care pleacă din inimă spre creier. Primul este comunicarea
  neurologică prin transmisia de impulsuri nervoase: interesant este că inima
  trimite către creier mai multă informaţie decât primeşte,  şi e singurul
  organ din corpul uman care poate face asta. Deci poate inhiba sau activa
  părţi din creier, în funcţie de circumstanţe, influenţând percepţia
  realităţii şi, în final, reacţiile. 
Alt tip de comunicare al inimii este prin
  hormoni şi neurotransmiţători: inima este cea care produce hormonul ANF, care
  asigură echilibrul general al corpului (homeostazia). Unul din efectele sale
  este inhibarea producerii de hormoni ai stresului, alături de producerea şi
  eliberarea de oxitocină, „hormonul iubirii“.  
Al treilea tip este comunicarea
  prin unde de presiune, adică prin ritmul cardiac şi variaţiile acestuia,
  inima trimiţând mesaje către creier şi către restul corpului. Şi în al
  patrulea mod, comunicarea energetică, prin câmpul electromagnetic al inimii care
  este mai puternic decât al oricărui alt organ din corp. 
Emiterea
  unei emoţii determină instantaneu răspuns în ADN 
Câmpul
  electric al inimii este de aproximativ 60 de ori mai mare decât amplitudinea
  activităţii electrice generate de creier. Câmpul magnetic produs de inimă
  este de 5.000 de ori mai mare în intensitate decât câmpul produs de creier.
  Acest câmp se schimbă în funcţie de starea emoţională. Când ne temem, simţim
  frustrare sau stres, el devine haotic. 
Sentimentele
  umane care pleacă din inima noastră, având în spate convingerile noastre
  profunde, influenţează ADN-ul şi el, la rândul său, influenţează atomii,
  materia. 
S-au
  realizat experimente care au arătat că stările de iubire, de recunoştinţă
  dilată, modifică lanţurile de ADN, iar la stres, furie, frustrare, molecula
  de ADN se micşorează, se contractă şi implicit blochează codurile sale. Tot
  demonstrat este că aceste coduri se deblochează instantaneu dacă
  experimentatorii reuşeau să emită iar iubire, recunoştinţă, bucurie. Emiterea
  unei emoţii determină la miime de secundă, deci instantaneu, răspuns în ADN,
  chiar dacă mostra studiată era la distanţe imense de experimentator. 
Concluzia este că sentimentele şi
  gândurile noastre pot modifica ADN-ul, iar ADN-ul modifică materia din care e
  structurată lumea. Când trăim compasiune, iertare, dragoste influenţăm
  propriul ADN, dar mai mult decât atât, putem transmite aceste modificări în
  afara noastră, la distanţe oricât de mari, prin câmpul cuantic, influenţând
  tot ce este în lume. | 
Un blog pentru tine care traieste prin mine si pentru mine care traieste prin tine...
duminică, 3 februarie 2013
Un emiţător mai puternic decât creierul: INIMA...Ca sa intelegem ce inseamna “mourir d’amour”.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
 

 
 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.