Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)

Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)
Nemuritoare printre Nemuritori... Desavarsita printre Desavarsiti... Geniala printre Genii... Tacere din Liniste Aduna duh de pace in sufetul tau si mii de insi se vor mantui in jurul tau ( Sf. Serafim de Sarov )

joi, 21 iunie 2012

Rezumat seminar Jasmuheen - (care se hraneste cu prana- Lumina)


SEMINAR  JASMUHEEN – 23 – 25 mai 2012 Bucuresti
A fost o adevărată binecuvântare să particip la seminarul lui Jasmuheen. Energiile emanate de iubire, bucurie, prezenţa fiinţelor luminoase şi prezenţa Esenţei noastre a tuturor, au fost aproape insuportabile. Am plâns mai tot timpul, a fost cu adevărat o sărbătoare a sufletului meu şi ceva s-a schimbat în mine atunci. Sunt alta.
Încep prin a-mi cere scuze pentru că nu am cum să redau tot ce ne-a transmis Jasmuheen week-endul trecut, prin cuvinte, simţiri şi de la spirit la spirit în cele câteva rânduri pe care le scriu acum. Dar dacă consideraţi că aceste informaţii sunt folositoare, aveţi bineînţeles, acordul meu să le trimiteţi tuturor celor care credeţi că ar putea fi interesaţi.  
În primul rând, seminarul ei s-a axat pe unime, pe a nu mai promova dualitatea, nici cu gandul, nici cu vorba şi nici cu fapta. De multe ori afirmăm că vrem unime, dar prin gândurile noastre creăm aceeaşi dualitate. Un terapeut nu trebuie să considere şi nici să îşi dorească să aibă pacienţi, pentru că aceast concept de eu – terapeut, voi – pacienţi este dual. La fel cu vindecătorii, eu – vindecător, voi – cei care aveţi nevoie de vindecare. Intenţia şi percepţia corectă în unime este de a „cere” universului relaţii mutual benefice. Acest „mutual benefice” este ceea ce pune pe picior de egalitate, vindecătorul cu cel vindecat, terapeutul cu cel tratat. Am pus „cere” în ghilimele, pentru că noi ştim că de fapt rugăciunea adevărată este cea de recunoştinţă pentru tot ce avem deja. Mulţumim Creatorului pentru că El ne-a oferit deja, înainte ca noi să cerem. Deci, „mulţumesc universului pentru toate relaţiile mutual benefice pe care le am cu toţi cei din jurul meu” este intenţia sau rugăciunea corectă. La fel, există ideea conform căreia Mama Pământ suferă şi noi trebuie să o ajutăm să nu mai sufere. Este o concepţie greşită şi duală. Mama noastră este o fiinţă extraordinară, magnifică şi foarte puternică pe care noi nu avem cum să o facem să sufere. Mama Pământ a fost de acord să treacă prin această experienţă de învăţare ca şi noi şi Jasmuheen a asemănat-o cu un urs mare şi puternic care se trezeşte din hibernare. Cei care considerăm noi că îi fac „rău”, ar fi asemenea unor purici. Primul lucru pe care l-ar face un urs cu purici după ce s-ar trezi ar fi să se scarpine... de aici, cutremure, inundaţii, etc. Cei care nu sunt aliniaţi cu energiile Mamei vor fi pur şi simpu, „scărpinaţi”. Ea merge mai departe, cu sau fără noi toţi. Iarăşi, intenţia corectă în unime de relaţie cu Mama noastră este de a avea cu ea o relaţie mutual benefică.
Căile păcii
Pe parcursul celor 3 zile, Jasmuheen ne-a vorbit despre căile păcii. Ce este necesar ca noi să facem, cum este necesar să gândim pentru a fi în pace? A zis că sunt 12 căi, deşi eu când le-am numărat mi-au ieşit 13.
1.     Ritmul
-         Înseamnă a găsi ritmul nostru interior şi a ne acorda la el. Bineînţeles, avem fiecare mai multe ritmuri. Dar care din aceste ritmuri vrem să exprimăm într-o situaţie anume? Spre exemplu, ne-a pus muzică şi ne-a cerut să dansăm – eram toţi agitaţi pentru că melodia era cam alertă – iar apoi ne-a cerut să medităm în tăcere, la Esenţa noastră. S-a schimbat radical şi brusc ritmul de la alert, bucuros, extrovertit la calm, tăcut, introvertit.
2.     A te simţi binecuvântat
-         Întotdeauna, indiferent de ce se întâmplă în lumea de afară. Trebuie mereu să ne simţim plini de daruri, fiinţe cu valoare inestimabilă în ochii Creatorului noastru.
3.     Schimbarea sistemului de operare
-         Nu este un concept nou la Jasmuheen, ea mereu ne-a vorbit despre reprogramări. Ne-a oferit câteva programe noi, în schimb:
a.      Exist în sănătate perfectă la toate nivelurile, în fericire şi armonie cu mine însumi şi cu toată creţia. SPIRIT INFINIT, Arată-mi calea pentru ca aceasta să fie întotdeauna adevărată pentru mine.
b.     Iarăşi o intenţie în unime: totul despre fiinţa mea este benefic pentru această lume şi totul despre această lume este benefic pentru fiinţa mea.
c.      Şi cea de mai sus: cu toţi cei pe care îi întâlnesc am o relaţie mutual benefică.
4.     Crearea împărăţiei proprii
-         Respect de sine
-         A te considera vrednic
-         A te considera o regină a Mamei Divine, spre exemplu, sau un rege al Tatălui Divin şi să te porţi ca atare.
5.     Înţelegerea dimensiunilor interioare
-         Şi alegerea în care din ele vrem să trăim. Aici Jasmuheen se referă la undele cerebrale: β – frecvenţa dualităţii, a vieţii ocupate (a celor mai mulţi pământeni)
                     α – începe să se manifeste armonia, viaţa este mai frumoasă
                     θ – începem să ne putem hrăni pranic, se instalează unimea
                     δ – armonie perfectă, unime, hrănire pranică totală, depăşire totală a iluziei fizice.
-         Sunt foarte multe de spus aici în plus, dar vreau să subliniez doar că aceste dimensiuni sunt la alegerea noastră – prin stil de viaţă – şi suntem toţi la fel de capabili să le experimentăm.
6.     A fi păstrător de energii
-         Alegere conştientă: ce energie vrem să aducem în lume? Ce energie alegem să curgă din noi constant în univers?
7.     A fi în formă la toate nivelurile şi a te simţi fabulos
-         Aici Jasmuheen se referă la stil de viaţă. Asta e partea care nu prea convine oamenilor, pentru că implică a lucra cu tine însuţi, ceea ce ştim cu toţii că nu e uşor. De mulţi ani Jasmuheen ne vorbeşte de un anumit stil de viaţă şi cei care am citit cărţile ei ştim despre ce este vorba. Îl prezint în continuare pentru că are anumite completări de ultimă oră.
a.      Meditaţia
-         Meditaţia adevărată este cea care, indiferent de metodă, relevă celui care meditează natura sa divină, Esenţa. De exemplu, respiraţia Esenţei şi respiraţia iubirii, sunt amândouă pe youtube (sau le facem împreună când ne mai întâlnim).
-         Întoarcerea la Esenţă, simţirea Ei, o las să se exprime prin mine.
b.     Rugăciunea (comuniunea divină)
-         Nu cer nimic, doar sunt recunoscător pentru tot ce am deja, sunt una cu maeştrii înălţaţi
c.      Stăpânirea minţii:
-         Focalizare: a putea ţine o imagine, o intenţie în minte.  A nu fi uşor distras.
-         Gândire care nu limitează: pentru tot ce auzim sau citim: „această informaţie mă limitează sau nu?” dacă informaţia este limitatoare atunci decidem să nu o acceptăm şi formulăm imediat opusul ei pe care îl acceptăm ca fiind adevărat.
d.     Dieta
-         Principiul este mai uşor, mai puţin, mai rar
-         celor care ştiu că hrana corpului lor fizic vine în proporţie mai mare de 50% din prana le este recomandat ca imediat să reducă hrana fizică la jumătate.
-         Fiinţele de lumină care ne urmăresc evoluţia şi ne ajută pe drumul nostru, fiind conştiente de energiile masive care vin acum pe Pământ şi care vor veni în cantităţi mult mai mari în curând, ne transmit următorul mesaj: „Noi vrem ca în cel mai scurt timp posibil voi toţi să treceţi pe hrană lichidă”, pentru a ajuta cât mai mult sistemul fizic în aceste vremuri solicitante, pentru ca el să poată face faţă la schimbările masive care vin odată cu alinierea Pământului la Centrul Galactic.
e.      Tratarea corpului ca pe un templu
-         Iubirea corpului
-         Exerciţiul fizic – are o importanţă crucială pentru sănătatea organismului.
f.       Slujirea
-         A oferi fără a aştepta răsplată în niciun fel, niciodată
g.      Tăcerea
-         A nu vorbi mult, a nu vorbi fără rost
-         Tăcerea în natură, conectarea la natură, simţirea ei
h.     Muzica sacră
-         Ascultarea de muzică sacră
-         Cântare a muzicii sacre şi a muzicii care vine din interior, din Esenţă
Pentru ca cineva să se poată hrăni doar pranic este posibil să nu fie suficiente aceste 8 puncte. Pentru aceasta trebuie să întrebăm Esenţa noastră ce altceva trebuie să creştem în fiinţa noastră pentru ca hrănirea pranică să devină adevărul nostru.
8.     Cuvinte de putere
-         Mantrele
9.     Coduri de succes
-         De exemplu: „Eu exist într-o stare de comuniune divină cu mine însumi şi cu partenerul meu de viaţă”
-         „Corpuri ale mele, vă cer să lucraţi în armonie cu rezultatul clar ca eu să manifest perfect Divinitatea care sunt întru totul.
-         „Corp al meu fizic (iau toate corpurile pe rând), te iubesc, te respect şi îţi onorez inteligenţa. Ai permisiunea mea să te hrăneşti în orice fel ai nevoie cu rezultatul final ca eu să exist în sănătate perfectă, fericire şi armonie la toate nivelurile.
-         Codurile trebuie spuse din Esenţă, ca stăpân al corpurilor, cu iubire şi sinceritate
10.           Calea îndrumătorului interior
-         A te identifica cu partea din tine care este deja iluminată (care nu a părăsit niciodată planurile „superioare”)
11.           Calea iubitului
-         Iubirea de sine
-         Iubirea divină
-         Iubirea romantică
-         Pentru o relaţie romantică perfectă: primirea Divinităţii în relaţie, să fie bazată pe prietenie (încredere, respect), tandreţe, inimă altruistă
12.           Hrănirea pranică  
-         Vine de la sine pe măsură ce tot mai multă iubire curge prin noi, pe măsură ce suntem tot mai aliniaţi la Esenţă
-         Este calea firească de evoluţie a întregii omeniri
-         Aliniază-te cu Esenţa ta şi dă-i voie să te lumineze cu adevărul Ei, dă-i voie să te binecuvânteze cu darurile sale, dă-i voie să te hrănească complet.
13.           Conexiunea interdimensională cu fiinţele de lumină
-         Sunt rase de fiinţe extrem de iubitoare şi inteligente, de o frumuseţe interioară extraordinară, dar care arată foarte diferit de noi.
-         Ca o consecinţă firească a ridicării vibraţiei pe Pământ, la un moment dat vom putea vedea „cu ochiul liber” tot ceea ce încă nu putem vedea. Credeţi că atunci când stăm singuri la calculator suntem cu adevărat singuri? Nu. Vom fi puşi faţă în faţă cu tot felul de specii când ne vom fi ridicat vibraţia suficient de mult (şi suntem foarte aproape de punctul acela). Vor umbla printre noi, vom vedea „navele” lor pe cerul „nostru”. De fapt, noi suntem cei care ajungem în dimensiunea lor şi trebuie să fim pregătiţi pentru asta.
-         Ne-a spus Jasmuheen că unora din aceste fiinţe extrem de iubitoare din dimensiunile superioare le este „frică” de felul în care vom reacţiona la vederea lor, pentru că nu arată deloc a oameni, ci unii dintre ei aducând mai degrabă a un fel de gândaci mari sau lăcuste... este o idee cu care nici eu nu m-am obişnuit încă – nu mi-ar plăcea să mă trezesc cu unul din ăsta în dormitor... – dar trebuie să ne depăşim frica, trebuie să fim iubire, pentru că iubirea dizolvă orice urmă de frică, să trecem peste aspectul exterior şi să ne raportăm doar la iubirea nemărginită pe care aceste fiinţe minunate o au pentru noi şi care abia aşteaptă să ne primească în lumea lor. Inevitabil, contactul se va produce foarte curând. Nu numai că trebuie să ne pregătim pe noi înşine, dar trebuie să pregătim pe cei din jurul nostru.
Alte precizări importante pe care le-a mai făcut Jsmuheen:
-         Energiile care vin acum sunt despre fluiditate, bucurie, simplitate. Tehnicile complicate de mii de ani nu ne mai sunt folositoare acum. Acum funcţionează ceea ce este simplu, totul trebuie adaptat de la o zi la alta şi trebuie să ne trăim viaţa în bucurie, permanent. Nu ne mai putem permite să avem gânduri limitatoare, de vibraţie joasă. Nu ne mai permitem acest lux. Haideţi să fim armonioşi şi luminoşi (pentru că totul este alegerea noastră) şi să mergem mai departe cu Mama noastră, în dimensiunea unimii. Pentru cine doreşte, bineînţeles, va rămâne o „hologramă” a planetei în dualitate, pentru a continua jocurile la acest nivel. Dar avem acum ocazia să explorăm mai mult din potenţialul nostru.                                                                         
-         Tehnici de testare a adevărului:
1.     Gândim un adevăr (spre exemplu: sunt într-un corp de femeie – dacă sunt femeie) şi urmărim reacţia corpului (sunt atent la respiraţie, bătăile inimii, sau alte semne ale corpului).  Apoi gândim ceva fals (sunt într-un corp de bărbat – dacă sunt femeie) şi urmărim modificările care apar în corp faţă de reacţia corpului la adevăr. Astfel avem un etalon pe care îl putem folosi oricând pentru a depista ce este adevărat pentru noi.
2.     Stăm în picioare relaxaţi, cu genunchii puţin flexaţi. Ne adresăm Esenţei şi o rugăm să folosească corpul fizic pentru a ne răspunde la întrebări. O rugăm să ne mişte corpul către în faţă pentru DA şi către în spate pentru NU. Apoi punem întrebările. La sfârşit, mulţumim.
-         Întotdeauna este bine să radiez energie. Nu absorb niciodată. Pot modifica orice câmp energetic radiind iubire din Esenţă. Iubirea neutralizează orice alt fel de energie.
-         Energia se schimbă în funcţie de eticheta pe care i-o ataşez. O energie care nu îmi este benefică devine benefică pentru mine dacă eu accept să o percep în acest mod.
Ok, dragilor, cam atât. Au fost, bineînţeles, mult mai multe, au fost şi meditaţii, exerciţii practice, channeling... dar mai povestim când ne vedem.
Fiti binecuvantati!
Starea Divină a conștienței se atinge,având un dor curat pentru adevărata fericire,
prin autodisciplină și prin harul Ființei Supreme.
În această stare, lumina spiritului strălucește mereu.Fie ca voi să atingeți adevărata libertate -starea de constantă fericire. (MAESTRUL INTERIOR)
Multumim Monicai Coltor de la care am primit acest mesaj minunat.

4 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. JASMUEEN!! O BINECUVINTARE PENTRU TRUP SI SUFLET !

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  4. Care este legătura cu Isus Hristos? Nu am observat nici o referire.

    RăspundețiȘtergere