Te
invităm în această tabără pentru a-ţi înţelege şi a-ţi
rezolva problemele de sănătate prin intermediul
Noii Medicini Germanice și a altor modalități și tehnici
de autocunoaștere, dar şi pentru a te cunoaşte mai
bine, pentru a rezolva traumele emoţionale
care îţi afectează viaţa sub toate aspectele ei.
Tabăra
se adresează CELOR
CARE SUNT FAMILIARIZAȚI CU NOUA MEDICINĂ GERMANICĂ
care vor sa conștientizeze cauzele biologice ale bolilor
personale și ale altor membrii din familiile lor pentru
a preveni copierea inconștientă și reproducerea automată
a tiparelor de gândire și de raportare a acestora la
realitate, dar mai ales celor care vor să își dea ocazia
să lucreze intensiv cu ei ca să șteargă sau să rescrie
cât mai multe din memoriile traumelor care îi impiedică
să trăiască sănatoși
și fericiți.
O categorie
importanta de oameni căreia i se adresează tabăra de
”avansați” este cea formată din părinți și bunici
conștienți de faptul că tot ceea ce lucrează cu ei și
eliberează din subconștient se vindecă și din
inconștientul urmașilor și din cel al strămoșilor, care
au acces permanent la toate transformările din
conștiința noastră.
Această
tabără este și pentru cei care sunt sănătoşi și vor să
prevină apariţia oricăror probleme fizice sau emoţionale
în viaţa lor, înțelegând corelațiile dintre conflicte și
afecțiunile corpului fizic.
Programul
taberei este conceput astfel încât să învăţăm împreună
să ne cunoaştem, să ne dăm seama care sunt cauzele
durerilor și suferințelor noastre fizice și sufletești
şi să ne autovindecăm sub îndrumarea dr. Crina
Vereş. Vom lucra şi vom exersa Noua Medicină
Germanică și celealte metode descrise mai jos pe
cazuri concrete ale noastre şi ale celorlalţi
participanţi la tabără.
Vom
analiza provocările fizice, afective și
sufletești pe care le avem şi le vom transforma
în oportunități de vindecare și maturizare emoțională.
Scopul
taberei este să înţelegem principiile după care
funcţionează continuumul minte-creier-corp explicate
pe baze științifice de Dr. Ryke Geerd Hamer prin Noua
Medicină Germanică, să învăţăm s-o aplicăm, astfel
încât, la finalul taberei să avem nişte deprinderi şi
obiceiuri care să ne menţină sănătoşi și care să ne
readucă starea de sănătate cât mai repede cu putinţă.
Vom
desfăşura jocuri şi exerciţii care ne vor ajuta să ne
cunoaștem mai bine pe noi şi pe cei din jur şi să
identificăm cauzele şi modalităţile de tratare a
suferințelor de orice natură.
Ne
propunem ca această tabără să fie începutul noii tale
vieţi în care sănătatea, fericirea, împlinirea,
bucuria, iubirea
să nu fie doar nişte cuvinte, ci o stare permanentă care
să ne învăluie. Vrem să creăm cadrul necesar eliberării
tale, pentru a da startul unei relaţii mai bune cu tine,
cu copiii tăi, cu partenerul de cuplu, cu părinții, cu
familia şi cu ceilalţi colaboratori.
După
ce vei înţelege că relaţia ta cu tine este esenţială,
după ce vei învăţa să îţi acorzi timp şi atenţie
astfel încât să poți să cauţi înăuntrul ființei tale soluţiile
problemelor cu care te confrunți, viaţa ta va lua
o nouă formă, nebănuită, împlinitoare. Felul în care vei
privi viața când te vei întoarce acasă, va schimba lumea
în care trăiești într-un mod benefic, neaşteptat, care
acum pare un miracol.
Această
tabără te va ajuta să găseşti resursele potrivite pentru
a putea modela un EU care să te împlinească fizic,
emoțional şi sufletește, pentru a te bucura de viață.
În
tabăra te invităm împreună cu copiii. Aceştia,
dacă doresc, pot participa gratuit la programul pentru
adulți pentru a înţelege cum funcţionează corpul
nostru și relațiile interumane sau pot participa
la programul special pregătit pentru ei de un psihopedagog
specializat în lucrul cu copiii.
Această
tabără este pentru tine dacă:
- ești
deja familiarizat/ă cu conceptul de autovindecare
- vrei
să aprofundezi cunoștințele de Noua
Medicină Germanică și să exersezi tehnici și
metode de autocunoaștere, autocontrol și
autovindecare
- îţi
doreşti să te cunoşti în profunzime, să
desluşeşti legătura dintre trăirile interioare,
conştiente sau inconştiente şi afecţiunile corpului
fizic
- vrei
să înţelegi cine eşti şi să revii acasă un alt
om, mai sănătos, mai împăcat şi fericit
- vrei
să te bucuri de o bucată de vară la mare într-o
atmosferă de familie, în compania unor oameni
care doresc să-şi îmbunătăţească viaţa, la fel
ca şi tine
- vrei
să te bucuri de aer curat, într-o atmosferă de
energie pozitivă şi susţinere
- vrei
să înţelegi relaţiile pe care le ai cu cei
din jur şi să le îmbunătăţeşti
- realizezi
că sănătatea ta este direct legată de calitatea
relațiilor din viața ta – relațiile tale, pe
care tu le-ai construit cu tine și cu ceilalți te
ajută să fii sănătos sau nu, să ai abundență
și succes pe toate planurile sau nu
Ce
înveţi în Tabără?
- să
identifici fazele bolilor în orice situațiue
şi la oricine
- să
înţelegi sensul biologic /rostul
afecţiunilor/simptomelor în funcție de
localizarea lor la nivelul corpului
- să
înţelegi legătura dintre fiecare tip de
boală şi asocierea cu o anumită parte a
creierului
- să
înţelegi cum este REVERSIBIL orice proces
patologic din corpul nostru
şi să anulezi fricile de îmbolnăvire şi de moarte
- să
depistezi legătura
creier-microbi-simptome
- să
faci diferenţa dintre un şoc conflictual biologic şi
un conflict psihologic
- să
aplici tehnici de echilibrare emoţională prin
ghidare pe piramida nivelurilor neurologice
- să
înțelegi
structura experienței subiective și originea
senzațiilor fizice
- să
gestionezi relaţia cu tine şi cu ceilalţi
- să
comunici nonviolent / armonios
- să
înţelegi de unde vin situaţiile pe care pare că nu le
poţi gestiona, rolul lor în viața ta şi care este
lecţia pe care vin să ţi-o ofere
- să
practici mai multe procedee care pot fi folosite
ulterior și acasă
- să
înțelegi de ce unele boli se vindecă foarte greu - AUTISMUL ADULT și
PUNCTELE OARBE
În
cadrul taberei de Auto-Cunoaştere şi Noua Medicină Germană
mai poţi învăţa şi să:
- distingi
starea de a observa de cea de a judeca, de prejudecăți
- înveți
să disociezi senzațiile corpului fizic de emoții și de
corelațiile cu elementele exterioare
- îţi
recunoşti cu claritate sentimentele şi nevoile de bază
- te
exprimi cu empatie şi claritate în orice situaţie
- ajungi
la soluţii creative prin conectarea în profunzime la
nevoile şi sentimentele proprii şi ale
interlocutorilor
- ai
mai multă răbdare cu tine, cu adulţii şi copiii din
preajma ta
- fii
mai empatic şi mai puţin autoritar în comunicare
Cele 9 Metode de Autovindecare pe care le
Practici în Tabară
Cele
9 metode pe care le vei exersa în Tabară sunt o sinteza
din multitudinea de tehnici și exerciții practice
descoperite și predate de diverși deschizători de
drumuri și formatori în domeniul Autocunoașterii, pe
care Crina Vereș le-a învațat, le-a experimentat pe sine
și le-a adaptat nevoilor individuale ale celor peste 10
mii de beneficiari ai sesiunilor de consiliere
individuală și de grup din ultimii 20 de ani de
practică medicală și terapeutică.
Dr. Crina Vereș ne oferă prin aceste cursuri accesul la
ceea ce a învațat și experimentat de-a lungul timpului,
după cum afirmă:
“Mulțumesc cu fiecare ocazie tuturor Ființelor
minunate care au apărut în calea mea și m-au ajutat să
văd lumea cu alți ochi, să ma descopăr pe mine, să imi
lărgesc orizonturile cu privire la potențialul uman
nelimitat, să înțeleg din ce cauze, în ce situații,
cum apar bolile, cum să ne vindecăm trupurile și
sufletele, și le mulțumesc în special pentru că pot
împărtăși aceste daruri transformatoare de viață și
conștiintă cu semenii mei!”
1. Noua
Medicină Germanică (Dr. Ryke Geerd Hamer) – demonstrează
științific și imagistic prin tomografii computerizate
care sunt corelațiile dintre:
I. orice conflict biologic / program emoțional
mental distructiv pe care l-ai accesat (originea și
caracteristicile șocului emoțional cu care te confrunți)
II.
zona din creier afectată de fiecare șoc biologic
III.
structura specifică unui anumit organ care este
implicată în adaptarea la șocul respectiv și prin care
creierul asigură supraviețuirea organismului.
2.
Arhetipurile ca modalitate de Autocunoaștere și
Autovindecare – conștientizezi cum percepțiile tale despre
realitate și modul de interacțiune care decurge din
aceste percepții se încadrează în patru arhetipuri
majore și corespund totodată modificărilor specifice
diverselor vârste emoționale.
3.
Piramida Conștiinței Și Calea Renunțării –
activezi conștiința specifică acelor paliere de ființare
de la care poți vindeca biologicul prin acceptarea
emoțiilor prezente, prin deconectarea lor de ancore
exterioare aparent pozitive sau aparent negative.
4.
Piramida Nivelurilor Neurologice – îți arată de ce starea de sănătate îți
poate fi afectată de felul în care îți structurezi
experiența subiectivă. În funcție de nivelul de
integrare neurologică și de ce fel de limbaj folosim
corespunzător fiecărui nivel, învățăm cum pot fi
identificate formulările neproductive și stările
neresursă pentru a le reformula în vederea recuperării
stării de sănatate. Descoperirea programelor
autodistructive, a gândurilor negative și a credințelor
limitative și punerea lor sub observație asistată
permite înlocuirea algoritmilor dezadaptativi și a
conținuturilor mentale generatoare de boli cu versiuni
de programe biologice autosustenabile / generatoare de
bucurie de viață și sănătate.
5.
Terapie Noesică și AutoAnalgezie – descoperi de ce boala începe ca răspuns
biologic negativ la un stimul din mediul intern sau
extern și afli cum să te vindeci prin gândirea bazată pe
răspunsurile biologice pozitive.
6.
Jurnalul și Tehnica STOP – ne ajută să ne oprim periodic din tot ceea
ce facem, ca să destrămăm emoțiile negative din noi
înșine și să observăm cum avem tendința să le asociem cu
persoane, locuri, situații, obiecte etc, deși în esență
mediul intern (emoțiile și senzațiile) și mediul extern
sunt constituite din elemente independente.
7.
Ieșirea din Triunghiul Dramatic - Vindecarea
Relațiilor prin Comunicarea Empatică și Armonioasă –
identifici stările de Victimă, Agresor și Salvator atât
în raport cu tine, cât și cu cei din jurul tău și înveți
cum să ieși din acest Trio Vicios prin asumarea rolului
de Observator Adult Matur Emoțional.
8.
Oglinzile Eseniene ale Relațiilor/Sinelui –
afli Cine Ești din părerile pe care ți le faci clipă de
clipă despre ceilalți și despre orice situație. Folosim
felul în care ceilalți ne oglindesc nivelul conștiinței
de la care relaționăm pentru a face alegeri tot mai
conștiente.
9.
Vindecarea Arborelui Genealogic prin Lucrul Individual
pe Boli/Suferințe/Provocări/Tipare personale preluate
din clanul familial – identifici conflictele și dramele pe care
le-ai preluat inconștient de la părinții și îngrijitorii
tăi, le conștientizezi și le alchimizezi înainte să se
transforme în boli grave, exersezi bazele vindecării
acestora dacă deja se manifestă în corpul fizic sub
formă de boală.
Ce
tehnici și metode vor mai fi folosite?
- COACHING IN 3:
BENEFICIAR/EXPLORATOR, CONSILIER/GHID, OBSERVATOR
- Noua
Medicină Germanică (Dr R.Hamer) prin citirea de
tomografii computerizate (CT-uri)
- Accesarea
părților de suflet care gestionează comportamentele
noastre nedorite/neproductive. Împăcarea părților din
noi aflate în conflict. Ștergerea ancorelor negative
ale comportametelor nedorite.
- Terapia
Iertării / Puterea Rgăciunii
- Cercul
excelenței: accesarea stărilor resursă în vederea
folosirii lor în situații care în trecut ne lăsau fără
replică sau ne produceau disconfort
- Gimnastică
Energetică (elemente de QiGong, TaiChi Chuan, posturi
corporale vindecătoare, elemente de reflexoterapie și
proceduri de urmat în situații de urgență)
- Muzică
pentru sincronizarea emisferelor cerebrale
- Meditație:
observarea corectă a respirației, a senzațiilor și a
gândurilor
- RE-DESTINAREA
VIEŢII PRIN RE-SCRIEREA ADN
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.