Inger - cancer la san drept, completata :)

Acum multi ani mi-a venit la consiliere de cuplu o pustioaica. Era tare debusolata, crestea cu o matusa, fiindca mama si tatal ei erau despartiti si aveau altundeva, vietile lor cu altcineva, vieti in care nu fusese loc si pentru micuta ingerita.

O fata frumoasa, subtirica, plina de viata si pasiune. Cu alte cuvinte, un OM.

Cateva povesti, cateva teme de casa, cateva carti de citit, cateva documentare de vazut, S-a simtit implinita si o vreme a disparut ingerasa.

Apare dupa ceva vreme insarcinata, insa nu stia cine e tatal copilului. Nu stia ce sa faca. Ii iubea frumos pe amandoi partenerii. Unul era cu job, la casa lui, linistit, poate un pic prea linistit pentru focoasele ei nucleare :) ... celalalt, un student frumusel si jucaus, care avea timp de ea si de povestile si prostiutele ei, insa care era intretinut de ai lui, fara un serviciu pe langa facultate...

Sa le spuna ? Sa nu le spuna ? Pe care sa il aleaga ? Si o tona de alte intrebari la care nu stia ce sa faca, iar corpul ei a facut o draga de retentie masiva de apa, pe un conflict existential, de abandon si lipsa de lichiditati...

Pana la urma alege sa le spuna de fetita si ca nu stie care e tatal, si ca se culcase in acea perioada si dupa cu amandoi. Cel care lucra a decis ca nu mai vrea sa auda de ea pana se naste copila si se face testul de paternitate. Celalalt jnsa, desi un pistan, o tine pe langa el in speranta ca acel copil e al lui si pe de o parte nici nu mai vrea sa stie daca e sau nu al lui, insa ii vrea pe amandoi, mama si copil.

Se naste fetita si se dovedeste la testul de paternitate ca micuta e a celuilalt, a celui care lucreaza. Pustanul da bir cu fugitii, e frustrat ca s-a facut acest test, ca el o vroia oricum, acum ca stie ca are alt tata si ca acel barbat stie ca e fetita lui so ca acela si lucreaza si are un spatiu locativ pe care si-l permite se intalneste cu propriile limite.

Acum realizez ca toti trei au nume de ingeri :)...

Studentul nu inceteaza sa o caute insa doar pentru sex. Tatal fetitei o ajuta cu bani, insa se poarta urat cu ea. Vulnerabila, isi cere in continuarea sa isi valideza rana de abandon din copilarie si are nevoie de a fi salvator pentru ceilalti ca sa supravietuiasca programelor din biologicul ei.

Matusa cu care crescuse si statea era bolnava, unchiul era cu probleme cu capul, mai avea si un copil mic de care nu se putea odihni, fara sustinere, haine, scutece, mancare, era nehranita, o ajutam cu niste prieteni sa supravietuiasca

...nu tu serviciu si nu tu bani sa te intretii, inca un copil respins de tata, tinerete cu pasiuni si nabadai si se trezeste micuta mama ingerita cu cancer la san drept.

Daca de consiliere psihologica fusesem buna, din pacate expertiza ca medic si om trecut prin cancer nu o lua de buna. Am rugat-o sa isi faca jurnal, sa se opreasca asa cum facuse inainte si sa se observe, functionase odata, functionase cu mine si cu altii. Era insa foarte speriata si alerga de la un om la altul fiindca de mica in mintea ei, cancerul era o sentinta irevocabila la moarte.

Mi-a si spus ca ma roaga doar sa ii spun versiunea mea despre ce se petrece cu ea ca vocea mea o linisteste, ca se opereaza si face chimio si raze si gata, ca ea nu crede ca cea mai mare frica a ei, cancerul, se poate vindeca altfel decat medicaliceste si ca si aceasta este doar o amanare monstruoasa a mortii.

M-am rugat mereu sa fie fericita. Cum o face Dumnezeu fericita nu e treaba mea, insa acesta era cadoul pentru noi doua... beneficiem intotdeauna primii de emanatiile noastre...

Nu mai stiu exact daca un an sau doi nu am mai vazut-o. Credeam ca se operase, facuse tratament si ca probabil il tolerase bine fiindca o vazusera priteni comuni pe strada si cu fetita.

Mi-a venit slaba, piele si os, cu ditamai rana la san, cu noduli crescuti pe torace, peste coaste... pe scurt ingerul dezbracat arata ca un mic monstrulet mutant, insa reusea sa isi acopere cu haine largi minunatia...

Mi-a povestit ca dupa ce a plecat de la mine a mers la ceva medic, din droaia pe care ii avea pe o lista luati la plezneala de pe internet, iar acesta i-a spus sa incerce ceva plante de la o firma dintr-un multilevel marketing de suplimente alimentare ca se va vindeca fara operatie si fara raze sau chimio.

Ingeruta chiar credea in operatie cand fusese la mine si ca o ajuta sa scape de monstrul ce o manca de vie, iar eu nu am indraznit sa ii spun sa nu le faca, de fapt nu spun nimanui sa nu le faca, ci doar sa si le asume, iar daca tu crezi in ceva, credinta ta te-a vindecat.

O rugasem avand cancer pe dreapta, sa faca pace cu barbatii din viata ei pe care era foarte furioasa. De la tatal ei care o abandonase la niste monstruleti de rude, atunci cand ea avea mai mare nevoie de o familie, la unchiul patologic, la matusa care isi plangea de mila si pentru care era infirmiera, la cei doi iubiti si alti amici care au aparut pe parcursul timpului in care nu ne vazusem si despre care credea ca se folosisera de ea.

Acestia erau oameni in bratele carora incercase sa gaseasca cateva clipe de bunatate, de uitare, de pasiune, de iubire...

Teoretic stia ca ii vorbeau in cap autoritati exterioare care ii traiau viata. Practic, se purta ca o barcuta dusa de valurile emotionale pe o mare a vietii teribil de tulburata.

Vedeam manifestandu-se deplin autismul adultului, care intelege rational, insa emotiile il tarasc sa se chinuie si sa sufere in continuare conform programarilor din ADN, fara sa realizeze ca viata cu fiecare clipa e lipsita de orice semnificatie, e o tabla goala pe care TU poti sa scri propria poveste, atunci cand te prinzi de aceasta realitate, altfel consideri ca e scrisa, ca asa esti tu si sa se schimbe ceilalti...

Ea stia teoria foarte bine, insa astepta sa fie atat de buna pentru ceilalti incat sa ii puna lumea la picioare. Aceasta insa nu s-a intamplat. Cand realizezi ca esti genial si desavarsit iti pui lumea aceasta la picioare, pentru ca realizezi ca tu nu esti din lumea aceasta decat in masura in care TU ALEGI.

Ii ceream sa faca pentru ea ceva ce o face fericita. A inceput sa alerge, sa faca miscare si dupa un scurt timp arata mai bine. Tumoarea se micsorase, nu mai supura la fel, era din ce in ce mai bine s nu mai mirosea. La un moment dat s-a inchis de tot.

Incepuse sa se iubeasca pe ea mai mult, sa nu mai puna la suflet ce faceau sau nu faceau ceilalti. A fost o perioada in care ne-am vazut de cateva ori, incepuse sa intre bine in remisie, era destul de energica, bucuroasa, fericita, se intarise, avea incredere in ea, apoi iar a disparut...

Nu am sunat-o fiindca era prea ocupata cu alte registre ale vietii mele si ea stia ca ma poate oricand suna ca avea si numarul meu privat, pe care ma sunau doar copiii si o mana de oameni.

Am revazut-o cand arata din nou foarte rau. M-a chemat in clinica sa povestim ca avea noduli la plamani si ii scoteau apa. Un timp iar a fost mai bine. Iar i-am dat carti, pe care nu stiu insa daca le-a citit.

A mai fost la mine odata cand abia se tinea pe picioare si nu mancase de nu stiu cand. Am gatit, am mancat, am povestit. Era a nu stiu cata oara cand imi venea sa iau iar pe cineva la mine acasa, sa il ingrijesc, pana se punea pe picioare.

Vroiam sa ii ofer caldura unui camin, a mea si a copiilor care au invatat sa fie iubitori, intelegatori si sa reintre intr-un normal plin de pace si liniste cum dezvoltasem noi acasa la noi.

A zis ca nu ramane, ca merge la un prieten, ca tatal fetei sta cu micuta si apoi ne-am mai auzit odata la telefon inainte sa aflu ca a plecat din aceasta lume inca un inger.

Multa vreme nu am putut vorbi despre ea... imi curgeau lacrimi de dor, de furie, de tristete, de nevoie de control asupra realitatii.

Nu am putut vorbi despre ea asa cum am intalnit-o si perceput-o eu, despre furia si frustrarea pe care le-am simtit fata de mine, ca ea nu facuse sustinut ce ii recomandasem de cand avea cancer si totusi ma implicasem emotional, ca imi dadusem voie sa fiu atat de vulnerabila desi mai vazusem odata scanariul cu o prietena care insa era mult mai in varsta si consideram ca rigiditatea era data de inertia de a fi intr-o relatie foarte toxica peste 40 de ani.

Eram furioasa pe ea ca vazuse de cateva ori pe curpul si mentalul ei ca daca facea ce ii spuneam se facea mai bine, era plina de viata, se regenera, dar le facuse sporadic, pana se simtea destul de energizata, apoi arunca cu energia in altii si in ea si iar o luam se la capat...

Ii spuneam sa insiste sa faca asta constant pana ce dispare total tumoarea, insa instinctele si pasiunea erau mult mai tentante decat sa se opreasca sa se analizeze in continuare atat timp cat se simtea destul de bine sa faca cu acea energie altceva.

Ma simtisem Sisif, insa eu singura ma condamnasem sa sufar, nu era vreun alt Hades in zona :) pentru ca nu o concediasem ca si om cu care vorbeam despre viata si boala ei...

Puteam ramane prietene si sa vorbim fara sa ma implic vreun pic emotional, si inca un pic cu experienta mea de om care trecuse prin cancere si se vindecase, inca un pic ca si pisicolog care realiza ca e iar, si iar, si iar un terci de emotii, inca un pic ca medic care ii recomanda mereu du-te si scoate povestea aia foarte urat mirositoare... dar oare chiar puteam?

Speram sa fiu in stare sa fac asta, insa cand o vedeam ranita si lesinata de foame, se ducea detasarea pe apa sambetii si o luam din nou la prelucrat la mansarda.

De ce nu puteam sa ma detasez?  Versiunea mintii era ca fatuca asta minunata era prietena mea, ca nu pot sa nu ma imprietenesc cu oameni despre care stiu si de cate ori pe zi scapa o besinuca, cu cine face sex, si pe cine iubeste si pe cine judeca... cu cine vrea copil si cu cine nu, ce ii place sa manace, ce hobbiuri are, ce vise si frustrari...

Nu vroiam sa ii adancesc si mai tare rana de respingere si abandon. Ma straduiam sa fiu cat puteam de ferma, dar hormonii ei erau manati bine de niste programe pe care nu isi acorda timp sa le dezintegreze sau sa le inlocuiasca cu altele mai eliberatoare.

... si nu puteam sa nu o asist pentru ca vedeam un ingeras, mai tanar decat mine, catranit de viata, intr-o societate in care nu esti invatata la scoala ca dupa terminarea liceului ar fi de dorit sa mergi la fortele de munca sa iti faci dosar de somaj ca daca nu intri la facultate ai depasit termenul de depunere a dosarului de somaj, si daca mai ai si extra timp in care sa faci sex si sa ramai gravida, nu vezi de la stat decat alocatia pentru copil si la revedere...

Tanara, fara experientabde viata, imatura emotional, plina de vise si iluzii, de speranta ca viata si lumea sunt buni, s-a ciocnit de multe scenarii de acuzatii, de jigniri, de deznadejde... in care au aparut cativa ingeri sa o ajute... alte femei trecute prin viata si care au reusit sa faca pace cu ele si lumea...

Realizez cat de importante sunt programele noastre de pornire in viata, din perioada intrauterina si primii ani de viata... ce amprente colosale lasa pentru o viata si cat de greu si cu cata suferinta ne smulgem din aceasta cursa a soricelului prins in caruselul vietii...

Cand te sustragi perceptiilor pe care le-ai avut inainte, de la altii mostenite, si cand le vezi fricilor chipul de ceara, caldura focului constiintei topeste aceste iluzii, insa cand esti prins in mrejele lor e dificil sa te ierti, sa te accepti, sa te iubesti, sa iti vezi desavarsirea...

Cu timpul, si multumita ei am invatat sa ma detasez, sa iubesc ce vine spre mine ca si cazuistica, ca si povesti de viata, sa inteleg ca fiecare are un parcurs pe pamant, sa invata sa raman in liniste, si invat si reinvat aceasta, si atunci, cand o fiinta draga are de iesit din aceasta lume sa onorez calatoria parcursa impreuna, intalnirea versiunilor noastre in forma umana pe aceasta minunata planeta albastra.

A mai fost nevoie ca un alt inger sa fie foarte aproape de plecare dupa o perindare intre altii si mine, insa niciodata in ea, pana in momentul in care viata a pus-o la limita supravietuirii si abia atunci a reusit sa faca cu adevarat pace si liniste in ea, sa isi asume fiecare clipa.

In acest moment nu stiu daca aceasta ingeritza care si-a gasit pacea mai este sau nu pe aceasta planeta insa stiu cu siguranta ca si daca ramane si daca pleaca din corpul fizic, este deplin Constienta de Sine, complt abandonata Vointei Fiintei, Esentei Divine. Iar eu am reusit alaturi de ea sa raman cat mai aliniata si jucausa si libera.

Multumesc, Ingere cu nume de Inger ca ai amprentat si purificat prin prezenta ta in pasul meu, atat de mult din constiinta-mi. Te iubesc !

Multumesc celeilalte Ingerite pentru examenul de aliniere si libertate si pace interioara pe care l-am parcurs impreuna. Te iubesc !