Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)

Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)
Nemuritoare printre Nemuritori... Desavarsita printre Desavarsiti... Geniala printre Genii... Tacere din Liniste Aduna duh de pace in sufetul tau si mii de insi se vor mantui in jurul tau ( Sf. Serafim de Sarov )

vineri, 23 ianuarie 2015

Despre Maturizarea Emotionala

Toți părinții își fac speranțe și prin aceste speranțe își distrug copiii. Trebuie să te eliberezi de părinți.
Așa cum într-o zi ieși din pântecul mamei…
După 9 luni, copilul își părăsește mama.
Oricât de golită s-ar simți, copilul trebuie să părăsească trupul ei. Vine și o altă zi în viață, când copilul va părăsi așteptările părinților. De-abia atunci, pentru prima oară, va deveni o ființă cu propriile drepturi, pe propriile picioare.
Atunci va deveni cu adevărat liber.
Dacă părinții sunt atenți și înțelegători, își vor ajuta copilul să devină liber cât mai repede. Nu-l vor condiționa pentru a-l folosi, ci îl vor ajuta să trăiască în iubire.
Așa se va naște o lume nouă, în care oamenii vor munci din iubire. Tâmplarul va munci pentru că iubește lemnul.
Profesorul va preda pentru că iubește învățătura.
Cizmarul va face pantofi pentru că-i place meseria.
Dar acum se întâmplă ceva foarte neclar.
Cizmarul a devenit chirurg, iar chirurgul a devenit cizmar.
Amândoi sunt furioși.
Tâmplarul este politician, politicianul este tâmplar.
Și ei sunt furioși.
Toată existența pare să fie furioasă.
Uitați-vă în jur, la fețele oamenilor: unul e mai furios decât altul. Fiecare pare a nu fie acolo unde trebuie.
Niciunul nu se simte împlinit, nu-și simte utilitatea, și acest lucru îl obsedează.
Părinții întotdeauna speră, iar speranțele lor devin otrăvitoare.
Eu vă spun: iubiți-vă copiii și dați-le sentimentul că au fost doriți așa cum sunt.
Ei n-au venit pe lume ca să vă îndeplinească vouă dorințele.
Dacă vor face un lucru sau altul, nu trebuie să vă zdruncine dragostea pe care le-o purtați.
Aceasta este necondiționată.
Atunci va apărea o lume complet nouă.
Oamenii se vor îndrepta automat spre lucrurile care le plac, își vor găsi calea spre a se împlini.
Doar dacă ești împlinit, dacă ceea ce faci nu este numai o profesie, ci vocația ta, chemarea ta, doar atunci vei putea avea față de părinți sentimente pozitive.
În caz contrar, ei sunt cauza existenței tale mizerabile.
Nu le poți fi recunoscător și nici nu ai pentru ce.
Numai împlinit vei fi recunoscător.
Iar împlinirea e posibilă numai dacă nu vei deveni un obiect.
Trebuie să devii o persoană.
Trebuie să devii o valoare în sine.
Destinul tău este să devii un om împlinit.
Tatăl insistă: „Trebuie să mă iubești, sunt tatăl tău”, iar copilul trebuie să se prefacă.
De fapt, nu-i obligatoriu să-și iubească nici mama.
Este un lucru natural ca mama să aibă un sentiment instinctiv de iubire pentru copilul ei, dar invers nu este neapărat la fel de valabil. Copilul nu-și iubește mama din instinct.
Că are nevoie de mamă este altceva, că se folosește de mamă este, iarăși, cu totul altceva.
Dar nici o lege a naturii nu spune că trebuie să o iubească.
O place pentru că îl ajută, pentru că fără ea nu se poate descurca. Așa că îi este recunoscător și-i poartă respect, ceea ce e normal. Dar iubirea este cu totul altceva.
Iubirea curge în jos, de la mamă la copil, și nu invers.
Lucrurile sunt simple: iubirea copilului este pentru el însuși, iar atunci când va crește, va fi pentru copilul lui, nu invers.
Gangele curge spre ocean, nu invers, spre izvoare.
Mama este izvorul, iar iubirea curge către generația nouă.
A o întoarce înapoi este un act forțat, nenatural, nebiologic.
Copilul trebuie să se prefacă, pentru că mama spune: „Sunt mama ta, trebuie să mă iubești”.
Și atunci ce face copilul?
Se preface, și astfel devine politician.
Fiecare copil devine un politician încă din leagăn.
Când intră mama în cameră, zâmbește ca un veritabil președinte american.
Trebuie să zâmbească chiar dacă nu simte bucurie.
Deschide gura, își mișcă buzele.
Acest lucru îl ajută, e o metodă de supraviețuire.
Iubirea e falsă.
Și când ai găsit cea mai ieftină și mai mecanică formă de iubire, e greu s-o mai descoperi pe cea ideală, originală, autentică.
Apoi trebuie să-ți iubești surorile, frații, neamurile… fără un motiv anume.
De fapt, câți își iubesc sora și pentru ce?
Acestea sunt doar idei făcute să țină familia unită.
Tot acest proces de falsificare te aduce la un moment dat în punctul de a te îndrăgosti tot printr-o falsă iubire.
Ai uitat ce e iubirea.
Te îndrăgostești de culoarea părului cuiva.
Ce are asta cu iubirea?
După două zile, nici n-o mai vezi.
Te îndrăgostești de o formă a ochilor sau a nasului.
Dar după luna de miere, toate astea te vor plictisi.
Și atunci va trebui să te descurci cumva.
Cum?
Mințind, înșelând.
Spontaneitatea ta e otrăvită, altfel n-ai putea să te îndrăgostești pe bucăți. Iar tu nu vezi decât părțile.
Dacă te întreabă cineva de ce iubești o anumită femeie sau un anumit bărbat, vei răspunde: „ Pentru că e atât de frumoasă!” ori „Îmi plac ochii lui, părul, proporțiile corpului” sau mai știu eu ce… Toate astea sunt prostii.
Această iubire nu este profundă și nu are valoare.
Nu va deveni intimitate deplină.
Nu va dura o viață, se va usca foarte repede, pentru că este superficială.
Această iubire nu este izvorâtă din inimă, ci doar un fenomen al minții.
Poate că arată ca o actriță și de aceea îți place de ea, dar a plăcea nu e totuna cu a iubi.
Iubirea este un fenomen diferit, nedefinit, misterios.
Am fost întrebat dacă n-ar trebui să iubim cât de mult putem.
Credeți că iubirea e totuna cu a munci până cazi lat?
Aici nu este vorba de ceva ce „trebuie” să faci, ci de un fenomen al inimii.
Este transcenderea minții și a corpului.
Nu este proză, ci poezie.
Nu este matematică, ci muzică.
Nu o faci, ești ea.
Iubirea nu se face, ea este.
Toți acești „trebuie” apasă greu asupra spontaneității tale.
Iubirea nu „trebuie”, ea nu poate fi comandată.
Nu te poți forța să iubești cât de mult poți.
Exact asta încearcă oamenii să facă și de aceea lipsește iubirea din lume…
O mamă trebuie iubită într-un cu totul alt mod.
Ea nu este și nu poate fi iubita ta.
Dacă te atașezi prea mult de mama ta, nu vei putea să-ți găsești o iubită.
Și în sufletul tău vei fi furios pe mama ta, pentru că din cauza ei nu poți trăi cu o altă femeie.
Despărțirea absolută de părinți este o etapă a procesului de creștere și de împlinire.
Ca și nașterea.
Și atunci ți-ai părăsit mama.
Într-un fel, și atunci ai trădat-o…
Dar dacă în pântecele mamei copilul s-ar gândi la trădare,
(„Cum să-mi părăsesc mama care mă poartă în ea?”) ar ucide-o și ar muri și el.
Deci trebuie să iasă de acolo.
Mai întâi este unit în totalitate cu mama, apoi acea legătură este tăiată.
Începe să respire singur: acesta este începutul creșterii.
Devine un individ și începe să funcționeze separat.
Însă timp de mai mulți ani va rămâne dependent de ea.
Laptele, mâncarea, adăpostul, iubirea îl vor face dependent de mama lui.
Fără ea, e un neajutorat.
Pe măsură ce devine puternic, se va îndepărta tot mai mult. Alăptatul va înceta în momentul în care el va putea consuma o altă hrană.
Se va îndepărta mereu mai mult.
Într-o zi va merge la școală și-și va face prieteni.
Când va deveni adult, se va îndrăgosti de o femeie și, într-un fel, își va uita mama, pentru că femeia îl va copleși, va fi mai puternică decât el.
Dacă acest lucru nu se întâmplă, ceva nu e în regulă.
Dacă mama ta se agață de tine, nu-și îndeplinește corect datoria de mamă. Și aceasta este o problemă foarte delicată.
Mama trebuie să te ajute să mergi pe calea ta – în asta constă misiunea ei.
Mama trebuie să te facă puternic, pentru a putea pleca de lângă ea. Aceasta este iubirea ei.
Aceasta este datoria ei.
Dacă te agăți de ea, greșești.
Totul se întoarce atunci împotriva naturii.
Ca și cum râurile ar curge în sus.
Totul se dă peste cap.
Mama este izvorul tău.
Dacă vei curge spre ea, vei merge împotriva curentului, împotriva firescului.
Râul se îndepărtează de izvor, îndreptându-se spre ocean.
Acest lucru nu înseamnă că nu-ți iubești mama, din care ai izvorât.
Nu uitați: iubirea pentru mamă este respect, nu dragoste.
(Intradevar, si Biblia scrie sa-ti "respecti" parintii si nu sa-i "iubesti")
Iubirea față de mamă trebuie să aibă calități de recunoștință, de respect profund.
Ea ți-a dat naștere, ea te-a adus pe lume.
Iubirea ta trebuie să fie ca o rugăciune adresată ei.
Fă orice poți pentru a o ajuta, dar nu o iubi ca pe o iubită, pentru că atunci vei confunda imaginea de mamă cu cea de iubită și vei deveni tu însuți foarte confuz.
Destinul tău este să-ți găsești o iubită care să fie altă femeie, nu propria mamă.
Numai atunci, pentru prima oară, vei deveni matur, pentru că viața alături de altă femeie înseamnă desprinderea completă și finală de mamă.
De aceea a existat mereu, peste tot în lume, un antagonism subtil între mamă și iubita sau soția fiului ei.
Se întâmplă așa pentru că mama simte că o altă femeie i-a luat fiul de lângă ea.
Un sentiment natural, dar de o ignoranță crasă.
Mama ar trebui să se bucure că fiul ei a găsit o altă femeie.
Acum, copilul ei nu mai e copil, a devenit un bărbat matur.
Ar trebui să fie fericită, nu?
Tu, ca bărbat, te maturizezi într-un singur fel: îndepărtându-te de mama ta.
Acest lucru se întâmplă la mai multe nivele.
Într-o bună zi, fiul se va revolta împotriva tatălui, dar nu fără respect, ci cu cel mai profund respect.
Această revoltă trebuie să se producă.
Aici, fiul trebuie să fie delicat: rebeliune, revoluție, dar cu respect. Fără respect, totul devine urât și ai mult de pierdut.
Liber și rebel, dar nu fără respect, pentru că tatăl și mama ta sunt izvorul din care ai venit pe lume.
Așadar, trebuie să te îndepărtezi de părinți.
Și nu vei fi numai departe, ci deseori chiar împotriva lor.
Acest lucru nu trebuie să se transforme în mânie.
Nu trebuie să ajungi să fii detestat, ci totul să se petreacă firesc, frumos, într-o notă de respect.
Pleacă, dar înclină-ți capul în fața tatălui și a mamei tale.
Spune-le că trebuie să pleci, plângi, simte-te neputincios, dar pleacă.
Pentru că trebuie să pleci.
Viața te cheamă.
Fiecare plânge când își părăsește casa părintească.
Privește înapoi cu ochii în lacrimi, cu nostalgie.
Zilele petrecute acolo au fost minunate.
Dar ce altceva e de făcut?
Dacă te agăți de casă, devii olog.
Rămâi mereu imatur.
Nu vei fi niciodată un bărbat în toată puterea cuvântului.
Îți spun: pleacă plin de respect.
Când părinții tăi vor avea nevoie de tine, ajută-i, fii disponibil.
Dar nu-ți confunda mama cu iubita.
Mama îți este doar mamă.
Osho


“Primul lucru de care trebuie să ţii seama este trupul. Corpul fizic este baza ta, temelia fiinţei tale, punctul în care eşti ancorată. Opoziţia dintre minte şi corp te poate distruge, te poate conduce la schizofrenie, te poate face să te simţi mizerabil, îţi poate transforma viaţa într-un iad. Tu eşti corpul. Desigur, eşti mai mult decât corpul, dar acel „mai mult” va veni mai târziu. Mai întâi de toate, eşti corpul fizic.

Corpul este adevărul tău de bază, aşa că nu te împotrivi niciodată lui. Ori de câte ori te împotriveşti corpului fizic, te împotriveşti lui Dumnezeu. Ori de câte ori acţionezi fără respect faţă de corpul fizic, pierzi contactul cu realitatea, căci acest contact se realizează prin corpul tău. Corpul este puntea care te leagă de realitate, este templul fiinţei tale.

Tantra vorbeşte despre reverenţa care trebuie arătată corpului fizic, despre iubirea şi respectul faţă de trup, despre recunoştinţa faţă de acesta. Corpul este o minune a naturii. El este cel mai mare dintre mistere. Dar voi aţi fost învăţaţi să vă împotriviţi corpului. Vă lăsaţi uneori copleşiţi de un copac măreţ, de soare şi de lună, de o floare, dar niciodată de propriul vostru corp. Iar corpul vostru este cel mai complex fenomen din întreaga natură. Nici o floare, nici un copac nu are un corp mai frumos decât voi înşivă. Nici soarele, nici luna, nici stelele nu au un mecanism de funcţionare atât de evoluat ca şi voi. Dar aţi fost învăţaţi să apreciaţi o floare, care este un obiect simplu. Aţi fost învăţaţi să apreciaţi un copac, care este un lucru simplu. Aţi fost învăţaţi să apreciaţi pietrele, stâncile, munţii, râurile, dar nu şi propriul vostru trup. Acesta nu vă copleşeşte niciodată. Este adevărat că este atât de aproape de voi încât este uşor să uitaţi de el. Este atât de evident, încât este uşor să-l neglijaţi. Dar el reprezintă cel mai frumos fenomen din natură.

Primul lucru cu care trebuie să începi este să înveţi să îţi respecţi corpul, renunţând la toate prostiile care v-au fost băgate în cap cu privire la el. În caz contrar, nu vei reuşi niciodată să îţi trezeşti energia lăuntrică, nici să o reorientezi către interior, nici să ajungi în lumea de dincolo. Cel mai bine este să începi cu începutul, iar începutul este corpul fizic. Nu este deloc uşor să îţi accepţi corpul fizic. Voi îl condamnaţi, îi găsiţi întotdeauna greşeli, nu îl apreciaţi niciodată, nu îl iubiţi niciodată, dar pe de altă parte, aşteptaţi ca altcineva să vină şi să vă iubească trupul. Dacă voi înşivă nu îl puteţi iubi, cum ar putea altcineva să vă iubească trupul? Dacă voi înşivă nu vă iubiţi corpul fizic, nimeni altcineva nu îl va iubi, căci vibraţia voastră de respingere îi va ţine pe ceilalţi la distanţă.
Oamenii se îndrăgostesc întotdeauna de persoane care îşi iubesc trupurile. Altminteri nu se poate. Prima formă de iubire trebuie să fie aceea de sine; numai din acest centru se pot naşte celelalte feluri de iubire. În clipa în care te vei accepta aşa cum eşti, vei deveni frumoasă. Atunci când propriul vostru corp te va încânta, el îi va încânta şi pe alţii. Mulţi bărbaţi se vor îndrăgosti de tine, pentru simplul motiv că tu eşti îndrăgostită de tine. Acum eşti furioasă pe propriul corp. Această idee îi respinge însă şi pe ceilalţi, ea nu îi ajută să se îndrăgostească de tine; îi ţine la distanţă. Chiar dacă ar dori să vină mai aproape, în clipa în care îţi vor simţi vibraţia, se vor îndepărta rapid. Căutarea altor persoane apare numai din cauza faptului că nu ne iubim pe noi înşine. Altminteri, oamenii vin singuri la noi. Dacă vă iubiţi singuri, ceilalţi vă vor iubi la rândul lor.

Voi aveţi idei preconcepute în legătură cu felul în care ar trebui să arate corpul vostru, şi orice idee preconcepută nu poate conduce decât la suferinţă. Corpul este cel care trebuie să fie. Dacă ai deja o idee despre cum ar trebui să arate el, vei suferi; de aceea, renunţă la asemenea idei. Acesta este corpul pe care îl ai, corpul pe care ţi l-a dat Dumnezeu. Foloseşte-l, bucură-te de el! Dacă vei începe să-l iubeşti, vei descoperi cu uimire că el începe să se schimbe, pentru că atunci când cineva îşi iubeşte corpul, el începe să aibă grijă de el. Nu-l mai îndopi cu alimente care nu-i sunt necesare, pentru că îţi pasă de el. Nici nu-l înfometezi, căci ţii la el. Asculţi de cerinţele trupului, de impulsurile sale, de dorinţele sale, de momentul în care apar aceste dorinţe. Când îţi pasă, când iubeşti, te pui practic în rezonanţă cu trupul tău, iar acesta se armonizează automat.
Dacă nu-ţi iubeşti corpul, acest lucru va crea o problemă, căci atunci devii indiferent faţă de corpul tău, devii neglijent cu el. Cui îi pasă de duşmanul său? Nu îl vei mai privi în faţă; vei ajunge să-l urăşti şi mai mult. Şi, în realitate, tu eşti cel care a creat întreaga problemă.Corpul nu creează niciodată nici un fel de probleme; mintea este cea care creează probleme. Ideea că nu îţi place propriul corp este o idee mentală. Nici un animal nu suferă din cauza vreunei idei că nu-i place propriul corp… nici măcar hipopotamul! Nimeni nu suferă – ele sunt perfect mulţumite, căci mintea lor nu le creează asemenea probleme artificiale.

Renunţă la idealul abstract. Iubeşte-ţi corpul aşa cum este, consideră-l un cadou de la Dumnezeu. Bucură-te de el şi îngrijeşte-l aşa cum merită. Fă exerciţii fizice, mănâncă atât cât trebuie, dormi atât cât trebuie. Ia toate precauţiile necesare, căci acesta este instrumentul tău, la fel ca şi maşina pe care o cureţi, la ale cărei semnale eşti atent tot timpul, ca să vezi dacă nu este ceva în neregulă. Ai grijă de corp, chiar dacă este afectat de o singură zgârietură. Ai grijă de corpul tău, şi el va deveni frumos; chiar este! Este un mecanism atât de superb, atât de complex, dar care lucrează totuşi cu atâta eficienţă timp de 70 de ani sau mai bine. Indiferent dacă tu dormi sau eşti trează, dacă eşti conştientă sau nu de el, el continuă să funcţioneze în tăcere. Chiar dacă nu ai grijă de el, el tot funcţionează, având grijă de tine. Orice om ar trebui să fie recunoscător corpului său!

Schimbă-ţi atitudinea şi vei constata că în şase luni corpul tău îşi va schimba forma.Iubeşte-ţi corpul şi vei vedea că el începe să se schimbe. Se simte iubit, îngrijit, util. Corpul este un instrument foarte delicat, iar oamenii se folosesc de el în mod evident, fără menajamente. Schimbă-ţi atitudinea faţă de el şi vei vedea ce se întâmplă!” / Osho


Multumim Gabriel pentru material :) Minunat

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu