Violenta naste violenta, Constienta naste Constienta

Am atipit la amiaza citind Jihadul Butlerian din seria DUNE si mi-am reaminit ca pentru mine Karate-Calea mainii libere (goale) insemna eliberarea de frici prin a te avea la indemana doar pe tine si a deveni una cu totul (sabia, masina, casa, lumea, ceilalti, locuri), iar atunci totul si de fapt nimic nu se mai intoarce impotriva ta, nu se mai lupta cu tine daca tu nu alegi asta: daca tu esti pacea atragi spre tine pacea lumii caci omul sfinteste locul prin ceea ce nutreste in el ca stari sufletesti si atitudini traduse in comportamente;

Visul era despre o scrisoare pe care le-o trimiteam veteranilor si initiatorilor de Scoli de Arte martiale de a fi atenti la faptul ca Violenta din lume ni se datoreaza atata timp cat avem competitii de lupte, cat la anumite nivele pentru anumite grade se lupta pe viata si pe moarte uitand ca viata este o gratie divina, o binecuvantare. Cu cat avansam mai mult pe calea Razboinicilor sa nu uitam sa fim de fapt Razbionici ai Lumii, ai desavarsirii interioare, ca avem de luptat nu cu slabiciunile celorlalti ci cu nevoia noastra de control asupra celorlalti (cu nevoia noastra de a le lua puterea asupra noastra pe care tot noi le-o dam atunci cand uitam ca de fapt puterea noastra se afla la noi doar ca am fost dreasti sa credem altceva). Cu cat suntem mai abili in manuirea armelor si a corpului nostru cu atat suntem mai responsabili de starile de spirit, de atitudinile fata de viata pe care le transmitem celor care ne urmeaza; a-ti simti adversarul inseamna la limita sa il simti pe celelalt, nu ca pe o viitoare victima a frici si durerii sau pe cineva care sa te transforme pe tine intr-o victima - chiar daca la inceput lucrurile stau asa in timp avem posibilitatea sa anticipam miscarile celorlati devenind una cu ei si incetam sa vrem sa le demonstram ca suntem capabili sa ii distrugem caci asta nu mai este o optiune cand intelegi ca celalalt este tu si de fapt tu pe tine din celalat nu mai vrei sa il ranesti; avem posibilitatea sa intelegem ca odata ce suntem puternici cu adevarat nu mai intram in lupte ca sa ne verificam puterea si invincibilitatea ci renuntam la insasi ideea de lupta cu un alt adversar decat noi insine, stiind ca prezenta noastra acolo inseamna ca cineva va manca bataie sau ar putea chiar muri. A fi foarte buni in Arta Razbioului inseamna de fapt ca noi ne intamplam razboi si violenta asteptandu-ne la ea sub diverse forme, altfel ratiunea de a ne pregati pentru lupte este falsa, este un non-sens, pentru ca prin gestul nostru devenim luptatori in atitudine iar vibrational rezonam, atragem spre noi violenta.

Am inteles pentru a nu stiu cata oara si sper sa imi ramana in fiecare foton din corp si fiinta atitudinea fata de karate de Arta a Pacii, dar nu pot sa nu ma intreb daca aceasta atitudine nu a avut nevoie pentru a fi construita de Arta razbioului si Constientizarea violentei cu care am atras violenta, iar apoi Constienta care a atras Constienta; AM AVUT NEVOIE SA OBSERV SI SA ANALIZEZ SI SA DEVIN CONSTIENTA DE IMPLICATIILE ATITUDINILOR MELE VIOLENTE, INCONSTIENTE, AUTOMATE SI APOI DE ATITUDINILE SI COMPORTAMENTELE CONSTIENTE SI PROACTIVE ...

Cand am incetat sa mai practic karate competitional si faceam garzi pe urgente si SMURD am atras multe cazuri si toate salvabile; m-am rugat de fiecare data sa imi trimita Universul acele cazuri in care sa pot invata medicina pentru viata si sa pot face ceva pentru acei oameni si asta am primit; apoi m-am apucat de psihologie pentru a ajunge mai usor la mintile oamenilor si a ii ajuta sa isi previna alterarea starii de sanatate prin atitudini sanatoase fata de ei insisi si fata de semenii lor (oameni, animale, plante, minerale - acesti mai mici frati ai nostri de care ne difera modul de aranjare a fotonilor si gradul de condensare a luminii, ca in realitate si noi si ei suntem alcatuiti din particule elementare, atomi care la randul lor se organizeaza in molecule, iar moleculele in corpuri vizibile si invizibile in functie de starea dea gregare si nivelele de perceptie)... doar ca studiile nu prea mi-au servit la mare lucru ca acolo nimeni nu te invata ceea ce de fapt conteaza: sa fii om, nu doar masina umana sau animal intelectual, adica sa Constientizam ca prin natura noastra suntem FIINTE SIMTITOARE in forma umana deocamdata, dar capabile de minuni ca schimbarea de forme, autovindecare, nemurire, teleportare -  doar ca pana al aceste aparente minuni avem nevoie sa intelegem lectia lui IMPREUNA, fara de care nu ajungem la CONSTIINTA LUI UNU (EU SUNT, EU SI TATAL UNU SUNTEM) si intelegand ca prin ceea ce suntem ca si atitudine si stari sufletesti ne intamplam noi noua inclusiv accidentele sau moartea, dar in egala masura si Minunile si Viata...

CUM SA AJUNGEM ACOLO ESTE DESTUL DE SIMPU: avem nevoie sa constientizam ca exista sincronicitati sau false coincidente, ca nu prea functioneaza intotdeauna legea cauza si efect, ca e nevoie sa avem grija la ce ne dorim ca s-ar putea sa se intample, si ca diferentele intre ceea ce ni se pare ca stim si suntem si ceea ce suntem si stim cu adevarat este colosala; de fapt daca suntem sinceri nu stim cu adevarat cine suntem si nici despre realitatea in care traim nu stim nimic real; devenind sinceri pute afla Adevarul, Calea si Viata incepand sa ne punem intrebari, redevenind copii in inocenta si astfel exploratori ai propriei noastre Constiinte si vieti pentru a re-invata la Scoala Vietii despre Noi insine, caci in oglinda toate situatiile care vin spre noi, fiintele si locurile sunt acolo pentru ca noi le-am atras prin ceea ce suntem ca vibratii in baza rezonantei vibrationale; avem posibilitatea sa ne intrebam Constiinta (Pinochio-Egoul si Greierasul si Zana Buna) atunci cand nu intelegem de ce am atras ceva care nu credem ca Suntem sau am putea fi. 

In seara asta ma intorceam de la dojo de karate din padure cu o prietena si in dreptul strazii cu fabrica de bere a avut loc un accident aparent prostesc: un copil care trecea strada in fuga si neregulamentar a fost lovit de un scuter cu doi baieti; am auzit impactul si am inteles rapid ca s-a intamplat ceva pentru care eram acolo ca inainte de a porni pe jos stiam ca trebuie sa merg pe jos cu colega mea desi puteam merge spre casa cu un autobus; am avut de la inceput sentimentul ca nu doar pentru povestile noastre de altfel minunate am mers in seara asta pe jos ci pentru ca atunci cand am auzit zgomotul inainte sa las mintea sa analizeze situatia si gravitatea ei am ales SA FIE VIATA, apoi am vazut scuterul gol venind pe mijlocul drumului, mai in sus masini si un copil in strada, apoi  copilul era in bratele unui baiat care l-a recuperat din strada si l-a adus pe trotuar; ma luptam intre 2 jocuri de rol: egoul de medic care lucrase mult pe urgente si stia ca micutul trebuie sa stea intins si Constiinta care ma plasase acolo; am simtit cum viata copilului se scurgea cumva si ii simteam splina, inima si creierul foarte tare; dupa ce m-am asigurat ca era intins si cu capul drept, ca nu avea fracturi la picioare sau brate si ca le misca bine, am verificat intre timp semnele vitale in ce stare sunt; concomitent am inceput sa ma rog sa ramana viata in el, organele sa se regenereze rapid, ii tineam palma pe inima si splina abia atingnad tegumentul cu blandete si odata ce s-a linistit am insistat sa invete ceva din experienta asta: ca se asigura cum si pe unde trece strada data viitoare ceea ce la nivel de subconstient creaza imaginea lui sanatos capabil sa treca stada si in acelasi timp i-am distras atentia de la spaima actuala; dupa ce ne-am indepartat de acolo am inceput sa simt agitatia de ce s-ar fi putut intampla si asta in baza scenariilor pe care le putea genera mintea, imi reaminteam si ii reaminteam mintii ca lucrurile deja sunt stabile; povestisem inainte de accident cu prietena mea despre starile noastre sufletesti, despre atitudinile noastre ca si daruri pentru acesti mai mici si totusi egali frati ai nostri, cu care amprentam locuri, oameni si situatii... M-am intrebat printre altele, ca mintea asta nu poate sa nu se intrebe si sa nu genereze indoiala constructiva pentru ca impiedica manifestarea orgoliului de a fi si a face si a sti si a avea, daca lucrurile nu ar fi fost stabilizate si daca eu nu as fi fost prezenta acolo si daca doar in mintea mea se intamplau toatea astea cu ochii copilului care incepeau sa se uite aiurea cand era in bratele baiatului si dupa ce l-a asezat jos pana l-am atins si si-a revenit la realitate si prezentza... La fel ma intreb de ce la festivitatea de terminarea facultatii unei prietene am bagat reanimare la o absolventa care lesinase cand am intrat in sala si care era adusa pe picioarele ei de un domn medic de urgente si am prins-o in timp ce ii vedem privirea tulbure si capul care se indrepta vertiginos spre tocul usii laterale pe unde vroia sa o scoata la aer; oare am fost acolo pentru mine din ei sau doar am mai fugit un timp din mine; odata pusa intrebarea imi dau seama si simt ca am fost acolo la momentul potrivit si la locul potrivit...
Multumesc Adriana ca ai fost cu mine acolo si dupa, in momentele in care imi tremurau picioarele si din cauza energiilor vehiculate pentru care imi stateau lacrimi la poarta pleoapelor, din cauza scenariilor potentiale ale mintii care dupa razboi se arata doar ca de data asta era acolo cu tendinta de a isi gasi o explicatie satisfacatoare, linistitoare a ceea de s-a intamplat si de ce mi-am si ne-am intamplat toti cei prezenti o astfel de experienta, dar mai ales ce am invatat fiecare dintre noi din ea; una din inavtaturile mele a fost ca nici un fulg de zapada nu cade decat la locul si la momentul potrivit... :)

NOAPTE BUNA PAMANTENI, NOAPTE DE LUMINA TUTUROR FIINTELOR ;VA MULTUMESC CA EXISTATI CA OGLINZI ALE STARILOR MELE DE SPIRIT SI SA VA POT IUBI ACCEPTANDU-VA ASA CUM SUNTETI PENTRU CEEA CE SUNTETI