Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)

Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)
Nemuritoare printre Nemuritori... Desavarsita printre Desavarsiti... Geniala printre Genii... Tacere din Liniste Aduna duh de pace in sufetul tau si mii de insi se vor mantui in jurul tau ( Sf. Serafim de Sarov )

luni, 4 iulie 2011

GRADINI ECOLOGICE AUTOSUSTENABILE

Toby Hemenway, Gaia’s Garden (partea a II-a), note de lectură
Partea a doua. Elementele grădinii ecologice


Capitolul 4. Revitalizarea solului


La graniţa dintre rocile nevii şi covorul verde al planetei există materie vie şi au loc evenimente importante. Solul este viu, nu o materie inertă unde sunt înfipte plantele. Solul se află la baza piramidei vieţii, şi cu cât este mai divers, cu atâta suportă mai multă diversitate.

O jumătate de hectar de păşune bună poate hrăni un cal sau doi, însă conţine 2 tone de viermi, alte 2 tone de bacterii sau fungi, precum şi multe alte vietăţi mărunte. Existenţa vietăţilor invizibile condiţionează bunăstarea celor vizibile. Dacă solul nu este abuzat, conţine mâncare pentru fiecare dintre fiinţele din el, şi implicit pentru cele de la suprafaţa lui.

Viaţa solului: primii reciclatori

Fertilitatea începe cu rocile, care conţin potasiu, calciu, magneziu, şi cele mai multe dintre elementele de care au nevoie plantele. Rocile sunt convertite în mâncare de către plante.

Natura reciclează substanţele de care are nevoie în proporţie de 98%. Restul de 2% îl extrage din roci. Prin comparaţie, rata de pierdere a calciului în agricultura intens chimizată este de 25-60% anual.

Bacteriile şi viermii sunt primii reciclatori ai vegetaţiei care moare toamna. Viermii reciclează cam 25 de tone de sol la fiecare jumătate de hectar anual. Mărunţind materia organică, reciclatorii creează sol.

Cum se formează humusul

După ce resturile vegetale sunt consumate de vietăţile mărunte în sol, acestea se transformă în : gaze, minerale şi humus. Într-un anume sens, humusul este stadiul final de decompoziţie a materiei organice. Nemaiputând fi consumat de microorganisme, se acumulează în sol.

Prezenţa humusului în sol este critică. Dacă nivelul humusului este prea scăzut, este semn că solul are mari probleme. Humusul este capabil ca nimic altceva să reţină apa.

Humusul permite umezelii şi organismelor solului să se mişte mai adânc în sol, unde acestea creează şi mai mult humus.

Humusul reţine nutrienţii, permiţând plantelor să-i folosească atunci când au nevoie.

Plantele au nevoie de microbi pentru a trăi. Într-un sol steril, plantele cresc mult mai greu.

Sănătatea minerală a solului

Rădăcinile ocupă doar o foarte redusă fracţie din sol, deci cele mai multe dintre minerale nu sunt niciodată în contact cu rădăcinile. Iar dacă mineralele nu sunt "vânate" de humus sau de microorganismele din sol, sunt spălate de ape şi părăsesc solul.

Plantele crescute în soluri bogate în materie organică sunt mult mai rezistente la boli decât plantele din soluri sărace în carbon.

O problemă de echilibru

O problemă destul de întâlnită a solului este nivelul prea scăzut de azot. Plantele lipsite de acest element sunt palide şi anemice. Un sol echilibrat are 20 de părţi carbon la 1 parte azot (procent întâlnit la compostul bine preparat).

“Iată ce se întâmplă cu solul după aplicarea entuziastă a îngrăşămintelor chimice. Turnarea unei pungi mari de îngrăşământ anorganic pe teren creează un exces de nutrienţi minerali. Acum ceea ce începe să lipsească este carbonul. Încă o dată, viaţa din sol intră în criză alimentară, împinsă de excesul de azot, fosfor şi potasiu din îngrăşămintele chimice tipice. Dat fiind că organismele au nevoie de aproximativ douăzeci de părţi carbon pentru fiecare parte de azot, la scurtă vreme carbonul existent este extras din materia organică a solului şi asimilat în organisme. Aceste organisme elimină dioxid de carbon, deci echilibrul carbonului este pierdut la fiecare generaţie. Mai întâi materia organică uşor digestibilă este consumată, apoi, mai încet, este rândul humusului. În cele din urmă, aproape tot carbonul din sol este epuizat, iar viaţa din sol, lipsită de hrana ei esenţială, începe să moară. Speciile de organisme ale solului care nu pot supravieţui penuriei dispar în anumite locuri. Unele dintre aceste creaturi ar putea juca un rol decisiv, poate secretând antibiotice pentru a proteja plantele, sau transferând un nutrient esenţial, sau macerând un compus necomestibil. Dispărând actori importanţi, viaţa solului se dezechilibrează şi mai mult. Predatorii naturali încep să dispară, astfel încât unele dintre organismele care le serveau drept pradă, nemaiîntâlnindu-se în această reţea alimentară bulversată, se înmulţesc în număr mare şi se transformă în flagel.

Din nefericire, multe dintre creaturile care rămân după supradoza minerală sunt cele care au învăţat să supravieţuiască cu ultima sursă de carbon disponibilă : plantele tale. Expluzarea carbonului din sol cu fertilizatori chimici le poate împinge în faţă pe organismele care aduc boli. Toate felurile de mucegaiuri, putregaiuri, înnegriri, pătări se abat asupra vegetaţiei. Odată cu dispariţia controlului natural, cu boli care răvăşesc fiecare plantă, oamenii trebuie să treacă la chimicale. Numai că acum organismele devenite distructive au tot ce le trebuie ca să prospere – mâncarea şi adăpostul furnizat de plantele de grădină - şi se vor înmulţi de fiecare dată când intervenţia umană devenită esenţială diminuează. Grădinarul este prins într-o ocnă chimică. Este o bătălie pierdută, reflectată de faptul că utilizăm acum de douăzeci de ori mai multe pesticide decât în urmă cu cincizeci de ani, şi cu toate acestea recoltele sunt mai afectate de insecte iar numărul bolilor a crescut, în conformitate cu statisticile USDA.

O altă daună adusă de utilizarea nejudicioasă a îngrăşămintelor chimice este pentru solul însuşi. Pe măsură ce materia organică este distrusă în urma hrănirii necugetate a vieţii solului, acesta îşi pierde abilitatea de a reţine apa şi aerul. Stratul său arabil este distrus. Viaţa disperată a solului a început să se hrănească chiar cu humusul, ultimul lucru care ar trebui să fie transformat în hrană. Împreună cu humusul orice altă materie organică dispare, solul îşi pierde structura friabilă şi intră în colaps. Solurile bazate pe argilă se transformă în beton, cele nămoloase se dezhidratează, transformându-se în praf şi pierzându-şi coeziunea.”

Solul viu este fundamentul unei grădini sănătoase.

A ara sau a nu ara

Ce se întâmplă în cazul aratului? Prin răsturnare, solul este expus aerului. Oxigenul revigorează viaţa plantelor, care atacă imediat materia organică, extrăgând mineralele din humus şi din particolele de rocă. Aratul fărâmiţează solul, caruia în felul acestuia îi creşte suprafaţa. Microbii din sol colonizează noile suprafeţe, extrăgând şi ei mai mulţi nutrienţi pe fondul unei explozii de populaţie.

Asta e grozav în primul an. Numai că nutrienţii eliberaţi sunt mai mulţi decât cei care pot fi consumaţi de plante. Iar ceea ce nu se consumă este spălat de ploaie. În câţiva an, solul este sărăcit, şi rezultatele sunt departe de exuberanţa primului an. Humusul se consumă, mineralele sunt spălate, solul este pauperizat.

Structura solului este distrusă prin arătură. Iar o sesiune de lucrări agricole consumă mai multă energie decât produce grădina timp de un an. Schimbul nu este sustenabil.

Cum să ameliorezi viaţa din sol

Cheia constă în adiţionarea de materie organică. Sunt trei tehnici de bază:
a) compostul ;
b) mulciul ;
c) îngrăşămintele verzi.

Compostul : metoda rapidă şi murdară

Compostul este fabricat prin acumularea de materie organică într-un morman, lăsată apoi să putrezească. Elementele de maximă importanţă ale unei grămezi de compost eficiente sunt :
a) proporţia corectă de carbon şi azot ;
b) umezeala optimă ;
c) dimensiunea corectă.

Grămada de compost trebuie să omoare toate seminţele ajunse accidental în ea. Acest lucru se petrece prin încălzire. Dacă una din dimensiunile grămezii este mai mică de 1 m, este puţin probabil ca grămada să fie suficient de încălzită. Iar un compost rece va duce la germinarea nedorită a unor seminţe.

Materialele “verzi" (iarbă proaspăt cosită, bălegar, excremente omeneşti) sunt bogate în azot. Materialele “maro” (frunze uscate, paie, rumeguş) sunt bogate în carbon. Dacă sunt amestecate în proporţie de 1:1, se obţine raportul de carbon – azot 30:1, care este ideal.

Grămada de compost se întoarce, adăugându-se eventual sol în timpul fermentării. Uneori merită adăugat chiar sol de pădure, importându-se astfel biodiversitate.

Dacă este întors de multe ori, compostul dintr-o grămadă e gata în 3-4 săptămâni. Totuşi, compostul întors doar de două ori, deşi are nevoie de o perioadă mai mare până la maturare, este capabil să hrănească mai bine plantele decât cel preparat rapid.

Puterea stratului de mulci

Mulcirea este de compostarea la faţa locului. Este o metodă care elimină buruienile, construieşte solul, face inutil aratul. Constă în acumularea resturilor organice de sus în jos.

Tehnica are doi paşi:
a) aplicarea unui strat de ziare, carton, haine biodegradabile;
b) peste care se pune un strat de mulci organic (paie, lână).

Pentru un strat de mulci corect se consumă foarte mult material.

Beneficiile mulciului :
a) conservă apa ;
b) păstrează solul răcoros în zilele caniculare ;
c) suprimă buruienile;
d) se transformă încet în compost.

Îngrăşămintele verzi cu fertilitate

Pentru a aduce fertilitate solului rapid dar cu multă muncă, utilizează compostul. Pentru straturile care înghit foarte multă muncă, este preferabil mulciul. Însă pentru ogoare de mare suprafaţă, pentru o fertilitate pe termen lung, se utilizează îngrăşămintele verzi.

Filosofia îngrăşămintelor verzi este de a apăra solul împotriva ploilor şi de a-l acoperi toamna cu un pat hrănitor, capabil să producă humus. Alungă buruienile, rădăcinile mergând adânc în sol.

Atunci când apelezi la îngrăşămintele verzi, ai de ales între:
a) plante anuale (pentru un scurt repaos);
b) plante perene (pentru pregătit terenul unei livezi, de exemplu).

A doua alegere este între:
a) plante care fixează azotul;
b) plante care nu fixează azotul.

Alte îngrăşăminte verzi coboară adânc în sol, ridicând mineralele la suprafaţă. Altele atrag insecte folositoare.


Capitolul V. Cum să colectezi, să păstrezi şi să utilizezi apa

Grădinile convenţionale se bazează pe un sistem regulat de ploi, sau pe sisteme de irigaţii intens consumatoare de energie şi apă. Într-un sistem proiectat ecologic apa nu trebuie adusă prin efort uman, umezeala fiind prezentă în mod natural, din abundenţă. Nu seceta, ci prezenţa apei este condiţia implicită a unui proiect ecologic.

Nu proiect ecologic bine construit nu economiseşte doar muncă şi frustrări, ci şi resurse.

Cele cinci căi către o folosire judicioasă a apei

Metoda cantităţii mari de materie organică: reţine umezeala, aduce fertilitate, păstrează substanţele nutritive, încurajează viaţa în sol, înfoaie solul.

Mulcirea: încetineşte evaporarea, răceşte solul, aduce fertilitate, încurajează viaţa în sol, împiedică apariţia buruienilor.

Plantele care conservă apa: au nevoie de mai puţină apă, supravieţuiesc secetei.

Plantarea deasă: umbreşte solul, împiedică apariţia buruienilor.

Crearea unui sistem de şanţuri pentru irigaţie: capturează apa, o direcţionează acolo unde este nevoie, ajută plantele şi viaţa din sol atât în perioadele de exces cât şi în cele de lipsă a apei, construieşte humusul, aduce un plus de estetică.

Cum să reţii apa în sol

Cel mai ieftin loc în care se poate stoca apa este solul. Humusul şi materia organică reacţionează în contact cu apa ca un burete. Un sol bogat poate stoca echivalentul râurilor şi al lacurilor.

Cum să sapi şanţuri ca să colectezi apa.

Se folosesc liniile de contur ale terenului.

Plantele cu necesităţi reduse de apă

Plantele native sunt întotdeauna adaptate regimului pluviometric al locului. Plantele mediteraneene, atâta timp cât nu sunt confruntate cu scăderi severe ale temperaturii, rezistă foarte bine la secetă.

Plante mediteraneene:
a) migdal;
b) drăcilă;
c) mur;
d) limba-mielului;
e) chimen dulce;
f) bambus;
g) viţa-de-vie;
h) ulmul american cu fructe ca cireşele;
i) păducelul;
j) glădiţa;
k) măslin;
l) şovârv.

Plantează des pentru a alunga seceta

Plantele apropiate una de alta creează umbră. Un teren umbros îşi reduce evaporaţia până la 60%. Sunt rare plantele care au nevoie de soare 14 ore pe zi în timpul verii. Multe dintre florile perene provin din păduri, şi se mulţumesc cu soare timp de jumătate de zi.

Cum să mulceşti pentru a păstra umezeala

Un strat de mulci de 6-12 cm (sau mai mult) încetineşte evaporarea apei din sol, ţinând rădăcinile plantelor în răcoare.

Aproape orice material poate servi drept mulci:
a) paie;
b) fân (fără seminţe);
c) frunze uscate;
d) scoarţă de copac;
e) alge marine;
f) pleavă;
g) păstăi;
h) chiar şi nisip.

O rezervă: solul mulcit se încălzeşte greu, aşa că mulciul trebuie înlăturat în cazul plantelor iubitoare de căldură, apoi pus la loc.

Chiar şi pietrele pot fi utilizate drept mulci. Un mulci de roci poate regla regimul apei pe care-l primeşte planta, o poate încălzi în timpul nopţii, şi vă poate ajuta să creşteţi plante iubitoare de căldură în zonele temperate.

Aceste cinci metode slujesc şi în cazul în care solul abundă în apă, nu doar în cazul în care apa ameninţă să lipsească.

Cum să colectezi apa

Apele uzate din gospodărie (dar care nu conţin excremente omeneşti) pot fi utilizate cu succes în mici proiecte de irigare.

Cum să colectezi şi să stochezi apa de ploaie

Instrumentul principal este acoperişul. La aceasta se adaugă butoaiele şi tancurile pentru păstrat apa.

Secretul stocării apei într-un heleşteu este adâncimea.

Cum să rezolvi problema apelor uzate din gospodărie

Apele uzate sunt improprii reutilizării de către om, dar perfecte pentru irigat în grădină. Totuşi, utilizarea chimicalelor obişnuite devine o problemă, ele trebuind să fie înlocuite cu săpun şi detergent biodegradabil.

Cel mai simplu sistem de tratare a apelor uzate este un bazin îngropat. Atunci când e plin, apa se îndreaptă spre o grădină mulcită corespunzător. Apele se toarnă pe mulci, şi nu direct peste plante.

Apa aduce grădina la viaţă

Apa trebuie proiectată, nu adăugată unei grădini. O grădină proiectat corect este la adăpost şi de secetă, şi de inundaţie.


Capitolul 6. Plante pentru utilizări multiple

În cele mai multe dintre grădini, plantele sunt utilizate pentru un singur scop. Multe peisaje nu sunt decât rodul selecţiei unor elemente izolate care sunt plasate împreună deoarece rezultatul este drăguţ. Natura nu lucrează niciodată aşa.

Multiplele roluri ale unui copac

Copacii sunt sistemul suprem de control al eroziunii. Temperaturile pe timpul nopţii sunt mai mari sub copaci decât sub cerul liber. Copacii colectează umezeala dimineţii pentru că frunzele lor sunt reci, iar umezeala condensează pe ele, colectându-se până la urmă la rădăcina copacului. Copacii mai colectează şi vaporii de apă din atmosfera ceţoasă.

Atunci când ne uităm la un copac trebuie să avem în minte că cel puţin jumătate din masa lui se află sub pământ, sub forma rădăcinilor.

Fiecare plantă modifică mediul în care se află. Aceste schimbări ajută sau inhibă plantele din jurul ei.

Plante cu scopuri multiple

Dacă aveţi în curte un spaţiu uscat, sub un copac, e un loc potrivit pentru a planta un arbust care tolerează seceta şi parţial umbra: arborele de indigo.

Arbustul goumi (Elaeagnus multiflora) fixează nitrogenul, astfel încât plantele de lângă el profită de acest aspect şi cresc mai repede.

Bambusul este regele plantelor utile. S-au recenzat mai bine de 1.580 de utilizări.

Rolul plantelor în teatrul ecologic

Fabricanţii de mulci. Plantele construiesc solul atunci când eliberează frunze, flori, rămurele şi coajă de-a lungul anotimpurilor. Îngrăşămintele verzi pot fi asimilate mulcirii. Arbuştii tunşi produc de asemenea mulci.

Acumulatorii de nutrienţi. Anumite specii iau hrana din adâncurile solului şi o concentrează în frunze. Este vorba mai ales de: coada-şoricelului, muşeţel, chimen dulce, cicoare, păpădie, pătlagină.

Plante repelente (care alungă dăunătorii). Nasturtium atrage puricii. Boabele de soc şi gălbenelele au şi ele nenumărate utilizări de acest fel.

Plante care atrag insecte benefice. Sunt enorm de multe. Insectele benefice sunt de două tipuri: polenizatoare şi predatori.

Plantele fortăreaţă (care împiedică plantele invazive să se extindă în regiunile mai delicate ale grădinii).

Rădăcinile ţepuşă (care penetrează un sol compactat sau argilos). Ex : cicoarea, tătăneasa, păpădia. Aceste plante pot fi semănate într-o livadă, înaintea copacilor, pentru a lucra terenul timp de doi ani. Sau pot fi plantate între straturi, în grădina de legume.

Hrană pentru viaţa sălbatică. Grădinarii au descoperit prin anii ’70 că viaţa sălbatică (păsări, fluturi) pot fi colonizaţi într-o grădină dacă sunt plantate speciile capabile să le hrănească: soc, coacăz, trandafiri sălbatici, păducel, cireşi sălbatici.

Perdele de vânt. Ienuperii fac o treabă extraordinară. Orice perdea de vânt trebuie să lase să treacă vântul în proporţie de 40-70%. Dacă perdeaua este mai deasă, în spatele ei se creează turbulenţe.

Plante anuale şi plante perene

Rădăcina brusturelui este comestibilă. Frunzele de răcovină sunt comestibile. De la cicoare se folosesc: florile, frunzele şi rădăcina. Păpădia ne oferă : frunzele, rădăcina şi floarea. Frunza şi rădăcina dragaveiului pot fi mâncate. De la talpa-gâştei se pot consuma frunzele.

Tomatele, ardeii şi fasolea nu au versiuni perene. Cele mai multe flori însă au. Multe soiuri de salată sunt perene.

Plantele perene pot înlocui multe dintre plantele anuale, deşi nu pe toate. Arbori fructiferi şi ornamentali, arbuşti fructiferi, viţa-de-vie, flori, ierburi comestibile. Dintre legume, doar sparanghelul, rubarba şi anghinarea.

Legume perene

a) arpagicul chinezesc ;
b) Physalis heterophylla ;
c) Astragalus crassicarpus;
d) Crambe maratima;
e) leuşteanul.

Microclimate pentru grădină

Fiecare plantă are nevoie de un anumit:
a) tip de sol ;
b) aciditate;
c) temperatură;
d) lumină;
e) umezeală, etc.

Cea mai mare forţă care creează cele mai multe dintre microclimate este transferul de căldură dintr-un loc într-altul. Transferurile de căldură survin atunci când: soarele trimite energie spre pământ, pământul iradiază căldură spre nori, vântul amestecă aer cald cu aer rece.

Coroana copacilor blochează lumina soarelui în timpul zilei, încetinind încălzirea de dedesubt. Noapta, coroana copacilor previne plecarea căldurii de dedesubt spre cer, astfel încât temperatura de la bază nu fluctuează la fel de mult ca sub cerul deschis. De asemenea, aerul de sub coroana copacilor este mai umed.

Dacă vrei să observi care sunt cele mai calde puncte din domeniul tău, atunci uită-te să vezi care sunt locurile unde dezgheţul şi topirea zăpezii au loc prima dată. Animalele precum câinele şi pisica au tendinţa naturală de a se plasa în locurile cele mai călduroase atunci când natura este mai aspră.

Culorile creează şi ele microclimat. Un perete negru absoarbe căldura. Un perete alb reflectă lumina. Piersicile crescute lângă un zid negru au crescut mai repede, dar nu s-au copt mai repede. Pe de altă parte, piersicile şi strugurii crescuţi lângă un zid alb au fost mai mari şi s-au copt mai repede.

Solul închis la culoare se încălzeşte mai uşor ca cel deschis. Solul argilos se încălzeşte mai greu ca cel nisipos. Mulciul întârzie mult încălzirea solului pe timp de primăvară. Trebuie îndepărtat în momentul încălzirii solului, apoi reaşezat.

Grădinăritul care respectă regulile microclimatului poate mări sezonul de creştere a plantelor cu câteva săptămâni, poate reduce factura cu încălzirea sau răcorirea locuinţei, poate face mai agreabil traiul în orice loc.

Plante protectoare, plante suport şi plante însoţitoare

Plante care fixează azotul:
a) salcâmul;
b) aninul;
c) măslinul;
d) grozama;
e) cătina albă;
f) caragana.

Socul este o plantă otrăvitoare pentru animale. Doar florile şi fructele pot fi folosite. Ingestia de fructe crude poate duce la greaţă şi vomă.

Grozama este foarte toxică. Fructele sunt mortale.

Plantele protectoare sunt specii care creează adăpost şi alte condiţii favorabile pentru plante mai delicate care altfel n-ar putea niciodată să trăiască. Adesea, după ce-şi fac treaba, plantele protectoare sunt sufocate de plantele îmboldite de ele să se dezvolte.


Capitolul 7. Cum să introduci albinele, păsările şi alte animale utile

Într-o grădină ecologică, cel mai bun lucru de făcut este să pui fiecare element la locul lui. Natura va face restul.

Anumalele :
a) polenizează ;
b) procesează seminţele;
c) scurtează dimensiunile vegetaţiei;
d) mănâncă dăunători;
e) consumă resturile;
f) produc mâncare pentru oameni.

Animalele constituie partea critică a unui ecosistem agricol: consumatorii. Ciclul ecosistemului este format din: producători (vegetaţia), consumatori şi descompunători (viermii).

Mai mulţi gândaci buni decât răi

Într-o grădină echilibrată, în care predomină diversitatea, gândacii nu se transformă niciodată în dăunători, iar prezenţa lor nu este un flagel.

În agricultura convenţională există un trend din ce în ce mai vizibil al pierderilor recoltelor din cauza insectelor dăunătoare. Pentru această stare de lucruri alarmantă, există trei cauze :
a) pierderea fertilităţii solului;
b) dispariţia gardurilor vii protectoare;
c) utilizarea pesticidelor.

Gardurile vii, oferind protecţie păsărilor şi insectelor predatoare, au ţinut insectele dăunătoare la un nivel acceptabil. Apariţia pesticidelor şi a tractoarelor a dus la eliminarea gardurilor vii, văzute ca surse de buruieni şi de boli pentru culturi.

Există patru tipuri de insecte utile:
a) predatori;
b) paraziţi;
c) polenizatori;
d) consumatori de buruieni.

Insectele predatoare

Este vorba despre: cărăbuşi, viespi, păianjeni. Mulciul conferă un mediu foarte căutat de păianjeni.

Insectele parazitoide

Viespi şi fluturi care-şi depun ouăle în alte insecte, sau alte larve.

Polenizatori

Cel mai bun polenizator este albina. Viespile, albinele sălbatice şi alte insecte polenizează de asemenea.

Cum să atragi insecte benefice

Ca orice animal, insectele au nevoie de mâncare, adăpost, apă şi condiţii corecte pentru a se reproduce. Sunt metode să le furnizăm câteva.

Foarte multe insecte utile au preferinţe pentru anumite plante. Toate grădinile trebuie împrejmuite cu garduri vii, şi în orice grădină trebuie să existe puncte abandonate buruienilor.

Poate părea ciudat, dar este mai bine să ai un număr redus de dăunători în grădină decât să nu ai deloc. Dacă izbuteşti să-i elimini pe dăunători temporar (şi doar temporar), gândacii utili dispar şi ei, lăsându-te fără apărare atunci când dăunătorii se întorc.

Multe specii beau apă din surse naturale, de aceea nu-i deloc o idee proastă să aveţi un mic heleşteu.

Trebuie cultivate cât mai multe flori, pentru ca insectele utile să aibă acces la nectar. Poate părea ciudat, dar a cultiva flori într-o grădină de legume ajută enorm legumele.

Prietenii cu pene ai grădinarului

Multe păsări mănâncă seminţele, reducând numărul buruienilor. Ele produc în schimb un îngrăşământ de calitate. Mănâncă foarte multe insecte dăunătoare. Unele păsări sunt bune polenizatoare.

Fără copaci şi arbuşti, păsările nu pot sta într-o grădină.

În habitaturile complexe coexistă mai multe specii de păsări decât în cele simple.

Ideal, un habitat care să includă păsările va avea mai multe elemente:
a) mâncare (fructe, insecte, seminţe);
b) apă (un heleşteu, câteva adăpătoare);
c) adăpost şi protecţie;
d) diversitate.

Pentru a asigura diversitatea, o grădină trebuie să asigure plante din toate aceste categorii:
a) conifere (pin, brad, cedru, molid, tisă, ienupăr);
b) ierburi;
c) plante care produc nectar;
d) plante care fructifică vara;
e) plante care fructifică toamna;
f) plante care fructifică iarna;
g) nucifere.

Alte ajutoare din grădină

Foarte multe animale se potrivesc unei mici grădini: găini, curcani, porumbei, raţe, prepeliţe, păuni, porumbei, porcuşori de guineea, porci vietnamezi. Gâştele şi bibilicile sunt prea zgomotoase pentru oraş.

Animalele pot:
a) fertiliza;
b) lucra pământul;
c) paşte iarba şi buruienile;
d) mânca resturi;
e) vâna insecte şi viermi;
f) procesa compost;
g) avertiza asupra intruşilor.

Atunci când animalele sunt cazate într-o seră, sau lângă ea, sera va fi încălzită iarna.

Cuşca mobilă pentru găini

Prin intermediul cuştilor care permit contactul direct dintre găini şi sol, grădinarul decide unde anume vor mânca găinile, împiedicându-le să provoace dezastre în straturile proaspăt lucrate.

Raţele se poartă mai bine cu plantele decât găinile, şi nu scurmă. De aceea au nevoie de mai puţină supraveghere.

Iepurii se pretează bine la cuşca mobilă, dar trebuie pusă o plasă de sârmă dedesubt, altfel vor săpa un tunel şi vor evada. Cinci iepuroaice, fiecare producând trei cuiburi a câte cinci iepuraşi, produc suficientă carne pentru o familie obişnuită.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu