Povestea lui suna asa:
Eu sunt cel mai performant dintre pamantenii pe care ii cunosc si nu inteleg de ce as avea devalorizare al ambii genunchi atat de grava incat abia ma tin pe picioare?
Am scapat de iluzia ca alimentatia este cea care imi distrufe genunchii, insa nu ma prind ce fac gresit.
Orice altceva am testat din Noua Medicina Germanica, pe mine si familia mea este real, dar aici nu ma prind...
Evident, tu niciodata nu poti vedea dincolo de o alegere pe care nu o intelegi (din filmuĺ Matrix)
Atuncand cand tu esti performant, ai un nivel de asteptari de la ceilalti proportional cu felul in care faci tu lucrurile sau asteptarea ca sa se apeleze la expertiza ta.
Din pacate cei din jur nu isi mai pot trai mediocritatea in liniste... ceilalti nu vor sa investeasca atata timp cat investesti tu in a se perfectiona in tot ce sti tu... nu e eficient in Natura, mai ales ca deja te au pe tine... Atat de bun la Toate!
Bine, bine dar de ce sa imi sufere genunchii?
Simplu, pentru ca ochii tai vad in jur neperformantabpeste neperformanta, la toti, de la familie, copii, parinti, angajati, sefi, instante, peste tot incompetenta si lipsa de eficienta. Acestea sunt posibile diar in constiinta ta, deoarece tu esti cel care ii compara cu o stacheta la care nu vkr sa ajunga sau daca vor adeseavse vor simti inhibati de faptul ca nu proceseaza informatia la fel de rapid si eficient ca tine.
Daca vrei sa scapi de degradarea genunchilor e nevoie sa constoentizezi ca cimitirele sunt pline de oameni de neinlocuit. celor din jur le-ar fi viata mai usoara fara desconsiderarile de care au parte din directia ta.
Niciodata ceea ce va face cineva in preajma ta nu va putea fi facut la fel de bine cum il poti face tu. Si daca deja sti asta de ce sa te autocondamni la suferinta, cand Natura in inteligenta sa ii directioneaza pe cei din jur sa fie alte variante de manifestare divina, geniali si desavarsiti, completa adaptati sa vina in completarea a ce esti tu.
Ei iti arata cat timp pot sta fara sa faca nimic si fara sa se simta judecati, pot sa faca lucrurile de jumatate si sa le amane la nesfarsit, pot sa pretinda ca nu se descurca si sa te lase sa le faci, pot sa ignore sfaturile tale si sa dea cu capul in loc sa invete din experientele tale, si vor face tot ce au de facut ca efect a ceea ce esti tu.
Omul nostru este destul de destept sa se prinda de faptul ca, in creierul lui nu poate fi cu adevarat performant doar prin el insusi, ci fiind una cu tot ce exista, realitatea inconjuratoare este aproape constant mai aproape de el decat constiinta propriei perfectiuni.
Noi avem de procesat in creier imaginile realitatii inconjuratoare aduse de ochi, urechi si celelalte organe de simt. Realitatea inconjuratoare este mai aproape de noi insine, decat realitatea a cine esti tu de fapt. Si ocupa mai mult timp si spatiu de constiinta.
Fiindca ii aducem pe ceilalti in mintea noastra cu perceptiile noastre despre ei, adica cu felul in care i-am etichetat, aceasta ne autocondamna pana in momentul in care ne dam voie sa ne eliberam de perceptia ca daca nu sunt ca noi nu sunt destul de buni pentru Mama Natura.
Fiecare are rostul lui. Toti suntem geniali si ne adaptam la mediul inconjurator si la cel intern, dat de genetica noastra, care isi cere drepturile la exprimare in manifestarea fizica pentru a ne maturiza si a ne redescoperi identitatea libera de evaluari, cea dizolvata in tot ce exista, care nu mai opune rezistenta Nimicului Iluzoriu al registrelor mintii.
Doar in regsitrele mintii este posibil ca sa percepi ca cineva nu este destul de bun, sau mai bun, prea mult, prea putin, orice aspect din domeniul evaluarii.
Orice evaluam se imparte in dualitatea bine-rau si de aici suntem condamnati la reactii pe care le avem intiparite de generatii sau le-am dobandit prin educatie=dresaj social si familial.
Acum doi ani i se propusese proteza de genunchi, acum omul merge perfect pe picioarele lui, nu mainare probleme sa joace fotbal, sa schieze, sa danseze, sa se catere pe munti sau sa inoate, activotati acre acum doi ani ii smulgeau lacrimi de durere, i sa tragea de el sa fie performant cum tragea de ceilalti.
Avusese nevoie de validare in raport cu tatal. Mama ii fusese bolnava de cand era mic asa ca fusese si fata in casa ajutand la bucatarie de trama ca mama ar putea muri daca ar face prea mult efort. Primind validarenpentru cat era de bun la orice treaba de care se apuca, a intrat intr-un cerc vicios al nevoii de a face totul cat mai bine.
Ghinionul lui este ca i-a iesit si de aici a dedus ca daca el poate, toti pot, doar ca sunt rau intentionati... lenesi...
Sunt doar geniali si desavarsiti, dar nu au avut acelasi program de pornire ca si el. In raport cu programarea lor genetica si de mediu natal ei nu au avut nevoie sa fie validati prin perfectiunea si rapiditatea executiei oricarei sarcini.
A descoperit ca odata cu genunchii rezolvati i s-a diminuat pana la disparitie nevoia de insulina, evident cavdevenise si maresal de armatavcare avea nevoie sa controleze tot ce misca in lumea asta si sa aiba dreptate, dar toate din frica de a nu fi destul de bun si de a nu merita iubirea celor din jur...
...iubire care ii fusese conditionata din frageda pruncie de cat de bine executa totul!!!
Acum totul in jurul lui e perfect, nimeni nu trebuie surubarit, nimeni nu trebuie reparat, da sfaturi doar cand simte, doar daca ii sunt cerute si mai ales fara sa astepte sa fie puse in aplicare vreodata!!!
Nu se mai teme cavdaca lucrurile nu sunt facute cum le-ar fi facut el s-ar darama lumea, nu ar mai rasari soarele si stie ca nu mai este nici o coroana care sa ii cada daca acestea nu se intampla :))
Multumesc ca Existi!
Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)
Nemuritoare printre Nemuritori... Desavarsita printre Desavarsiti... Geniala printre Genii... Tacere din Liniste... Aduna duh de pace in sufetul tau si mii de insi se vor mantui in jurul tau ( Sf. Serafim de Sarov )
sâmbătă, 29 octombrie 2016
vineri, 28 octombrie 2016
Socul de diagnostic: cancer osos la talpa...
In amintirea unor fiinte dragi si a lectiei de viata pe care am parcurs-o impreuna.
Ramona, o fiinta mladioasa si complexa, psiholoaga, plecata din tara de cativa ani isi doreste sa revina in tara cu sotul si fetita, fiind satula de pamant strain. viseaza cativa ani sa ajunga pe pamant sfant, devalorizata printre straini...
Odata ajunsa in tara si fericita ca isi atinge talpile de pamantul natal, are parte de o prima surpriza neplacuta. Brusc nu mai poate calca pe piciorul drept, si nu mai poate atinge pamantul deloc, cu pernita de la talpa, de durere.
Merge la medic si este depistata cu cancer osos. Impreuna cu o prietena draga mergem la spital sa ii spunem ca nu e o problema, ca e de fapt cancerul de os pe care il are la talpa este rezolvarea devalorizarii de a fi nevoita sa calce zi de zi si ceas de ceas pe un pamant strain sufletului ei si unde nu se simtea validata.
Doar ca domnita noastra nu vrea sa ne asculte decat ca pe o poveste si ramane in filmul ei (autismul adultului) in care se vede deja moarta. A adus cu ea in tara lipsa de validare si nevoia de atentie. Aceasta atitudine este si cea cu care a plecat din tara, sperand ca a locui intr-o tara mare si a fi plecata in strainatate ii va aduce o recunoastere familiala.
Insa chiar daca cei din tara o invidiau ca traieste intr-o tara mai civilizata cu nivel de trai aparent superior, ea a plecat din tara tot cu ea. Acolo avea parte de o raportare a oamenilor la ea la fel de invalidanta ca si cea de care beneficia in tara.
Vroia inapoi in tara, sa primeasca atentie, sa se conecteze la oamenii care desi mai saraci si locuind intr-o tara aparent invizibila pe harta lumii, ii confereau si ii implineau aspectul de socializare, conexiune interumana si validare, ii reamintea ce bine e sa ai prieteni.
Doar ca socul de diagnostic nu i-a permis prea mult sa se bucure de euforia intoarcerii acasa. Se intorcea tot cu ea.
A citit pe internet in ziua diagnosticului despre ce presupune a avea acest cancer, a cautat cu grija cat mai arevde trait conform istoriei naturale a bolii si prin ce interventii medicale are de trecut.
Din pacate a vazut ac i se va amputa piciorul, ca are de facut tratamente agresive si in ciuda acestora moartea era la un clik distanta.
Pana dimineata nu mai putea respira. Desi in dimineata aflarii diagnosticului respira normal, avea celelalte investigatii normale, pana a doua zi avea plamanii plini de metastaze, distribuite in ambii plamani. Conform medicinii germanice se confrunta cu faza activa a unui conflict de frica de moarte.
Am incercat impreuna cu prietena mea sa ii explicam prin ce trece asa cum vedem noi bolile, ca sunt doar programe biologice cu sens de adaptare ale naturii...
Ne-a multumit civilizat si a refuzat sa accepte faptul ca ar putea fi posibil sa aiba cancer datorita unui conflict.
Ce puteam face? Sa ne aliniem la linistea interioara si sa i-o facem cadou.
Curand avea sa treaca prin tratamentul clasic, otravire, iradiere, operatie, amputatie... cu alte cuvinte din trupul ei frumos ajunsese o epava umana, slabise cumplit, arata ca scapata din lagarele naziste, pamantie, palida, fara dinti si fara par, cu privirea goala, iar atentia dupa care tanjise atata timp si pe care o primea din plin, nu mai contau.
Curand ficatul i-a crescut de cateva ori, toate organele dadeau semne de suferinta. Nu mai putea manca din cauza starilor de rau de la otravirea generalizata. Era trista si viata aparea din unghiul ei o lectie ratata, un fiasco.
Cu cateva zile inainte sa plece din aceasta lume a mers la un consult ecografic iar ecografistul era socat de ca nu ii mai gasea nici urma de ficat. Se autoconsumase. Era piele si os, devenise stravezie.
Noi continuam sa ii daruim cea mai buna solutie a noastra. Alinierea cu constiinta lumii eterne din noi. Ii respectasem alegerea de a nu mai vorbi despre medicina alternativa ca respect pentru faptul ca nu credea in posibilitatea ca un conflict sa duca la boala.
Eram uimita cum un psiholog cu supraspecializari era incapabil sa vada legatuti intre socuri emotionale si boli. Si totusi asta se derula in fata ochilor mei. Era atat de bine educata si scolarizata incat bunul simt in a percepe lucrurile fusese abolit.
Curand a trecut in lumea de dincolo. Desi nu e un caz vindecat, poate fi o lectie de viata, de medicina, o sursa de invatare despre cat de virulenta poate fi mintea si de sinucigasa, o sursa de maturizare rapida pentru cei care se asteapta ca intelectul sa ne permita sa surclasam emotionalul, ceea ce este complet fals.
Frica este o energie directionata in exact acel aens pe care afirmi ca nu il doresti. Daca ar fi fost obisnuita sa respire linistit, sa caute solutii, sa nu se sperie indiferent cat de dramatic era prognosticul, ar fi putut gasi carti precum Remisie Totala a Dr Kelly Turner care a studiat peste o mie de cazuri de cancere complet vindecate.
Nu a fost cazul ei. Eu am integrat destul de repede aceasta calatorie a Ramonei prin viata impreuna cu cancerul osos, insa prietena mea si-a furnizat o lectie de maturizare prin faptul ca i se ceruse sa mearga in vizita la spital ca la un bolnav obisnuit si fara sa poata sa discute cu Ramona despre soltiile pe care le stia atat de bine, trecand alaturi de sotul ei prin cancer la creier vindecat.
Deoarece dragostea cu forta se numeste viol, mintea Ramonei a ramas la fel de virgina din acest punct de vedere, noi i-am povestit versiunea noastra la inceput, insa ea a ales ca niciodata sa nu mearga pe acest drum.
Nu ii cerusem sa renunte la tratamentul clasic, nu face asta niciodata, fiindca Iisus spunea: "credinta ta te-a vindecat", ii propusesem sa invete sa nu mai reactioneze la senzatiile din corp, sa le observe, sa onoreze realitatea fiecarui moment, insa ea avusese nevoie de atentie de la ceilalti, nu sa isi acorde ei atentie.
Daca era capabila sa isi acorde atentie inainte de boala, si in tara ar fi fost fericita, si in afara ei si la revenire, in loc sa fie doar expertul vietii psihologice a altor fiinte, nu mai avea nevoie sa se imbolnaveasca, ci sa traiasca fericita alaturi de cei dragi.
...
Am intalnit si o alta femeie minunata care avea cancer la coloana vertebrala. Oana... insa povestea ei a fost complet diferita.
Oana a venit la un curs in timp ce facea tratament clasic, a realizat cate socuri si conflicte avea, le-a luat la disecat, la dezintegrat si s-a trezit ca medicii ii spun cu uimire ca nu mai are nimic la oase.
Dupa cativa ani de la acest eveniment Oana e fericita, danseaza, preda, canta!
Si toate acestea dupa ce initial a dezvoltat cancer la san, mastectomie totala si 2 ani distanta de operatie se trezeste cu metastaza osoasa. Cand a realizat conflictul, frica maxima s-a apucat de plans, apoi de ras si apoi s-a vindecat.
Frica ei maxima?
Frica ei era data de faptul ca avea niste parinti complet atasati de ea, singurul copil, careia incercau sa ii traiasca viata. Pentru parintii ei cea mai mare drama ar fi fost sa isi duca singurul copil la groapa.
Ea le furniza zi de zi ocazia sa isi vindece frica de a o pierde. Si ea isi vindeca frica de a nu se uita in ochii lor si a suporta deznadejdea unor fiinte care nu isi mai gaseau un sens in viata fara ea, singurul lor copil.
Insa de data aceasta Oana a reusit sa se vindece, sa inteleaga de ce s-a imbolnavit, sa isi faca jurnal, sa se opreasca din tot ce facea odata la 30minute si sa se bucure de fiecare clipa cu ea si cu ei.
Vindecarea fost bonus la procesul de maturizare si imprietenire cu parintii, care si ei s-au maturizat emotional alaturi de ea.
Multumesc pentru clipele minunate parcurse impreuna!
Ramona, o fiinta mladioasa si complexa, psiholoaga, plecata din tara de cativa ani isi doreste sa revina in tara cu sotul si fetita, fiind satula de pamant strain. viseaza cativa ani sa ajunga pe pamant sfant, devalorizata printre straini...
Odata ajunsa in tara si fericita ca isi atinge talpile de pamantul natal, are parte de o prima surpriza neplacuta. Brusc nu mai poate calca pe piciorul drept, si nu mai poate atinge pamantul deloc, cu pernita de la talpa, de durere.
Merge la medic si este depistata cu cancer osos. Impreuna cu o prietena draga mergem la spital sa ii spunem ca nu e o problema, ca e de fapt cancerul de os pe care il are la talpa este rezolvarea devalorizarii de a fi nevoita sa calce zi de zi si ceas de ceas pe un pamant strain sufletului ei si unde nu se simtea validata.
Doar ca domnita noastra nu vrea sa ne asculte decat ca pe o poveste si ramane in filmul ei (autismul adultului) in care se vede deja moarta. A adus cu ea in tara lipsa de validare si nevoia de atentie. Aceasta atitudine este si cea cu care a plecat din tara, sperand ca a locui intr-o tara mare si a fi plecata in strainatate ii va aduce o recunoastere familiala.
Insa chiar daca cei din tara o invidiau ca traieste intr-o tara mai civilizata cu nivel de trai aparent superior, ea a plecat din tara tot cu ea. Acolo avea parte de o raportare a oamenilor la ea la fel de invalidanta ca si cea de care beneficia in tara.
Vroia inapoi in tara, sa primeasca atentie, sa se conecteze la oamenii care desi mai saraci si locuind intr-o tara aparent invizibila pe harta lumii, ii confereau si ii implineau aspectul de socializare, conexiune interumana si validare, ii reamintea ce bine e sa ai prieteni.
Doar ca socul de diagnostic nu i-a permis prea mult sa se bucure de euforia intoarcerii acasa. Se intorcea tot cu ea.
A citit pe internet in ziua diagnosticului despre ce presupune a avea acest cancer, a cautat cu grija cat mai arevde trait conform istoriei naturale a bolii si prin ce interventii medicale are de trecut.
Din pacate a vazut ac i se va amputa piciorul, ca are de facut tratamente agresive si in ciuda acestora moartea era la un clik distanta.
Pana dimineata nu mai putea respira. Desi in dimineata aflarii diagnosticului respira normal, avea celelalte investigatii normale, pana a doua zi avea plamanii plini de metastaze, distribuite in ambii plamani. Conform medicinii germanice se confrunta cu faza activa a unui conflict de frica de moarte.
Am incercat impreuna cu prietena mea sa ii explicam prin ce trece asa cum vedem noi bolile, ca sunt doar programe biologice cu sens de adaptare ale naturii...
Ne-a multumit civilizat si a refuzat sa accepte faptul ca ar putea fi posibil sa aiba cancer datorita unui conflict.
Ce puteam face? Sa ne aliniem la linistea interioara si sa i-o facem cadou.
Curand avea sa treaca prin tratamentul clasic, otravire, iradiere, operatie, amputatie... cu alte cuvinte din trupul ei frumos ajunsese o epava umana, slabise cumplit, arata ca scapata din lagarele naziste, pamantie, palida, fara dinti si fara par, cu privirea goala, iar atentia dupa care tanjise atata timp si pe care o primea din plin, nu mai contau.
Curand ficatul i-a crescut de cateva ori, toate organele dadeau semne de suferinta. Nu mai putea manca din cauza starilor de rau de la otravirea generalizata. Era trista si viata aparea din unghiul ei o lectie ratata, un fiasco.
Cu cateva zile inainte sa plece din aceasta lume a mers la un consult ecografic iar ecografistul era socat de ca nu ii mai gasea nici urma de ficat. Se autoconsumase. Era piele si os, devenise stravezie.
Noi continuam sa ii daruim cea mai buna solutie a noastra. Alinierea cu constiinta lumii eterne din noi. Ii respectasem alegerea de a nu mai vorbi despre medicina alternativa ca respect pentru faptul ca nu credea in posibilitatea ca un conflict sa duca la boala.
Eram uimita cum un psiholog cu supraspecializari era incapabil sa vada legatuti intre socuri emotionale si boli. Si totusi asta se derula in fata ochilor mei. Era atat de bine educata si scolarizata incat bunul simt in a percepe lucrurile fusese abolit.
Curand a trecut in lumea de dincolo. Desi nu e un caz vindecat, poate fi o lectie de viata, de medicina, o sursa de invatare despre cat de virulenta poate fi mintea si de sinucigasa, o sursa de maturizare rapida pentru cei care se asteapta ca intelectul sa ne permita sa surclasam emotionalul, ceea ce este complet fals.
Frica este o energie directionata in exact acel aens pe care afirmi ca nu il doresti. Daca ar fi fost obisnuita sa respire linistit, sa caute solutii, sa nu se sperie indiferent cat de dramatic era prognosticul, ar fi putut gasi carti precum Remisie Totala a Dr Kelly Turner care a studiat peste o mie de cazuri de cancere complet vindecate.
Nu a fost cazul ei. Eu am integrat destul de repede aceasta calatorie a Ramonei prin viata impreuna cu cancerul osos, insa prietena mea si-a furnizat o lectie de maturizare prin faptul ca i se ceruse sa mearga in vizita la spital ca la un bolnav obisnuit si fara sa poata sa discute cu Ramona despre soltiile pe care le stia atat de bine, trecand alaturi de sotul ei prin cancer la creier vindecat.
Deoarece dragostea cu forta se numeste viol, mintea Ramonei a ramas la fel de virgina din acest punct de vedere, noi i-am povestit versiunea noastra la inceput, insa ea a ales ca niciodata sa nu mearga pe acest drum.
Nu ii cerusem sa renunte la tratamentul clasic, nu face asta niciodata, fiindca Iisus spunea: "credinta ta te-a vindecat", ii propusesem sa invete sa nu mai reactioneze la senzatiile din corp, sa le observe, sa onoreze realitatea fiecarui moment, insa ea avusese nevoie de atentie de la ceilalti, nu sa isi acorde ei atentie.
Daca era capabila sa isi acorde atentie inainte de boala, si in tara ar fi fost fericita, si in afara ei si la revenire, in loc sa fie doar expertul vietii psihologice a altor fiinte, nu mai avea nevoie sa se imbolnaveasca, ci sa traiasca fericita alaturi de cei dragi.
...
Am intalnit si o alta femeie minunata care avea cancer la coloana vertebrala. Oana... insa povestea ei a fost complet diferita.
Oana a venit la un curs in timp ce facea tratament clasic, a realizat cate socuri si conflicte avea, le-a luat la disecat, la dezintegrat si s-a trezit ca medicii ii spun cu uimire ca nu mai are nimic la oase.
Dupa cativa ani de la acest eveniment Oana e fericita, danseaza, preda, canta!
Si toate acestea dupa ce initial a dezvoltat cancer la san, mastectomie totala si 2 ani distanta de operatie se trezeste cu metastaza osoasa. Cand a realizat conflictul, frica maxima s-a apucat de plans, apoi de ras si apoi s-a vindecat.
Frica ei maxima?
Frica ei era data de faptul ca avea niste parinti complet atasati de ea, singurul copil, careia incercau sa ii traiasca viata. Pentru parintii ei cea mai mare drama ar fi fost sa isi duca singurul copil la groapa.
Ea le furniza zi de zi ocazia sa isi vindece frica de a o pierde. Si ea isi vindeca frica de a nu se uita in ochii lor si a suporta deznadejdea unor fiinte care nu isi mai gaseau un sens in viata fara ea, singurul lor copil.
Insa de data aceasta Oana a reusit sa se vindece, sa inteleaga de ce s-a imbolnavit, sa isi faca jurnal, sa se opreasca din tot ce facea odata la 30minute si sa se bucure de fiecare clipa cu ea si cu ei.
Vindecarea fost bonus la procesul de maturizare si imprietenire cu parintii, care si ei s-au maturizat emotional alaturi de ea.
Multumesc pentru clipele minunate parcurse impreuna!
joi, 27 octombrie 2016
Socul de diagnostic: studiu de caz, infarct miocardic acut "complicat"
Constat aproape la fiecare pacient cat de devastator este impactul pluriorganic al aflarii unui diagnostic medical de boala grava, indiferent daca acest diagnostic iti adresat tie insuti sau unei fiinte dragi.
Ei bine, povestea de azi este despre cineva care in urma unui infarct miocardic acut, ajunge sa isi directioneze o buna parte din spatiul mental zilnic, catre inima sa, insa nu ca sa ii transmita recunostinta si incredere si iubire si pace si blandete, ci ca sa si-o planga de mila :) si inca o droaie de scenarii fataliste...
Omul se caina, isi plangea de mila si se intreba de ce a ajuns la infarct la inima, cand el credea ca va trai mult si bine, viata curgand peste toate valurile constiintei lui, insa nu a sesizat constient trecerea printr-un conflict de pierdere teritoriala rezolvat de la sine de mama natura... si soldat cu un infarct miocardic acut si cu cateva "complicatii mentale" colaterale, asociate, insa personalizate.
Redau un pic din povestea scrisa de el:
anul acesta...povestea este lunga si de aceea am sa scurtez un pic atat cat se poate intelege... in urma unei perioade de mai bine de 3-4 luni in care ajungeam sa dorm pe la 2-3 noaptea iar la ora 7 dimineata o luam de la capat. In ziua aceea fatidica am dus-o pe sotia mea la birou cu masina, la intoarcere in drum spre serviciu cand mai aveam vreo 5 minute sa ajung la birou am simitit o puternica durere in piept asociata cu arsuri, nu m-am panicat. Am intors masina, serviciul meu fiind undeva in apropierea spitalului xxxxx din Bucuresti, am intrat cu masina in curtea spitalului, bineinteles ca gardienii nu m-au lasat, durerea era infernala sau asa o percepeam eu, noroc cu alt gardian..."lasa-l domnule, nu vezi ca-i este rau!?!...am parcat masina cu greutate si intre timp a venit cineva cu un carucior de la UPU. Am fost pus pe pat, intrebari, unde ma doare, de cat timp ma doare, daca am mai avut dureri...electrozi...cabluri.. .EKG...tensiune...verdict INFARCT MIOCARDIT ACUT STEMI etc, etc...administrat ceva sub limba... venit specialistul cardiolog...acelasi protocol, aceleasi intrebari...concluzie... trebuie sa va montam un stent, am fost urgent transferat in sala de angioplastie iar acolo mi s-a montat un stent pe un vas ocluzie 90% iar alt vas ocluzie 70% dar care nu-mi punea viata in pericol si la indicatia medicului specialist am "rezolvat" dupa o luna si al doi-lea vas. Aici incepe partea dramatica. Dupa primul stent, in luna aceea, nu am avut absolut nimic, faceam activitati usoare, aveam un somn bun. Dupa al doi-lea stent a inceput calvarul. Stare de rau generala, lipsa poftei de mancare (greata la vederea mancarii), dureri de cap frontale si in crestetul capului, insomnii cumplinte, panica, senzatie de lipsa de aer, eu de mic de cand ma stiu cred ca am plans pe la 10 ani de atunci nu am mai plans niciodata. Am inceput sa plang foarte des in special cand imi vad copilul. Starea de rau continua...am un tiuit in urechea stanga...nu mai stiu ce sa mai fac...urmeaza sa-mi gasesc un cardiolog in care sa-mi fac toate analizele pentru ca in spital nu mi-au facut Doppler, nu mi-au facut CT, mereu am senzatia ca mi se va intampla ceva. Povestea este lunga si nu vreau sa va rapesc din timpul pretios. Daca imi puteti da niste pareri, sfaturi v-as fi extrem de recunoscator. Am vazut niste filmari cu dvs., emisiuni, am vazut documentarul cu noua medicina germanica, mie nu-mi vine sa cred, eu sunt un pic mai Toma necredinciosul dar nu as vrea sa las un copil de 10 ani sa se descurce singur pe lume, mama lui este un pic mai dura, este un copil formidabil si ma iubeste foarte mult...nu mai sunt eu, perceptia lumii din jurul meu parca s-a schimbat. Nu am facut excese, nu am baut, nu am fumat, am incercat sa mananc cat mai sanatos, locuim la curte
Avea doua coronare aproape complet infundate. Multumita Dr. HAMER stim acum ca era vorba de un conflict de pierdere teritoriala. Dar oare omul nostru lucreaza cu el si cu viata lui in mod constient ca sa reduca masa conflictuala?
Odata ce se prinde de unde i se trage povestea din corpul fizic se piate ocupa de ea. Altfel? Nu prea. Citand cum descrie momentul de dupa al doilea stent: "a inceput calvarul" vedem cum se programeaza perceptiv la si mai multa suferinta. O descriere simpla, obiectiva a senzatiilor i-ar permite detasarea si salvarea energiei, si mai ales regenerarea structurilor din care provin senzatiile neplacute.
Odata ce i se pune acest diagnostic, trece printr-o interventie si i se prescrie un regim de viata, se autosaboteaza inconstient, suficient cat sa ajunga in ecurs de o luna de zile la 2 stenturi implantate. Odata ce are aceste stenturi si deja cineva a umblat cu instrumentar medical la inima lui de doua ori intr-o luna si l-a mai si speriat ca nu e prea bine, trecem la continuarea scenariului...
Brusc dezvolta:
- stare de rau generala, lipsa poftei de mancare, greata la vederea mancarii: nici un animal normal stresat nu se indoapa si nu se simte bine in general cand are in derulare un Program Biologic cu Sens de Adaptare si Supravietuire, adica o boala. Greata este un alt program instinct pe care il avem si care sa ne protejeze de posibilitatea ingerarii de mancare, act ce ar consuma o energie pe care in acel moment corpul nu o poate pune la dispozitia tubului digestiv, sau poate fi o greata de tip central, data de o suprapresiune intracraniana
- surditatea care provinde de la socul de diagnostic comunicat verbal, si introdus in mentalul omului prin simtul auzului, poate fi pe stanga datorita autoritatii, superioritatii instantei de la care provine, iar aceasta senzatie auditiva a reprezentat un abuz emotional venit prin urechi, impactand auzul
- durerile foarte mari la nivelul fruntii si in crestetul capului imi arata cat de frontal a incasat vestea legata de starea inimii sale si de potentialul aparent mortal al acestei patologii, si mai ales de lipsa lui de control asupra situatiei
- insomnii cumplinte: sunt normale in faza activa de conflict sau in criza epileptoida din faza de rezolvare a conflictului si proportionale cu intensitatea perceputa a dramei, calvarului ca sa folosesc cuvintele lui :) si sa redau un pic cat de mult ne programam viitorul prin formularile si aranjarile cuvintelor noastre, fiindca suntem cel mai adesea inconstienti de faptul ca EU SUNT CUVANTUL MEU...
- panica este criza epileptoida unei anxietati foarte mari, poate fi acompaniata de senzatie de lipsa de aer, care insa e data si de consumul de oxigen prin corp obosit de nesomn, anxietate, stres... solutia e sa respire linistit cat mai mult timp fiindca atunci cand suntem conectati cu respiratia noastra un timp suficient se instaleaza in noi Starea de Prezenta a Viului Etern, pe care ni-l ia o sentinta, un diagnostic in raport cu care nu suntem educati sa ne raportam cu blandete si liniste
- eu de mic de cand ma stiu cred ca am plans pe la 10 ani de atunci nu am mai plans niciodata. Am inceput sa plang foarte des in special cand imi vad copilul. ... vederea copilului ii actualizeaza scenarii de copil pe care se poare sa nu il mai vada in scurt timp sau pentru totdeauna, asa cum ni se pare firesc cand suntem sanatosi, pana ce ne declara cineva, mai ales oficial si obiectiv, ca fiind in posesia unei boli grave, cu potential letal
Solutie: de cate ori isi vede copilul sa respire linistit si recunoscator ca este in viata, sa vada in chipul copilului o sursa de putere si bucurie de viata, de autoresponsabilizare fata de timpul investit in munca si detalii versus timpul investit in relatii cu lectia detasarii la pachet...
In inconstientul colectiv cand ti se umbla cu aroma de chirurgie la inima esti cumva condamnat la o viata limitata ca miscare, ca interactiuni, efort si pentru cineva care deja se suprasolicita, uitand ca viata nu e un loc in care sa venim sa tragem ca boii la jug, ci e gradina raiului, sau oricum alegem sa o privim, poate parea cumplit sa nu poti trage la jugul imaginat al unei vieti pe care ne-o traiesc scenariile si perceptiile altora care ne circula pe vene
Starea de rau continua... cum sa iti fie bine fara aer, cu mintea bulversata si confuza, care are nevoie sa se readapteze la aceasta mica moarte a identitatii lui nemuritoare pentru noua versiune, care poate fi mai eliberatoare fiindca odata ce intelege ca nu poate pierde pe nimeni si nimic, fiindca a avut si va avea in viata parte numai de ce ii daruieste Dumnezeu, si ca nu a castigat nimic si pe nimeni la loto
- am un tiuit in urechea stanga... conflict de auz in faza activa pentru ca nu stie pentru cat timp isi va mai auzi copilul pe lumea asta. Nu suporta ideea ca poate oricand sa faca ceva gresit si natura sa il sacrifice.
nu mai stiu ce sa mai fac...
Solutie: Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului ci intoarcerea lui, sau cum zicea tata de cand eram mica (vorba pentru care ii multumesc fiindca m-a scos din nenumarate situatii care aveam impresia ca ma depasesc din toate punctele de vedere): Dumnezeu te iubeste si nu iti da nicodata mai mult decat poti duce. Si orice problema apare ti o da cu rezolvarea in ea :) tot ce ai de facut este sa fii constient de acest fapt.
Atunci cand te afli intr-o situatie fara iesire sau socanta pentru tine, cel mai mare dar pe care ti-l poti face si tie si celor dragi, este sa devi constient de respiratie si sa ramai intr-o liniste din ce in ce mai mare pana cand esti cu adevarat prezent si linistit in senzatiile neplacute ce acompaniaza intotdeauna o situatie dramatica.
Aceasta liniste permite musculaturii sa se relaxeze, fasciile, ligamentele, articulatiile, tesuturile de sustinere se destind, respira liber si astfel iti permiti accesul la solutii minunate din Constiinta ta profunda, din Inconstientul Colectiv.
Ei bine, povestea de azi este despre cineva care in urma unui infarct miocardic acut, ajunge sa isi directioneze o buna parte din spatiul mental zilnic, catre inima sa, insa nu ca sa ii transmita recunostinta si incredere si iubire si pace si blandete, ci ca sa si-o planga de mila :) si inca o droaie de scenarii fataliste...
Omul se caina, isi plangea de mila si se intreba de ce a ajuns la infarct la inima, cand el credea ca va trai mult si bine, viata curgand peste toate valurile constiintei lui, insa nu a sesizat constient trecerea printr-un conflict de pierdere teritoriala rezolvat de la sine de mama natura... si soldat cu un infarct miocardic acut si cu cateva "complicatii mentale" colaterale, asociate, insa personalizate.
Redau un pic din povestea scrisa de el:
anul acesta...povestea este lunga si de aceea am sa scurtez un pic atat cat se poate intelege... in urma unei perioade de mai bine de 3-4 luni in care ajungeam sa dorm pe la 2-3 noaptea iar la ora 7 dimineata o luam de la capat. In ziua aceea fatidica am dus-o pe sotia mea la birou cu masina, la intoarcere in drum spre serviciu cand mai aveam vreo 5 minute sa ajung la birou am simitit o puternica durere in piept asociata cu arsuri, nu m-am panicat. Am intors masina, serviciul meu fiind undeva in apropierea spitalului xxxxx din Bucuresti, am intrat cu masina in curtea spitalului, bineinteles ca gardienii nu m-au lasat, durerea era infernala sau asa o percepeam eu, noroc cu alt gardian..."lasa-l domnule, nu vezi ca-i este rau!?!...am parcat masina cu greutate si intre timp a venit cineva cu un carucior de la UPU. Am fost pus pe pat, intrebari, unde ma doare, de cat timp ma doare, daca am mai avut dureri...electrozi...cabluri.. .EKG...tensiune...verdict INFARCT MIOCARDIT ACUT STEMI etc, etc...administrat ceva sub limba... venit specialistul cardiolog...acelasi protocol, aceleasi intrebari...concluzie... trebuie sa va montam un stent, am fost urgent transferat in sala de angioplastie iar acolo mi s-a montat un stent pe un vas ocluzie 90% iar alt vas ocluzie 70% dar care nu-mi punea viata in pericol si la indicatia medicului specialist am "rezolvat" dupa o luna si al doi-lea vas. Aici incepe partea dramatica. Dupa primul stent, in luna aceea, nu am avut absolut nimic, faceam activitati usoare, aveam un somn bun. Dupa al doi-lea stent a inceput calvarul. Stare de rau generala, lipsa poftei de mancare (greata la vederea mancarii), dureri de cap frontale si in crestetul capului, insomnii cumplinte, panica, senzatie de lipsa de aer, eu de mic de cand ma stiu cred ca am plans pe la 10 ani de atunci nu am mai plans niciodata. Am inceput sa plang foarte des in special cand imi vad copilul. Starea de rau continua...am un tiuit in urechea stanga...nu mai stiu ce sa mai fac...urmeaza sa-mi gasesc un cardiolog in care sa-mi fac toate analizele pentru ca in spital nu mi-au facut Doppler, nu mi-au facut CT, mereu am senzatia ca mi se va intampla ceva. Povestea este lunga si nu vreau sa va rapesc din timpul pretios. Daca imi puteti da niste pareri, sfaturi v-as fi extrem de recunoscator. Am vazut niste filmari cu dvs., emisiuni, am vazut documentarul cu noua medicina germanica, mie nu-mi vine sa cred, eu sunt un pic mai Toma necredinciosul dar nu as vrea sa las un copil de 10 ani sa se descurce singur pe lume, mama lui este un pic mai dura, este un copil formidabil si ma iubeste foarte mult...nu mai sunt eu, perceptia lumii din jurul meu parca s-a schimbat. Nu am facut excese, nu am baut, nu am fumat, am incercat sa mananc cat mai sanatos, locuim la curte
Avea doua coronare aproape complet infundate. Multumita Dr. HAMER stim acum ca era vorba de un conflict de pierdere teritoriala. Dar oare omul nostru lucreaza cu el si cu viata lui in mod constient ca sa reduca masa conflictuala?
Odata ce se prinde de unde i se trage povestea din corpul fizic se piate ocupa de ea. Altfel? Nu prea. Citand cum descrie momentul de dupa al doilea stent: "a inceput calvarul" vedem cum se programeaza perceptiv la si mai multa suferinta. O descriere simpla, obiectiva a senzatiilor i-ar permite detasarea si salvarea energiei, si mai ales regenerarea structurilor din care provin senzatiile neplacute.
Odata ce i se pune acest diagnostic, trece printr-o interventie si i se prescrie un regim de viata, se autosaboteaza inconstient, suficient cat sa ajunga in ecurs de o luna de zile la 2 stenturi implantate. Odata ce are aceste stenturi si deja cineva a umblat cu instrumentar medical la inima lui de doua ori intr-o luna si l-a mai si speriat ca nu e prea bine, trecem la continuarea scenariului...
Brusc dezvolta:
- stare de rau generala, lipsa poftei de mancare, greata la vederea mancarii: nici un animal normal stresat nu se indoapa si nu se simte bine in general cand are in derulare un Program Biologic cu Sens de Adaptare si Supravietuire, adica o boala. Greata este un alt program instinct pe care il avem si care sa ne protejeze de posibilitatea ingerarii de mancare, act ce ar consuma o energie pe care in acel moment corpul nu o poate pune la dispozitia tubului digestiv, sau poate fi o greata de tip central, data de o suprapresiune intracraniana
- surditatea care provinde de la socul de diagnostic comunicat verbal, si introdus in mentalul omului prin simtul auzului, poate fi pe stanga datorita autoritatii, superioritatii instantei de la care provine, iar aceasta senzatie auditiva a reprezentat un abuz emotional venit prin urechi, impactand auzul
- durerile foarte mari la nivelul fruntii si in crestetul capului imi arata cat de frontal a incasat vestea legata de starea inimii sale si de potentialul aparent mortal al acestei patologii, si mai ales de lipsa lui de control asupra situatiei
- insomnii cumplinte: sunt normale in faza activa de conflict sau in criza epileptoida din faza de rezolvare a conflictului si proportionale cu intensitatea perceputa a dramei, calvarului ca sa folosesc cuvintele lui :) si sa redau un pic cat de mult ne programam viitorul prin formularile si aranjarile cuvintelor noastre, fiindca suntem cel mai adesea inconstienti de faptul ca EU SUNT CUVANTUL MEU...
- panica este criza epileptoida unei anxietati foarte mari, poate fi acompaniata de senzatie de lipsa de aer, care insa e data si de consumul de oxigen prin corp obosit de nesomn, anxietate, stres... solutia e sa respire linistit cat mai mult timp fiindca atunci cand suntem conectati cu respiratia noastra un timp suficient se instaleaza in noi Starea de Prezenta a Viului Etern, pe care ni-l ia o sentinta, un diagnostic in raport cu care nu suntem educati sa ne raportam cu blandete si liniste
- eu de mic de cand ma stiu cred ca am plans pe la 10 ani de atunci nu am mai plans niciodata. Am inceput sa plang foarte des in special cand imi vad copilul. ... vederea copilului ii actualizeaza scenarii de copil pe care se poare sa nu il mai vada in scurt timp sau pentru totdeauna, asa cum ni se pare firesc cand suntem sanatosi, pana ce ne declara cineva, mai ales oficial si obiectiv, ca fiind in posesia unei boli grave, cu potential letal
Solutie: de cate ori isi vede copilul sa respire linistit si recunoscator ca este in viata, sa vada in chipul copilului o sursa de putere si bucurie de viata, de autoresponsabilizare fata de timpul investit in munca si detalii versus timpul investit in relatii cu lectia detasarii la pachet...
In inconstientul colectiv cand ti se umbla cu aroma de chirurgie la inima esti cumva condamnat la o viata limitata ca miscare, ca interactiuni, efort si pentru cineva care deja se suprasolicita, uitand ca viata nu e un loc in care sa venim sa tragem ca boii la jug, ci e gradina raiului, sau oricum alegem sa o privim, poate parea cumplit sa nu poti trage la jugul imaginat al unei vieti pe care ne-o traiesc scenariile si perceptiile altora care ne circula pe vene
Starea de rau continua... cum sa iti fie bine fara aer, cu mintea bulversata si confuza, care are nevoie sa se readapteze la aceasta mica moarte a identitatii lui nemuritoare pentru noua versiune, care poate fi mai eliberatoare fiindca odata ce intelege ca nu poate pierde pe nimeni si nimic, fiindca a avut si va avea in viata parte numai de ce ii daruieste Dumnezeu, si ca nu a castigat nimic si pe nimeni la loto
- am un tiuit in urechea stanga... conflict de auz in faza activa pentru ca nu stie pentru cat timp isi va mai auzi copilul pe lumea asta. Nu suporta ideea ca poate oricand sa faca ceva gresit si natura sa il sacrifice.
nu mai stiu ce sa mai fac...
Atunci cand te afli intr-o situatie fara iesire sau socanta pentru tine, cel mai mare dar pe care ti-l poti face si tie si celor dragi, este sa devi constient de respiratie si sa ramai intr-o liniste din ce in ce mai mare pana cand esti cu adevarat prezent si linistit in senzatiile neplacute ce acompaniaza intotdeauna o situatie dramatica.
Aceasta liniste permite musculaturii sa se relaxeze, fasciile, ligamentele, articulatiile, tesuturile de sustinere se destind, respira liber si astfel iti permiti accesul la solutii minunate din Constiinta ta profunda, din Inconstientul Colectiv.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)