Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)

Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)
Nemuritoare printre Nemuritori... Desavarsita printre Desavarsiti... Geniala printre Genii... Tacere din Liniste... Aduna duh de pace in sufetul tau si mii de insi se vor mantui in jurul tau ( Sf. Serafim de Sarov )

joi, 9 martie 2017

Magia Sinceritatii - partea I

A fost odata ca niciodata, un timp in care:

☆ lucrand cu oameni foarte bolnavi sau pe moarte evitam sa le spun ca nu prea mai aveau zile dupa cum se vedeau lucrurile din experienta noastra ca medici in situatia lui,

...desi paradoxal eu imi doream si ceream sa mi se spuna adevarul ca sa pot lua decizii pentru timpul ramas pozand in a fi destul de puternica sa duc orice.

Undeva in mintea mea de atunci credeam ca nu oricine este destul de putenica sa duca un diagnostic. Uneori nici membrii familiei nu par suficient de puternici sa asimileze un verdict medical care suna ca o sentinta la moarte pentru cineva drag lor

☆ dar treaba asta cu minciunile albe si adevarurile spuse pe jumatate nu a inceput in si dupa facultatea de medicina

Marele soc al copilariei mele a fost sa realizez cat de des minte toata lumea, si cat de multi nu suporta minciuna, insa o practica!

Am invatat de mica faptul ca parintii si bunicii nu suportau adevarul, nu erau destul de maturi emotional sa duca orice, si atunci fie imi pazeam poponeata evitand sa spun lucruri care poate nu aveau sa iasa la iveala vreodata, fie minteam ca sa ii protejez pe ei

☆ prima minciuna constienta am invatat-o pe la 3 ani sub forma de secretul nostru, al meu si al cuiva din casa care nu imi dadea voie sa vorbesc cu ai mei despre ce se intampla intre noi, si ca ma spune la ai mei daca nu sunt supusa si ascultatoare si nu fac tot ce imi cere fara sa spun cuiva

Ma ameninta ca daca nu fac ce vrea el ma spune la ai mei si ei vor trebui sa ma dea la un camin de copii fara parinti, copii care nu au fost nici ei ascultatori

La 6 ani le-am spus parintilor ce se intampla, ca vreau sa ma duca la casa de copii fara parinti, ca oricum nu sunt niste parinti pe care sa ii vreau de parinti, mai bine fara, si pot sa ma dea oriunde ca ar fi mai bine decat cu ei si cu el sub acelasi acoperis

In felul in care au stiut ei, au vrut sa ma faca sa uit dandu-mi pilule, uitand ca sunt o fiinta simtitoare si sa stea cineva de vorba cu mine. Medicul a decis ca mai bine sa nu vorbim despre ce s-a intamplat, ca voi uita si voi avea o viata frumoasa.

Abia in clasa a saptea mi-am amintit, cautand sa gasesc motivul real pentru care ma sufocam in somn si nu dormeam si mi-am amintit, cum eram trezita din somnul de poftele trupesti ale unui adult in ingrijirea caruia ma lasa familia, fara sa aiba habar de ce se intampla in lipsa lor, sau unde ma ducea la plimbare...

Tata nu a stiut niciodata ce mi se intamplase. Am fost invatata sa il mintim. Sa nu stie ca il omora si ajungea la inchisoare pe viata si eu urma sa nu mai am tata. Asa am ajuns sa cred ca barbatii si tati sunt slabi si nu sunt in stare sa isi apere copiii la modul real, si ca de fapt ei au nevoie sa fie protejati, fiind instabili emotional si necontrolati :)

In timp aveam sa schimb aceasta paradigma, insa nu a fost usor sa invat sa am incredere in oameni, si intai am inceput sa am incredere in mine ca voi fi in siguranta avand incredere in oameni...

☆ alte situatii in care am invatat sa mint au fost cele in care fratele meu ii spunea mamei ca l-am batut atunci cand cadea si se lovea si se invinetea ca sa se distreze ca ma vada pedepsita si nu mai era comparat cu mine ca eu eram cea desteapta si flexibila si preocupata de reparatii si tehnica si alte tampenii care cu siguranta ii produceau multa frustrare pe care si-o exprima mintind ca sa fiu eu pedepsita, sa sufar datorita lui, cum suferea el datorita mie

Ce a patit dupa ce ma pedepseau ai mei gratuit? ...., chiar si-a luat-o, o lunga perioada de timp, macar sa am de ce incasa ce incasam oricum, desi ai mei nu m-au crezut pe mine ca nu il atinsesem, nici nu stiam cand si unde se lovise, dar atunci au ales sa ma pedepseasca pentru ca fiind mai mare ca el nu eram destul de pe faza sa nu se loveasca printisorul

Dar de micile mele accidente cui ii pasa? eram mica si slaba, si cu sechele de rahitism, si prea neagra si urata ca sa ma numeasca si pe mine copilul lor si sa ne trateze la fel... :))

Acum zambesc, atunci am suferit cumplit ca el era "puiu mamii" si eu cea care era stigata pe nume de mama atunci cand aveam de facut treaba: tot ce insemna cumparaturi: noaptea cozi interminabile la lapte si lactate si carne, orice, mama ma chema sa ma trimita la cumparaturi pentru un pachet de tigari si sticle de apa minerala nu conta ca m-as fi jucat si eu cu prietenele,

petreceam ore multe din viata stand la paine, cozi de zile in sir inainte sa vina portocalele, temele fratelui meu, curatenie, batut covoare, spalat bibelouri, calcat haine, sters pe jos si praful de pe mobile, facut mancare mai incoace, si dat bani imprumut fara sa ii mai primesc inapoi de cand am inceput sa primesc bursa... Ca sa nu vada tata cat cheltuie mama, bolnava de inima si fumatoare, ca el se lasase de fumat pentru ea...

Iar il protejam pe tata. Omiteam ca stiu ca fratelo chiuleste cat incape, ca sa nu sufere bietul tata. Fraierul familiei, care muncea in delegatii si nu stia in ce casa de talhari se transformase familia lui, si nici cat de mult sufeream vazand toate astea. Ca imi pierdeam increderea in rostul vietii pe zi ce trecea. Ca nu imi doream sa traiesc intr-o familie de asa factura.

Am inceput sa intreb prietene cu arata viata lor. Toti traiau in jurul meu aceleasi minciuni. Aceeasi viata furata. Nu intelegeam de ce trebuia sa mintim. De ce tata ne cerea disperat sa spunem mereu adevarul, si totusi el era mintit cel mai mult.

Intr-un tarziu am inteles ca el era marele mincinos al vietii lui, care credea ca aducand multi bani acasa noi vom fi fericiti in numele sacrificiului facut pentru noi. Asta cand m-am trezit mintita de copii in ultimul hal si cu banii tocati. De fapt am realizat ca ma minteam ca daca eu muncesc ca disperata ajutand oamenii sa se faca bine, ei vor fi fericiti fara mine.

Casa mea a ajuns un depozit de haine si lucruri de dus la manastiri. Am luat proportii de la atat minciuna ca sunt fericita ca oamenii se vindeca in jurul meu si ca ei dadeau altora de veste ca nu exista boli incurabile. Am incetat sa ma uit la mine, la nevoile mele. La un moment dat m-am trezit. Am inceput sa lucrez din nou cu mine intens. Ore de onestitate.

Ma calugarisem ca sa am mai mult timp pentru pacienti, timp in care as fi lucrat la o relatie de cuplu care sa imi arate mai repede ce nu intelesesem multa vreme, de ce tata care vroia adevar, primise mereu minciuna. Ca se mintea singur. Ca si mine.

Eu ajutam oameni sa se vindece. Nu ar fi trebuit sa fiu fericita. Nu, nu neaparat. Asta aduce un grad de satisfactie ca dai lumii ceva de valoare, insa nu poti sa dai din ce nu ai de dat. Nu mai aveam destul timp pentru mine si copii de atatea programari. Fara programari, nu erau bani. Am invatat sa imi evaluez altfel timpul. Eram dispusa sa lucrez altceva ca sa petrec timp cu mine si copiii, sa postez gratuit cazuistica din tonele de gilmari si amintiri din consilieri si sa incetez cu a fi consilier pe autovindecare.

Cand ce sa vezi, vine cineva cu o suma astronomica, pe care am inceput sa o primesc pe aceleasi consilieri. Alta lume, alti oameni, alti bani. Oameni care intelegeau ca ce primeau le schimba vietile si ma plateau astfel incat sa am timp pentru copii.

Din inertie avand bani am intrat oar pe un film de facut acte caritabile, si iar am lasat copiii deoparte sa inteleg ca de fapt nu erau banii problema. Poate ca daca ii intrebam din start pe copii aflam de mult ce ar fi aflat tata daca ma intreba pe mine :))

Ani de automintire. Suficienti cat sa ma determine sa gasesc adevarul. Sa gasesc solutii. Sa invata ca pana nu ne doare destul, pana cand deranjul nu e destul de mare ne complacem in suferinta, amagindu-ne ca nu mai dureaza mult -pe tata l-a tinut pana ala moarte, ca nu e chiar atat de rau, ca altora le merge mai rau...

Si ce daca!

Mie nu imi mai era bine cu viata mea. Am incetat sa ma mint ca a sta departe de copii ii va maturiza. Da, din versiunea de autism dobandit infantil in autism adult :)) la fel ca Mama lor.

Ma trezeam din nou intr-un cancer sufletesc, care era mult mai grav decat unul organic, biologic. Era o forma de pacaleala in care Natura iti permite sa supravietuiesti, ca ai de hranit copiii ei, care crezi ca sunt ai tai, te lasa sa te duci la produs, in cea mai elevata si spirituala forma de pacaleala, si timpul trece, intr-o dulce anestezie, mai putin dureroasa decat constientizarea unor adevaruri, a infrunta niste frici, care nici macar nu au fost din start ale mele.

Il uram pe tata fara sa imi dau seama pentru ca ma facuse ca si copil sa visez o casa la munte, la tara,pe dealuri, cu cai, caini, gospodarie, viata linistita, drumetii, la pachet cu ce imi doream de fapt: timp petrecut impreuna. Din acest film, timpul nu l-am primit, am crescut, tata s-a imbolnavit de cancer si a murit, si am urmat un vis fara substanta, bazat pe speranta implinirii unei fericiri din copilarie.

Acasa cu tata.

Am incercat cu disperare sa constriesc acsa pe care o proiectase pentru noi, pana am invatat sa ii dau drumul, sa ma simt acasa in mine, sa realizez ca nu a contat unde am dormit, unde am mancat, ca ma simteam acasa. Am incetat sa ma mint ca acasa nu e decat in casa din proiectul facut de tata. De asta orice alta casa am avut sau cumparat mi-a fost luata. Multumesc beneficiarilor actuali! Daca locuiam acolo inca ma pacaleam ca sunt fericita.

Asa am invatat iar si iar sa ma mint...

Cum ca eu sunt fata buna. De fapt nu simteam sa fac toate acele lucruri, dar vazand ca tata e aproape tot timpul pe santier, mama tot prin spitale bolnava de inima, bunicii spre binele lor si al matusii ne-au semiobligat sa ne mutam din casa construita de tata in bloc complotand impotriva mamei, fapt pentru caree in timp, fiecare si-a incasat portia de suferinta si minciuna si complot....

...desi bunica parea sa ma iubeasca mai mult decat ai mei parinti, sa ma scoata din ca,era lor plina de fum de tigara cand eu aveam astm, aceeasi bunica a plecat in statiune la Calimanesti la bai, ca sa nu mai pot fugi noaptea de acasa desculta si in pijamale, sa sun la ei la poarta... ca deh o deranjam pe matusica

Ca sa le ramana lor si fiicei lor casa construita de tata... o vreme lezam urat si ignorat, si imi doream sa nu le mai vad vreodata, mult timp nu le-am calcat pragul, pana am realizat ca nu pot fii fericita atata timp cat aveam o zona in umbra constiintei in ignoranta

Am iesit din minciuna ca sunt fericita fara ele, le-am inteles comportamentele, fricile, limitele, neputintele si am reinvatat sa le iubesc, iubindu-ma pe mine in versiunea nou, nu de fraiera ci de OM, fiinta umana simtitoare, infinit mai detasata de notiunile de familie, cu atasamente si asteptari.

☆ am invatat in viata, penyru un timp, ca iubirea e ceva conditionat, ca altii stiu mai bine pentru mine ce trebuie sa simt si ca urma sa ma deprind ca adult sa stiu mai bine pentru altii ce trebuie sa simta, si la un moment dat m-am pierdut cu totul in a interpreta totul asa cum fusesem dreasata

Faceam presupuneri inutile despre ce simt si gandesc oamenii, realizam ca toti suntem la fel de ipocriti si falsi, si imi doream o lume fara minciuna, faara sa realizez ca marele mincinos al vietii mele eram eu

Ca pescarusul Livingstone m-am izolat: nu mai vorbeam decat intrebata si atunci cu liniutia si punct, scurt si la subiect. Si purtam mereu doliu indian, dupa fiinta mea care nu putea sa se exprime... care trebuia sa moara fiindca nu mai suporta troaca comuna de emotii si exprimare numita socializare

Muream la scoala u de invatam chestii inutile ca trebuie, muream acasa unde nu mai stiam cine sunte eu si care sunt nevoiele mele ca era cineva care sa stie ca trebuie sa invata sa devin femeie, adica nevasta si mama, in slujba societatii, cand eu vroiam pe munti, pe bicicleta, sa alerg, sa inot, sa citesc, sa cant si sa dansez pentru mine.

Ma pregateam sa fiu buna pentru un barbat, pentru o viata de familie care insemna din start unmmare fiasco, o mare ipocrizie colectiva, o capcana fara scare ca in familia mea nimeni nu divortase vreodata, in afara doar de sora lui tata de cel care abuzase de mine

Si iar eu eram de vina, dupa parerea mamei mele, ca femeia este intotdeauna de vina. Oare si pe ea se percepea inadecava, gresita, stricata, defecta, buna de nimic, vinoavata pentru drama lumii si a pacatului originar. Alt program autodistructiv.

Ca sinucidere afectiva si sa se termine viata mai repede, dupa moartea lui Dan m-am casatorit in anul I, am facut copil, ca pana atunci eram singura virgina :)) la minte si nerezolvata de cineva de varsta noastra. Am invatat sa descopar in sot un barbat puternic si un copil speriat, un monstru si un inger, un profesor si un elev, insa nu stiam cum sa le integrez pe toate astea.

Nu ma invatase nimeni sa fiu OM

☆ am facut arte martiale si am invatat sa fiu disciplinata, sa spun adevarul macar acolo si sa imi depasesc mereu limitele

Am invatat ca, desi mi se spunea de mica fapul ca femeile din familia mea au probleme cu splina si nu pot alerga m-am antrenat pas cu pas sa merg mult si din ce in ce mai alert pana simteam splina ca ma opreste de durere si ma indoiam in doua la pamant. Am ajuns sa alerg 9 ore continuu si inca in destul de mare viteza.

AM INVATAT CA NU TOT CE MI S-A SPUS VREODATA ESTE UN ADEVAR

☆ am invatat sa imi sterg notele din carnet cu atat maiestrie ca nici educatoarea nu mai era convinsa ca mi-a trecut nota in carnet,...

Asta dupa ce mi-am primita pedeapsa cuvenita dupa prima nota stearsa cu radiera pana am gaurit pagina din carnetul de note unde incasasem pe nedrept o nota ca si cum nu imi facusem tema ca imi uitasem caietul, in clasa intai

Acasa bataie pentru minciuna si ascunderea adevarului, in loc sa mi se creeze cadrul in care sa nu ma simt judecata pentru note, ci iubita ca ceva viu si infinit mai pretios decat nota care insemna pentru nime tot ce nu stia invatatoarea sau profesorii despre mine: ca murise bunicu, ca murise un prieten, ca imi ucisesera si gatisera iepurasul alb cu ochii rosii care se numea Grigoras si imi facusera breloc din codita lui,

ca nu imi statea mintea la caietul cu tema lu peste prajit... ca imi murise viitorul atunci cand Dan a murit in accident, si cand Edi a facut leucemie dupa ce ne-am batut la scoala si cuprinsa de vinovatie ca il batusem ca fata mica si slabanoaga, ii faceam temele si ma rugam sa traiasca, si totusi a murit, ca Dumnezeu era in concediu cand ma rugam eu :))

Luam note in care nu se vedea ca profesorul intelege ca eu nu intelegeam nimic din ce preda el sau ea la scoala... ca imi suna in cap piesa de muzica pe care am auzit-o in bar, pe malul Somesului, intr-o zi frumoasa si insorita de primavara,  atunci cand mi-au spus prietenii lui ca Dan murise si ai lui nu mai vroiau sa ma vada

De parca stiau ca...

☆ ii scrisesem lui Dan o scrisoare in care ii spuneam ce nu ii puteam spune fata in fata, ca nu as fi suportat dispretul, respingerea cu care presupuneam ca m-ar privi pentru ca nu mai putem fi virgini la casatorie amandoi asa cum visam de 2 ani

si ii scrisesem ca inteleg daca nu ma va ierta niciodata, ca nu mai vrea sa ma vada - fricile mele de a fi respinsa, judecata, scoasa in afara lumii, nu ca ma regaseam prea mult in lume ci mai deloc, ca abia atunci mi-am amintit ca fusesem abuzata de unchiul in copilarie si primisem tranchilizante si alte medicamente ca sa fiu linistita, docila si mai ales ca sa uit si ca nu ii ascunsesm asta deliberat,

Ca viata mea fara el nu mai avea rost, ca ma gandeam sa merg la manastire sa ma calugaresc sa spal pacatele neamului cu rugaciuni, cat ii doream de mult sa fie fericit cu o fata virgina si iu ita de Dumnezeu, nu una stricata ca mine

In acelasi timp il uram pe Dumnezeu desi mergeam duminicile la biserica pentru ca nici el nici tata si nimeni nu il impiedicase pe Puiu sa abuzeze de mine, de un copil care nu se putea opune fortei lui de adul si manipularii psihice.

In maxima mea onestitate am constatat ca mereu iesea prost cand spuneam sau scriam adevarul! Si aveam sa traiesc cu aceasta convingere multi ani, pana cand am schimbat formularea cu:

imi asum sa spun adevarul clipa de clipa prin limbaj corporal si verbal fiindca asta face in mine si in jur o lume mai fericita.

In timp ce scrisoarea zacea in posta lui eu aflam ca el a murit, eram innebunita de durere, apoi i-am spart cutia postala cu o tona de vinovatie pentru moartea lui, si dand dreptate familiei lui care nu mai vroia sa ma vada, ca prin ce eram determinasem in mintea mea sa le moara copilul, iubirea vietii mele :))

Era destul ca eu credeam ca el murise ca eu nu mai eram virgina si ma pedepsea Bunul Dumnezeu ca el era pur si eu nu, pe mine ma lasa in Valea Plangerii si pe el l-a dus la Ceruri, insa familia lui si eu eram devastati de disparitia lui fizica, fara de care viata nu mai avea rost, insa mult timp nu am gasit curajul de a imi curma zilele

Eu tanjeam sa ma tina in brate, sa ma priveasca cu ochii mari, genele lungi si intoarse si privirea in care aveam sentimentul ca totul este posibil pe lumea asta, o lume sincera si plina de bucurie de viata, o lume buna si plina de oameni ca noi, ca daca noi puteam sa ne iubim asa puteau si altii sa invete de la noi sau au stiut si au uitat...

La fel ca mine, la scurt timp dupa moartea lui Dan am uitat de iubire, am trait in bezna, intr-o noapte a sufletului in adancimile pamantului unde ma vizualizam sa nu se spurce lumea la suprafata pamantului cu mine in ea

☆ Odata cu moartea lui Dan m-am mintit ca viata nu mai are rost fara el si ca un samurai demn ce eram, trebuia sa mor... :)) macar atat demnitate prost inteleasa :))

Nu aveam o sabie pe vremea aceea, am primit-o cand nu mai aveam de gand sa o folosesc :)) insa am gasit o lama de ras de la bunicu si mi-am zgariat venele sa merg si eu la locul meu in infern, fiindca in acest mare spital de nebuni, ignoranti si mincinosi nu mai suportam sa traiesc

Sangele se scurgea, de ziua mea, pe podeaua umbrita din fata salii profesorale, unde eram de serviciu pe scoala, pana s-a prins diriginta ca ceva nu era in regula cu mine. A venit tinta la mine, mi-a luat mana care nu era la vedere, mai ales in bezna din fata salii profesorale si m-a dus la cabinet.

Stiind ca mama era bolnava de inima si tata pe santier mi-a cerut sa mintim amandoua si sa nu mai spunem nimanui de ce port bentite elastice late, de prins parul, pe ambele gaturi ale mainii.

Asta era alta minciuna cu aprobare de la stapanire :))

Nu intelegeam ca felul in care percepeam realitatea era doar un film socio familial cu care fusesem spalata pe creier ca multi altii, mai toti cei din jurul meu, nu stiam ca existau unii care au iesit din acest film, pana am citit si eu, in liceu, "Jocul Vietii si Cum sa il Joci."

Cartea asta mi-a schimbat viata, dupa ce nu am reusit sa ies din lumea aceasta ca nu era momentul. Jocul Vietii avea mai multe niveluri pe care urma sa le descopar in calatoria interioara spre Lumina.

Ma bucur ca nu am reusit sa trec dincolo nici atunci si nici in alte dati, in care moartea parea mai onorabila decat o viata in mizerie sufleteasca, fiindca ratam atat de multe experiente de viata minunate.

Evident ca nu le-am perceput a fi minunate oglinzi si surse de maturizare din prima. Nu credeam ca oamenii se pot schimba. Chiar si de la cei pe care ii admiram ca pareau fericiti am aflat ca jucau bine in social dar ca nu se iubeau la modul real decat pe ei, ca se certau cu partenerul in solitudine, ca aveau perceptii diferite de viata dar le placea sa fie macar in public, admirati!

Singurii care pareau ca se iubesc erau parintii mei. Se intelegeau din priviri. Tata ne cerea sa fim sinceri si sa ne asumam pedepse, insa noi nu eram dispusi sa fim pedepsiti si deci omiteam de buna voie ceea ce poate in timp nu l-ar mai fi durut la fel de tare.

Am aflat cand am ajuns si eu mama, cat de tare te doare sa afli ca de o viata esti mintita de copii care nu iti pot spune adevarul de teama ca nu poti duce, ca esti prea slaba ca sa nu iei personal ce s-a intamplat, sa nu iti cada cerul in cap, sa nu faci o drama din niste pantofi murdari de caca de pe strada, sau o catastrofa din o nota mai mica de 10, doar pentru ca asa fusese la mine acasa...

Durea ca nu am stiut sa fiu prietena cu copii, la fel cum o acuzam pe mama ca nu ii pasase de noi. Ma mintisem ca eu voi fi o mama mai buna si ma durea cumplit ca mama avusese dreptate si am devenit pentru copii o bestie, eticheta pe care nici nu indrazneam sa i-o pun oficial mamei, dar o traiam subtil.

Copii au mintit, cum am mintit si omis sa spun tot sau ceva din speranta ca in timp ca parinte o sa te maturizezi, ca intre timp te prinzi si tu ca nu se dau gauri in cer, ca mai rasare soarele indiferent ce enormitate crezi ca ai facut, ca nu totul e sfrasitul lumii, asa cum pare, si sa nu mai faci furtuni in pahare cu apa, sa nu mai trebuiasca pruncii sa traiasca in casa cu mine ca si sum ar calca pe coji de oua fragile.

Am invatat ca viata este perfecta, ca nici macar sa minti nu poti fara ca asta sa fie ingaduit de Dumnezeu, ca sa te vezi, sa te analizezi, tot cu Voia Universala, si sa iesi din boli si suferinte si moarte.

☆ Dupa ani si ani de reflectii si intrebari si cautari si suferinte am inteles ca suferim pentru ca mintim. Mintim pentru ca am fost structurati din minciuna si asta este prima noastra natura.

☆ l-am mintit pe tata cand avea cancer ca nu ma puteam uita in ochii lui cu privirea otravita de verdictul medical: moarte in max 6 luni indiferent ce ai face.

Nu eram in stare sa intreb atunci daca si cu si fara otrava moare de ce sa il mai otravim nene. Dar speram... Am platit miliarde pe speranta, in van, la vanzatori de iluzii de sanatate. Si tata a plecat. Si el... urmat de bunicul, tatal tatalui si fratii mamei...

El omul care si-a dorit mereu sa i se spuna adevarul. A murit stiind, dar acceptand minciuna ca e dus la oncologie la tratament ca doar acolo stiu gestiona tatamente speciale pentru pancreasul lui. Am intels asta cand la multi ani dupa, inainte de a cadpa de vinovatie si pentru moartea lui, ca eu il certam sa mearga la citostatice si raze ca sa se faca bine. Si ca nu conteaza cat de rau se simte pe moment, nici ca "simte ca ii circula moartea pe vene", ca toate trec :)

Insa nu neaparat merg lucrurile cum am vrea noi sa mearga!

Tata si mama, si mediul meu social nu au creat cadrul in care sa simta ceilalti ca ei pot duce fara, sa aplice repercursiuni, adevarurile celorlalti... Ca nu se restrictioneaza accesul la iubire. La resurse...

Am invatat sa fac asta pentru copiii pe care i-am adus pe lume. Ei stiu ca indiferent ce ar face sunt iubiti, au acces la resurse, ca toti sunt la fel de importanti pentru mine si ca le onorez nevoile individual si sa nu faca comparatii, ci sa ceara pentru ei, sa ma sesizeze daca li se pare ca sunt nedreptatiti...

Si chiar daca ar simti sa minta si sa ma minta ma stradui sa le ofer un model de autenticitate si integritate si ca asta poate fi facuta cu blandete, cu dragoste, cu smerenie, cu compasiune.

Dar mai ales ca asta se invata. Ca nu se face peste noapte.

Ca e asemeni unui joc, intai ii inveti regulile ca sa poti juca alaturi de cei care vor sa joaca si ca iti asumi faptul ca unii copii emotional si maturi ca varsta biologica vor mai fi tentati sa triseze si sa daca te prinzi le poti spune cu blandete, ca poti alege sa nu te mai joci cu ei un timp, ca esti liber sa jonglezi cu viata ta si ca le este disponibila si lor aceasta versiune in care nu ii judeci fiindca ai trecut si tu pe acolo.

Ca ai nevoie sa te vindeci de ranile care apar atunci cand te antrenezi sa nu mai minti. Cand o parte din tine se transforma in altceva si asta aduce o alta identitate.

☆ am mintit-o pe bunica, de fapt nu i-am spus ca a murit mama ca pe vremea aceea ii cam jucau feste neuronii si trecea prin stari in care nu ne recunostea, nu stia ce e cu noi si cine suntem. Credea matusa, ca adevarul ii va face rau bunicii si ca tot ea va trebui sa o suporte pe bunica pe care o are in ingrijire, atunci cand noi plecam la casele noastre dupa inmormantarea mamei.

Marea minciuna cu care venea matusa era ca daca bunica moare atunci cand afla vestea asta este vina noastra. Mama doar murise. Asta este adevarul. Interpretarile sunt cele care ne omoara sau nu. Si era greu de suportat ideea, vinovatia.

Asa ca inca bunica nu stie ca nora ei nu mai e pe lumea asta de cativa ani buni. Inca nu stiu cum si cand si daca ii vom spune vreodata, daca o ajuta sau nu, insa pornind de aici eu le-am spus copiilor sa imi spuna tot ce se intampla in viata lor, sa aiba incredere ca pot duce :)

Nu am un atasament fata de asta, insa stiu ca adevarul costa mai putin decat o minciuna si ca in lumea mea oamenii si fiintele simtitoare aud mereu ce gandesc, in cel mai scurt timp posibil in care ma prind ca lucrurile sunt altfel decat le vedem la un moment dat.

☆ nu am stiut cum sa ii spun unui partener de cuplu ca pentru mine viata noastra intima nu este satifacatoare. Ca el in peste 90% din cazuri simtea sa ne oprim inainte ca eu sa fi simtit ca am ajuns sa ne conectam unul la fiinta celuilalt, daramite sa ajung la o stare de bine, ca orgasmul era la mii de ani lumina :)

Mi-a luat timp sa caut sa vad cum sa ii spun asta. Am facut-o in multe feluri, pornind de la ce identificam fiecare ca si frici si nevoi. Am lucrat la asta luni de zile. Unul cu altul si fiecare individual.

Am analizat toate aspectele minunate ale relatiei, pe care i le-am comunicat si lui. I-am spus ca imi doresc toate astea in viata, ca ma vad traind cu el, dar ca era nevoie sa facem ceva cu viata noastra intima, ca ma simteam folosita atata timp cat el era mereu cel care decidea cand ne oprim ca lui ii fusese de ajuns.

Am inteles ca nu ii spuneam cat de aiurea ma simtisem eu dupa, de teama de a nu pierde ce venea la pachet cu el, de teama de a nu ii strica su lui starea de bine, de teama de a nu il castra ca nu fusese atent la emotiile si sentimentele mele de neimplinire, ca taraganasem treaba asta si ca mi-a luat timp sa imi dau seama exact ce nu mai vreau sa se intample.

Imi era jena ca stiam multe si totusi nu ma oprisem sa analizez la rece situatia. Ca odata din 10 momente intime petreceam destul timp in pat ca sa fiu implinita si eu si stergeam celelalte momente. Insa iar veneau celelalte 9 dati de bine pentru el, nu destul pentru mine... iar disconfort!

Analizand ce simt, adica incetinind ritmul vietii pana la oprire din tot ce faceam, dandu-mi timp, am descoperit minciunile, fricile, nevoile si a urmat actiunea...

Odata facuta analiza fricilor si nevoilor a fost simplu pentru mine sa stabilesc ca ideal pentru mine ar fi sa facem dragoste doar atunci cand stim ca avem tot timpul din lume sa o facem ca un act de afectiune. Ca ma intereseaza ce simte el cand stie ca eu doar 1 din 10 dati ma simt implinita, si 9 din 10 ma simteam folosita ca stiam din start ca suntem contra cronometru si ca nu doream doar sa ne conectam fizic ca un pupic si o imbratisare la venire si la plecare si de cate ori ne mai apuca pe cate unul.

Spre surprinderea mea nici macar nu realizase ca mie nu imi era bine. Ca nu intelegea de ce o perioada eram plouata si gandita si alta perioada parca zburam si radiam lumina. Credea ca are de a face cu fazele lunare feminine si se obisnuise cu toanele mele.

Si eu ma obisnuiam din ce in ce mai des cu stilul lui!

Am invatat sa nu mai tin in mine. Sa spun ca ceva nu imi e bine chiar daca nu imi e clar ce. Ca vom continua cu acordul ambilor sa ne studiem, sa ne observam emotiile, sentimentele, senzatiile fizice si sa facem asta in legatura cu orice, nu doar cu a face dragoste.

☆ Am invatat ca orice frica are in spate un cortegiu de minciuni. Unele mai evidente altele bine brodate in spatele unui simt de datorie, de vinovatie, de iluzia neputintei, de impresia inferioritatii, de pacaleala superioritatii, de orice se poate agata egoul sa ne tina in lanturile fricilor, separati de nevoile noastre reale, de teama ca am fi etichetati ca egoisti.

Cu toate acestea ne-ar place copiii nostrii sa traiasca pentru ei, nu pentru noi. Sa fie acei egoisti, care, dupa ce isi umplu propriile rezervoare de iubire nu poate decat sa reverse din ele in jur si in tot ce exista. Ca putem sa ii invatam si sa invatam impreuna sa ne comunicam disconfortul fizic, care intotdeauna are in spate un disconfort emotional, niste frici, niste limite si sa cooperam in a le identifica si alchimiza.

in fazele incipiente ale onestitatii spuneam adevarul dureros sub forma de gluma ca sa informez lumea, insa asa am ajuns sa nu mai stie lumea cand glumeam sau cand era ceva grav si serios :)

Am invatat apoi sa spun ca gluma x nu era o gluma, dar era cea mai simpla modalitate prin care puteam in acem moment sa spun ce simt cu adevarat si ce gandesc, iar cand era gluma sa precizez ca nu era un adevar spus in gluma, ci o simpla gluma :)

De multi ani... de cand ma stiu constienta...

⊙ ma stradui sa spun oricarui om ce am de zis, o vreme am facut asta asteptand sa primesc ce dadeam :)

⊙ evitam sa spun chiar partial ceva ce stiam ca poate aduce suferinta, neintelegere, ca sa nu cumva sa sufere fiinta simtitoare respectiva, sau sa nu cumva sa am de indurat niste vinovatie: asa am ascuns de cateva prietene ca le inselau sotii de dinainte de casatorie, asa mi-au ascuns si ele mie :)))

⊙ ma stradui sa nu mai irosesc timpul nimanui ascultand ceva ce nu ma intereseaza, pentru ca nu vreau sa fiu ascultata de cineva neinteresat de ce am de spus, stiind ca fiecare are ceva mai bun de facut cu timpul lui

⊙ am invatat ca o minciuna costa mai mult decat adevarul: ca timp in care sa te asiguri ca versiunea ta e mai buna, sa te convingi ca faci un bine cuiva, ca cineva nu poate duce ca nu este destul de puternic... energie, timp, resurse se scurg cu viata noastra odata atata timp cat ne mintim si ii mintim pe altii, chiar si cand e vorba de omisiuni sau mici denaturari ale situatiei

⊙ am invatat ca asa pot avea relatii autentice cu oamenii si ca se face curat in jurul meu in ce priveste calitatea relatiilor interumane si ca si mediul este mai primitor si sanatos

⊙ am invatat ca in timp minciunile duc la boli, si ca sta in puterea noastra sa ne vindecam incetand sa ne mintim ca suntem fericiti cand nu suntem decat o parte din timp sau pe unele aspecte, iar cele carora evitam sa le dam atentie de frica le dam puterea sa ne darame edificiile mintii, "buturuga mica rastoarna carul mare"

⊙ pun in aplicare "ce tie nu iti place altuia nu ii face"  si "fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume"

⊙ imi doresc sa gasesc solutii la orice situatie in care nu ma simt bine, in care simturile ma avertizeaza ca ceva nu e in fluxul vietii, ca ma atentioneaza sa fac ceva diferit, sa vad ce se intampla: chiar si la situatia cu buni care azi trece pe 96 de ani, e pesti ca semnul anilor ei, si careia imi doresc sa ii putem spune ca mama nu mai e, insa de un an bun nu mai intreaba deloc de mama, desi ne cunoaste pe toti.

Pot trai impacata daca ar muri bunica, cu faptul ca odata ajunsa dincolo, unde e si mama, minciuna s-a terminat. Inca nu stiu daca imi pot asuma complet consecintele si de asta am inca nevoie de o formulare, un context in care moartea mamei sa nu mai fie o drama pentru cineva careia i-a batut moartea la usa de nenunmarate ori si a plecat totusi fara bunica de fiecare data :)

In consilierile cu pacientii cei care se vindeca foarte repede desi au boli cronice sau incurabile, sunt cei care sunt dispusi sa fie sinceri cu ei complet si sa isi faca jurnale si sinceritate, din care sa descopere cine sunt in prezent in comparatie cu cine pozau ca sunt si cu cine isi doresc cu adevarat sa fie.

O tehnica minunata pe care ti-o recomand este sa iti gasesti un prieten sau pe cineva cu care sa faci urmatorul exercitiu pentru care ai nevoie de un reportofon: timp de o ora sa spui adevarul despre tine, tot ce tineai ascuns, denaturai, jumatati de adevaruri, secrete pe care nu le stie nimeni.

De ce ai face asta? 

Astfel vei scoate in afara ta orice te bantuie si te imbolnaveste, si mai ales ca aceste minciuni sunt adevarurile altcuiva, nu ale tale. Tot ce ai mintit despre tine ca sa supravietuiestii socialului uman sunt fricile sub forma de minciuni ale generatiilor anterioare care ne circula prin ADN in toate celulele si in toti atomii.

Este timpul sa nu le mai cari cu tine, sa te ususrezi de ele. Adesea cantaresc zeci de kilograme pe corpul uman, tensiuni insuportabile care ne determina sa nu ne traim viata fericiti. 

Is Time to say Good Bye!  :) 

Cum faci asta? 

Reasculti inregistrarea pe bucatele pana cand vei realiza falsitatea afirmatiilor tale, neadevarurile pe care le-ai purtat si care te-au structurat astfel incat sa nu te mai suporti nici macar tu :)

Vei vedea ce enormitati ai gandit despre tine si cine ti le-a furnizat, le poti analiza frica din spate, nevoile si poti incepe sa intreprinzi din acel moment actiuni care sa te valideze in orice alta versiune despre tine alegi sa manifesti de acum inainte.

Acesta este unul dintre exercitiile pe care le facem la seminarii si pe care le fac cei care participa la grupurile de suport, formare in a ii consilia pe altii, life coaching, grupurile de lucru...

Pentru inceput cum recomanda Brad,  poti face asta si singur. Din experienta mea merge mult mai repede in grupuri de minim 2, ideal 3, un consilier, un beneficiar si un observator, care isi schimba rolurile prin rotatie si au posibilitatea sa invete si din minciunile altora unde ei nu considerau ca mint si sa ii ajute pe cei din echipa cu felul in care au iesit ei din minciuna.

In principui consiloerul si observatorul au rolul de sustinere a procesului, de furnizori de incredere in genialitatea beneficiarului si intervin foarte rar prin intrebari bine punctate pe frici, nevoie, actiuni concrete imediate, credibile.

Beneficiarul nu are nevoie sa fie surubarit, reparat, alchimizat mai mult decat este dispus sa se surubareasca singur. Daca vrea mai mult cere ajutor, si nu i se da un ajutor care sa ii ia din putere. 

E foarte simplu si etern vindecator sa devii constient de fricile care te determina sa minti, sa incetezi sa o faci invatand sa spui adevarul, asumandu-ti ca vei descoperi cine e sincer cu tine, cine nu suporta adevarul, cine vrea sa te controleze manipuland ce trebuie sa spui ca sa le fie bine... 

Se face curat in viata ta, dispar falsii prieteni, adevaratele relatii se duc la inaltimi vibrationale la care nu iti imaginai, iar viata in loc de iad devine un rai real, traibil, autentic, si asta ii inspira si pe altii in jurul tau sa traiasca la fel.

Povestind in 7 cu Alina, un om frumos, alaturi de care am petrecut ceva timp, am aflat ca va merge la un seminar unde inveti cum sa spui adevarul, ce adevaruri poti spune.

Am intrat pe site la el si am sa impartasesc cu voi o parte din ce am gasit si care este dragut formulat si sintetizat.

In finalul materialului Brad recunoaste ca mai are domenii in care denatureaza sau omite, chiar minte constient, insa acestea sunt doar 3 si se iarta

Ale celorlati minciuni se iarta toate, ca numai cei inconstienti care dorm pe ei si nu stiu ce isi fac, pot sa minta si sa se minta :)

 :)))

Gasesti materialui lui Brad mai jos.

Acolo unde este text tradus din engleza cu ce spune el veti gasi un text colorat in verde, iar completarile mele sunt ne-colorate.

Cum sa practici Sinceritatea Radicala

Onestitatea este primul capitol al cartii intelepciunii - Thomas Jefferson

Probabil ai spus multe minciuni micute si jumatati de adevaruri de-a lungul vietii. Si probabil ai petrecut semnificativ de multe perioade de timp evaluand ce se petrece in mintea altor oameni, pentru ca ei probabil nu sunt in totalitate sinceri cu tine.

Ce se intampla daca nu mai minteai? Daca nu mai evitai ce nu iti mirosea bine sau daca nu mai foloseai diplomatia? Cum era daca nu mai umblai pe coji de oua? Esti gata sa afli?

Miscarea "sinceritate radicala"are ca fondator pe psihoterapeutul Brad Blanton, care insista ca daca am fii complet onesti cu totii, ca in (lumea) fara minciuni -- nu conteaza cat de mici sau albe ar putea fi.  Este un angajament sa vezi si sa recunosti verbal lucrurile asa cum sunt, la maximul potential al abilitatilor tale. Daca ai un obicei de a opri rapid, din scurt sa spui ce gandesti cu adevarat, a intoarce lucrurile pe dos ia timp, dar rezultatele pot fi socant de racoritoare.

Pasi

1. Observa-te mintind. Multi oameni mint de-a lungul zile, in fiecare zi. De exemplu, 60% din oameni spun in medie doua spre trei minciuni intr-o conversatie de 10 minute!

Asa ca daca incerci sa te prinzi mintind, vei fi surprins cat de des o faci. Dea asemenea poate fi iluminator sa te gandesti cat de des oamenii din jurul tau mint.  Aminteste-ti ca scopul acestui pas este sa observi. Nu judeca, sau justifica, cum ar fi: " Ei bine, trebuie sa mint, sau alte bla bla bla-uri." Rationalizarea este produsul negarii, si negarea este o forma profunda de lipsa de onestitate.

• Cand lumea te intreaba ce mai faci, raspunzi sincer?
• Te prefaci interesat de ceva de care nu esti de fapt interesat?
• Te surprinzi mintind sa eviti sa ranesti sentimentele cuiva?
• Iti musti limba? Minti prin omisiune?

2. Gandeste-te profund daca tu chiar faci cuiva o favoare mintind
Ar trebui tu sa protejezi, sa adapostesti pe cineva de realitate? Chiar dai destul credit destinatarului minciunilor tale albe? Presupui ca sunt prea slabi sa duca adevarul?

In engleza asumi inseamna a presupune pentru cineva, o situatie versiunea ta fara sa verifici adevarul. Assum, in romana ar suna ca si cum ne-am intreba daca ne asumam faptul ca a facut presupuneri, sau mai bine intrebi si afli si versiunea celuilalt, infinit mai eliberatoare de efort si suferinta decat presupunerea :)

Consideri ca a spune cuiva adevarul aduce sansa de a ii ajuta sa invete cum sa nu ia lucrurile personal, ceea ce este o abilitatea umana foarte valoroasa si important de avut.
Intr-un fel este manipulator si protector sa pretinzi a fi interesat in ce spune cineva, cand de fapt nu esti. Asta este ceea ce facem adesea cu copiii, pentru ca ii consideram prea imaturi si neexperimentati sa inteleaga ca nu toata lumea e interesata de ceeavce ii intereseaza pe ei. Daca tratezi lumea din jur la fel cum tratezi copiii, vei descoperi ca oamenii din jurul tau se comporta ca niste copii.
Este minciuna vreodata calea cea mai buna in a exprima compasiunea? Sau este cea mai usoara cale de a evita confruntarea, respingerea, sau disconfortul? Daca vei minti, atunci poate poti fi sincer cu tine in legatura cu motivul pentru care minti -- nu-ti spune ca este pentru binele persoanei, sau pentru ca estu tu bun, cand de fapt este pentru ca nu ai curajul sa fii in totalitate sincer inca.

3. Marturiseste.  Odata ce vezi cat de des minti, inceaca din cand in cand sa recunosti. De obicei este mult mai simplu sa fii sincer dupa decat in timpul situatiei, deci acesta este o buna piatra pe care sa pasesti. Poti sa incetezi minciunile din lunile sau anii trecuti (le este mai usor oamenilor sa le ierte pe acelea, si sa le vada ca pe apa de sub pod) si apoi incepe sa marturisesti despre minciunile pe care le-ai spus cu zile, ore, chiar secunde in urma. (Hmm, de fapt, chiar acum cand iti spuneam ca as fi fericit sa mananc sushi, am mintit. Chiar nu vreau sushi, doar vroiam sa par misto, interesant, la moda. Putem lua burgeri in loc?)
• Unii oameni o iau razna ingroziti, iar altii iti vor aprecia sinceritatea si impartialitatea. Aceasta este de asemenea o buna modalitatea de a incepe sa cunosti oamenii din jurul tau mai bine - sunt ei receptivi si iertatori? Sau sunt niste ticalosi dramatici si manipulatori?
• Unele marturisiri sunt mai bine servite cu a iti cere scuze.

4. De-cenzureaza-te (Inceteaza sa te cenzurezi).  Acum este momentul sa iti indepartezi filtrele dintre ceea ce gandesti si ceea ce spui. (Vezi avertismenletele de mai jos.) Poti cu adevarat sa spui ce gandesti? Inceaca. Gandeste cu voce tare o ora cand esti singur, si fa ca scop sa spui tot ce iti vine in minte, nu conteaza cat de dezordonate, murdare, sau idioate ar parea sa fie. Este un bun exercitiu de incalzire, si ar fi de dorit sa il faci cu regularitate, ca sa reintaresti conexiunea dintre creier si gura.
Incearca sa faci asta cu un prieten (poate ii explici ce faci, si ii inviti sa faca la fel, ca un joc). Si, eventual, incearca sa faci qsta cu toata lumea! Cateva idei de unde sa iti incepi startul in onestitate:
• Recunoaste cand ai uitat numele cuiva, chiar daca se presupune ca tunsa cunosti numele persoanei pentru ca va stiti de cativa ani si va vedeti regulat si le stiti numele copiilor, chiar si pe al cainelui lui, dar nu pe al persoanei respective.
• Spune cuiva cand ai inceput sa te plictisesti conversand. "Am incetat sa mai ascult un minut" sau "Nu sunt interesata sa vorbesc despre asta" sau simplu, "Sunt plictisita, ma intorc in 10 minute."
• Exprima frustrarea cu co-lucratorii, chiar si cu seful tau. "Sunt contrariat ca nu mi-ai raspuns mai devreme la mesajul de interes comun. Dar in acelasi timp ma simt eliberat, pentru ca daca nu putem sa iti furmizam ce ai nevoie sa lucrezi in continuare, vom putea sa iti atribuim orice intarziere a proiectului datorita lipsei tale de promptitudine sau a lipsei totale de feed-back, verigicare, validare"
• Invata cum sa practici Comunicarea Non Violenta
• Incepe-ti propozitiile cu cuvintele "Imi displaci pentru ca..." sau "Te apreviez pentru ca..."
• Daca este posibil exprimati-va sincerotatea fata in fata. Iti permite sa experimentexi plenar ramificatiile starii si situatiei de a fi sincer in totalitate si face mai dificil ca partea care primeste sa o ia la fuga -- ceea ce probabil inseamna ca ei vor fi inca acolo cand dispare socul, si interactiunea dintre voi se poate relua si se merge mai departe.

5. Tine-te bine pentru focul de retur.  Cand esti in totalitate sincer, unii omaeni iti vor respunde de aceeasi maniera. Incurajeaza asta. Aceasta este o foarte buna sansa, oportunitate sa deschizi noi dialoguri, si sa descoperi despre o persoana lucruri pe care altfel nu le-ai fi aflat niciodata, pentru ca amandoi erati prea ingroziti, speriati sa nu va raniti reciproc sentimentele. Cand ii spui amicului tau ca el e chiar gras, iti va spune poate ca barba ta te face sa arati ca si cum ai fi un om al strazii care taie lemne. Raspunde cu recunostinta! 
• "Multumesc ca imi spui."
• "Aceasta este in regula."
• "Este adevarat!"
• "Chiar asa?"

6. Afla unde sa tragi linie.  Cat des incer e prea sincer? In afacerea sinceritatii, este o linie de demarcatie fina intre a fi radical sau nesabuit. Sinceritatea cu nesabuinta si incapatanare este rezultatul impingerii plicului sinceritatii pana la punctul in care iti tragi singur gloante in picior. Granita dintre radical si nesabuit trebuie patrulata de intuitia ta. Uneori acea linie este evidenta, alteori nu.
• Fondatorul recunoaste ca minte la IRS, golf si poker
• Copiii sunt in totalitate sinceri, dar nu sunt receptivi la asta. Nici parintinlor nu sunt receptivi la aceasta sinceritate radiacala. Posibil sa nu vrei sa ii spui unui copil ca nuni-a plecat cainele la o ferma ci a murit, ca nu exista Mos Craciun, sau cum se fac de fapt copiii cand acesta crede ca ii aduce barza.

Multumesc Alina pentru ca discutia m-a inspirat sa caut si alte modalitati de a ma si a ne ajuta sa in a ne pastra mereu sinceri si in a invata modalitati de comunicare in totalitate oneste

Multumesc Brad pentru material si munca si experienta ta 

http://m.wikihow.com/Practice-Radical-Honesty

2 comentarii: