Genunchii -devalorizare de performanta si competitivitate - Studiu de caz

Povestea lui suna asa:

Eu sunt cel mai performant dintre pamantenii pe care ii cunosc si nu inteleg de ce as avea devalorizare al ambii genunchi atat de grava incat abia ma tin pe picioare?

Am scapat de iluzia ca alimentatia este cea care imi distrufe genunchii, insa nu ma prind ce fac gresit.

Orice altceva am testat din Noua Medicina Germanica, pe mine si familia mea este real, dar aici nu ma prind...

Evident, tu niciodata nu poti vedea dincolo de o alegere pe care nu o intelegi (din filmuĺ Matrix)

Atuncand cand tu esti performant, ai un nivel de asteptari de la ceilalti proportional cu felul in care faci tu lucrurile sau asteptarea ca sa se apeleze la expertiza ta.

Din pacate cei din jur nu isi mai pot trai mediocritatea in liniste... ceilalti nu vor sa investeasca atata timp cat investesti tu in a se perfectiona in tot ce sti tu... nu e eficient in Natura, mai ales ca deja te au pe tine... Atat de bun la Toate!

Bine, bine dar de ce sa imi sufere genunchii?

Simplu, pentru ca ochii tai vad in jur neperformantabpeste neperformanta, la toti, de la familie, copii, parinti, angajati, sefi, instante, peste tot incompetenta si lipsa de eficienta. Acestea sunt posibile diar in constiinta ta, deoarece tu esti cel care ii compara cu o stacheta la care nu vkr sa ajunga sau daca vor adeseavse vor simti inhibati de faptul ca nu proceseaza informatia la fel de rapid si eficient ca tine.

Daca vrei sa scapi de degradarea genunchilor e nevoie sa constoentizezi ca cimitirele sunt pline de oameni de neinlocuit. celor din jur le-ar fi viata mai usoara fara desconsiderarile de care au parte din directia ta.

Niciodata ceea ce va face cineva in preajma ta nu va putea fi facut la fel de bine cum il poti face tu. Si daca deja sti asta de ce sa te autocondamni la suferinta, cand Natura in inteligenta sa ii directioneaza pe cei din jur sa fie alte variante de manifestare divina, geniali si desavarsiti, completa adaptati sa vina in completarea a ce esti tu.

Ei iti arata cat timp pot sta fara sa faca nimic si fara sa se simta judecati, pot sa faca lucrurile de jumatate si sa le amane la nesfarsit, pot sa pretinda ca nu se descurca si sa te lase sa le faci, pot sa ignore sfaturile tale si sa dea cu capul in loc sa invete din experientele tale, si vor face tot ce au de facut ca efect a ceea ce esti tu.

Omul nostru este destul de destept sa se prinda de faptul ca, in creierul lui nu poate fi cu adevarat performant doar prin el insusi, ci fiind una cu tot ce exista, realitatea inconjuratoare este aproape constant mai aproape de el decat constiinta propriei perfectiuni.

Noi avem de procesat in creier imaginile realitatii inconjuratoare aduse de ochi, urechi si celelalte organe de simt. Realitatea inconjuratoare este mai aproape de noi insine, decat realitatea a cine esti tu de fapt. Si ocupa mai mult timp si spatiu de constiinta.

Fiindca ii aducem pe ceilalti in mintea noastra cu perceptiile noastre despre ei, adica cu felul in care i-am etichetat, aceasta ne autocondamna pana in momentul in care ne dam voie sa ne eliberam de perceptia ca daca nu sunt ca noi nu sunt destul de buni pentru Mama Natura.

Fiecare are rostul lui. Toti suntem geniali si ne adaptam la mediul inconjurator si la cel intern, dat de genetica noastra, care isi cere drepturile la exprimare in manifestarea fizica pentru a ne maturiza si a ne redescoperi identitatea libera de evaluari, cea dizolvata in tot ce exista, care nu mai opune rezistenta Nimicului Iluzoriu al registrelor mintii.

Doar in regsitrele mintii este posibil ca sa percepi ca cineva nu este destul de bun, sau mai bun, prea mult, prea putin, orice aspect din domeniul evaluarii.

Orice evaluam se imparte in dualitatea bine-rau si de aici suntem condamnati la reactii pe care le avem intiparite de generatii sau le-am dobandit prin educatie=dresaj social si familial.

Acum doi ani i se propusese proteza de genunchi, acum omul merge perfect pe picioarele lui, nu mainare probleme sa joace fotbal, sa schieze, sa danseze, sa se catere pe munti sau sa inoate, activotati acre acum doi ani ii smulgeau lacrimi de durere, i sa tragea de el sa fie performant cum tragea de ceilalti.

Avusese nevoie de validare in raport cu tatal. Mama ii fusese bolnava de cand era mic asa ca fusese si fata in casa ajutand la bucatarie de trama ca mama ar putea muri daca ar face prea mult efort. Primind validarenpentru cat era de bun la orice treaba de care se apuca, a intrat intr-un cerc vicios al nevoii de a face totul cat mai bine.

Ghinionul lui este ca i-a iesit si de aici a dedus ca daca el poate, toti pot, doar ca sunt rau intentionati... lenesi...

Sunt doar geniali si desavarsiti, dar nu au avut acelasi program de pornire ca si el. In raport cu programarea lor genetica si de mediu natal ei nu au avut nevoie sa fie validati prin perfectiunea si rapiditatea executiei oricarei sarcini.

A descoperit ca odata cu genunchii rezolvati i s-a diminuat pana la disparitie nevoia de insulina, evident cavdevenise si maresal de armatavcare avea nevoie sa controleze tot ce misca in lumea asta si sa aiba dreptate, dar toate din frica de a nu fi destul de bun si de a nu merita iubirea celor din jur...

...iubire care ii fusese conditionata din frageda pruncie de cat de bine executa totul!!!

Acum totul in jurul lui e perfect, nimeni nu trebuie surubarit, nimeni nu trebuie reparat, da sfaturi doar cand simte, doar daca ii sunt cerute si mai ales fara sa astepte sa fie puse in aplicare vreodata!!!

Nu se mai teme cavdaca lucrurile nu sunt facute cum le-ar fi facut el s-ar darama lumea, nu ar mai rasari soarele si stie ca nu mai este nici o coroana care sa ii cada daca acestea nu se intampla :))

Multumesc ca Existi!