de Dinu Zară
Consiliul Județean Suceava construiește o groapă de gunoi în masivul Giumalău, în pasul Mestecăniș.
FOTO:
captură video Dezastrul ecologic din masivul Giumalău, zona pasului Mestecăniş, acolo unde Consiliul Judeţean Suceava construieşte o groapă de gunoi, dezvăluit într-o filmare aeriană. Cum arată locul unde vor ajunge 350.000 de tone de deşeuri.
În zona Pasului Mestecăniş din masivul Giumalău, la o altitudine de 1.086 de metri, Consiliul Judeţean Suceava construieşte o groapă de gunoi. Excavatoarele au săpat deja o groapă imensă chiar în vârful muntelui, iar miile de metri cubi de pământ rezultat a fost deja mutat cu zeci de camioane pe pajişti din apropiere. Groapa de gunoi va aduna toate deşeurile menajere colectate din localităţile din zona montană a judeţului Suceava. Gunoiul produs de suceveni va fi depozitat chiar aproape de vârful trecătorii care face legătura între staţiunile de interes naţional Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei.
Muntele săpat, zona defrişată şi movilele de pământ excavat de pe marginea drumului european 576 au transformat spectaculosul Pas Mestecăniş într-un peisaj dezolant. Investiţia este realizată printr-un program finanţat din fonduri europene care vizează gestionarea deşeurilor din judeţul Suceava. La 25 ianuarie 2013, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava (CJ), Ioan Cătălin Nechifor, semna cu reprezentanţii firmelor Bilfinger Baugesellschaft mbH Austria şi SC Concret Construct AG SRL Gura Humorului un contract în valoare de 27,6 milioane de lei pentru „construcţia şi punerea în funcţiune a depozitului ecologic de la Pojorâta, din judeţul Suceava“.
Termenul de finalizare a lucrărilor este iulie 2014. Depozitul va ocupa o suprafaţă de 5,75 hectare. Conform proiectului, se estimează că groapa de gunoi va funcţiona până în anul 2037 şi aici vor fi depuse 350.000 de tone de deşeuri.
FOTO Groapa de gunoi Mestecăniş CJ vrea să ascundă groapa de gunoi după copaci
Paradoxal, construirea gropii de gunoi în vârful Pasului Mestecăniş este finanţată printr-un proiect al cărui principal obiectiv vizează „îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a mediului“. Asta în condiţiile în care, pe lângă groapa de gunoi, în Pasul Mestecăniş va fi construită o adevărată uzină pentru procesarea deşeurilor. Şeful CJ Suceava nu vede nimic în neregulă şi spună că groapa de gunoi nu va mai fi vizibilă după finalizarea lucrărilor. „Se vede urât din cauza organizării de şantier. Sunt camioane, sunt basculante, sunt utilaje care nu cadrează bine cu acea zonă. Dar noi construim un sistem modern, cu o soluţie ecologică, prietenoasă cu mediul şi care nu va afecta, când investiţia va fi finalizată, peisajul de acolo”, a spus Nechifor. Pe Mestecăniş vor ajunge gunoaiele colectate din bazinul Dornelor, din localităţile pe pe cursurile râurilor Bistriţa, Moldova şi Moldoviţa, printre care Ciocăneşti, Cîrlibaba, Vatra Dornei, Dorna Candrenilor, Poiana Stampei, Panaci, Crucea, Şaru Dornei, Dorna Arini, Broşteni, Câmpulung Moldovenesc, Izvoarele Sucevei, Breaza, Moldova Suliţa, Sadova, Fundu Moldovei, Pojorîta, Iacobeni, Ostra, Stulpicani, Moldoviţa, Vatra Moldoviţei şi Frumosu.
În imaginile filmate cu o dronă, publicate de svnews.ro, se poate observa peisajul fabulos în care administraţia judeţeană a decis să construiască depozitul de deşeuri.
Citeste mai mult: adev.ro/n82im7
http://adevarul.ro/locale/suceava/foto-video-arata-groapa-gunoi-varful-muntelui-cea-mai-mare-aberatie-realizata-fonduri-ue-loc-vor-ajunge-350000-tone-deseuri-1_53b313cb0d133766a80e72d5/index.html#gallery_currentImage
Buna ziua, Numele meu este Dr. James Henry de la Universitatea din Benin Teaching Hospital, sunt specialist în Chirurgie pentru organe și ne ocupăm de cumpărarea de organe de la oameni care doresc să vândă, iar noi suntem localizați în Nigeria, SUA și în Malaezia , dar sediul nostru se află în Nigeria. dacă sunteți interesat să vă vindeți rinichiul sau să vindeți orice parte din organul corpului dvs. Vă rugăm să ne contactați pentru mai multe informații.
RăspundețiȘtergereContactați-ne prin intermediul
E-mail: jameshenryhome@gmail.com
Număr Whatsapp: +2348110133466
Sper să aud de la tine.
Salutari,
Dr. James
CEO
UNIVERSITATEA SPITALULUI DIDACTIC BENIN.