FRACKING ROMANIA
Conduc o mașină închiriată de-a lungul râului Ohio. Soarele scoate scântei din apă și mă orbește, dar nu-mi pun ochelari de soare, țin ochii larg deschiși, să absorb totul. Uite un panou verde, mă invită la Freedom (next right), cum pot refuza asta?
Dealurile Pennsylvaniei sunt așa verzi și împădurite că uneori îmi fuge mintea și am impresia că sunt tot prin Vaslui, pe drumurile de noroi din Păltiniș, întrebând moșnegii dacă au auzit că vine Chevron la ei în sat.
Dar sunt cu 8000 de kilometri mai la vale, tocmai în patria Chevronului și a gazelor de șist. Am citit despre ele până mi-a venit rău, am văzut poze și filme, dar tot mă ia cu fiori când ajung în miezul exploatării.
Mai fiecare casă are o sondă în bătătură. Un vârf de deal e bărbierit și găzduiește o piscină de apă și chimicale. Dintre copaci se ridică un furnal care pompează gaz în aer și îi dă foc. Într-o vale sunt o stație de compresie și o mică uzină de procesare a gazului. O cireadă de vaci paște pe o pășune, în jurul unei sonde. Pe garduri e plin de plăcuțe cu Accesul interzis, pericol de explozie
Pământul de sub noi e sfredelit de conducte care pătrund la mii de metri adâncime, injectează chimicale într-o rocă pe care o sfărâmă și eliberează gazele prinse în ea de milioane de ani.
Sună înfricoșător, dar oamenii din Pennsylvania sunt obișnuiți cu sondele. Aici s-a săpat prima sondă de petrol din lume, în 1859, și tot aici a pornit prima goană după aurul negru.
Așa că lumea s-a bucurat acum câțiva ani, când a început o nouă goană după gaze naturale, au răsărit mii de sonde noi, economia țării a luat-o-n sus și o mulțime de localnici s-au îmbogățit.
După ce a trecut entuziasmul de la început, mii de oameni s-au trezit într-un coșmar.
Sunt într-o sufragerie luminată gălbui din Woodlands, un cătun din estul Pennsylvaniei, un pic mai sus de Pittsburgh.
Deasupra televizorului e o vitrină cu bibelouri. Un câine e lungit pe covorul persan, lângă o păpușă murdară. Peste tot în jur sunt bidoane de apă.
John McIntyre stă prăbușit pe un scaun cu mâinile-n cap, privește în gol și spune ca pentru sine: “Suntem în cea mai bogată țară de pe pământ și trăim fără apă, ca în lumea a treia.” Nevastă-sa scormonește printr-o cutie plină de hârțoage, urmele oficiale ale purgatoriului în care s-a transformat viața lor.
BEEP. BEEP. O alarmă ascuțită ne face pe toți să tresărim. E detectorul de metan din baie. Trebuie să închidă repede conductele, altfel riscă să le explodeze casa.
John McIntyre e un american get-beget. Locuiește într-o casă prefabricată dintr-o comunitate mică, pe undeva prin pădurile Pennsylvaniei. În curte are o camionetă și multe mașini vechi, la care meșterește în timpul liber. Și-a petrecut o parte din viață săpând sonde de petrol și puțuri de apă, reparând chestii pe care nimeni nu le putea repara, cântând la chitară într-o formație rock… “Am avut orice slujbă îți poți imagina. Le-am văzut pe toate.”
Sau cel puțin așa credea până când s-a trezit că nevasta i s-a îmbolnăvit de leucemie, casa e-n pericol de explozie, apa de la robinet se face mov și dacă o bea vomită, iar dacă face dușpielea i se irită și îi curge sânge din nas.
Ca să supraviețuiască are nevoie de multă apă îmbuteliată (bisericile din regiune fac o colectă în fiecare săptămână și distribuie bidoane la cele ~10 familii afectate). Nu poate să vândă și să plece, casa lui nu mai valorează aproape nimic. Nu mai are încredere că autoritățile o să facă dreptate. Nu mai are aproape nimic…
Totul s-a întâmplat după ce comunitatea lui a fost înconjurată de șapte sonde pentru gazele deșist.
Când au călcat prima oară în Woodlands, acum 20 de ani, soții McIntyre s-au simțit ca în paradis. Liniște și sălbăticie, o priveliște minunată și loc destul pentru orice le-ar fi trecut prin cap. Primul lucru pe care l-au făcut a fost să sape un puț de 30 de metri: “Evrika! Am dat peste apă. Mai multă apă decât îți poți imagina. Limpede ca cristalul, curată și rece ca gheața. Ne simțeam ca și cum am fi găsit aur.”
Și-au asamblat o casă și au trăit liniștiți 20 de ani în comunitatea izolată, la 50km de Pittsburgh, unde lumea-și lasă copiii să se joace prin pădure și bărbații strâng în curte bărci ruginite și mașini de epocă.
“În ianuarie 2011, familia mea s-a îmbolnăvit violent”, spune Janet McIntyre în sufrageria ei, cu teancuri de analize medicale în brațe. Dureri de cap, vomă, diaree, iritații ale pielii. La început credeau că-i un soi de răceală, dar apoi i-au sunat cei doi copii. Ei locuiesc în altă parte, dar veneau în fiecare duminică să-și vadă părinții și să ia apă proaspătă din fântâna lor. Acum descriau aceleași simptome. Până și câinele începuse să rămână fără blană.
Misterul s-a risipit peste două zile: au dat drumul la robinet și a început să curgă un lichid mov, cu spumă.
Au sunat compania de gaze, au sunat și agenția de mediu să vină să testeze apa. Știau sigur că apa lor fusese impecabilă (unul dintre copiii lor era adoptat și, în urmă cu câțiva ani, Protecția Copilului i-a pus să-și testeze puțul din curte – ieșise perfect).
Testele companiei și ale agenției de mediu se băteau cap în cap. Rex Energy spunea că apa e bună de băut. Department of Environmental Protection din Pennsylvania a testat apa de două ori și au găsit cinci compuși organici volatili asociați cu fracturarea hidraulică. A mai ieșit la iveală că firma de gaze fusese deja amendată pentru nereguli la construcția sondelor din zonă.
Lucrurile păreau logice pentru John McIntyre:
Nevasta lui a fost diagnosticată cu leucemie la ceva timp după necazurile cu apa. Leucemia poate fi cauzată de expunere la benzen. În apa lor s-a găsit benzen. Benzenul e una dintre substanțele folosite la fracturarea hidraulică. Nu există altă industrie în zonă în afară de sondele de gaze.
Concluzia lui: Sondele de gaze i-au otrăvit sursa de apă și i-a îmbolnăvit nevasta.
Concluzia agenției de mediu: nu știm ce s-a întâmplat și nici nu vrem să aflăm.
Deși făcuse două runde de teste pe apa celor din Woodlands și găsise substanțe periculoase, agenția de mediu le-a retras, spunând că au fost greșite. Apoi a refuzat să le refacă și a închis cazul. Șah mat.
Lui John McIntyre nu-i venea să creadă că se poate întâmpla așa ceva. Atunci s-a apucat să caute pe Internet și a descoperit că există mii de familii care au pățit chestii similare. Cel mai celebru caz, care a apărut și în documentarul nominalizat la Oscar Gasland (Preview) , e orășelul Dimock, în care explodau fântâni și apa de la robinet lua foc. În urma scandalului compania a fost amendată, pusă să plătească despăgubiri și dată afară din orășel, dar agenția de mediu a evitat să confirme public legătura între exploatarea gazelor de șist și contaminare (o confirmă, însă, un raport intern).
Și comunitatea celor din Woodlands a fost vizitată de jurnaliști din toată lumea, de la Pittsburgh Gazette până la Al Jazeera, s-a făcut un scurt film despre ei, dar nu s-a strâns destulă presiune publică pentru a redeschide investigația. Au rămas singuri, cu apa contaminată și cu alarma de metan în baie.
“Așa am ajuns să îmi trăiesc viața. Mă gândesc la apă 24 de ore pe zi.”
”Ducem o bătălie împotriva Satanei“, zice Jim Hamilton, un pastor mustăcios, la o întâlnire a cetățenilor îngrijorați de exploatarea gazelor de șist din orașul Beaver, la jumătate de oră distanță de Woodlands. Tresar, pentru un moment am senzația că sunt la Bârlad, la o slujbă anti-fracking ținută de părintele Lăiu. Bisericile din zonă au o reacție similară cu cele din Vaslui. Doar că aici faptul este împlinit, așa că se concentrează pe ajutorarea celor care nu mai au apă.
În fiecare luni dimineața, Janet McIntyre merge la biserica presbiteriană White Oak Springs să împartă apa care s-a strâns din donații. O cameră din spatele bisericii (după un semn cu o zvastică tăiată), e plină de cutii cu bidoane. Șapte biserici contribuie la “banca de apă”. Totul e contorizat în stil american, e un tabel cu fiecare familie, rația în funcție de numărul membrilorși livrările săptămânale.
Pe cei care nu pot veni până la biserică îi ajută tot Janet – ia apa și le-o duce acasă cu mașina. Cu ocazia asta dă o tură și până la McDonalds-ul din apropiere – costă mai puțin să meargă cu mașina și să mănânce la fast-food decât apa pe care ar folosi-o la gătit și spălat vasele.
Înainte să se întoarcă acasă, Janet McIntyre oprește la o vecină mai bătrână. Îi aduce apă și îi cară bidoanele în casă. Cutia e grea, Janet se dezechilibrează, cade pe scări și își fracturează mâna.
În timp ce o așteaptă pe fata ei să vină și să o ducă la spital, Janet McIntyre cedează și lacrimile încep să-i curgă pe obraji. Nu plânge cu furie americană sau cu spirit justițiar, e un bocet încet, deznădăjduit, cum de multe ori am văzut la românii care și-au pierdut speranța.
Pentru fiecare poveste cu americani nenorociți de fracking găsești încă una cu fermieri care s-au îmbogățit și, a naibii soartă, nici n-au probleme cu apa. Iar Guvernul și companiile sunt în extaz – banii și resursele vin pachete pachete. Așa e-n goana după resurse, ai câștigători și pierzători.
Culmea e că giganții petrolului nu-s prea fericiți. Au fost sceptici la începutul goanei, așa că au lăsat firmele mici să se bage agresiv prin fiecare cotlon de zăcământ american și să facă profituri nebunești. Când s-au prins că mania gazelor de șist chiar funcționează era cam târziu – abundența de gaze a scăzut prețul, ecologiștii s-au dezmeticit și au început să facă o rezistență acerbă, iar agențiile de mediu se mișcă greu, dar sigur, către reglementări și controale mai stricte. Vestul sălbatic e pe cale să se termine.
Așa că Chevron, ExxonMobil și ceilalți s-au apucat să caute în toată lumea locuri mai facile în care să sape. Ajutați de influența de care se bucură diplomații americani în țările respective, au încheiat contracte avantajoase și s-au pus pe treabă.
România e unul dintre acele locuri!!!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.