Până nu
demult, oamenii de ştiinţă au crezut că doar prin gândurile noastre emitem
energie către exterior şi că cel mai puternic emiţător energetic din corpul uman
ar fi astfel creierul, cu impulsurile sale electromagnetice. S-a demonstrat
însă că avem un emiţător mult mai puternic. Inima. Una din cele mai mari
descoperiri ale secolului XX este că inima are şi un alt rol decât cel de
pompă de sânge.
Descoperirea
a fost făcută de Institutul de Cardiologie din California. Ei au spus că
acest organ miraculos e înzestrat cu inteligenţă, inteligenţa inimii, şi că
influenţa inimii este foarte importantă, foarte profundă pentru noi.
În 1994,
cercetătorul american J.A. Armour introducea conceptul de „creier al inimii“,
după ce rezultatele studiilor arătau că inima are un sistem nervos, suficient
de complex pentru a putea fi recunoscut drept un „mic creier“ propriu. Acest
sistem nervos al inimii conţine în jur de 40.000 de neuroni, cu mult
mai puţini decât neuronii cerebrali, care sunt în jur de 100 de miliarde.
Cu
toate acestea, circuitul elaborat pe care îl formează permite inimii să
acţioneze independent de creier (prin învăţare, memorie, senzaţie) şi chiar
să influenţeze procesele cognitive la nivelul creierului, cu care ea
comunică. Adică inima acţionează ca şi cum are o minte a ei şi influenţează
profund felul cum percepem lumea şi cum îi răspundem.
Cercetările făcute de
Joel şi Beatrice Lacey de la Institutul de Cercetare Fels, în anii '70, au
descoperit că atunci când creierul trimite semnale inimii, prin sistemul
nervos, inima noastră nu se supune automat. Cu toate acestea, creierul se
supune tuturor mesajelor şi instrucţiunilor trimise de către inimă. Un alt
studiu a demonstrat că inima este implicată şi în procesarea şi decodificarea
informaţiei intuitive.
Cercetări anterioare descoperiseră că accesul la
intuiţie se face şi prin creier, dar, spre surpriza cercetătorilor, a reieşit
că inima este mai rapidă decât creierul în receptarea şi reacţia la
informaţiile despre evenimente viitoare, înainte ca acestea să se întâmple
(McCraty, Atkinson & Bradley, 2004). Ştiaţi că undele cerebrale ale unei
persoane se pot sincroniza cu undele câmpului magnetic ale inimii altei
persoane? Deci ce gândim despre cineva poate fi simţit de acela chiar în
inimă.
Inima
trimite către creier mai multă informaţie decât primeşte
Între
inimă şi creier se produce o comunicare dinamică, continuă, ca un dialog,
fiecare organ influenţând permanent funcţia celuilalt. Există patru tipuri de
conexiuni care pleacă din inimă spre creier. Primul este comunicarea
neurologică prin transmisia de impulsuri nervoase: interesant este că inima
trimite către creier mai multă informaţie decât primeşte, şi e singurul
organ din corpul uman care poate face asta. Deci poate inhiba sau activa
părţi din creier, în funcţie de circumstanţe, influenţând percepţia
realităţii şi, în final, reacţiile.
Alt tip de comunicare al inimii este prin
hormoni şi neurotransmiţători: inima este cea care produce hormonul ANF, care
asigură echilibrul general al corpului (homeostazia). Unul din efectele sale
este inhibarea producerii de hormoni ai stresului, alături de producerea şi
eliberarea de oxitocină, „hormonul iubirii“.
Al treilea tip este comunicarea
prin unde de presiune, adică prin ritmul cardiac şi variaţiile acestuia,
inima trimiţând mesaje către creier şi către restul corpului. Şi în al
patrulea mod, comunicarea energetică, prin câmpul electromagnetic al inimii care
este mai puternic decât al oricărui alt organ din corp.
Emiterea
unei emoţii determină instantaneu răspuns în ADN
Câmpul
electric al inimii este de aproximativ 60 de ori mai mare decât amplitudinea
activităţii electrice generate de creier. Câmpul magnetic produs de inimă
este de 5.000 de ori mai mare în intensitate decât câmpul produs de creier.
Acest câmp se schimbă în funcţie de starea emoţională. Când ne temem, simţim
frustrare sau stres, el devine haotic.
Sentimentele
umane care pleacă din inima noastră, având în spate convingerile noastre
profunde, influenţează ADN-ul şi el, la rândul său, influenţează atomii,
materia.
S-au
realizat experimente care au arătat că stările de iubire, de recunoştinţă
dilată, modifică lanţurile de ADN, iar la stres, furie, frustrare, molecula
de ADN se micşorează, se contractă şi implicit blochează codurile sale. Tot
demonstrat este că aceste coduri se deblochează instantaneu dacă
experimentatorii reuşeau să emită iar iubire, recunoştinţă, bucurie. Emiterea
unei emoţii determină la miime de secundă, deci instantaneu, răspuns în ADN,
chiar dacă mostra studiată era la distanţe imense de experimentator.
Concluzia este că sentimentele şi
gândurile noastre pot modifica ADN-ul, iar ADN-ul modifică materia din care e
structurată lumea. Când trăim compasiune, iertare, dragoste influenţăm
propriul ADN, dar mai mult decât atât, putem transmite aceste modificări în
afara noastră, la distanţe oricât de mari, prin câmpul cuantic, influenţând
tot ce este în lume.
|
Un blog pentru tine care traieste prin mine si pentru mine care traieste prin tine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.