Semnificația unei comunicări este dată de răspunsul primit!
Când suntem bolnavi sau în proces de vindecare / reparație, sau ori de câte ori ne stabilim un obiectiv spre care ne îndreptăm și pe care dorim să îl materializăm este important să realizăm câteva lucruri.
Tot ce se manifestă în viața noastră de la modificări structurale sau funcționale interioare la tot ce e in mediul nostru are loc la comanda Fiintei noastre=Creatorul Realității, prin intermediul creierului=pupitrul de comanda și el are răspunsuri pre-programate de "experiențele" strămoșilor folosind corpul și posibilitățile lui interne și externe de interacțiune=executorul.
Întrebări:
Ce are nevoie creierul sa comande con
Orice aspect sau problemă care s-a rezolvat deja in trecut creierul o memorează si chiar dacă s-a rezolvat stie bine creierul despre ce a fost vorba.
E nevoie doar sa setezi intentia de a afla adevarul, comunicand Subconstientului conectat la Inconstientul Colectiv, faptul ca esti destul de mare sa iti asumi ca ai instalate in sistemul de operare al mintii o droaie programe .exe (executabile cand o ancora sau sina da clik pe ele) care au fost eficiente, productive candva si cuiva din neamul tau, dar nu mai sunt de actualitate in aceasta versiune sau deloc.
Ele puteau pedepsi pe cineva, puteau duce la a obtine ceva "bun". Aceste tipare-program pot fi: de a nu vrea sau a ti se parea ca nu poti trai cu ce vezi/nu mai poti sa vezi, sau ca ceea ce vezi sau ce ai vazut te miceste/te lezeaza/ te deformeaza in ochii tai sau ai altora, si de asta e mai simplu sa zica SRAA (sistemul nervos reticulat activator ascendent :) ca nu poti duce asta si sa dea biologicului comanda sa somatizeze ce decizie a luat pt tine ca sa fii o persoana fericită si in siguranta.
Cand anunti ca esti destul de mare sa vezi, sa simti, sa traiesti, sa accepti si sa integrezi si sa alchimizezi tot trecutul fara sa mai fugi de Umbra din Tine, vei vedea cu adevarat si de ce ai vrut sa te separi, care e frica si care e darul si care e nivelul de constiinta superior / transcendenta.
Uneori cand spunem creierului reptilian ca ne-am maturizat, ca vrem sa ne maturizam poate sa nu ne dea de prima data raspuns fiindca inca nu ne crede. E nevoie sa insistam cu calm si detasare si liniste sa dresam maimuta obisnuita sa ne apere de noi insine :) de versiunea despre noi insine care se percepe separata de Intreg, de Dumnezeu, de restul Creatiei.
De asta o sa tot repet faptul ca cel mai important in Viata este sa cautam in noi Imparatia Lui Dumnezeu si toate celelalte ne sunt date pe deasupra! Adică să ne reamintim Cine Suntem!
De cate ori ne oprim sa ne intrebam ce obiectiv pozitiv pentru mine si celulele mele am in desfasurare?
Ce am facut pentru aceasta in acest ceas al vietii mele? Dar in ultimele 24 de ore?
Există congruenta intre valorile mele declarate si timpul si energia pe care li le acord?
Starea mea actuala sustine obiectivul? Este acesta parte dintr-un metaobiectiv, mai constient decat nenumaratele dorinte personale?
Sunt cu acest obiectiv in serviciul meu ca Intreg?
Pot oare sa fiu fericire reala si sa nu ma intereseze ca Totul sa fie amprentat de mine in cel mai constient si mai maret fel posibil?
Aleg sa vad maretia manifestaii mele in ceea ce lumea vede banal sa mediocru?!
Creierul si Biologicul ne ascultă daca suntem constienti si perseverenti in raport cu dorintele noastre sau daca vorbim in limbaj miltonian sau hipnotic. In starea de transa ecologica putem modifica in cateva minute comportamente si atitudini sadite de mult in noi.
Cand intelegem ca de fapt in ADN-ul nostru exista ancorate memoriile, amintirile tuturor traumelor si abilitatilor stramosilor nostri putem sa ne eliberam de ceea ce nu mai este folositor sau de actualitate.
Avem la dispozitie fiecare ceas si fiecare clipă a vietii noastre sa ne jucam cu amintirile care se autodeclanseaza si ne fac sa reactionam pentru a le alchimiza, pentru a le transforma in noi versiuni de algoritmi care sa functioneze in favoarea noastra.
Aceste amintiri si convingerile de viata s-au creat la un moment dat. Avem posibilitatea să le rescriem constientizand momentul din care am inceput sa le dam valoare de adevar si sa ne identificam cu ele.
Atata timp cat credem ca aceste memorii sunt adevarate, sunt ale noastre si ca sunt dintotdeauna in aceasta versiune nu avem posibilitatea sa facem nimic altceva decat să le transformam in profetii autoimplinite si creierul nostru va selecta din mediua cele informatii care sa le sustina, nu nu va fii capabil sa observe informatii care le-ar dovedi falsitatea.
Convingerile noastre sunt toate false. Au fost valabile contextual, insa creierul a umplut golurile de informatie generalizând, distorsionand sau stergand anumite părti din realitate.
De exemplu ajungem dupa 1, 2 sau 3, sau 10 experiente de despărtire de parteneri să consideram ca noi suntem gresiti si ca e ceva atat de gresit cu noi incat nu vom putea fii niciodata fericiti in relatii, iar concluzia este ca nici nu ne mai implicam si alegem să stam singuri.
Daca ne dorim să avem parte de relatii de cuplu implinitoare este nevoie să destructurăm aceste convingeri limitative, sa le recunoastem falsitatea, sa ne desidentificam de ele intelegand ca suntem ceea ce alegem in fiecare clipa sa ne antrenam ca suntem.
Cand ne stabilim un obiectiv pe care vrem sa il atingem este nevoie să intelegem că avem 3 creiere, dintre care neocortexul desi ocupa cea mai mare parte detine cele mai putine resurse de energie.
Creierul cel mai vechi, reptilian, raspunzător de instinctele si supravietuirea noastra individuala si ca specie, este cel care detine cu adevarat resursele de energie. Daca neocortexul vrea sa obtina energie sa isi atinga obiectivele are nevoie sa comunice cu creierul reptilian intr-un limbaj inn care sa fie inteles.
Creierul reptilian este setat sa depisteze orice incongruenta din mediul intern si extern si astfel si orice stare dezechilibrata a neocotrexului. Atunci cand neocortexul nu este bland, clar, ferm, perseverent cu obiectivele sale in discutia cu creierul reptilian, acesta in loc sa asculte il saboteaza.
Sabotajele creierului reptilian pot fi folosite de rational pentru a se maturiza, pentru a se calibra in raport cu programele neproductive deja instalate, dar care ruland de multa vreme au fost luate de bune.
Ultimele studii in neurostiinte arata ca este suficient sa ii repetam creierului ce ne dorim, de 500-1000 de ori pe zi, timp de doua saptamani, dintr-o stare de calm constient, si el va lua noua versiune si o va sustine fiindca pana acum nu a auzit clar, ferm si band si perseverent nimic de la creierul rational.
Ceea ce a primit erau incongruente, lamentari, convingeri logice neproductive, limitative si pe care reptilianul auzindu-le repetate le-a finantat cu energie.
Copiii nu pot invatat de la profesorii care vin la scoala agitati, cu problemele de acasa, agresivi, intoleranti fiindca si ei au creier reptilian, mault mai putin cenzurat de neocortex, si e nevoie de multa bataie de cap sa inveti ceva de la astfel de profesori cand creierul tau este pe modul lupta sau fugi.
Elevii asociaza materiile cu profesorii, iar sloganele parintilor ”nu lua o carte dupa coperta”, nu functioneaza fiindca in creierul lor se produce stare de razboi. Ei oglindesc starile sufletesti ale profesorilor.
Daca acestia ar trai constienti ca si elevii au creier reptilian care sa ii tina in viata ar fi mult mai atenti sa invete sa respire, sa isi gestioneze stresul pentru a favoriza elevilor un mediu de invatare si evaluare mult mai eficient.
O alta problema este ca daca sunt fortati de parinti, manipulati prin frica sau vinovatie sa invete totusi ceva care a fost predat din stare de agitatie, vor uita foarte repede tot datorita faptului ca ceea ce se invata greu se uita repede.
Uitarea se datoreaza ancorelor negative date de starea negativa a furnizorului de invatare.
Adevarata invatare este prin joaca, prin povesti. Starea de joc este o stare hipnotica, permisiva, este o forma de transa. La fel si povestile spuse in limbaj hipnotic au rostul de a induce transe, stari ale creierului modificate pozitiv, care faciliteaza invatarea.
Atentie insa ce fel de povesti ne spunem si le spunem copiilor, fiindca aceasta stare de constiinta modificata, permite accesul direct la subconstient, si daca ele sunt manipulative se incalca ecologia, ceea ce nu este de dorit.
Inainte de a iti propune sa aduci in manifestare ceva verifica intotdeauna sa fie ecologic si formulat pozitiv, starea in care esti cand formulezi obiectivul, convingerea pe care vrei sa o instalezi si creierul repetand de suficient de multe ori in doua saptamani iti indeplinste obiectivele.
Multumesc ca Existi!
Te Iubesc!
Daca vrei sa inveti mai multe despre functionarea creierului si corpului si cum ne imbolnavim si cum ne vindecam, te invit in Tabara la Mare:
Tabere de Noua Medicină Germanică și Autovindecare cu dr. Crina Vereș, intre 18-24-30 iunie 2018, Eforie Nord, pentru incepatori si avansati. Poti veni impreuna cu copiii fiindca avem traineri specializati in lucrul cu copiii care se vor ocupa de ei.
Ne place sa credem ca avem cele mai mici preturi cand este vorba de a investi in noi si copiii nostri (25 ron/zi de tabara), fiindca scopul acestor tabere este de a cera o lume mai constienta in care sa traim noi si urmasii nostri! La cazare am obtinut preturi foarte mici avand vechime in sustinerea de tabere in aceeasi locatie :) !
https://www.blogger.com/u/1/blogger.g?blogID=2871781789224088855#editor/target=post;postID=3115713159771323306;onPublishedMenu=overviewstats;onClosedMenu=overviewstats;postNum=3;src=postname
Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)
Nemuritoare printre Nemuritori... Desavarsita printre Desavarsiti... Geniala printre Genii... Tacere din Liniste... Aduna duh de pace in sufetul tau si mii de insi se vor mantui in jurul tau ( Sf. Serafim de Sarov )
duminică, 29 aprilie 2018
duminică, 18 martie 2018
Adevarul despre cancer - Partea 5.1. - "Endometrioza gravida" :))) sau pentru pretentiosi: A ramas gravida desi mai avea inca un ovar cu endometrioza!
Continuarea povestii... (a studiului de caz...)
Dupa inca un an...
In postarea "Adevarul despre Cancer - Episodul 5 - Endometrioza, daca as ramane gravida nu sunt in locul potrivit, in casa potrivita, orasul potrivit, ca sa aduc pe lume un copil nu sunt in situatia financiara sau sociala potrivita, nu cred ca sunt destul de buna ca mama, sau nu sunt cu partenerul potrivit pentru a aduce un copil pe lume asa cum mi-as dori, casa mea este in alta parte, in nu imi este bine in cuibul meu/in cuibul familiei de origine, vreau sa am un cuib al meu, frica de a nu fi destul de buna ca viitoare mama sau partenera de cuplu, teama de a nu fi capabila sa intemeieze o familie, neincredere in barbati, amintiri din clanul familiei desapre tata violent, autoritar, agresiv, incapacitatea de a se desprinde de familia de origine, nu pot ramane insarcinata, partenerul nu doreste sa faca dragoste si femeia se simte inutila in rolul ei de femeie, amintiri familiale despre avorturi, pierderi de sarcina, copii dati spre adoptie din diverse motive, copii dati sa fie crescutii de altcineva din situatii materiale precare, sa pot supravietui copilariei am nevoie de un cuib in alta parte, mi-ar fi mai bine daca as fi crescuta de o alta mama in alta parte decat acasa la mine cu mama naturala, un alt barbat decat cel cu care fac dragoste este barbatul alfa pentru mine si viata mea, tatal meu nu il considera destul de bun pentru mine pe partenerul meu de viata/cuplu"
http://autovindecarea.blogspot.ro/search?q=endometriozaam descris un caz de endometrioza care a reusit sa scape de operatia de histerectomie totala si protocolul oncologic pentru aceasta situatie, doar schimband felul in care se raporta la viata, si maturizand emotional suficiente aspecte incat ecografic totul sa revina la un normal inoperabil, cu un chist endometriozic de 9 cm dar care nu mai avea semne de malignitate si la normalizarea markerilor tumorali la valori de om fara cancer.
Ei bine intre timp tatal a ales sa plece din aceasta lume, viata a continuat sa isi vada de cursul ei si intre timp singurul barbat din viata ei a ramas partenerul de cuplu, au mai lucrat intre timp cu ei, si pe cand se gandea ca ciclul ii intarziase posibil de la vreo alta minune de emotie negestionata la timp, a constata cu bucurie ca de fapt este insarcinata.
Alege sa nu vorbeasca despre sarcina in public decat atunci cand au trecut primele 3 luni de sarcina, timp in care orice embrion dezvolta preponderent structurile dezvoltate din endodrm, foita embrionara cea mai veche, din care se formeaza organele vitale supravietuirii.
In acest timp este scanata informatia din celulele de la mama si de la tata, si felul in care mama se raporteaza la mediul extern, si se decide daca mediul este prielnic sau nu supravietuirii, iar daca nu, si informatia e pervertita de programe mentale nesustenabile pentru viitorul noii fiinte, materialul genetic care ar fi devenit corpul=avatarul noului sufletel in aceasta realitate, se intoarce in circuitul naturii, adica sarcina se auto-elimina.
La controlul ecografic de la 16 saptamani constata ca sarcina este "in grafic", este perfect dezvoltata si ca de fapt este un baietel in formare, spre bucuria mamei si surpriza tatalui, care mai avand un baiat din prima casatorie spera sa aiba si o fetita.
Ii vazusem in acest timp de cateva ori si la intalnirea cu ei, imprietenindu-ne, am iesit impreuna cu copiii mei la masa cu ei, iar actuala mamica si posesoare a chistului endometriozic din 3 fete si un baietel cati am adus eu pe lume se juca cu cel baietelul, felul in care se conectau imi arata ca la momentul la care va deveni mama va aduce pe lume cel putin un baietel.
Accepasera inainte si ideea unei adoptii, fiindca ea nu avusese niciodata vreo sarcina iar medicii ii spuneau ca nu este posibila sarcina pe endometrioza si sa se bucure ca a scapat cu viata si neoperata si radio-chimio "tratata" :)
Daca ne gandim ca sexul copilului vine sa completeze energia lipsa din familie: ei tocmai ii lisea energia masculina a tatalui, partenerul prefera o fetita, ea se relaxase in raport cu filmele despre partenerul ideal, a realizat ca orice partener este ideal daca a reusit sa ii pacaleasca creierul constient si sa o duca la pasul urmator...
Maturizarea emotionala a tuturor aspectelor pe care le-a scos din ea si le-a eliberat prin prezenta partenerului in viata ei, si de la un autism adult in care ajunsese de a facut endometrioza, a permis Universului sa fie destul de prietenos cu ea si sa lucreze in favoarea ei incat a devenit destul de aliniata in gandire-emotii-comportamente incat a generat mai multa energie feminina decat energia masculina generata de partener si sexul copilului e masculin.
Intre timp chistul de la 9 cm a ajuns sa fie de 3 cm, din nou spre uimirea doctorilor, care se vad nevoiti sa se declare incapabili de astfel de rezultate prin metodele invatate in Facultatea de Medicina si in vreo specializare si supraspecializare facuta ulterior de vreun medic alopat.
Acest caz ne arata inca odata ca, daca suntem perseverenti si insistam sa ii cerem lui Dumnezeu, Universului ce ne dorim si sa facem ceas de ceas, pasi spre indeplinirea obiectivului nostru, primim chiar mai mult decat am cerut.
povestea continua...
sarcina creste...
endometrioza nu isi mai are rostul...
viitoarea mamica se simte deja Regina in Regatul ei, este asumata in identitatea de viitoare mama si sotie, a inteles ca a se maturiza emotional si a vedea ca viata cu provocarile ei este o aventura mai palpitanta decat un basm prst interpretat, in care cineva din afara salveaza printesa, in timp ce ea e ca pe scena la un spectacol care intotdeauna se termina cu bine si ea nu are nimic de facut pentru a influenta acest rezultat
Printesa din povestea noastra a inteles cum functioneaza viata, si-a asumat etapele ei de maturizare si a ales sa creasca, sa devina Regina si sa isi amenajeze propriul cuib in primul rand in constiinta ei, ulterior oriunde se va duce stie deja ca ea este cuibul pentru ea, pentru partener - pana isi trezeste femeia interioara si devine androgin sufleteste, si ca este cuib pentru orice fiinta permite ea sa locuiasca acolo.
Ai nevoie de mult curaj sa cresti!
... si de si mai mult curaj sa imbatranesti... sau sa iti asumi ce spune Iisus: "voi nu ati fost facuti sa gustati moarte"
povestea continua...
viata isi vede de cursul ei...
Noi suntem aici si putem alege cu spunea JP Sartre: "Nu conteaza ce a facut istoria din noi, conteaza ce facem noi cu ce a facut istoria din noi!"
Buddha spunea: "Toate lucrurile sunt goale de semnificatie, tu beneficiezi de orice alegi sa vezi in ele!"
Multumesc ca Existi!
Te Iubesc!
Dacă vrei să înveți să înțelegi și să previ bolile de care au suferit sau mai suferă încă cei din familia ta, sau dacă vrei să înțelegi de ce ai tu în prezent vreo boală sau să le înțelegi pe cele pe care le-ai avut dar nu le-ai înțeles încă și nu mai vrei să reapară, poți participa la Cursul de Formare în Noua Medicină Germanică, Autocunoaștere și Autovindecare în primele 6 luni din anul 2019 (pe care îl organizez o dată pe an), unde ai ocazia să lucrezi intensiv cu tine și să înveți să integrezi, să iubești, să îți asumi povestea vieții tale și să ai în continuare o viață plină de ce vrei tu și nu de ce îți oferă boala!
Pentru Cursul de Formare cu durata de 6 luni care începe în ianuarie 2019, câte un weekend pe lună, DE DIMINEAȚA PÂNĂ SEARA, cu încă 4 întâlniri săptămânale on-line între cele 6 module și după ultimul modul :) plus consiliere câteva minute zilnic, trimite un mesaj Codruței să te treacă pe listă și să îți trimită detalii pentru că numărul de locuri este limitat și deja mai sunt doar 18 locuri disponibile.
https://autovindecarea.blogspot.com/2018/12/curs-de-formare-noua-medicina-germanica.html
Contact: medicale.nmg.cb@gmail.com
0722323533 de luni- -vineri între 12-14
C.G. Jung - ”Tot ceea ce nu se întoarce în conștiință pentru vindecare și eliberare se manifestă în viață ca și destin” !
Te
rog să dai mai departe și celor interesați să își explice simptomele
pentru că înțelegerea fenomenului BIO-LOGIC înseamnă deja 50%
rezolvare!!!
Mulțumesc că Exiști!
Te Iubesc!
Te Iubesc!
sâmbătă, 17 martie 2018
De la Frica de Boala si Moarte la Trezirea la Viata si Conștiința Nemuririi
E dimineață. E aparent încă o dimineață din viața omenirii, a planetei, a Întregii Creații Văzute și Nevăzute...
E totuși o altfel de dimineață! Cel puțin pentru mine... și dacă e pentru mine este și pentru Întreaga Creație, fiindcă orice celulă a unui sistem care își modifică vibrația produce schimbări holografice în tot sistemul.
Aseara un cuvânt, spus de cineva, la momentul potrivit, în felul potrivit, într-un anumit context mi-a schimbat din nou viața !!!
Cuvântul a fost ”Nemurirea”.
Tocmai se încheiase un exercițiu prin care ea a ales din viața ei un comportament care nu îi plăcea la ea (nu contează care comportament), un comportament pe care dorea să îl schimbe și pentru aceasta a conștientizat că schimbarea lui este de dorit să aibă loc atunci când îi înțelege scopul /sensul pentru viața ei, adică de ce Esența ei a ales să facă acest comportament în afara controlului ei conștient (poate fii orice: fumat, băut, furie, vinovăție, tristețe, autosabotaj, amânarea tascurilor, frica de boală, frica de moarte...).
Orice comportament nedorit de noi, pe care îl facem și nu îl putem controla, a fost învățat de-a lungul vieții noastre, și are menirea de a ne proteja, de a ne asigura supraviețuirea alături de clanul familial, în societate sau chiar supraviețuirea noastră individuală, fizică și psihică/sufletească.
Ca să fie controlat de Esența noastră, acest comportament a fost atribuit unei părți din ființa noastră care să îl declanșeze pentru noi ca să ne facă adaptabili, să ne protejeze, să ne salveze.
Aceste părți care gestionează comportamentele noastre incontrolabile trăiesc experiența traumatizantă care a declanșat comportamentul întotdeauna la modul prezent, au vârsta emoțională și fizică pe care o aveam noi la momentul respectiv când a fost nevoie să deprindem acel comportament și nu știu să facă singure up-date, nu se pot auto-actualiza pentru că pentru ele ceea ce a fost posibil odată să se întâmple este posibil să se mai întâmple.
Schimbarea comportamentului se face ghidat sau auto-ghidat dintr-o stare de relaxare, cu respirația liniștită și corpul așezat confortabil, în care:
1. exploratorul găsește inițial comportamentul de schimbat,
2. găsește unde apare și când apare,
3. apoi isi amintește cum e să facă acel comportament, cine e acolo, ce vede, ce aude, ce face efectiv, ce simte în corp, ce emoție are
4. apoi întreabă subconștientul (păzitorul tuturor părților ființei noastre care ghidează genial toate comportamentele și emoțiile când se ocupă de supraviețuirea și fericirea noastră), din starea de relaxare, după ce a trimis conștientul la plimbare dându-i de făcut ceea ce știe să facă foarte bine: să critice, să analizeze, să judece, să pună la îndoială, să evalueze, să compare, unde se găsește în explorator acea parte care ghidează comportamentul de schimbat
5. alege o parte a corpului din starea de relaxare, o atinge cu mâna dreaptă, o invită ghidat să vină în mâna ei pentru a îi comunica intenția pozitivă, sau intențiile pozitive pentru viața exploratorului pentru carea cel comportament a fost până în acest moment necesar. Partea poate să accepte sau nu invitația.
6. Mulțumește oricum părții pentru că ghidează acel comportament și o mai invităm dacă nu a venit deja sau comunicăm cu ea doar atingând zona din corp unde am intuit că se află partea ce are sub control comportamentul pe care alegem să îl schimbăm
7. Devine conștientă de cum percepe această parte: ce vede cu ochii minții, ce culoare are, ce formă, ce greutate, temperatură, mărime, consistență, textură, material, luminozitate, ce voce are când comunică cu exploratorul (pentru unii percepția poate avea doar un sigur elementȘ greutate, temperatură, pulsații în palme sau furnicături, fără imagini sau sunete, pentru că felul în care subconștientul comunică cu noi nu este logic ci simbolic, metaforic, abstract, el gestionând emoțiile și resursele noastre!!! de asta a aștepta ceva logic din partea lui e inutil.
8. Inițial certase partea că ghidează un comportament ilogic și incomod - de obicei majoritatea exploratorilor abordează cu blândețe părțile ființei noastre captive la vârste emoționale mici și care ne adaptează și ne apără, de o viață uneori, de situații în care am fost în pericol - apoi s-a liniștit și a intrebat partea ce intenție pozitivă are pentru acest comportament de schimbat.
9. A multumit pentru primul răspuns. A întrebat dacă mai e și altă intenție pozitivă în spate, mai află un răspuns, mai mulțumește odată. Apoi întreabă dacă este vreo intenție mai pozitivă decât cele de dinainte și primește ca răspuns: Nemurirea. Acest răspuns îi aduce pe ecranul minții imagini de la vârsta de 3 ani când era în stația de autobuz cu o prietenă de vârsta ei, mâncau mere, fetița a scăpat mărul sub autobuz, fără a intui pericolul a intrat sub autobuz să ia mărul și a fost strivită sub ochii exploratorului nostru de la 3 ani... apoi este dusă de părinți la înmormântare și vede toată suferința produsă adulților de moartea corpului fizic a prietenei ei.
10. Mulțumește din nou. Întreabă dacă mai e și altceva, până de două ori nu mai vine nici un răspuns
11. Întreabă ce resurse emoționale are nevoie partea să crească, să se dezvolte, să se maturizeze în siguranță. Oferă cu mâna stânga părții tot ce are nevoie, vede transformarea părții din palma dreaptă, mulțumește și reașează în corp partea maturizată, eliberată, cu resursele necesare pentru a nu mai repeta acel comportament.
Cere și un acord pentru o altă întâlnire posibilă, ulterioară, dacă va mai fi nevoie.
12. Înainte de reintroducerea în corp a părții maturizate poate întreba care este un alt comportament mai matur și mai productiv decât acesta care este de dorit să fie manifestat în situațiile ulterioare în care fără această înțelegere era mai simplu să se comporte pe pilot automat ca și în trecut. Află răspunsul și mulțumește părții! Eventual întreabă dacă mai sunt și alte comportamente alternative, iar dacă nu primește nici un răspuns atunci Mulțumește pentru cooperare și Exercițiul se poate încheia aici.
13. Odată ce are revelate aceste intenții pozitive, ascunse până acum conștientului, îi este mult mai ușor ca în situații similare ulterioare să nu mai pună în aplicare în mod inconștient acel comportament, ci fie nu mai este nevoie să facă nimic, fie va avea la îmdemână o plaeta largă de comportamente alternative.
Surse de Frică de Moarte și Boală sunt la tot pasul, alături de Surse de Trezire la Viață și la Eliberarea de Iluzie în Conștiința Nemuririi... pentru fiecare dintre noi Esența noastră selectează ceea ce este mai potrivit să experimenteze.
După părerea unora, Esența, divinul din noi, selectează în permanență, din Meniul de mai sus, ceva ce noi am scris pentru noi din versiunea actuală, pentru a ne juca în acest fascinant Joc pe scena Vieții, pentru a folosi corpurile noastre asemeni avatarelor pe care le gasim în jocurile video/pe calculator și să fim totodată complet conectați la fiecare senzație pe care o simte corpul/avatarul nostru.
Odată ce am auzit acest cuvânt din relatarea ei, mi-am declanșat o serie de revelații cu privire la convingeri, valori, atitudini și comportamente din viața mea. Am înțeles din nou, în alt fel, mai clar și ai intuitiv de ce am avut nevoie să învăț de mică despre metode de terapie, despre vindecări, nutriție, factori predispozanți pentru boli...
Asistasem la câteva înmormântări ale unor ființe dragi părinților mei, unde o vecină provocată de abilitatea mea de copil de 5 ani de a mă juca în fața capelei, cu fața zâmbitoare și senină, a avut inspirația să îmi spună cî îmi va dispărea zâmbetul când în sicriu nu va mai fii Mihai, prietenul tatălui meu ci mama mea.
Am devenit curioasă de ce i se va întâmpla în continuare lui Mihai. Era în mijlocul oamenilor, care majoritatea plângeau, mirosea a tamâie și flori și brad, și în loc de Mihai mi-o imaginam pe mama și nu înțelegeam de ce ar plânge cineva daca mama ar dormi între flori. Deodată se face tăcere, apoi lumea trece și îl pupă pe Mihai, apoi începe un val de plânsete în timp ce apacul se așează pe cutia în care dormea Mihai și vedeam cum câțiva adulți băteau cuie în marginile cutiei.
Până aici nimic înfricoșător că ea destulă lume să scoată cuiele cțnd Mihai ar fi dorit să iasă din cutie. Nu înțelegeam rostul acestui joc. Știam de la tata că nu avem voie să ne băgăm în cutii sau frigidere sau orice spațiu închis de când un copil murise asfixiat într-un frigider rusesc lăsat la gunoaie, în timp de se juca ”De-a ascunselea”.
Au început să care pe bârne cutia cu Mihai care dormea. Au ajuns la groapă și au început să îi dea drumul lui Mihai în gaura săpată în pământ. Ce adulți ciudați! Ce jocuri mai au și ei să își petreacă timpul. Mi-am promis că nu o să joc acest joc când voi fi mare și că voi fi selectivă cu oamenii care stau în jurul meu. Altă tură de plânsete când au început să arunce pământ peste cutia cu Mihai. Lumea începea să plece de la groapă. Ce ciudați, cât îl vor lăsa acolo?
Am întrebat pe cineva când îl vor scoate de acolo și mi s-a răspuns ca niciodată. Atunci am izbucnit în plâns fiindca în mintea mea deja nu mai era Mihai acolo, ci MAMA! Țipam să o scoată pe mama de acolo. A venit amma la mine, mi-a zis să încetez cu plânsul că ea e lângă mine și am pus-o să îmi jure că nu se va băga niciodată într-o cutie care se pune în pământ.
A râs neînțelegând ce se petrecea cu mine. La masa de după îngropare am început să fiu foarte atențî la ce povesteau adulții. Am aflat despre boli de care se moare și de spitale cu doctori care încearcă să îi ajute pe oameni să trăiască și să se vindece de boli pe care le dădea Dumnezeu. Dar de ce oare murise atunci Mihai care fusese un om foarte bun. Ceva era greșit. Ori cu Dumnezeu, ori cu doctorii, ori bolile nu erau de la Dumnezeu... Aveam o tonă de întrebări fără răspuns deocamdată!
Am făcut conexiunea între faptul că mama mergea des la spital cu inima și că și lui Mihai i se oprise inima și vecinii se uitau la mine cu milă și spuneau că mama de data asta nu mai scapă și rămânem orfani. Apoi la scurt timp a murit tot de inimă sora mamei, dar după circul de la moartea lui Mihai tata a decretat ca eu nu mai am ce căuta în preajma cuiva mort.
Așa că am încercat să aflu detalii din poveștile adulților, însă tata a realizat interesul meu subit pentru subiectele boală și moarte și nimeni nu mai avea voie să discute despre așa ceva de față cu mine. Eram trimisă la joacă din gura oamenilor mari. Așa că am învățat să citesc. Și citeam cărți despre sănătate, yoga, alimentație sacră și tot ce aveam ocazia.
Am decretat pentru mine și lume că voi deveni doctor. Unul destul de bun să știe tot și să poată vindeca pe toată lumea... că voi afla adevărul despre boli și vindecare... că voi găsi soluții pentru bunica și mama și tata și toți oamenii. Ceilalți din familie pareau cumva nemuritori, fiind precupați de alte subiecte decât bolile și moartea.
A murit și Silvia, cea cu care eram comparata în familie la nivel de frumusete și inteligență. Dar nu de orice, ci de cancer de colon și ajunsese în faza în care urla în baie și își speria copii că nu mai putea face treaba mare. Așa că din informațiile astea am dedus că și eu voi ajunge ca ea, ca se zicea că ce se aseamănă se adună. Ei bine nu era destul că plângeam nopțile și zilele când nu mă vedea nimeni pentru că nimeni nu îmi dădea informații și eu trebuia să o salvez pe mama.
Îmi doream să cresc... mai repede, mult mai repede decât creșteam. Cu fiecare spitalizare a mamei mi se părea că ritmul meu de creștere era prea lent. Așa că din clasa întâi spre a doua am crescut în înălțime atât de mult că nu m-au mai recunoscut colegii. În clasa a cincea arătam de liceu... Îl plimbam pe copilul vecinei prin parc și lumea credea că era copilul meu deși eram în clasa a opta...
Eram constipată cu săptămânile. Treceau și 3 săptămâni în care nu aveam scaun și mă întrebam unde se ascundea toată mâncarea pe care o consumam zilnic și de ce nu imi pleznea burta dacă în afară de urină nu ieșea nimic din mine. La un moment dat am citit despre clisme și că nu e normal să nu ai scaun zilnic așa că îmi făceam clismă zilnic la ora 12 ca deja trecuse ziua și nu ieșise de bunăvoie nimic din mine.
Am auzit în clasa a opta despre nemuritori. Ca ar exista în Tibet. Am decis că voi pleca acolo să învăț să devin nemuritoare ca să mă întorc acasă și să îi învăț și pe ceilalți oameni să devină nemurotori și să dispară suferința din lume. Doar că de la aeroport m-au trimis acasă că nu aveam părinte și nici pașaport și am aflat că nu se poate ajunge în India ușor... eram încă tot prea mică să pot face ce vreau.
Am aflat de emigranți indieni și chinezi care munceau pe vapoare ca să ajungă în Europa să aibă un trai mai bun. Ce inconștienți. Cum să pleci din țara nemuritorilor?! sau poate că dacă erau nemuritori alegeau să vină să trăiască o eternitate într-o lume mai bună și că dacă doream să descopăr nemurirea era nevoie să trăiesc o vreme în acea sărăcie despre care se spunea că o trăiau indienii.
Nu era o problemă, că nu aveam nic o idee despre ce ar putea însemna cu adevărat sărăcia. Nu am avut noroc nici de vapor pe care să plec clandestin, dar am aflat că la medicină au găsit tot felul de terapii noi. Eram dispusă să știu tot ce se știa la ora aceea în lume în medicină. Citeam nopțile tot ce îmi cădea în mână. Ajunsesem să citesc sute de pagini pe zi pe lângă ce aveam de citit la școală. Băgam în mine minim o carte pe zi...
Am citit până am ajuns la Vasile Andru si Ilie Cioară și Lazarev și am înțeles că nu mult e soluția, ci practica. Mă înscrisesem în liceu la cursul de yoga. Erau mai multi maeștrii. tata îl prefera pe Mario VAsilescu. Mie mi se parea cam dolofan pentru un maestru :) dar știam că nu trebuie să judeci o carte după copertă. Am citit Florence Scovel Shinn, am pus în practică ce am citit la ea. Am buchisit numerologie, tarot, astrologie, zodiac chinezesc...
Cum mi se facea somn mă băgam în vană, duș cu apă rece și dăi și parctică toate exercițiile găsite la ei. Am ajuns și la karate. Am auzit de stilurile interne, in care îți dezvoltai abilitatea de teleportare și levitație și traitul cu prana, fără apă și fără mâncare și fără să mai dormi... Apoi alți și alți autori și deschizători de drumuri. Steiner, Helena Blavatski, Gurdjief, Jung, Freud... citeam cărti traduse din maghiară sau engleză și bătute la mașină. Apăruseră apoi primele xeroxuri, apoi primele edituri și cărti de spiritualitate.
Am ajuns la gnoza prin diverse școli de mistere, la tantra, la hrănitul cu lumină... toate pentru a găsi Nemurirea. La un moment dat am înțeles teoretic, citind Efectul Isaia, că tot ceea ce vrei e ca o rugăciune prin care îî spui lui Dumnezeu ce nu ai și că e exact opusul felului de a obține ce vrei. Că era nevoie să te porți ca și cum ai avea ce vrei și să mulțumești pentru ce te vedeai având.
Nu îmi era clar cum aș fi arătat fizic, ce comportamente aș fi avut, cum ar fi arătat lumea pentru mine dacă aș fi ajuns nemuritoare. Am ajuns în facultate la IJ Francisc Maitreya și am văzut cu EL trăia viața cu Conștiința Nemuririi instalată. Îmi spune că eram singura care înțelegea și trăia asta pentru că asta era menirea mea, de a Vindeca Sufletele Oamenilor, nu trupurile lor. Asta mi-a dat maxim, că nu era compatibil faptul că am putea muri fizic și să fim nemuritori.
Trecusem deja prima data prin moarte clinica la nașterea celei de a doua fetițe... înțelesesem că viața nu se termină... dar suferințele și neputințele din lume mi-au întunecat iar mintea și am reînceput să cat soluții pentru corp și pentru refacerea lui din orice stadiu, oricât de grav.
Domnul Maitreya tot repeta în jur ”nu vă temeți de cei ce vă iau trupurile ci feriți-vă de cei care vă iau sufletele”. Of, ce complicat era! Scapasem deja de leucemie, dar mi se parea un noroc. Bâjbâiam cu explicațiile pentru care fusese posibil. Apoi a vindecat-o pe mama de cancer hepatic cu metastaze hepatice și la creier, din faza în care doar dormita și horcăia.
Am re-înțeles ca spiritul bate materia, că aveam nevoie să îmi îndrept atenția spre lumea interioară. Mergeam deja la vipassana, observam realitatea din corpul meu, fără vreo imaginație sau vreo incantație, pura realitate care se manifesta clipă de clipă în corpul meu. Observam fără preferință senzațiile produse pe piele de atingerea respirației, în zona de sub nări, la nivelul buzei superioare, apoi orice senzații apăreau în corp, la suprafață în timp ce îmi scanam corpul bucățică cu bucățică.
Am ajuns să realizez că materia nu e solidă, ca totul se descompune și se compune extrem de rapid, si că ceea ce numim solid e la fel de solid ca spatiul umplut de elicea în miscare a unui ventilator. Când e oprit treci cu mâna printe paletele elicei, însă când e pornit poate să îți taie mâna de la viteza de rotație. Cam așa vedeam soliditatea a ceea ce eram construiți să fim. Toată Creația dispărea în liniștea și tăcerea minții și reapărea, suficient de încet ca să pot sesiza acest fenomen.
Am crescut în abandon, dar și puterea de a manifesta ce nu îmi dorea, nerealizând în acel moment că tot ce mă deranja nu pe Mine mă deranja ci erau memorii ascunse ale unor traume ce îmi circulau pe vene, stocate în ADN-ul meu celular și că fiecare atom și foton cerea din Univers rezonanța potrivită pentru a se elibera, doar că atunci când nu vedeam asta dădeam vina pe celălalt, adica pe oglindă că scotea din mine aspecte pe care nu puteam să le accept, integrez și eliberez, ba mai mult le detestam, ca așa fusesem educată și mă simțeam vinovată pentru lipsa de control absolut asupra gndurilor și comportamentelor mele.
Am făcut apoi cancerul de colon, cu metastaze generalizate osoase și hepatice imense, m-am vindecat văzând și aplicând din documentarul Dr Lipton faptul că în fiecare celulă 600 milioane de celule din corp mor și tot atâtea se nasc, guvernate de starea internă dată de percepțiile noastre despre realitate, productive sau atodistructive. Mi-am luat la purecat atitudinile față de mine și față de cei din jur, valorile, convingerile și am decretat noi adevăruri despre mine și cît de desăvârșiți suntem în imperfecțiunea noastră și în 6-9 luni nu mai aveam nici urmă de cancer, deși îmi propusesem să mai câștig probabil cîteva minute sau ore de viață.
Nu știam că de fapt marea majoritate a celulelor noastre se schimbă în 6-7 zile, destule cât să suptaviețuim dacă încetăm să batem câmpii reacționând la ceea ce ni se întâmplă. În 6 luni peste 90% din celule au fost complet schimbate, în 9 luni deja 97% din celule sunt înnoite. Celulele de tub digestiv, de ochi și multe altele au apoptoza = moartea celulară programată setată la maxim 2 zile de reînnoire. Ce ciudat că unii mai poartă ochelari! Mă întreb dacă la asta se referă afirmația că Dumnezeu a făcut lumea în 6 zile și în a șaptea s-a odihnit? ?????!!!!!
Am trăit nu câteva ore în plus față de verdictul medical, ci deja 19 și respectiv 11 ani de când medicina pe care am învățat-o la Facultate m-ar fi trimis pe lumea cealaltă. Știam că nu mai am cancer nu din analizele pe care nu le-am mai refăcut vreodată ci din condiția fizică extraordinară, cicluri regulate, scaun zilnic, miros al urinii ca de flori de primăvară, pielea luciosă, ochii strălucitori, respirația plăcut mirositoare, nu mai aveam nevoie de mâncare sau de somn. Eram ca îndrăgostită fără motiv, fără cineva de care să mă leg. Liberă de mine și de așteptări, Sănătoasă tun!
Am început să țin cursuri de Autovindecare și Autocontrol la rugămintea prietenilor de a le împărtîși prin ce trecusem, la rugămințile unor foști profesori de ai mei care își trimiteau aparțiătorii bolnavi la mine, sau chiar pe ei înșiși. Eram uluită de cît de simplă era vindecarea dacă pacientul își asuma îmbolnăvirea și se ocupa de lumea lui interioară.
Unii însă mai mureau. Am început să fac o mică dramă din asta! Îmi activasem inconștient drama salvatorului, care nu realizează că devine victima propriului mod de viață și propriul persecutor să facă mai mult, mai și mai și mai... A mai trecut o vreme și iar m-am trezit reacționând și la te miri ce banalități... Credeam că decăzusem din starea de grație. Iar o înțepătură de genunche, ba de șale, ba de cap... deși știam teoretic că nu există regres ci doar progres...
Am dat între timp și de Medicna Germanică a Dr Hamer și am înțeles că majoritatea simptomelor de ce numim boală apar în faza de reparație, adică după încetarea conflictelor și asta m-a ajutat să o ajut pe una din fetele mele să iasă din cancer de col uterin cu cele mai cancerigene tulpini de papiloma virus fără vreo intervenție exterioară, doar prin simpla schimbare a convingerilor ce au dus la acel cancer și prin implementarea noilor comportamente ce decurgeau din noile adevăruri despre ea și viața ei. VICTORIE!!!
Iar am ajuns în starea de abandon, iar înțelegeam că e nevoie să caut mai întâi Împărăția Lui Dumnezeu din Mine și totul se rezolvă de la Sine, iar uitam și mă trezeam în butoiul cu suferință. Apoi apare cuvântul: Nemurirea și mi-am dat seama cum am evitat de frică să beau, să fumez, să îmi perece zilele prin baruri, cu alcool, cu droguri, cu cafea, cu prieteni și sexualitate ordinară :)) și m-am trezit râzând cu toată ființa de faptul că nu făcusem pe dos decat restul lumii decât de frica de boală, neputință și moarte și nu din Conștiință de Sine...
...iar ceea ce mă salvase mereu fusese Starea de Abandon Total, de acceptare a tot ce venea spre mine clipă de clipă cu înțelegerea că totul era perfect și că trăiam într-un univers prietenos în care totul era întotdeauna în favoarea mea... și că Dumnezeu nu dorea moartea păcătosului, ci întoarcerea lui :) la non-judecată, că doar de aceea judecata nu este a noastră că nu o pricepem, nu încape în mintea noastră limitată...
Și uite cum o iau din nou de la zero, un alt zero ca la hipnoză, un alt palier de conștiință, o altă călătorie până data viitoare când mai înțeleg cîte ceva, când mă mai prind de câte ceva. Am luat-o de la zero încetând să caut Nemurirea... că mama și tata și bunicul între timp au murit :) că trecând prin moarte clinică nu mă mai temeam de moartea personală, dar rămăsese goana după a învăța și întrupa Nemurirea pentru a fii măcar o mama destul de bună pentru copiii pe care i-am adus pe lume și care îmi doream să nu guste moarte, așa cum și Cristos spusese că era posibil...
Am acceptat ideea că și eu și copiii și nepoții și cei dragi pot gusta moarte, dar a devenit o provocare interesantă să trăiesc ca și cum nu ar fi niciodată nevoie să murim, dar ca și cum am putea muri oricând!
Am reînceput să fiu relaxată cu apariția memoriilor ascunse din inconștient și trezite de diverse semnale din mediul extern și intern, de care le-am ancorat eu însămi sau înaintașii mei și pe care le eliberez ca într-o joacă, fiindcă a dispărut din umbră frica de moarte și nevoia de Nemurire. Orice emoție pe care o conștientizez este de fapt o etichetă lipită pe un stoc de senzații din corpul fizic...
Ei bine dacă îmi permiteam până nu de mult timp să cred că sunt frustrată sau furioasă sau tristă pentru că: cutare a făcut, nu a făcut, a zis nu a zis, vremea etc... diverse elemente exterioare mie aveau puterea magică de a îmi crea emoții, stări, sentimente, acum nu mai pot să cred asta că emoția de bază, frica de moartea fizică sau a egoului nu mai are casa în mintea mea...acum realizez ca emoțiile nu sunt emoții ci un stoc de senzații, ies se sub sclavia etichetei puse din ignoranță și inconștiență pe senzații și realizez că am trăit acele emoții și cînd nu aveam pe cine să dau vina pentru ele.
La fel și cu emoțiile pozitive. Aveam în corp senzații placute și le lipeam eticheta de fericire, bine, liniste, compasiune, bucurie, veselie, blandețe și nu aveam de cine sau de ce să le leg și m-am prins din nou că nu exisă emoții. Că odată ce facem să fie adevărată realitatea lor, devenim scalvii etichetelor și pierdem realitatea senzațiilor, singura realitate reală din noi.
Odată ce sunt atentă la senzații realizez că ce simt în corp nu poate fi produs de nimeni altcineva decât de niste memorii din inconștient trezite la viață de elementele exterioare și tot ce am de făcut este să îi arăt cu blândețe creierului subconștient că cele două elemente nu au nici o legărură reală, că x nu face nici o magie ca să simt eu senzații in corp.
Magia, transa era produsă de intermediarul emoții, aflat între senzațiile și elementele exterioare mie, între care am făcut nenumărate corelații de-a lungul vieții, de capul meu sau bine educată de strămoși și profesori, dar acum sunt destul de mare să știu că nu există vreo legătură între ele și că senzațiile mele sunt libere de exterior și dispar cu atât mai rapid cu cât trăiesc cu această conștiință instalată, că ele nu sunt nici bune, nici rele, că au ieșit din bârlog, stau o vreme și dispar dacă nu le mai hrănesc prin a le conecta la vreun element exterior.
Odată ce nu mai sunt alimentate cu energie nu mai au putere și se dezintegrează, dispar și stocul de memorii ale senzațiilor sevine tot mai mic, iar energia din ce în ce mai puțin condensată: Cele ce le vom lăsa pe pământ vor fi lăsate în ceruri. Nu putem cățătorii în lumile sublile cărând după noi agregate metale conectate la tot restul lumii. Ne deschidem aripile fiind Lumina Adevărului și Energia Vieții în loc să ne târâm prin viață cărând energii condensate de explicații, justificări, distorsiuni, ștergeri și generalizări pe care le-am construit în toate existențele noi și strămoșii noștri.
Mulțumesc Codruța pentru că ai fost acolo ultima mea trezire din ignoranță și că prin tine am avut ocazia să mă prin de marea păcăleală pe care o trăiam în umbra fricii de moarte!
Acum nu mai are importanță dacă voi încheia în această viață stocul de amintiri stocate în inconștient, dar am o nouă jucărie cu care să mă joc alături de cei care consideră că acest joc de a elimina din vocabular noțiunea de emoții prin a nu le mai da vreo valoare de adevăr și prin a ne pune atenția pe a disocia senzațiile corpului fizic, plăcute sau neplăcute, de orice elemente exterioare.
Dacă această revelație își aduce și ție niște răspunsuri și niște eliberări mă bucur că am fost aici acum pentru Tine!
Multumesc că Exiști!
Te Iubesc !
Un Alt Tu,
Crina
E totuși o altfel de dimineață! Cel puțin pentru mine... și dacă e pentru mine este și pentru Întreaga Creație, fiindcă orice celulă a unui sistem care își modifică vibrația produce schimbări holografice în tot sistemul.
Aseara un cuvânt, spus de cineva, la momentul potrivit, în felul potrivit, într-un anumit context mi-a schimbat din nou viața !!!
Cuvântul a fost ”Nemurirea”.
Tocmai se încheiase un exercițiu prin care ea a ales din viața ei un comportament care nu îi plăcea la ea (nu contează care comportament), un comportament pe care dorea să îl schimbe și pentru aceasta a conștientizat că schimbarea lui este de dorit să aibă loc atunci când îi înțelege scopul /sensul pentru viața ei, adică de ce Esența ei a ales să facă acest comportament în afara controlului ei conștient (poate fii orice: fumat, băut, furie, vinovăție, tristețe, autosabotaj, amânarea tascurilor, frica de boală, frica de moarte...).
Orice comportament nedorit de noi, pe care îl facem și nu îl putem controla, a fost învățat de-a lungul vieții noastre, și are menirea de a ne proteja, de a ne asigura supraviețuirea alături de clanul familial, în societate sau chiar supraviețuirea noastră individuală, fizică și psihică/sufletească.
Ca să fie controlat de Esența noastră, acest comportament a fost atribuit unei părți din ființa noastră care să îl declanșeze pentru noi ca să ne facă adaptabili, să ne protejeze, să ne salveze.
Aceste părți care gestionează comportamentele noastre incontrolabile trăiesc experiența traumatizantă care a declanșat comportamentul întotdeauna la modul prezent, au vârsta emoțională și fizică pe care o aveam noi la momentul respectiv când a fost nevoie să deprindem acel comportament și nu știu să facă singure up-date, nu se pot auto-actualiza pentru că pentru ele ceea ce a fost posibil odată să se întâmple este posibil să se mai întâmple.
Schimbarea comportamentului se face ghidat sau auto-ghidat dintr-o stare de relaxare, cu respirația liniștită și corpul așezat confortabil, în care:
1. exploratorul găsește inițial comportamentul de schimbat,
2. găsește unde apare și când apare,
3. apoi isi amintește cum e să facă acel comportament, cine e acolo, ce vede, ce aude, ce face efectiv, ce simte în corp, ce emoție are
4. apoi întreabă subconștientul (păzitorul tuturor părților ființei noastre care ghidează genial toate comportamentele și emoțiile când se ocupă de supraviețuirea și fericirea noastră), din starea de relaxare, după ce a trimis conștientul la plimbare dându-i de făcut ceea ce știe să facă foarte bine: să critice, să analizeze, să judece, să pună la îndoială, să evalueze, să compare, unde se găsește în explorator acea parte care ghidează comportamentul de schimbat
5. alege o parte a corpului din starea de relaxare, o atinge cu mâna dreaptă, o invită ghidat să vină în mâna ei pentru a îi comunica intenția pozitivă, sau intențiile pozitive pentru viața exploratorului pentru carea cel comportament a fost până în acest moment necesar. Partea poate să accepte sau nu invitația.
6. Mulțumește oricum părții pentru că ghidează acel comportament și o mai invităm dacă nu a venit deja sau comunicăm cu ea doar atingând zona din corp unde am intuit că se află partea ce are sub control comportamentul pe care alegem să îl schimbăm
7. Devine conștientă de cum percepe această parte: ce vede cu ochii minții, ce culoare are, ce formă, ce greutate, temperatură, mărime, consistență, textură, material, luminozitate, ce voce are când comunică cu exploratorul (pentru unii percepția poate avea doar un sigur elementȘ greutate, temperatură, pulsații în palme sau furnicături, fără imagini sau sunete, pentru că felul în care subconștientul comunică cu noi nu este logic ci simbolic, metaforic, abstract, el gestionând emoțiile și resursele noastre!!! de asta a aștepta ceva logic din partea lui e inutil.
8. Inițial certase partea că ghidează un comportament ilogic și incomod - de obicei majoritatea exploratorilor abordează cu blândețe părțile ființei noastre captive la vârste emoționale mici și care ne adaptează și ne apără, de o viață uneori, de situații în care am fost în pericol - apoi s-a liniștit și a intrebat partea ce intenție pozitivă are pentru acest comportament de schimbat.
9. A multumit pentru primul răspuns. A întrebat dacă mai e și altă intenție pozitivă în spate, mai află un răspuns, mai mulțumește odată. Apoi întreabă dacă este vreo intenție mai pozitivă decât cele de dinainte și primește ca răspuns: Nemurirea. Acest răspuns îi aduce pe ecranul minții imagini de la vârsta de 3 ani când era în stația de autobuz cu o prietenă de vârsta ei, mâncau mere, fetița a scăpat mărul sub autobuz, fără a intui pericolul a intrat sub autobuz să ia mărul și a fost strivită sub ochii exploratorului nostru de la 3 ani... apoi este dusă de părinți la înmormântare și vede toată suferința produsă adulților de moartea corpului fizic a prietenei ei.
10. Mulțumește din nou. Întreabă dacă mai e și altceva, până de două ori nu mai vine nici un răspuns
11. Întreabă ce resurse emoționale are nevoie partea să crească, să se dezvolte, să se maturizeze în siguranță. Oferă cu mâna stânga părții tot ce are nevoie, vede transformarea părții din palma dreaptă, mulțumește și reașează în corp partea maturizată, eliberată, cu resursele necesare pentru a nu mai repeta acel comportament.
Cere și un acord pentru o altă întâlnire posibilă, ulterioară, dacă va mai fi nevoie.
12. Înainte de reintroducerea în corp a părții maturizate poate întreba care este un alt comportament mai matur și mai productiv decât acesta care este de dorit să fie manifestat în situațiile ulterioare în care fără această înțelegere era mai simplu să se comporte pe pilot automat ca și în trecut. Află răspunsul și mulțumește părții! Eventual întreabă dacă mai sunt și alte comportamente alternative, iar dacă nu primește nici un răspuns atunci Mulțumește pentru cooperare și Exercițiul se poate încheia aici.
13. Odată ce are revelate aceste intenții pozitive, ascunse până acum conștientului, îi este mult mai ușor ca în situații similare ulterioare să nu mai pună în aplicare în mod inconștient acel comportament, ci fie nu mai este nevoie să facă nimic, fie va avea la îmdemână o plaeta largă de comportamente alternative.
Surse de Frică de Moarte și Boală sunt la tot pasul, alături de Surse de Trezire la Viață și la Eliberarea de Iluzie în Conștiința Nemuririi... pentru fiecare dintre noi Esența noastră selectează ceea ce este mai potrivit să experimenteze.
După părerea unora, Esența, divinul din noi, selectează în permanență, din Meniul de mai sus, ceva ce noi am scris pentru noi din versiunea actuală, pentru a ne juca în acest fascinant Joc pe scena Vieții, pentru a folosi corpurile noastre asemeni avatarelor pe care le gasim în jocurile video/pe calculator și să fim totodată complet conectați la fiecare senzație pe care o simte corpul/avatarul nostru.
Odată ce am auzit acest cuvânt din relatarea ei, mi-am declanșat o serie de revelații cu privire la convingeri, valori, atitudini și comportamente din viața mea. Am înțeles din nou, în alt fel, mai clar și ai intuitiv de ce am avut nevoie să învăț de mică despre metode de terapie, despre vindecări, nutriție, factori predispozanți pentru boli...
Asistasem la câteva înmormântări ale unor ființe dragi părinților mei, unde o vecină provocată de abilitatea mea de copil de 5 ani de a mă juca în fața capelei, cu fața zâmbitoare și senină, a avut inspirația să îmi spună cî îmi va dispărea zâmbetul când în sicriu nu va mai fii Mihai, prietenul tatălui meu ci mama mea.
Am devenit curioasă de ce i se va întâmpla în continuare lui Mihai. Era în mijlocul oamenilor, care majoritatea plângeau, mirosea a tamâie și flori și brad, și în loc de Mihai mi-o imaginam pe mama și nu înțelegeam de ce ar plânge cineva daca mama ar dormi între flori. Deodată se face tăcere, apoi lumea trece și îl pupă pe Mihai, apoi începe un val de plânsete în timp ce apacul se așează pe cutia în care dormea Mihai și vedeam cum câțiva adulți băteau cuie în marginile cutiei.
Până aici nimic înfricoșător că ea destulă lume să scoată cuiele cțnd Mihai ar fi dorit să iasă din cutie. Nu înțelegeam rostul acestui joc. Știam de la tata că nu avem voie să ne băgăm în cutii sau frigidere sau orice spațiu închis de când un copil murise asfixiat într-un frigider rusesc lăsat la gunoaie, în timp de se juca ”De-a ascunselea”.
Au început să care pe bârne cutia cu Mihai care dormea. Au ajuns la groapă și au început să îi dea drumul lui Mihai în gaura săpată în pământ. Ce adulți ciudați! Ce jocuri mai au și ei să își petreacă timpul. Mi-am promis că nu o să joc acest joc când voi fi mare și că voi fi selectivă cu oamenii care stau în jurul meu. Altă tură de plânsete când au început să arunce pământ peste cutia cu Mihai. Lumea începea să plece de la groapă. Ce ciudați, cât îl vor lăsa acolo?
Am întrebat pe cineva când îl vor scoate de acolo și mi s-a răspuns ca niciodată. Atunci am izbucnit în plâns fiindca în mintea mea deja nu mai era Mihai acolo, ci MAMA! Țipam să o scoată pe mama de acolo. A venit amma la mine, mi-a zis să încetez cu plânsul că ea e lângă mine și am pus-o să îmi jure că nu se va băga niciodată într-o cutie care se pune în pământ.
A râs neînțelegând ce se petrecea cu mine. La masa de după îngropare am început să fiu foarte atențî la ce povesteau adulții. Am aflat despre boli de care se moare și de spitale cu doctori care încearcă să îi ajute pe oameni să trăiască și să se vindece de boli pe care le dădea Dumnezeu. Dar de ce oare murise atunci Mihai care fusese un om foarte bun. Ceva era greșit. Ori cu Dumnezeu, ori cu doctorii, ori bolile nu erau de la Dumnezeu... Aveam o tonă de întrebări fără răspuns deocamdată!
Am făcut conexiunea între faptul că mama mergea des la spital cu inima și că și lui Mihai i se oprise inima și vecinii se uitau la mine cu milă și spuneau că mama de data asta nu mai scapă și rămânem orfani. Apoi la scurt timp a murit tot de inimă sora mamei, dar după circul de la moartea lui Mihai tata a decretat ca eu nu mai am ce căuta în preajma cuiva mort.
Așa că am încercat să aflu detalii din poveștile adulților, însă tata a realizat interesul meu subit pentru subiectele boală și moarte și nimeni nu mai avea voie să discute despre așa ceva de față cu mine. Eram trimisă la joacă din gura oamenilor mari. Așa că am învățat să citesc. Și citeam cărți despre sănătate, yoga, alimentație sacră și tot ce aveam ocazia.
Am decretat pentru mine și lume că voi deveni doctor. Unul destul de bun să știe tot și să poată vindeca pe toată lumea... că voi afla adevărul despre boli și vindecare... că voi găsi soluții pentru bunica și mama și tata și toți oamenii. Ceilalți din familie pareau cumva nemuritori, fiind precupați de alte subiecte decât bolile și moartea.
A murit și Silvia, cea cu care eram comparata în familie la nivel de frumusete și inteligență. Dar nu de orice, ci de cancer de colon și ajunsese în faza în care urla în baie și își speria copii că nu mai putea face treaba mare. Așa că din informațiile astea am dedus că și eu voi ajunge ca ea, ca se zicea că ce se aseamănă se adună. Ei bine nu era destul că plângeam nopțile și zilele când nu mă vedea nimeni pentru că nimeni nu îmi dădea informații și eu trebuia să o salvez pe mama.
Îmi doream să cresc... mai repede, mult mai repede decât creșteam. Cu fiecare spitalizare a mamei mi se părea că ritmul meu de creștere era prea lent. Așa că din clasa întâi spre a doua am crescut în înălțime atât de mult că nu m-au mai recunoscut colegii. În clasa a cincea arătam de liceu... Îl plimbam pe copilul vecinei prin parc și lumea credea că era copilul meu deși eram în clasa a opta...
Eram constipată cu săptămânile. Treceau și 3 săptămâni în care nu aveam scaun și mă întrebam unde se ascundea toată mâncarea pe care o consumam zilnic și de ce nu imi pleznea burta dacă în afară de urină nu ieșea nimic din mine. La un moment dat am citit despre clisme și că nu e normal să nu ai scaun zilnic așa că îmi făceam clismă zilnic la ora 12 ca deja trecuse ziua și nu ieșise de bunăvoie nimic din mine.
Am auzit în clasa a opta despre nemuritori. Ca ar exista în Tibet. Am decis că voi pleca acolo să învăț să devin nemuritoare ca să mă întorc acasă și să îi învăț și pe ceilalți oameni să devină nemurotori și să dispară suferința din lume. Doar că de la aeroport m-au trimis acasă că nu aveam părinte și nici pașaport și am aflat că nu se poate ajunge în India ușor... eram încă tot prea mică să pot face ce vreau.
Am aflat de emigranți indieni și chinezi care munceau pe vapoare ca să ajungă în Europa să aibă un trai mai bun. Ce inconștienți. Cum să pleci din țara nemuritorilor?! sau poate că dacă erau nemuritori alegeau să vină să trăiască o eternitate într-o lume mai bună și că dacă doream să descopăr nemurirea era nevoie să trăiesc o vreme în acea sărăcie despre care se spunea că o trăiau indienii.
Nu era o problemă, că nu aveam nic o idee despre ce ar putea însemna cu adevărat sărăcia. Nu am avut noroc nici de vapor pe care să plec clandestin, dar am aflat că la medicină au găsit tot felul de terapii noi. Eram dispusă să știu tot ce se știa la ora aceea în lume în medicină. Citeam nopțile tot ce îmi cădea în mână. Ajunsesem să citesc sute de pagini pe zi pe lângă ce aveam de citit la școală. Băgam în mine minim o carte pe zi...
Am citit până am ajuns la Vasile Andru si Ilie Cioară și Lazarev și am înțeles că nu mult e soluția, ci practica. Mă înscrisesem în liceu la cursul de yoga. Erau mai multi maeștrii. tata îl prefera pe Mario VAsilescu. Mie mi se parea cam dolofan pentru un maestru :) dar știam că nu trebuie să judeci o carte după copertă. Am citit Florence Scovel Shinn, am pus în practică ce am citit la ea. Am buchisit numerologie, tarot, astrologie, zodiac chinezesc...
Cum mi se facea somn mă băgam în vană, duș cu apă rece și dăi și parctică toate exercițiile găsite la ei. Am ajuns și la karate. Am auzit de stilurile interne, in care îți dezvoltai abilitatea de teleportare și levitație și traitul cu prana, fără apă și fără mâncare și fără să mai dormi... Apoi alți și alți autori și deschizători de drumuri. Steiner, Helena Blavatski, Gurdjief, Jung, Freud... citeam cărti traduse din maghiară sau engleză și bătute la mașină. Apăruseră apoi primele xeroxuri, apoi primele edituri și cărti de spiritualitate.
Am ajuns la gnoza prin diverse școli de mistere, la tantra, la hrănitul cu lumină... toate pentru a găsi Nemurirea. La un moment dat am înțeles teoretic, citind Efectul Isaia, că tot ceea ce vrei e ca o rugăciune prin care îî spui lui Dumnezeu ce nu ai și că e exact opusul felului de a obține ce vrei. Că era nevoie să te porți ca și cum ai avea ce vrei și să mulțumești pentru ce te vedeai având.
Nu îmi era clar cum aș fi arătat fizic, ce comportamente aș fi avut, cum ar fi arătat lumea pentru mine dacă aș fi ajuns nemuritoare. Am ajuns în facultate la IJ Francisc Maitreya și am văzut cu EL trăia viața cu Conștiința Nemuririi instalată. Îmi spune că eram singura care înțelegea și trăia asta pentru că asta era menirea mea, de a Vindeca Sufletele Oamenilor, nu trupurile lor. Asta mi-a dat maxim, că nu era compatibil faptul că am putea muri fizic și să fim nemuritori.
Trecusem deja prima data prin moarte clinica la nașterea celei de a doua fetițe... înțelesesem că viața nu se termină... dar suferințele și neputințele din lume mi-au întunecat iar mintea și am reînceput să cat soluții pentru corp și pentru refacerea lui din orice stadiu, oricât de grav.
Domnul Maitreya tot repeta în jur ”nu vă temeți de cei ce vă iau trupurile ci feriți-vă de cei care vă iau sufletele”. Of, ce complicat era! Scapasem deja de leucemie, dar mi se parea un noroc. Bâjbâiam cu explicațiile pentru care fusese posibil. Apoi a vindecat-o pe mama de cancer hepatic cu metastaze hepatice și la creier, din faza în care doar dormita și horcăia.
Am re-înțeles ca spiritul bate materia, că aveam nevoie să îmi îndrept atenția spre lumea interioară. Mergeam deja la vipassana, observam realitatea din corpul meu, fără vreo imaginație sau vreo incantație, pura realitate care se manifesta clipă de clipă în corpul meu. Observam fără preferință senzațiile produse pe piele de atingerea respirației, în zona de sub nări, la nivelul buzei superioare, apoi orice senzații apăreau în corp, la suprafață în timp ce îmi scanam corpul bucățică cu bucățică.
Am ajuns să realizez că materia nu e solidă, ca totul se descompune și se compune extrem de rapid, si că ceea ce numim solid e la fel de solid ca spatiul umplut de elicea în miscare a unui ventilator. Când e oprit treci cu mâna printe paletele elicei, însă când e pornit poate să îți taie mâna de la viteza de rotație. Cam așa vedeam soliditatea a ceea ce eram construiți să fim. Toată Creația dispărea în liniștea și tăcerea minții și reapărea, suficient de încet ca să pot sesiza acest fenomen.
Am crescut în abandon, dar și puterea de a manifesta ce nu îmi dorea, nerealizând în acel moment că tot ce mă deranja nu pe Mine mă deranja ci erau memorii ascunse ale unor traume ce îmi circulau pe vene, stocate în ADN-ul meu celular și că fiecare atom și foton cerea din Univers rezonanța potrivită pentru a se elibera, doar că atunci când nu vedeam asta dădeam vina pe celălalt, adica pe oglindă că scotea din mine aspecte pe care nu puteam să le accept, integrez și eliberez, ba mai mult le detestam, ca așa fusesem educată și mă simțeam vinovată pentru lipsa de control absolut asupra gndurilor și comportamentelor mele.
Am făcut apoi cancerul de colon, cu metastaze generalizate osoase și hepatice imense, m-am vindecat văzând și aplicând din documentarul Dr Lipton faptul că în fiecare celulă 600 milioane de celule din corp mor și tot atâtea se nasc, guvernate de starea internă dată de percepțiile noastre despre realitate, productive sau atodistructive. Mi-am luat la purecat atitudinile față de mine și față de cei din jur, valorile, convingerile și am decretat noi adevăruri despre mine și cît de desăvârșiți suntem în imperfecțiunea noastră și în 6-9 luni nu mai aveam nici urmă de cancer, deși îmi propusesem să mai câștig probabil cîteva minute sau ore de viață.
Nu știam că de fapt marea majoritate a celulelor noastre se schimbă în 6-7 zile, destule cât să suptaviețuim dacă încetăm să batem câmpii reacționând la ceea ce ni se întâmplă. În 6 luni peste 90% din celule au fost complet schimbate, în 9 luni deja 97% din celule sunt înnoite. Celulele de tub digestiv, de ochi și multe altele au apoptoza = moartea celulară programată setată la maxim 2 zile de reînnoire. Ce ciudat că unii mai poartă ochelari! Mă întreb dacă la asta se referă afirmația că Dumnezeu a făcut lumea în 6 zile și în a șaptea s-a odihnit? ?????!!!!!
Am trăit nu câteva ore în plus față de verdictul medical, ci deja 19 și respectiv 11 ani de când medicina pe care am învățat-o la Facultate m-ar fi trimis pe lumea cealaltă. Știam că nu mai am cancer nu din analizele pe care nu le-am mai refăcut vreodată ci din condiția fizică extraordinară, cicluri regulate, scaun zilnic, miros al urinii ca de flori de primăvară, pielea luciosă, ochii strălucitori, respirația plăcut mirositoare, nu mai aveam nevoie de mâncare sau de somn. Eram ca îndrăgostită fără motiv, fără cineva de care să mă leg. Liberă de mine și de așteptări, Sănătoasă tun!
Am început să țin cursuri de Autovindecare și Autocontrol la rugămintea prietenilor de a le împărtîși prin ce trecusem, la rugămințile unor foști profesori de ai mei care își trimiteau aparțiătorii bolnavi la mine, sau chiar pe ei înșiși. Eram uluită de cît de simplă era vindecarea dacă pacientul își asuma îmbolnăvirea și se ocupa de lumea lui interioară.
Unii însă mai mureau. Am început să fac o mică dramă din asta! Îmi activasem inconștient drama salvatorului, care nu realizează că devine victima propriului mod de viață și propriul persecutor să facă mai mult, mai și mai și mai... A mai trecut o vreme și iar m-am trezit reacționând și la te miri ce banalități... Credeam că decăzusem din starea de grație. Iar o înțepătură de genunche, ba de șale, ba de cap... deși știam teoretic că nu există regres ci doar progres...
Am dat între timp și de Medicna Germanică a Dr Hamer și am înțeles că majoritatea simptomelor de ce numim boală apar în faza de reparație, adică după încetarea conflictelor și asta m-a ajutat să o ajut pe una din fetele mele să iasă din cancer de col uterin cu cele mai cancerigene tulpini de papiloma virus fără vreo intervenție exterioară, doar prin simpla schimbare a convingerilor ce au dus la acel cancer și prin implementarea noilor comportamente ce decurgeau din noile adevăruri despre ea și viața ei. VICTORIE!!!
Iar am ajuns în starea de abandon, iar înțelegeam că e nevoie să caut mai întâi Împărăția Lui Dumnezeu din Mine și totul se rezolvă de la Sine, iar uitam și mă trezeam în butoiul cu suferință. Apoi apare cuvântul: Nemurirea și mi-am dat seama cum am evitat de frică să beau, să fumez, să îmi perece zilele prin baruri, cu alcool, cu droguri, cu cafea, cu prieteni și sexualitate ordinară :)) și m-am trezit râzând cu toată ființa de faptul că nu făcusem pe dos decat restul lumii decât de frica de boală, neputință și moarte și nu din Conștiință de Sine...
...iar ceea ce mă salvase mereu fusese Starea de Abandon Total, de acceptare a tot ce venea spre mine clipă de clipă cu înțelegerea că totul era perfect și că trăiam într-un univers prietenos în care totul era întotdeauna în favoarea mea... și că Dumnezeu nu dorea moartea păcătosului, ci întoarcerea lui :) la non-judecată, că doar de aceea judecata nu este a noastră că nu o pricepem, nu încape în mintea noastră limitată...
Și uite cum o iau din nou de la zero, un alt zero ca la hipnoză, un alt palier de conștiință, o altă călătorie până data viitoare când mai înțeleg cîte ceva, când mă mai prind de câte ceva. Am luat-o de la zero încetând să caut Nemurirea... că mama și tata și bunicul între timp au murit :) că trecând prin moarte clinică nu mă mai temeam de moartea personală, dar rămăsese goana după a învăța și întrupa Nemurirea pentru a fii măcar o mama destul de bună pentru copiii pe care i-am adus pe lume și care îmi doream să nu guste moarte, așa cum și Cristos spusese că era posibil...
Am acceptat ideea că și eu și copiii și nepoții și cei dragi pot gusta moarte, dar a devenit o provocare interesantă să trăiesc ca și cum nu ar fi niciodată nevoie să murim, dar ca și cum am putea muri oricând!
Am reînceput să fiu relaxată cu apariția memoriilor ascunse din inconștient și trezite de diverse semnale din mediul extern și intern, de care le-am ancorat eu însămi sau înaintașii mei și pe care le eliberez ca într-o joacă, fiindcă a dispărut din umbră frica de moarte și nevoia de Nemurire. Orice emoție pe care o conștientizez este de fapt o etichetă lipită pe un stoc de senzații din corpul fizic...
Ei bine dacă îmi permiteam până nu de mult timp să cred că sunt frustrată sau furioasă sau tristă pentru că: cutare a făcut, nu a făcut, a zis nu a zis, vremea etc... diverse elemente exterioare mie aveau puterea magică de a îmi crea emoții, stări, sentimente, acum nu mai pot să cred asta că emoția de bază, frica de moartea fizică sau a egoului nu mai are casa în mintea mea...acum realizez ca emoțiile nu sunt emoții ci un stoc de senzații, ies se sub sclavia etichetei puse din ignoranță și inconștiență pe senzații și realizez că am trăit acele emoții și cînd nu aveam pe cine să dau vina pentru ele.
La fel și cu emoțiile pozitive. Aveam în corp senzații placute și le lipeam eticheta de fericire, bine, liniste, compasiune, bucurie, veselie, blandețe și nu aveam de cine sau de ce să le leg și m-am prins din nou că nu exisă emoții. Că odată ce facem să fie adevărată realitatea lor, devenim scalvii etichetelor și pierdem realitatea senzațiilor, singura realitate reală din noi.
Odată ce sunt atentă la senzații realizez că ce simt în corp nu poate fi produs de nimeni altcineva decât de niste memorii din inconștient trezite la viață de elementele exterioare și tot ce am de făcut este să îi arăt cu blândețe creierului subconștient că cele două elemente nu au nici o legărură reală, că x nu face nici o magie ca să simt eu senzații in corp.
Magia, transa era produsă de intermediarul emoții, aflat între senzațiile și elementele exterioare mie, între care am făcut nenumărate corelații de-a lungul vieții, de capul meu sau bine educată de strămoși și profesori, dar acum sunt destul de mare să știu că nu există vreo legătură între ele și că senzațiile mele sunt libere de exterior și dispar cu atât mai rapid cu cât trăiesc cu această conștiință instalată, că ele nu sunt nici bune, nici rele, că au ieșit din bârlog, stau o vreme și dispar dacă nu le mai hrănesc prin a le conecta la vreun element exterior.
Odată ce nu mai sunt alimentate cu energie nu mai au putere și se dezintegrează, dispar și stocul de memorii ale senzațiilor sevine tot mai mic, iar energia din ce în ce mai puțin condensată: Cele ce le vom lăsa pe pământ vor fi lăsate în ceruri. Nu putem cățătorii în lumile sublile cărând după noi agregate metale conectate la tot restul lumii. Ne deschidem aripile fiind Lumina Adevărului și Energia Vieții în loc să ne târâm prin viață cărând energii condensate de explicații, justificări, distorsiuni, ștergeri și generalizări pe care le-am construit în toate existențele noi și strămoșii noștri.
Mulțumesc Codruța pentru că ai fost acolo ultima mea trezire din ignoranță și că prin tine am avut ocazia să mă prin de marea păcăleală pe care o trăiam în umbra fricii de moarte!
Acum nu mai are importanță dacă voi încheia în această viață stocul de amintiri stocate în inconștient, dar am o nouă jucărie cu care să mă joc alături de cei care consideră că acest joc de a elimina din vocabular noțiunea de emoții prin a nu le mai da vreo valoare de adevăr și prin a ne pune atenția pe a disocia senzațiile corpului fizic, plăcute sau neplăcute, de orice elemente exterioare.
Dacă această revelație își aduce și ție niște răspunsuri și niște eliberări mă bucur că am fost aici acum pentru Tine!
Multumesc că Exiști!
Te Iubesc !
Un Alt Tu,
Crina
Abonați-vă la:
Postări (Atom)