Impactul devastator al diagnosticului de cancer...

Realizez din nou cu ajutorul unora din semenii mei cat de devastator este impactul primirii unui diagnostic de cancer de cineva obisnuit sa fie mereu in control asupra vietii si sanatatii.

Cat de fragil este acest echilibrul dat de control, atunci cand ni se pare ca stim cum functioneaza corpul uman, facem sport, mancam sanatos si cand ne trezim in deplin diagnostic de cancer si mai ales cand nimerim la sefii expertizei oncologice oficiale si care te privesc ca pe un cadavru inca umblator si cu capul si privirea in pamant iti spune "imi pare rau"!

Pacat ca acei mari oameni care se straduie si ei sa ajute, nu au cum sa te inteleaga. Nu au trecut niciodata pe acolo. Cat de dezarmant este sa crezi in tine si sa te trezesti intr-un film de groaza in care ce ai facut sa fi sanatos nu a tinut pana la 80-100 de ani si la 40, 50, 60 de ani te trezesti cu cancer.

Imi aminteste aceasta situatie de cea in care eram copil si am vazut o mama lovindu-si copilul si strigand la el enormitati. Am incercat indirect sa ii tin o lectie de morala vorbind cu o colega incat sa ne auda despre cum as fi facut eu daca eram mama copilului. Intelegand aluziile acea mama mi-a spus ca se vede ca nu am copii si vorbesc vorbe.

Cand am ajuns mama am inteles la ce se referea, nu suntem pregatiti sa fim parinti, nu suntem destul de maturi si ne trezim copii dpdv emotional in corpuri de adulti care cresc copii.

Am cautat solutii cand simteam ca imi pierd controlul, fiindca nu vroiam sa ajung ca acea mama, insa am ajuns sa o inteleg, sa ii fiu recunoscatoare ca prin ea m-am autodeterminat sa imi depasesc conditia de parinte imatur... care creste copii dupa chipul si asemanarea sa.

La fel ca acea femeie facuse cu noi si mama. Desi imi curgeau pe vene reactii imature la comportamentele copiilor pentru care nimeni ju ma pregatise cum sa le abordez nonviolent, mi-am observat, analizat tendintele si am invatat de la orice am putut solutii mai eliberatoare.

Daca un singur om a putut face diferit pot si eu. Si am reusit din a fi o "bestie" sa manifest un comportament frumos care ii face pe copii sa ma vada cea mai buna mama din lume, fiindca mereu caut solutii.

Nu s-a petrecut alchimia peste noapte. Am crescut alaturi de ei. Insa am facut ce mi-a stat in putinta. Am cazut si m-am ridicat, am testat variante, am cautat solutii si am reusit...

Am depasit limitele educatiei primite, am asimilat si inteles cancerul cand am incetat sa ma lupt cu el irosid in van resurse pretioase de timp si energie, mai ales pentru ca eram pregatita sa pierd si totusi sa fac ce imi sta in putinta si sa ma bucur de calatorie indiferent de destinatie pe care am lasat-o in seama perfectiunii universului divin...

Vad din nou cat de genial functioneaza deblocarea emotionala, cata liniste aduce, de cata sustinere si aliniere si coerenta au nevoie cei speriati de diagnosticul de cancer, chiar daca au in derulare forme super usoare.

Frica epuizeaza resursele de energie, arunca pe fereastra sansa de vindecare fiindca un corp epuizat de o minte zbuciumata de a cauta solutii si a nu le gasi este cea mai oligofrena alegere si adesea singura de care beneficiaza un om care nu se cunoaste pe sine si nici nu stie interpreta semnalele corpului.

Am vazut cateva cazuri de oameni foarte puternici in alte domenii ale vietii, obisnuiti sa controleze afaceri si sa conduca oameni, care peste noaspte efectiv, datorita fricii, au produs in corp si alte tumori care nu existau cu cateva ore in urma.

Acestia au mintea foarte puternica si sunt inconstienti cate deservicii isi fac cu ea daca nu o controleaza, ignorand faptul ca a iti fi frica inseamna dpdv biologic autocondamnare la exact obiectul fricii sau ce nu isi doresc de fapt.

E uimitor cum ei pot intelege ca daca iti este frica de esec in bussiness nici nu are sens sa te apuci ca esti mancat de viu, insa nu reusesc sa vada acelasi lucru la ingineria biologica de la purtator, din dotarea lor.

Simplitatea situatiei din cancer si similaritatea cu ceea ce ei deja fac foarte bine este de neinteles pentru ei. Spaima de durere si neputinta ii termina uneori. Se pot focaliza pe treburi marete insa nu au incredere ca pot sa se vindece...

Cand ai putere mare de focalizare in viata si te imbolnavesti grav este imperios necesar daca vrei sa te vindeci sa nu mai dai puterea ta acelei parti a mintii care te autosaboteaza furnizand scenarii de groaza, neputinta, suferinta, degradare fizica si mentala.

Acestea sunt momentele in care avem tendinta sa uitam cat de perfecta este lumea sa sa ne aliniem la firescul Naturii, respirand adanc de cate ori ne este frica, onorand frica fiindca ne arata despre noi ce butoane avem instalate ca sa le dezinstalam, onorand viata care clocoteste in noi.

Cand iti este frica, realizeaza ca esti viu, ca nu e nevoie sa te lupti cu boala, onoreaz-o ca pe un prieten ce te trage de maneca si te atentioeaza asupra faptului ca ai fost intr-un conflict pasibil de boala odata cu incetarea caracterului conflictual al situatiei, sau care te avertizeaza ca incepi o boala daca nu incetezi sa traiesti si sa actionezi imatur.

Cand un cancer apare dupa rezolvarea unui conflict sau a unui lant de conflicte atunci este si mai dificil pentru oameni sa nu se teama de cancer care apare ca un fulger pe un cer senin, si atunci cum sa te mai increzi ca te descurci in furtuna?!

Intelegand ca totul este ingaduit de Fiinta Noastra, poate apare abandonul in fata Vointei Divine, linistea si constientizarea efectelor benefice date de respiratia adanca si constienta, alaturi de observarea detasata si linistita a senzatiilor din corp, fara reactii...

Observarea constienta si atenta a respiratiei regleaza endorfinele, regenereaza corpul cu viteza uimitoare, anuleaza frica, fiindca si aceasta emotie de frica se traduce in corp sub forma de senzatii, iar observarea lor detasata, respirand constient nu le mai alimenteaza si dispar in constiinta.

Spor la respirat constient si observat detasat senzatii ca antrenament pentru viata sanatoasa si regenerare!