Caz: cancer hepatic cu metastaze pulmonare...

Desi medicul ii spune ca nu are legatura cancerul din plamani cu cel din ficat si ca nu se stie de unde ajunge acolo din ficat in mod concret medicii se uita la un om de 32 de ani ca si cum ar fi deja mort si ingropat. Dar nu e asa. E filmul lor. El e in viata. Dar ce se intampla cu resursele lui de energie cand ii zboara speranta franta in ochii reci ai medicului care ii spune : "imi pare rau"...

Cautam conflictul. In prima faza zice ca nu stie sa fi avut vreodata pe cineva bolnav de cancer sau ceva grav in familie. Pare sa excluda ceva din arborele genealogic. Macar pe moment.

Exploram trecutul apropiat. Intre 1 si 5 ani. Anul trecut. Acum doi ani ceva dramatic. In ultimii trei ani ceva socant...

In trecutul apropiat prin cateva intrebari: de la cati ani ai acum si niste claritate isi aminteste ca, in urma cu doi ani, bunicul care locuia sub locuinta personala a murit brusc.

Cum a murit?

Pai a paralizat partial, a mers la spital si a paralizat de tot pe dreapta, l-au dat acasa si a inceput sa nu mai poata manca... sa nu mai poata respira...

Cine a avut grija de bunicul cand nu se putea alimenta si respira?

Eu! I-am dat sa bea si apa si mancare cu paiul si l-am asistat pana a murit.

Bun. Am gasit motivul pentru tumoarea unica si mare initiala de 14 cm in diametru din ficat, conflict de frica de moarte prin infometare pentru altcineva decat el insusi asociat cu furia ca nu e drept ce s-a intamplat cu acest om vital si credincios. (Multumim Dr Hamer pentru aceasta corelatie si pentru toata munca ta alaturi de si pentru semenii tai)

Ce facem in continuare?
Cum au aparut nodulii pulmonari?

Simplu frica de moarte personala, este exprimata de noduli pulmonari multiplii.  Ti-e frica de moarte?

Da...

Hai sa vedem ce e real din acest film. Bunicul a murit deja de doi ani si o luna. Mai are sens sa incerci sa il salvezi producand enzime hepatice care sa il hraneasca pe el?

De ce pe el?

Fiindca atunci cand privim pe cineva il aducem prin ochi in creier... imaginea, chipul lui e proiectat prin ochi in creierul si mintea noastra, apoi in constientul si subconstientul nostru si de aici se traduce sub forma de cea mai buna solutie biologica pentru problema noastra.

Care e solutia biologica?

Sa produca destule enzime sa poata digera dramul de hrana introdus cu picatura in bunicul. Asta insa a fost de mult. Bunicul nu mai este. Ulterior au aparut noduli multiplii.

Pe cine are mai avea de hranit ficatul tau in care au aparut noduli multiplii?

Pe mine?!

De ce?

Aveam un diagnostic pus de medici, primeam un tratament molecular tintit de la care imi cade parul si imi e foarte rau, am ajuns in scurt timp sa nu pot manca si nici respira, iar speranta pusa in medici a fost inlocuita de priviri neputincioase, de parere de rau...

Parere de rau ca e limitata competenta lor? Sau ca se proiecteaza in locul tau si le pare rau ca mori asa tanar conform cu istoria naturala a bolii, cum o descrie stiinta medicinii scolastice actuale?

(Oare ce i-ar asista mai bine pe pacientii care ni se adreseaza spre a fi salvati sau ajutati?

...priviri de medici autisti la suferinta ce o produc pacientilor fiind lipsiti brusc de speranta pe care o aveau in noi sau sa le spunem senini ca astea sunt limitele cunoasterii noastre si sa caute  la Dumnezeu speranta de vindecare si mila si intelegerea divina si sa faca pace in ei si cu cei din jur...

Hormonii de speranta sunt profund vindecatori. Sau in cazul fericit cand nu ii mai putem ajuta noi ca medici care ne desfasuram activitatea respectand protocoale sa ii incurajam sa caute sa afle ce au facut cei care nu au trecut prin mainile medicinii si sunt considerati miracole medicale...

Avem oare dreptul sa le taiem orice speranta din vorbe sau priviri, sau sa ii acuzam ca au fost pedepsiti de Dumnezeu ca sa ne scoatem pe noi si limitele medicinii...?).

Mai are ficatul tau de ce sa produca enzime in disperare sa te salveze? Pe creierul tau l-a informat cineva ca filmul medicilor e diferit de al tau? Ca tu nu ai in plan sa mori? Ca stai de vorba cu celulele tale din tot corpul si ca te simti hranit si plin de speranta si putere?

Ca iti onorezi bunicul generand in tine sentimentele de putere, vointa de viata, respect, onoare, credinta si incredere in intelepciunea Mamei Naturi din tine?

Cum te simti sa iti informezi celulele ca tu onorezi sentimentele de furie, de frica, de neputinta, de lipsa de respect si onoare, de injustitie prin care ai trecut in drum spre maturizarea ta? De recunostinta pentru binecuvantarea din viata ta si pentru intelegrerea felului in care functioneaza continuumul minte-creier-corp?

E atat de simplu?

Da.

E nevoie doar sa incepi sa transmiti alte mesaje decat cele de boala, moarte, infometare... E simplu. Prea simplu pentru marimea fricii de moarte si neputinta si agonie induse de limitele stiintei.

Cu toate acestea in fiecare secunda 600 milioane celule din corpul uman, deci si al tau, in conditii normale de stres zilnic, mor si tot atatea se nasc, ca sa ne adapteze la cerintele vietii zilnice.

Cand suntem stresati regenerarea se face deficitar. Creierul e in regim de avarie. Regenereaza structurile vitale. Pune in pauza regenerarea altor tesuturi decat cele de supravietuire. Consuma resurse. Directioneaza atentia spre tema care ne obsedeaza mentalul ca sa gasim rezolvare. Ne taie pofta de papa si somn ca sa nu dureze conflictul atat de mult incat sa nu mai abem resurse sa ii facem fata si sa ne epuizeze.

Foecare tesut are o durata exacta de viata pentru celulele sale. De la cteva ore la cativa ani. In 7 ani nu mai ai in corp nici o celula pe care o ai acum. Vor fi inlocuite toate. Ai un corp nou. Depinde de mintea ta cu ce fel de regenerare te vei alege...

Cu ce stare se nasc aceste celule noi in fiecare secunda?

Depinde de tine ce alegi: sa intri in depresie si sa consumi resurse pana te epuizezi psihic si fizic si e gata jocul, sau...

Esti dispus sa alegi sa te bucuri de viata, recunoscator ca exista oameni care iti arata ca dar al bunicului si al lui Dumnezeu, in marea lor Iubire pentru tine, ca nu ai nevoie sa mori degeaba, dar pentru aceasta e nevoie sa incetezi sa iti plangi de mila, sa te ierti ca ai ajuns aici, sa te respecti pentru tot ce esti si vei deveni, sa nu mai tanjesti dupa atentia pe care o primesti fiind bolnavior si pe care daca te vindeci va fi nevoie sa o revendici prin felul tau matur si intelept de a fi.

Ce pasi micuti poti tu face in fiecare minut de viata sa iti demonstrezi ca esti viu si alegi in continuare sa dai atentia ta vietii?

Sa respir constient, amplu, din ce in ce mai amplu si mai complet.
Sa vorbesc cu celulele mele.
Sa imi cer iertare pentru ignoranta anterioara intelegerii legilor Naturii mele umane.
Sa ma simt hranit de fiecare imbucatura de mancare.
Sa aleg sa ma hranesc cu ceea ce simt sa mananc fiindca este ceva dorit de fiinta mea prin ochi=vaz, miros, gust, atingere.
Sa eman recunostinta pentru Dumnezeu si ingerii pe care ni-i scoate in cale clipa de clipa sa ne arate macazuri pentru directia: Fericire prin Maturizare Constienta :)

... Multumim Vlad ca Existi! Ca ai ales Viata!