Uriaşa minciună a roşiilor româneşti-21 August 2012
Românii abia aşteaptă la fiecare început de vară să dea bani pe o minciună, aceea că roşiile cultivate de grădinarii noştrii sunt mai sănătoase decât cele din import. Cumpărători au plătit şi 20 de lei pe kilogram luna trecută, convinşi că tomatele din zone cu tradiţie, ca sudul ţării sau Galaţiul, sunt cultivate natural. Ce nu ştiu consumatorii este că legumicultorii români folosesc în exces o substanţă controversată, numită Ethrel. Rolul acesteia este de a grăbi coacerea legumelor, dar chiar şi reprezentantul producătorului afirmă că în mod normal ar trebui interzisă.
Miracolul numit Ethrel
Trei zile. De atât au avut nevoie reporterii „României libere" pentru ca o roşie crudă, care abia a crescut pe fir, să se înroşească şi să fie gata de vânzare. Secretul coacerii rapide, chiar şi când vremea e rece şi ploioasă, stă în Ethrel, un produs interzis în unele ţări, dar care este folosit pe scară largă de grădinarii români care se grăbesc să ajungă la piaţă la începutul sezonului, când roşiile sunt mai scumpe. Orice grădinar cinstit recunoaşte că în condiţiile climaterice din ţara noastră roşiile nu au cum să se coacă natural până în luna mai chiar dacă au fost plantate în sere încălzite. În schimb, cei mai mulţi dintre legumicultori folosesc Ethrel, un produs chimic care face ca o roşie stropită să se coacă aproape pe loc. Deşi, în România, utilizarea sa este strict reglementată, ţăranii abuzează de această substanţă pentru a ajunge cât mai devreme în pieţele din oraşe.
Reporterii României libere au descoperit că legumicultorii cumpără la liber Ethrel şi îl aruncă pe roşii fără nici un discernământ şi fără să respecte indicaţiile producătorului, punând astfel în pericol sănătatea consumatorilor.
„Mai rapid ca Ethrel nu există"
Am mers în mai multe comune din judeţul Olt şi ne-am oprit la magazinele care vând pesticide şi îngrăşăminte pentru agricultură. Am cerut să cumpărăm Ethrel şi am fost serviţi încă de la prima unitate unde am intrat.
Reporter: Mai aveţi Ethrel?
Vânzătoare:Numai la suta de grame. Costă 70 de lei un flacon.
R.: Cât ajunge ăsta?
V.: Depinde cum vreţi să îl daţi.
R.:La roşii, că nu se mai încălzeşte.
V.: Merge 5 mililitri.
R.:Mai aveţi şi alte substanţe similare?
V.: Da, pentru coacere naturală, dar nu la fel de rapidă şi se numeşte Drister.
R.: Vreau de ăsta rapid.
V.: Mai rapid ca Ethrel nu există.
Ethrelul se vinde la discreţie şi în târgurile organizate săptămânal în comune. Unii vânzători sunt totuşi mai precauţi. "Nu mai avem voie să comercializăm acest produs de cinci ani de zile", ne-a răspuns un comerciant. Totuşi, legumicultorii din Olt ne-au declarat că multe magazine oferă această substanţă numai dacă vânzătorul îl cunoaşte pe cumpărător.
„Plantele se usucă, dar ne convine"
Cum funcţionează Ethrelul? Hormonul chimic din produs stimulează apariţia mai devreme a unei substanţe care se găseşte în mod natural în legume şi fructe atunci când se coc. Unii specialişti afirmă că dacă s-ar respecta regulile pentru stropire - diluarea atentă a soluţiei şi acordarea unui timp de pauză de zece zile, necesar ca hormonul să iasă din roşie - Ethrelul nu ar fi toxic. Numai că legumicultorii români, dornici să prindă preţurile mari care se practică la începutul verii, utilizează o soluţie mai concentrată decât cea recomandată şi nu mai aşteaptă să treacă perioada de volatizare a substanţei chimic. Roşia este recoltată şi ajunge pe masa consumatorului cu tot cu hormonii de stimulare a creşterii.
„La începutul luni mai, a vândut un vecin roşiile cu 18 lei kilogramul. A venit un angrosist şi i le-a luat de la poartă. Când am văzut aşa, ne-am pus toţi pe căutat Ethrel", ne-a povestit un grădinar din Teleorman.
Acesta ne-a explicat că majoritatea cultivatorilor de roşii aplică următoarea reţetă. "Plantele sunt în seră. Omul stropeşte plantele şi apoi închide ermetic sera, pentru ca substanţa să nu se piardă în aer. În trei zile, roşia e coaptă, dar restul plantei se usucă. Dar pe producător nu-l deranjează. Vinde roşiile la preţ mare, acum la început de sezon, după care plantează în acelaşi loc vinete sau gogoşari. Nu aşteaptă nimeni 10 zile, pentru că tocmai asta e şi ideea, să ajungem cât mai repede pe piaţă", a explicat grădinarul.
„E interzis, aveţi grijă"
Am încercat să obţinem Ethrel chiar de la producătorul acestei substanţe, compania Bayer. L-am sunat pe unul dintre distribuitorii oficiali pentru zona Teleorman, Nicuşor Ţăroiu, căruia i-am spus să suntem legumicultori începători care vor să ajungă repede pe piaţă cu roşiile. "Nu se mai foloseşte în România la tomate. A fost scoasă de la omologare şi este practic interzisă. Atenţie mare la lucrul ăsta, pentru că substanţa se aduce pe diverse căi din Moldova, Ucraina sau alte ţări şi se vinde în unele magazine", ne-a explicat Nicuşor Ţăroiu. Acesta a precizat că Ethrelul a fost interzis în ţara noastră deoarece a fost folosit în exces de legumicultorii români. "Totul a pornit de la utilizarea excesivă. De dragul de a le face mari şi numai bune de piaţă s-a folosit foarte mult şi la analizele de laborator a fost găsit în cantităţi foarte mari", ne-a explicat distribuitorul Bayer. Totuşi, acesta a admis că agricultorii români nu au renunţat la practica grăbirii coacerii roşiilor.
"Ethrelul e în continuare căutat, foarte mulţi mă sună, dar este un produs care nu mai poate fi folosit în România, mai ales dacă produceţi pentru vânzare". Am dorit să aflăm care sunt, concret, rezultatele analizelor de laborator despre care vorbeşte Nicuşor Ţăroiu. Din păcate, am fost purtaţi de la o instituţie a statului la alta, fără nici un rezultat. Astfel, Ministerul Agriculturii ne-a răspuns: „pentru detalii vă recomandăm să vă adresaţi Institutului Naţional de Sănătate Publică". De la acest institut, ni s-a transmis că despre analize trebuie să ne interesăm la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinată şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Doar că şi nici aici nu am obţinut vreun rezultat. „Vă comunicăm că în cadrul laboratoarelor din reţeaua ANSVSA care realizează analize din produse alimentare de origine vegetală, nu se efectuează determinarea prezenţei produsului Ethrel sau a altui produs utilizat pentru maturizarea rapidă a legumelor".
În fine, am încercat să obţinem o poziţie oficială de la conducerea centrală a companiei. Deşi am aşteptam două săptămâni un răspuns, nu am primit nimic.
„Problema e să nu se greşească concentraţia"
Fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, susţine că substanţele care grăbesc maturizarea legumelor nu sunt nocive în sine. "Faptul că se grăbeşte maturarea, mai ales acolo unde se valorifică roşiile mai rapid, nu este un lucru rău, pentru că aceste substanţe nu se acumulează în roşii. Toate aceste substanţe se găsesc şi în mod natural în legumele şi fructele aflate la maturitate. Practic, când se creşte artificial această concentraţie, se grăbeşte maturizarea", a afirmat Valeriu Tabără. Fostul ministru a menţionat totuşi că e important ca producătorii să nu exagereze cu folosirea acestei substanţe. "Problema este să nu se greşească la concentraţie, apoi să se aerisească foarte bine încăperea sau, în câmp, să nu se folosească substanţe care se acumulează în plantă, pe care le găseşte şi peste zece zile. Pentru că pe principiul ăsta nu ar trebui să mai folosim substanţe împotriva dăunătorilor. De exemplu, sulfatul de cupru, limitat ca utilizare, este mai periculos decât ethrelul", a menţionat Valeriu Tabără. De asemenea, acesta a menţionat că e esenţială să se respecte perioada de aşteptare, ca substanţa să dispară din plantă, înainte de recoltare.
Controverse mondiale
Dezbateri legate de folosirea Ethrelului au avut loc în toată lumea. Substanţa a fost interzisă în India, unde era folosită în exces pentru coacerea rapidă a bananelor. De asemenea, reglementări au fost impuse inclusiv în ţări precum Ghana, unde hormonul este utilizat pentru coacerea rapidă a ananasului. Uniunea Europeană permite ca în legumele ce se vând pe teritoriul său se se găsească o cantitate infimă din această substanţă, respectiv 0.5 părţi la un milion dintr-un litru.
Una dintre ţările în care Ethrelul a fost declarat sigur este Vietnamul.
Ethrel este interzis în India, unde era folosit pentru coacerea rapidă a bananelor.
Efecte secundare pentru oameni
În stare nediluată, Ethrelul este coroziv şi poate cauza răni grave ale ochilor, se arată într-un pliant internaţional al acestui produs. "Este periculos dacă este înghiţit, inhalat sau absorbit prin piele. Chiar în specificaţiile pentru România se menţionează că "cele mai importante simptome şi efecte, atât acute, cât şi întârziate sunt arsuri ale pielii si ale ţesutului membranelor mucoase, iritaţie gastro-intestinală".
Cum recunoşti o roşie coaptă cu Ethrel
Consumatorii au o singură metodă de a descoperi cu ochiul liber dacă leguma pe care o cumpără este sau nu coaptă mai repede decât normal. Astfel, tomatele, deşi sunt roşii pe dinafară, în general sunt verzui în interior, iar miezul este încă tare şi cu gust de necopt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.