Cum pot fi folosite altfel alimentele din camara
Piper: Daca vreti ca hainele pe care intentionati sa le spalati la masina
sa-si pastreze culoarea, adaugati o lingurita de piper. Culorile nu vor iesi si evitati astfel ca unele rufe sa-si imprumute culoarea altora.
Zahar: Daca nu vreti sa cheltuiti bani pe tabletele antitantari, puteti
face acasa un amestec la fel de eficient. Aveti nevoie de doua cesti de lapte, putin peste 100 de grame de zahar si circa 50 de grame de piper.
Fierbeti acest amestec timp de 10 minute, amestecand ocazional. Puneti mixtura
in boluri si asezati-le strategic in casa sau chiar pe langa casa. Acestea vor atrage nu doar tantarii, ci si alte insecte deranjante.
Sare: Petele de grasime sunt intr-adevar o pacoste, dar pot fi indepartate, inainte de a spala rufele, daca se presara generos sare peste pata. Apoi, pot fi spalate in mod normal.
Cartofi: Daca ati avut o noapte grea si ati cam exagerat cu alcoolul, iar ochii va tradeaza activitatile nocturne, aplicati peste ei cate o felie subtire
de cartof si asteptati timp de cinci minute.
Clatiti apoi cu apa rece, aplicati o creama hidratanta si abia apoi machiati-va, daca simtiti ca mai e cazul. In afara de machiaj, restul e valabil si pentru barbati.
Portocale: Daca sunteti in natura si, intamplator, aveti portocale la voi,
puteti uita de grija hartiei pentru aprins focul.. Cojiti-le, lasati cojile sa
se usuce si folositi-le pentru aprinderea focului, deoarece contin uleiuri
inflamabile care ard pentru multa vreme. Mirosul proaspat e din partea casei!
Ulei de masline: Daca aveti senzatia ca produsul potrivit pentru piele pur
si simplu nu exista, incercati sa combinati 4 lingurite de ulei de masline cu 3
lingurite de sare. Pasta creata se asaza pe fata, timp de 2 minute si se
indeparteaza apoi cu apa calduta.
Folositi aceasta mixtura in fiecare zi, timp de o saptamana, dupa care rariti
aplicarea acestui tratament, reducand zilele de infrumusetare la 3 pe
saptamana. Rezultatele vor fi vizibile.
Mustar: Poate ca veti avea senzatia ca mirositi ca un hot-dog, dar mustarul
aplicat intr-un strat subtire pe piept, peste care se asaza un prosop
fierbinte, va va elibera capul si pieptul, ajutandu-va sa respirati mai usor..
Maioneza: E grav cand copiii deseneaza cu carioci pe pereti. Dar parca
doare si mai tare cand, in loc de pereti, folosesc ca si panza mobila cea noua.
Exista insa o rezolvare: asezati maioneza pe urmele de carioca de pe mobila,
lasati sa actioneze timp de 10 minute si apoi stergeti cu o carpa curata. Maioneza
se va lua cu tot cu pata de culoare.
Lamaie: Matreata este o problema de sanatate adesea stanjenitoare si, din
pacate, produsele de ingrijire care promit sa rezolve aceasta problema miros
destul de urat. In frigider gasiti insa remediul, care consta in lamaie.
Masati-va scalpul cu doua lingurite de zeama de lamaie si clatiti cu apa
calduta. Dizolvati apoi o lingurita de zeama de lamaie intr-un pahar cu apa
calda si aplicati pe pielea capului, fara a mai clati.. Repetati tratamentul
pana ce problema dispare.
Oua: Daca nu mai aveti timp sa treceti pe la coafor pentru o masca pentru
podoaba capilara, folositi galbenusul a doua oua pentru a va masa parul. Porniti cu scalpul si apoi inaintati pe lungimea firului de par, pas cu pas.
Cand simtiti ca toate firele de par au intrat in contact cu galbenusul, asezati-va pe cap o casca si apoi un prosop cald. Stati asa 30 de minute, apoi spalati-va pe cap ca de obicei.
Unt: O cutie de bijuterii va poate ajuta sa va organizati podoabele. Doar ca, uneori, toate acele lanturi subtiri se incalcesc si nu puteti face mare lucru sa opriti asta. Cateodata va enervati atat de tare, incat mai ca ati trage de ele, cu riscul ca nu multe lantisoare sa ramana intregi.
Sfatul nostru este sa puneti niste unt peste nod si sa asezati ghemotocul pretios pe o suprafata plata. Ajutandu-va de un ac de cusut, veti reusi sa rezolvati dilema.
La final, nu trebuie decat sa indepartati untul sub un jet de apa calda.
Paine: Data viitoare cand scapati pe jos un pahar sau o farfurie care se
face tandari pe podea, luati o felie de paine si, dupa ce ati adunat cioburile
mari, vizibile, treceti felia de paine peste locul care ar mai putea avea
cioburi greu de vazut cu ochiul liber.
Painea este buna si pentru indepartarea urmelor de degete (eventual murdare) de pe pereti si tapet.
Banane: Data viitoare cand vreti sa aruncati la gunoi cojile de banana,
amintiti-va ca acestea inca mai pot fi utile. Indepartati eventualele "ate" sau fasii din pulpa fructului si treceti cojile de banana peste argintarie sau pantofii din piele. Stergeti apoi cu o carpa moale.
Mere: Daca ati cumparat rosii care nu sunt prea rosii, nu disperati.
In loc sa le lasati la copt pe pervaz mult si bine, infasurati cinci rosii verzi intr-o
punga maro in care se afla si un mar copt, sigilati si lasati-le asa pentru cateva zile. Procesul de coacere va fi grabit in acest fel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.