luni, 6 februarie 2012

Oxitocina – molecula încrederii (de Dragoş Cîrneci, doctor în psihologie şi specialist în neuroştiinţe)

Molecula de oxitocină, Sursa: snowwhiteslash.tumblr.com

Relaţiile dintre oameni se bazează pe încredere. Fără ea nu ar putea exista prietenii, 
alianţe, afaceri sau sporturi de echipă. Unora le poţi câştiga uşor încrederea, altora 
mai greu sau, în unele cazuri, chiar nu poţi. Pe de altă parte, ne plac oamenii ale 
căror acţiuni ne inspiră încredere şi nu ne plac cei al căror comportament este
 imprevizibil. Chiar am inventat termeni cu conotaţie negativă pentru ei, gen “instabili”,
“făţarnici”, “labili” etc. Această trăsătură de a acorda semenilor încredere, de
 a te încrede necondiţionat în capacitatea lor de a face ceva e socotită a fi specific 
umană, o calitate superioară care ţine de nivelul de dezvoltare morală al cuiva. 
Şi 
dacă ar exista o “chimicală a încrederii”, pe care o au toate mamiferele, inclusiv 
 omul? 
Oxitocina. Este un substanţă care a apărut prima oară la vertebrate acum 700 de milioane de
 ani, înainte de separarea genelor între vertebrate şi nevertebrate. Ulterior a apărut varianta sa 
modernă pe care o au mamiferele, inclusiv noi, oamenii. Gena care produce această substanţă
 se găseşte pe cromozomul 20. Oxitocina este secretată în hipotalamus şi acţionează ca neuro- 
transmiţător la nivelul creierului, şi ca hormon în corp. Ea se descarcă în pusee care durează 3 
minute, iar când se descarcă inhibă zonele din creier răspunzătoare de frică şi vigilenţă şi 
calmează sistemul nervos simpatic. De asemenea, contribuie la formarea memoriilor sociale,
prin care recunoaştem persoanele familiare.

Substanţa relaţiilor sociale. De ce este importantă această substanţă? Veţi fi surprinşi de ce 
este capabilă la nivelul relaţiilor sociale. Ea contribuie la formarea ataşamentelor între oameni, grija
 faţă de copii, plânsul copilului la separarea de mamă, tendinţa de a avea relaţii stabile de cuplu
versus de a divorţa, anxietate, interpretarea intonaţiei vocii cuiva, ghicirea stărilor emoţionale ale
cuiva din expresia feţei şi tonul vocii şi empatizarea cu acestea, generozitate şi comportamente 
altruiste, cooperare versus individualism, sau la femei la tendinţa de a-şi dori copii. Funcţionarea ei 
este deficitară la copiii autişti, a căror principală problemă este comunicarea şi relaţionarea socială.

O picătură de încredere. Dar am plecat de la încredere ca şi componentă a moralităţii, şi a 
personalităţii umane. Studiile realizate la Universitatea din Bonn au arătat că administrarea 
intranazală a unui spray ce conţine Syntocinon – o formă sintetică de oxitocină -i-au făcut pe 
participanţi mai încrezători în a coopera, inclusiv a acorda bani împrumut persoanelor străine, pe
 care în mod normal nu i-ar considera de încredere. Dat fiind că este atât de importantă în relaţiile 
interumane ar fi important să ştim în ce condiţii se secretă. Ei bine, se ştiu destul de multe despre 
aceasta: sarcina, alăptatul, orgasmul, masajul, pieptănatul părului cu peria, dansul, rugăciunile, 
folosirea reţelelor sociale gen Facebook, participarea la o nuntă (mai ales dacă e nunta ta !) sau 
îmbrăţişatul toate conduc la secreţia de oxitocină. Gândiţi-vă în ce măsură aceste activităţi v-au 
făcut să fiţi mai încrezători în oamenii cu care le-aţi realizat împreună. Acum ştiţi şi de ce.


si comentariul lui Cristian Muresanu care mi se pare ca vine ca o completare la acest material

Da, e bine scris dar, ... cu precizarile urmatoare:

La oamenii care nu dezvolta in nici un fel un interes pentru o evolutie personala complexa care 
cuprinde o educatie practica vizata sa :
1. Foloseasca resursele biologice 
2. Extinda sfera de constienta
3. Foloseasca mintea ca instrument de judecata si abilitatile constiintei ca instrument de intuitie

Atunci aceasta categorie ce refuza sa practice aceste 3 lucruri, intr-adevar, pentru acestia, articolul e 
foarte corect, bine documentat, are toate dovezile, si felicitari semnatarului. De ce ? Pentru ca in
 automatismul reactiunilor inconstiente, majoritatea oamenilor doar ruleaza programe si nu actiuni 
volitive gindite si intuite echilibrat (cu echilibru obligatoriu intre ratiune si intuitie !). 

Eu, iti pot spune din proprie experienta ca dupa ce am facut si am avut cele mai mari trairi erotice 
posibile alaturi de sa fi fost io stiu cea mai formidabila femeie din cite am avut (si chiar am avut parte 
de asa ceva) ... pur si simplu nu i-am dat bani nici cu imprumut si nici fara imprumut...

Gradul nostru de constienta dicteaza asupra reactiilor chimice ale creierului si nu invers... dar atunci 
cind constienta noastra e aproape... inconstienta, atunci ... cine conduce "vehicolul"? aaa... e pe pilot 
automat... OK ! Felicitari ! pai sa nu ne miram ca ne conduc reactiile chimice ale creierului si nu 
constienta noastra...

Deci cu aceasta adaugare, articolul e foarte bun
CM

http://totb.ro/oxitocina-molecula-increderii

VINERI, 3 FEBRUARIE 2012

2 comentarii:

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.