A fost odata ca niciodata... o insula minunata pe care locuiau doar sentimente . Ele traiau foarte fericite si aveau acolo tot ce le trebuia. Doar ca intr-o buna zi au observat ca insula incepe sa se scufunde. Atunci majoritatea grabite au inceput care mai de care sa se salveze, doar iubirea statea linistita si increzatoare in ea insasi. Cind in cele din urma a vazut ca insula se scufunda de tot, a inteles ca ar fi cazul sa faca si ea ceva. Tocmai cind gindea acest lucru numai ce trece pe acolo un vapor gigantic si foarte maiestuos, stralucitor de-ti lua ochii. Numele lui era Bogatia era tot numai din aur, argint si pietre pretioase. Atunci Iubirea il roaga sa o ia si pe ea la bord, dar vasul ii raspunde cu parere de rau: " Nu pot sa te iau la bord Iubire pentru ca sunt plin la maxim si ca sa te pot lua ar insemna sa fiu nevoit sa arunc peste bord aur si argint. Si asa vasul trecu.. Nu dupa mult timp apare insa un alt vapor si mai mare si mai plin... numele lui era Orgoliul. Atunci Iubirea bucuroasa striga catre acesta "te rog salveaza-ma!.." Orgoliul privind-o de sus ii spune : "eh, te-as salva dar mi-e teama caci uite eu sunt foarte sus aici pe punte si coborind sa te salvez risc sa imi pierd pozitia, ori mie imi merge foarte bine si nu vad de ce as risca asta. In fine la scurt timp trece un al treielea vapor care parea foarte linistit nu se auzea nimic de pe punte, parea aproape parasit..numele lui era Tristetea. Iubirea striga atunci cu putere:"Hei ia-ma si pe mine la bord ca uite ai loc suficient si nici nu ai o punte foarte inalta!", "Eh ofteaza Tristetea te-as putea lua, dar mi-e teama ca tu ai sa-mi strici tot pe aici, ai sa-mi dai toata rinduiala peste cap, vezi tu, m-am obijnuit asa cu singuratatea, iar prezenta ta la bord ar fi foarte periculoasa pentru siguranta mea". Si astfel trecu si cel de al treielea vas... In cele din urma Iubirea se pregati sa cugete mai profund la cele petrecute, dar nici nu apuca bine sa cugete ceva ca si auzi in spatele ei o voce care o invita sa urce la bord. Parea un batrinel cu o barca modesta la prima vedere, dar care in realitate era fara virsta. Iubirea, putin istovita se urca la bord si nu mai contenea sa-i multumeasca bartinelului pentru fapta sa. Cind a ajuns pe tarm Iubirea era asa de fericita ca nici nu a observat ca batrinelul disparuse. Pe cind sa-i multumeasca inca odata si sa afle cine e, ia-l de unde nu-i . Atunci Iubirea a inceput sa caute si iar sa caute, dar nici urma de batinel. In cele din urma Iubirea se intilni cu Cunoasterea si cu un oftat de bucurie o apeleaza :" O minunata Cunoastere Tu care in Eterrnitate pe toate le stii te rog sa-mi spui cine m-a salvat!" Atunci Cunoasterea zimbind ii raspunde binevoitoare : "Timpul te-a salvat!" Recunoscatoare dar totusi uimita si oarecum nelamurita Iubirea o intreba pe Cunoastere :"bine, dar de ce doar El ?!" Pentru ca El stie cel mai bine cit de mult valoreaza Iubirea !
Foarte frumos
RăspundețiȘtergere