Din curtea vecinilor... despre credinta

Nu stiu cui apartine de drept aceasta povestioara dar este destul de elocventa pentru ceea ce spunea Iisus prin Cere si Ti se va da, dar cereti de la Tatal meu ca si cum deja ati fi primit

Pământurile erau arse si crăpate din lipsă de ploaie. Frunzele palide si îngălbenite de-abia se mai tineau pe crengi. Iarba de pe pajisti se ofilise. Oamenii erau încordati si nervosi, cercetând cerul de cristal de culoarea albastrului de cobalt.

     Săptămânile se însirau una după alta tot mai fierbinti si de luni de zile nu mai căzuse nici o ploaie adevărată.

     Preotul organiză în piata din fata bisericii o ora specială de rugăciune pentru a implora ploaia de la Dumnezeu.

     La ora stabilită, piata era plină de lume îngrijorată dar plină de încredere.

     Multi aduseseră obiecte care dădeau mărturie despre credinta lor. Parohul privea cu admiratie Bibliile, crucile, rozariile.

     Nu reusea însă să-si deslipească privirile de la o fetită asezată cuminte în primul rând.

     Pe genunchi avea o umbrelă rosie.

     A te ruga înseamnă să ceri ploaia, a crede înseamna să-ti iei umbrela.