Nevoia de Control

Dintr-o nesiguranta a integritatii noastre fizice, emotionale si mentale am ajuns sa credem ca prin a controla ce fac, ce spun si ce gandesc ceilalti vom reusi sa traim liberi si fericiti. Insa o astfel de abordare este din start gresita deoarece de fapt ceea ce se intampla este un consum de energie fizica si psihica prin rezistenta la ceea ce de fapt deja exista sau tocmai se intampla in viata noastra, ne face sa ne ridicam bariere in fata curgerii libere a vietii prin noi ca recipiente ceea ce conduce la nefericire. 

Desi cu totii tanjim dupa o viata fericita si libera de constrangeri totusi o majoritate coplesitoare dintre persoane sufera de tristete, depresie, manie, o nefericire aproape continua. De unde provine nefericirea: din nevoia noastra de control pe care am invatat-o in primele clipe ale vietii noastre intrauterine, apoi odata ce am venit pe lume prin primele tipete o determinam pe mama si pe celelalte fiinte umane sa se ocupe de noi intrucat fiinta umana proaspat venita pe lume este neajutorata si nu ar putea supravietui. Genetic oamenii au setate in ei niste programe  datorita carora au un impuls de a se ocupa nu doar de propria familie ci si de exemplarele neajutorate ale speciei, acele exemplare care nu le pun identitatea in pericol. Adica ne ocupam ca si oameni de handicapati, bolnavi si dintr-un sentimant de vinovatie amestecat cu frica de a nu fi abandonati atunci cand am ajunge neputinciosi. Pe de alta parte refuzam sa ajutam fiinte care desi au nevoie de ajutorul nostru ca oameni nu o facem deoarece uneori aceste exemplare defavorizate au alte atuuri care reprezinta tocmai ranile noastre: au mai multa scoala ca noi, arata mai bine ca noi din teama ca dupa ce si-ar reveni din handicap ar putea sa ne ocupe iluzoriul loc in societate. Avem nevoie de foarte putin ca sa fim fericiti insa am fost dresati ca oricat de multe am avea, am sti, am putea, am fii sa avem o adictie la nefericire fie din teama de a nu pierde ceea ce avem in acest moment, fie din lacomia de a avea din ce in ce mai mult chiar daca ne prisoseste si doar din nevoia de a surclasa pe altii sau o stacheta arbitrar stabilita de conventia sociala.
Odata ce am inteles ca de fapt nu putem controla la nesfarsit o persoana sau un numar imens de persoane simultan incepem sa intelegem ca de fapt tendinta de a controla apare atunci cand noi insine ne simtim controlati de anumite instante carora noi insine le-am dat putere sa ne controleze intrucat noi am asumat ideea falsa ca nu me putem controla iar ceva exterior o va putea face, ceea ce de fapt este fvem iluzia controlului vehiculata prin mituri ca daca telefonul suna trebuie sa raspunzi  ca asa ar fi politicos etc, apoi credem ca noi ii controlam pe altii si altii ne controleaza pe noi la nivel de ce facem, gandim, spunem suntem, doar ca noi avem un avantaj fata de cei care ne controleaza desi este fals, iar ultimul mit e legat de faptul ca noi avem impresia ca trebuie sa ii recompensam pe oameni cand sunt docili si controlabili sau sa ii pedepsim pe ceilalti cand sunt neascultatori in a adopta identitatile pe care le dorim noi pentru ei pentru ca asa cum altii stiu ce e mai bine pentru noi si noi avem impresia, cu insistenta pe impresia iluzorie ca noi stim ce este mai bine pentru ceilalti.
Nevoia de control dispare atunci cand nu me mai ocupam de capra vecinului si devenim liberi de dorinte, complet abandonati vietii, complet vulnerabili si totusi nemuritori in viata deoarece abandonul complet prin lipsa dorintelor aduce totul la picioarele noastre devenite pure ca floarea de lotus care creste din noroiul iluziei. Acel extaz si acea splendoare a splendorilor se manifesta in tot ce atinge privirea noastra eliberata de judecata, de etichete, dand voi Totului sa curga, sa se manifeste asa cum are de a se anifesta pe Sine pentru a se putea cunoaste pe Sine complet, unificat si totusi ca picaturi de apa care apartin oceanului Adevarului.
Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume, tu alegi fericirea sau altceva.