De la confuzie la clarificare

Autor: MARIA TIMUC -22 iunie 2011

"Confuzia este acea minunată stare care apare înaintea clarificării", spune Joe Vitale, un autor de succes, căruia-i este clară starea de confuzie, poate atât de clară, încât nu mai este percepută ca o problemă. Majoritatea oamenilor experimentează un pu­ternic disconfort, însoţit de stres, angoasă, chin, tulburare interioară şi de comportament în faţa unei stări de "confuzie". În faţa unei stări care-i spune omului "nu ştiu ce să fac, nu ştiu ce să simt, nu ştiu cum să mă descurc cu situaţia asta" sau îl determină să vorbească, să simtă şi să se comporte ciudat de la o clipă la alta, omul riscă să intre în panică. Starea de confuzie afectează capacitatea noastră de a lua decizii bune, afectează capa­citatea de concentrare, de focalizare asupra unei probleme, afectează somnul, dar şi toate funcţiile organismului atunci când stresul se prelungeşte. Starea de confuzie devine mai pu­ternică, mai bulversantă şi mai distructivă pentru că nu ştim ce este ea, de fapt, nu ştim de unde vine cu adevărat şi nu avem idee cum să ne descurcăm în faţa ei.

Starea de confuzie devine "mi­nunată", cum spune Joe Vitale, doar atunci când ştim că ea pregăteşte o clarificare la nivelul conştiinţei noastre. Noi cerem clarificări în multe privinţe, cerem adesea să ştim exact ce anume să facem, să spunem, cum anume să ne purtăm într-o situaţie de viaţă, cerem clarificare în privinţa unor decizii şi alegeri, dar... uităm asta. În schimb, conştiinţa noastră nu uită. Noi cerem clarificare şi ea apare, se întâmplă, iar atunci când elementele clarificatoare contrazic puternic credinţele şi convingerile noastre obişnuite, apare confuzia sau criza. Sentimentul că nu ştii nimic, senzaţia că nu înţelegi sau oscilaţia între înţelegerea clară pe moment şi neînţelegerea completă în următorul moment înseamnă criză. Fenomenul de "confuzie al conştiinţei", însoţit de stres, angoasă şi nelinişte persis­tentă, uneori apărute în relaţie cu situaţii de viaţă foarte precise, anunţă o presiune a clarificării. Starea este asemănătoare cu momentul în care se adună norii, devin tot mai violenţi, bate vântul, vine grindina, apare furtuna, pentru ca – după ce ea trece – albastrul cerului să fie mai clar, mai fru­mos, aerul mai curat şi verdele frun­zelor mai viu. Înaintea unui moment crucial de clarificare noi trăim – în mod obişnuit – o stare de con­fuzie. Trăim o criză a conştiinţei, o criză sufletească, mentală şi emo­ţională, care pregăteşte – în fapt – clarificarea.

A şti, pur şi simplu, că acest "koan psihologic" sau stare dificilă, stare de criză existenţială nu-i decât felul în care conştiinţa, Dumnezeu, Sinele, sau cum vrem să-i spunem, par să cureţe vechile noastre idei, concepţii şi percepţii despre o anumită stare de lucruri, pentru a ne pune în contact cu ceva nou, poate fi un instrument puternic de vindecare şi unul care ne poate feri de o criză prelungită şi de stresul însoţitor. A şti că ceea ce-i vechi în conştiinţă, în minte sau în suflet se purifică prin ceea ce numim "confuzie temporară" în­seamnă a accepta starea ca pe una firească, naturală şi, în acelaşi timp, a o depăşi mai vioi, mai repede şi cu mult mai puţine pierderi psiholo­gice, dar şi fiziologice pentru noi. Dacă nu ştim ce anume avem de făcut, de înţeles sau de spus într-o situaţie, dacă ne simţim chinuiţi, gândindu-ne continuu la ea, fără să avem o claritate în privinţa acţiunii, dacă ne simţim stresaţi din cale afară şi incapabili să ne concentrăm asupra unei soluţii, nu-i deloc recomandabil să luptăm cu starea de confuzie. Acceptarea noastră o ajută să plece mai repede. A şti că ea este o stare naturală a conştiinţei şi a accepta dificultăţile pe care le simţim sau le trăim pe moment înseamnă a deschide mai repede uşa clarificării. Cerul sufletului şi al minţii se face curat după ce trece furtuna. Iar în ce priveşte conştiinţa, claritatea ia locul discordiei lăuntrice, aşa încât uneori problema se rezolvă de la sine, alteori ne trezim din somn ştiind ce avem de făcut. Lucrurile devin clare, iar claritatea ne conduce ţintit către ceea ce este esenţial pentru noi în situaţia respectivă. Din pricina asta confuzia este o stare minunată; ea sesizează că avem ajutoare lăuntrice pentru rezolvarea unei probleme care ne frământă.