Moartea și Învierea

Cine moare și cine învie sunt întrebări pe care ar fi de dorit să ni le punem măcar odată pe an întrucât reiterăm drama cosmică a răstignirii lui Iisus din Nazaret și sărbătorim învierea lui a treia zi ca și Iisus Cristos. O mică modificare de nume însă o teribilă modificare de identitate. Este cel care trece prin moartea psihologică a unei personalități, a unei identități cu conștiință muritoare pentru a arăta Calea, Adevărul și Viața de dincolo de mormânt. Este cel care învinge moartea fizică aratând lumii că nu ar trebui să ne cramponăm de moarte, că putem să murim și să înviem, că putem face minuni mai mari decât ale Sale, și totusi după mai bine de 2000 de ani continuă lumea și indivizii ei să moară în ignoranță, în suferințe și boli, în accidente aparent date de bunul Dumnezeu. Mergem la biserică an de an în nopatea de înviere, mulți oameni țin tot postul, se chinuie - adică se înfometează continuând să funcționeze pe pilot automat, dar să nu vrem să vedem Adevărul, să ne asumăm noi înșine această dramă cosmică a morții egoului, a dezintegrării identității muritoare pentru a Învia în noi înșine Cristosul. La fel facem în fiecare zi și în fiecare ceas și în fiecare clipă a vieții noastre lipsite de sens  ne externalizăm controlul asupra ființei noastre unor instanțe exterioare pe care să le facem responsabile de fericirea și nefericirea animalului intelectualoid, adică dotat cu inteligență rațională, păcălibil datorită imaturității, lipsei inteligenței emoționale și mai ales datorită lipsei sufletești care i-ar permite să învețe din experiențele de viață și care ar face posibilă mântuirea, ieșirea din rota vieții și a morții.

Cerșim unui Dumnezeu exterior sănătate dar avem mai multă grjă de casă și mașină decât de noi înșine: curățăm, renovăm, ne aranjăm casa astfel încât musafirii să poată fi păcăliți de bunăstarea noastră, dar suntem șubrezi pe dinăuntru, iar când putreziciunea iese la suprafață ne boim, ne mascăm ridurile, părul alb, colacii de grăsime, musculatura deficitară, durerile de inimă, constipațiile și migrenele - când ele sunt mesagerii de pace pe care ființa îi trimite conștientului pentru a învăța ceea ce poate elibera animalul și a-i permite să devină OM, însă ființele noastre care au scris pentru noi regulile Jocului au avut gijă să se asigure că vom uita Adevărul, că vom fi păcăliți și induși în eroare pentru a descoperi singuri iluzia, vălul pus în fața Adevărului despre cine suntem și care sunt regulile jocului numit viață pe pământ; adesea putem constata că mașinii îi dăm benzină sau combustibil de cea mai bună calitate dar corpului îi dăm cele mai aberante combinații și cantității de gunoaie fiindcă la ce conțin alimentele pe care le mănâncă mașina cu formă de om nu pot fi numite hrană. Suntem complet inadaptați la viața pe care o trăim  - credem noi că trăim, însă nu realizăm Adevărul că nu noi suntem cei care ne trăim viața și că viața ne-a fost furată de reclamele la o infinitate de alternative ale vieții, surogate care să ne țină mintea și corpul ocupate ca să nu ne putem simultan ocupa cu trezirea nostră din somnul conștiinței de sine. Nu trăim în noi ci în viețile altora și ei nu trăiesc în ale lor ci în ale noastre. Ne naștem în somn, creștem în somn, ne căsătorim în somn, facem copii în somn, ne îmbolnăvim adormiți și murim la fel de adormiți și inconștienți de faptul că viața a fost mai mult decât acvariul în care ne-am bălăcit ca decor pentru cei care au ales să se tezească și să trăiască cu adevărat.

Atunci când ne naștem suntem perfect conștienți de identitatea noastră, însă Cristos Lucifer (făcătorul de Lumină - complet diferit de Anticrist, Diavol, cel separat de UNU) - hoțul bun sau hoțul rău, în funcție de perspectiva din care privim povestea ne fură încet Conștiința, ne lasă în întunecimea iluziei separării omului de oameni, o învăluie pe Pistis Sofia interioară pentru ca personalitatea noastră să fie nevoită să o recucerească, să o caute, să dea farmec vieții pe pământ ca și călătorie interioară, în interiorul pământului, a lutului unde se află ascuns Adevărul

Dar cum îi spunea Iisus lui Pilat, nimeni nu îți poate arăta adevărul dacă nu veri să îl vezi ... Cei care cunosc Adevărul, de fapt sunt Adevărul, sunt Calea, sunt Viața din ei înșiși și din cei adormiți și din toată creația chiar dacă cei adormiți, asemeni degetului mic de la mâna stângă spun: eu nu sunt una cu și nu am nimic de a face cu degetul de la picior și nici cu stomacul, sau cu nasul. Chiar dacă majoritatea omenirii nu poate simți încă legăturile dintre ei și ceilalți având simțurile atrofiate nu înseamnă că aceste legături nu există și că nu îi influențează printr-un fel un fel de lege a cauzei și efectului. Pentru cei în care Cristosul învie (cum spunea Pavel: nu mai sunt eu ci Cristos trăiește în mine), de fapt incorect spus învie întrucât nu poate muri fiind un Principiu Cosmic, ci coboară vibrația sa de Viață până în locul, în punctul în care ne ridicăm noi vibrațiile la a îi permite să se manifeste prin noi, de fapt tot prin El din noi, aceasta fiind posibil în momentul în care ne eliberăm de iluzia spațiului și timpului și ne deschidem percepția spre conștientizarea cauzalului. Ajungem în dimensiunea cauzală întrebându-ne clipă de clipă cu ce identitate mă manifest (cine traiește acum în mine ca persoană) încât am atras și am fost atras de o anumită situație, persoană, loc, joc de rol. Așa ajungem să aflăm cine sunt în acest moment, cât de mult l-am limitat pe Cristos în noi înșine și apoi doar putem alege altceva, identificarea cu o persoană divină conștientă de sine; până atunci nu este posibil să facem alegeri conștiente ci poate mai puțin adormite pe măsură ce dobândim încrederea să ne abandonăm egoul, să discernem ce vine de la ego și ce vine de la Sine (o vorbă de-a noastră bătrânească spune a venit de la Sine când am manifestat ceva firesc). Firescul ajunge să ne surprindă, să fie o excepție pentru că lumea trăiește în tipare care asigură supraviețuirea eului fals și aparent înlănțuie posibilitățile nelimitate de manifestare ale noastre ca și Cristoși întrupați.

Fie ca în această noapte în care serbăm învierea lui Iisus Cristos și în toate clipele Vieții noastre să serbăm Cristosul din noi în locul unui arhetip care limitează libertatea de manifestare a divinului în noi în schimbul unei îmbuibări cu mâncare și băutură, distragerea atenției de la ceea ce cu adevărat contează la finalul călătoriei...

Iisus moare spunem noi ca să ne deschidă porțile raiului și totuși înainte, în timpul și după sărbătorirea Paștilor trăim la fel de bezmetici, de ignoranți, ne certăm, judecăm, suferim, murim etc deși afirrmăm că prin El suntem și noi mântuiți. Mare aberație dacă nu începem să trăim mai liberi decât acum o zi, decât acum un ceas, mai conștienți: facem însă aceleași alegeri și așteptăm rezultate diferite doar pentru că e sărbătoare, pentru că Cristos sau Iisus sau Dumnezeu sunt responsabili de bunăstarea noastră financiară, socială, familială, sufletească. Continuăm să gătim enorm ca și cum am avea de hrănit o echipă de fotbaliști, să mâncăm, să ne golim intestinele, să postim apoi să stingem postul băgând în burtă cadavre de animale cu cicluri de viață întrerupte înainte de vreme fără a bănui măcar ca ele nu ne mai hrănesc ci ne consumă energie, ne îngreunează mintea și trupul, iar Cristoșii-aparent răi din noi ne păcălesc cu mituri și credințe iraționale cum că murim fără proteine din carne, pentru ca aceeași Cristoși-aparent buni din noi să ne aducă soluția, adică in-formația, modalitatea prin care putem să ne transformăm din ceea ce suntem limitați de regulile jocului în ceea ce suntem atunci când noi ne amintim, redescoperim jucăria furată, adică faptul că noi facem legea, că noi suntem capabili să ne scriem propria poveste de viață, cu regulile pe care devenim conștienți că le putem schimba, adică le putem redacta și executa altfel. 

Dacă mintea este în acest moment atât de grosieră, de rigidă, de închistată în astfel de percepții cum că avem nevoie de somn, de hrană, de aer și de apă (deși ele sunt dor gânduri despre aspecte ale vieții, sunt acele gânduri cărora noi le dăm putere) atunci mâncați și somn ușor în continuare până deveniți atenți la Semnele pe care Cristosul - hoțul bun le fură pentru voi și vi le presară în cale. Dacă aveți curajul să aflați și altceva întrebați-vă cum este posibil ca peste 3000 de oameni de pe planetă să nu mănânce și să nu bea nimic și să muncească și să trăiască fericiți, cum mulți oameni pe planetă sunt complet vegetarieni? Atunci când vi se trezește conștiința nu mai aveți nevoie de carne, nu vă mai ispitește gustul și mirosul ei, ci chiar vă crează greață sau puteți trece chiar la stadiul în care nu va mai afectează, nu vă mai impresionează...

Moartea egoului nu se face peste noapte, deși nu este imposibil atunci când v-o doriți cu adevărat, când vă deschideți inimile și le abandonați lui Dumnezeu pentru a locui în ele prin atitudinea: Fie mie după Cuvântul Tău sau Facă-se Voia Ta și atunci conștientizez că fiecare impresie care vine spre mine este o împărtășanie sacră: cred Doamne și mărturisesc că ceea ce iau, ce aduc în mine, ce las să îmi impresioneze simțurile din creația ta Doamne este preacinstit trupul tău și prea scump sângele tău, și nu răutatea vecinului sau compasiunea și iubirea soției sau copilului sau părinților, ci Ale tale dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate...

Fie ca Lumina Iubirii lui Cristos din noi să se trezească

ABU TAHUM THALITA KHUMI (o spune Iisus la învierea fiicei lui Iair și înseamnă În Numele Dumnezeului din Mine te Chem/Revino la Viață Ființă de Lumină/Blândă)

OM MANI PADME HUM (Sunt Omul în starea de recunoștință - ca Dumnezeul meu în mine)

NAMASTE (Salut/Recunosc divinitatea din tine - adică te privesc pe tine ca Dumnezeu întrupat cu ochii unui om conștient că este, că își dă voie să fie manifestarea lui Dumnezeu, că pot să aleg ochiiăfiltrele prin care să vă privesc și să mă privesc pe mine în voi)