Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)

Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)
Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori) Aduna duh de pace in sufetul tau si mii de insi se vor mantui in jurul tau ( Serafim de Sarof )

vineri, 13 ianuarie 2012

DMSA si EDTA, doua suplimente alimentare extraordinare

Metalele grele sunt elemente chimice naturale existente în litosferă (scoarţa terestră). Ele ajung în corpul nostru într-o cantitate foarte mică, odată cu mâncarea, apa, aerul sau chiar cu unele medicamente (se cunoaşte faptul că unele vaccinuri conţin mercur). 
Prezenţa metalelor grele în organism conduce, în funcţie de concentraţia lor plasmatică şi de gradul de toxicitate, în mod obligatoriu, la dezvoltarea şi apariţia unor simptome/stări deosebit de grave, care la rândul lor denotă prezenţa unei posibile condiţiile medicale cu potenţial ridicat de letalitate spontană sau treptată. 
Unele metale grele, cum ar fi fierul, cuprul şi zincul, la doze oligometrice, sunt considerate inofensive, ele având chiar un rol vital în funcţionarea organismului, deoarece acţionează pe post de catalizatoare - grăbesc sau încetinesc o reacție chimică - şi nu numai, deşi la doze mari devin clar toxice şi pun viaţa în pericol. 
De pildă, intoxicaţia cu aluminiu este implicată în apariţia maladiei Alzheimer; intoxicaţia cu mercur efectiv distruge creierul; intoxicaţia cu plumb produce saturnism; intoxicaţia cu vanadiu produce hemoragii hepatice şi renale; intoxicaţia cu argint produce argirie; intoxicaţia cu mangan produce intoleranţă la glucoză; intoxicaţia cu nichel produce astm bronşic; intoxicaţia cu staniu produce depresie; intoxicaţia cu cupru produce boala Wilson; intoxicaţia cu crom produce cancer la plămâni; intoxicaţia cu arsenic produce infertilitate; intoxicaţia cu alterarea ADN-ului etc. 
ATENŢIE! Toate intoxicaţiile cu metale grele conduc la moarte, în final, mai rapid sau mai lent, pentru că toleranţa organismului faţă de ele este ZERO. Din păcate, în societatea de astăzi nu există om al cărui organism să nu conţină metale grele. Ba mai mult decât atât, 90% din bolile organice ale umanităţii au o cauză care implică şi prezenţa unei intoxicaţii cu cel puţin un metal greu ingerat preferenţial din apă şi aer, mai puţin din alimentaţie şi medicamentaţia specifică. 
___ 

CEL MAI NEFAST metal greu este, fără doar şi poate, MERCURUL. 
___ 

Din întâmplare, prin anul 2008, discutând cu un bun prieten din Canada, medic, am descoperit D.M.S.A -ul, adică acidul dimercaptosuccinic, un agent chelator considerat a fi unul dintre cele mai bune remedii contra intoxicării cu metale grele, poate cel mai bun, şi astăzi m-am hotărât să vă împărtăşesc şi dv. eficienţa lui. 
D.M.S.A. este un compus bogat în sulf, care acţionează ca un magnet pentru metalele grele depuse pe artere sau în diferite ţesuturi din organism. 
D.M.S.A. - ul se administrează conform protocolului Frackleton JP & Christiansen, adică, de regulă, pe o perioadă de cel puţin o lună şi o săptămână, într-o concentraţie de 500 mg/ zi, în cazul adulţilor, şi 150-250 mg/zi, în cazul copiilor (concentraţie luată din 2 în 2 zile), singur sau în combinaţie cu un alt chelator de metale grele, şi anume EDTA (acid etilendiaminotetraacetic chelatat disodic). În zilele în care se administrează D.M.S.A. nu se administrează niciun supliment alimentar care conţine minerale sau vitamine! În zilele în care nu se ia D.M.S.A. se recomandă administrarea unui complex de aminoacizi şi antioxidanţi, pentru a preveni reabsorbţia metalelor grele. 
Pe perioada tratamentului de dezintoxicare se pot înregistra stări de rău, adică: dureri de cap, ameţeală, greaţă, slăbiciune musculară etc., datorită dislocării metalelor grele, eliberării lor în circuitul sanguin şi eliminării lor prin urină şi materii fecale. Pentru a uşura eliminarea metalelor grele este obligatoriu a se consuma cel puţin 2 litri de lichide pe zi! 
___ 

ATENŢIE! NU vă administrați niciun medicament/supliment alimentar fără a primi acordul medicului dv. curant, oricât de inofensiv vi s-ar părea. 
Un medicament nu este un produs ca oricare altul; utilizarea lui în terapeutică, deși benefică, nu este lipsită de pericol, fapt pentru care, înainte de a vă administra vreun medicament anume, chiar şi un supliment alimentar care se poate cumpăra fără prescripţie medicală, aveți nevoie de examinare medicală, de diagnosticare și de prescripție, pentru a vă asigura măcar parţial că nu vă expuneţi la riscul major de a experimenta efecte adverse grave. 
D.M.S.A, ca de altfel şi EDTA sunt doi agenţi chelatori care se administrează numai cu avizul medicului! 

___ 

În speranţa că v-am putut fi de folos, cu iubire creştină, respect și preţuire, dorindu-vă toate cele bune şi o zi splendidă, într-o săptămână relaxantă, într-o lună echilibrată, într-un an cumpătat şi într-o viaţă desăvârşită în adevăr, iubire, credinţă şi lumină, 
Mister Nick ♥ 

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu